De foarte multi ani, in Occident a aparut un fenomen greu de controlat si de anihilat: convertirea “albilor” la islam si la “razboiul sfant” purtat de organizatiile teroriste din Afganistan si Pakistan.
In nordul Angliei, au inceput audierile intr-un proces impotriva unui grup de indivizi, care ar constitui baza unei celule de recrutare si radicalizare a unor persoane, care sa lupte in Afganistan. Grupul face parte dintr-o masa de britanici, care a fost atrasa sa lupte in Asia de Sud, informeaza Foreign Policy.
Rapoartele privind “albii” convertiti din Marea Britanie suscita un interes special pentru serviciile de securitate europene, din cauza faptului ca acestia se pot intoarce fara probleme in Occident si pot lansa atacuri teroriste.
Grupul care a lansat atacul terorist asupra mijloacelor de transport de la Londra, pe 7 iulie 2005 este un exemplu in acest sens. Germaine Lindsay, de origine jamaicana, a fost convertit, fiind unul dintre cei mai violenti si radicali membri ai grupului.
Potrivit informatiilor anchetei, el a fost implicat intr-un incident, care a provocat o crima, inaintea exploziilor de la Londra.
Intr-un alt caz, din estul Londrei, Mohammed Hamid, cunoscut sub numele de “Osama bin London”, a fost reconvertit la religia sa, dupa o viata contaminata de dependenta de droguri. A devenit figura-cheie a unei retele de radicalizare, iar la 21 iulie 2005, grupul sau a incercat sa puna bombe la Londra, la doua saptamani dupa atentatul din 7 iulie.
Inainte de atacurile teroriste al-Qaida din 11 septembrie 2001, din Statele Unite, traseul indivizilor care se converteau si ajungeau in taberele de antrenament din Afganistan si Pakistan a fost mult mai usor.
James McLintock, poreclit “Tartan Taliban” s-a alaturat mai intai jihadului indreptat impotriva Uniunii Sovietice, de la sfarsitul anilor ’80. McLintock a devenit o figura cunoscuta a jihadului purtat in Europa, aderand la lupta din Bosnia. El se intorcea in mod regulat in Afganistan.
Si inainte de 11 septembrie 2001, a existat un flux de convertiti, carora li s-a acordat un ridicat grad de incredere din partea al-Qaida. In 1999, Christian Ganczarski, un polonez-german, s-a convertit folosind aceeasi retea a celulei din Hamburg, care l-a “produs” pe Mohammed Atta, liderul grupului, care a provocat atentatele din Statele Unite.
Covertirea “albilor”, de dupa 11 septembrie, a continuat sa joace un rol important in Afganistan si Pakistan, dar putini au mai ajuns sa aiba roluri importante, ca cei de dinainte. Potrivit unor surse britanice, englezul Dhiren Barot, de origine hindusa, a fost inchis in noiembrie 2006 in Marea Britanie, dupa o cariera de soldat in jihadul militantilor din Asia.
Bryant Neal Vinas, din Queens, New York s-a convertit la islam si a ajuns in taberele de antrenament din Pakistan, in septembrie 2007, folosind retelele din Statele Unite pentru a stabili un contact cu radicalii.
Acesti “albi” convertiti, ce se alatura jihadului reprezinta o amenintare potentiala, pe care gruparile militante vor incerca sa o foloseasca in mod activ.







Asta nu ar fi neaparat ceva nou . Istoriceste este de mult constatat ca, multi lideri ai Islamului, mai mult chiar, ai Jihadului, au provenit din crestini renegati . Lista marilor viziri ai Imperiului Otoman este foarte edificatoare: cca doua treimi sunt fosti crestini ….
Marse,
dă-mi te rog câteva referințe
Stiu ca referintele la Wiki nu-s tocmai binevazute, dar aceasta lista pe care o ofer aici are o buna acuratetze:
http://en.wikipedia.org/wiki/L.....nd_Viziers
Cred ca e vorba in principal de altceva in cazul vizirilor: bosniaci, pomaci, albanezi si sandjakani – regiuni aflate sub ocupatie directa a osmanilor, de unde se platea bir in copii. Exceptii par a fi unii italieni, dar si acolo putem presupune rapiri, capturi in razboi (ostateci, poate)…
@Rosu: nu neaparat, sa stii … Consideratiile tale sunt o parte din explicatie (adevarata in cazul balcanicilor, fortzata in cazul italienilor), dar una peste alta, fenomenul se repeta si in listele de pashale, amirali, corsari (celebrul Barbarossa – nu imparatul
) …
Exemplu al unui convertit: Cat Stevens.
Fenomenul e favorizat de political correctness si de politica stingista tip “everyone is special, Islam is religion of peace” etc. Daca establishmentul ar spune ca Islam are some skeletons in the closet probabil ca all these useful idiots ar gindi twice…
Asa, Stinga te stigmatizeaza automat ca islamofob daca spui ceva negativ despre Islam (despre ideologie, nu despre oameni). Si uite-asa toata lumea prefera sa taca si cancerul se extinde…
erau mai loiali, fiind sclavi; turcii, fiind oameni liberi, aveau tendinta de a avea pareri si loialitati proprii; prizonierii si copii luati bir formau si trupele temute de ieniceri; daca se converteau si dovedeau loialitate puteau avansa si se puteau imbogati (gurile rele mai spun ca ar mai fi o diferenta importanta: acestia stiau sa scrie
)
@Liviu
Da, alfabetizarea nu era punctul forte al islamicilor; se spune ca la asediul Vienei (cel din 1683) un pasha si-a trimis soldatii la moarte sigura doar pt ca nu a putut sa citeasca ordinul marelui vizir Kara Mustafa, care spunea cu totul altceva . De asemenea, Coranul (sau interpretarile ulterioare ?) limiteaza cunoasterea limbilor straine la araba (limba sfanta), persana (limba culta) si turca (deh, doar nu erau sa o uite …). Demnitari cunoscatori ai unor limbi precum latina erau de dorit …
Last, but not least: la turci, aventurierului norocos si capabil, i se ofereau sanse reale la o inalta pozitie in stat, lucru mult mai dificil in Apus, unde structura societatii era mult mai stratificata (aristocrati – mari si mici, burghezi, producatori ….)
Si iata cum reuseste propaganda musulmana sa convinga caracterele slabe.
Exista o literatura religioasa pur si simplu debordanta, tradusa exceptional in diferite limbi, inclusiv in romaneste. Ea este distribuita mai ales prin internet, prin nenumarate site-uri in fiecare tara (inclusiv zeci in Romania), ca si prin carti tiparite. Nu mai vorbesc de agitatia zgomotoasa de care Romania inca (pentru cata vreme?) mai este ferita.
Dau aici ca exemplu materialul intitulat “ISLAMUL – RELIGIA OMENIRII” (titlu arogant de la bun inceput, aproape intimideaza), din care voi da mai jos un pasaj semnificativ.
Dar mai inainte vreau sa subliniez ca prin definitie si in modul cel mai serios, Islamul este considerat de catre adeptii sai ca fiind nu mai putin decat religia primordiala data de Dumnezeu omului la Creatie. Credinta a fost insa deformata de a lungul generatiilor prin iudaism si apoi crestinism si abia Profetul Mohamed, omul cel mai demn la acea vreme de a o cunoaste, a primit-o prin arhanghelul Gabriel care i-a dat Coranul, devenind din acel moment religia ultimativa.
Iata in continuare pasajul. Cititi va rog cu mare atentie. E important, pentru ca sa stim ce avem in fatza noastra.
Iata si materialul original:
“ISLAMUL – RELIGIA OMENIRII”
@Corneliu: Material usor de combatut. Robert Spencer, Ayaan Hirsi Ali, Geert Wilders etc au texte clare si frumoase care explica fain de ce Islam sucks si cum Mahomed a fost un criminal si un pedofil. Revelatiile care le-a avut au fost pe fond schizofrenic probabil – sunt citeva carti referitoare la asta.
http://www.brusselsjournal.com.....ment-35672
@ 11 DanCanada
Aparent da, pentru oameni sensibili la argumente logice si dispusi sa judece logic.
Publicul tinta este insa altul, unul mai simplu, asa ca propaganda islamica da rezultate, “musca” din marginile dezorientate ale societatii din Europa, mai ales ca este si “irigata” aproape nelimitat cu bani sauditi.
Grosul celor ce rezista oamenii de bun simt, legati de originile lor, cu convingeri puternice si care pur si simplu isi astupa urechile la aceste mesaje.
Spre fericire, romanul este asa.
Da, romanul de rind e / a fost(?) de Dreapta: crestin ortodox, tinind cu dintii la pamintul lui. Insa a venit valu’ in ’45 si a trebuit sa fim morti-copti de (extrema) Stinga. Ce-o sa se intimple cu romanul de rind daca de data asta valu’ UE vine si spune ca n-ai voie de ex sa spui Islam sucks ?
@ 13 DanCanada
Eu cred ca trebuie sa ai incredere in bunul sau simt natural.
Nimeni nu-l va opri sa foloseasca aceasta “teribila” expresie, mai ales ca e martor zilnic la dementza si absurditatile pe care o produce lumea islamica. UE nu va ajunge sa-l faca pe roman sa se sinucida spiritual.
Si nu uita ca practicarea islamului este legata obligatoriu de ritualuri total straine romanului, de rugaciuni sau pasaje in limba araba, de multe altele care sunt nenaturale atat pentru omul simplu cat si pentru intelectualul subtire. Care roman normal va renunta la un vin bun, la o costita de purcel, care roman va posti timp de o luna de Ramadan? Sa fim cu picioarele pe pamant.
Mare este norocul ca islamul nu are o varianta “light”…
Acu’, n-au decat sa-si faca griji cei din vest, romanii sunt obishnuiti cu presiunea Islamului . Din 700 de ani istorie romaneasca institutionala, timp de vreo 450, romanii au fost preocupati sa adune aur ca sa cumpere de la Padishah dreptul de a-si pastra vechile asezaminte . Cand aurul nu mai ajungea, recurgeau si la fier . Mi-e greu sa-mi imaginez un domeniu in care romanii sa aiba o expertiza superioara comparativ cu lumga relatie cu Islamul .
Au trecut 134 de ani de la batalia decisiva de la Plevna, dar comparativ cu cei 450 dinainte, pare o fereastra destul de ingusta, nu-i asa ?….
Perfect de acord.
Dupa o asemenea experienta istorica, nu-l vad pe roman vreodata sa se inchine de 5 ori pe zi cu fatza la Meca si sa zica Allah u akbar sau hamdulilah sau mashallah sau bismillah la fiecare zece vorbe.
De altfel, as mai comenta si faptul ca, dupa razboiul de la 1877-78, castigul teritorial, Dobrogea, avea cam 60% populatie islamica . Modul in care acestia au fost integrati si convinsi sa devina cetateni romani loiali ar putea servi drept exemplu, zic eu, statelor din vest, care ii tot rasfatza pe islamicii lor, cu rezultate opuse obiectivelor .
@ 17 Marse
Punct ochit, punct tintit! …
Si totusi trebuie ca Romania sa aiba mare grija, sa stea de veghe neincetat si sa ia masuri. Nu uitati ca situatia e in schimbare, si ce diferita era situatia in urma cu 30 de ani, si chiar in 1989, cind inca nu patrunsese multiculturalismul european, corecul politic, etc.
O fi romanul tot ceea ce ziceti voi, dar si Islamul este ceea ce este, si poate fascina, tocmai din cauza radicalismului lui, iar apelul lui nu se bazeaza pe logica ci cistiga teren prin cu totul alte metode.
Aici vreau sa mentionez una din metode, din domeniul ‘the game theory”, cum cistiga islamistii teren in detrimentul israelului (la propriu si la figurat), pentru cauza lor cea “dreapta”. Nu are exact legatura cu Romania, dar e interesant de vazut cum opereaza ei, si sa fim pregatiti.
In a schematic way, Yisrael Aumann put the finger on it. Without calling it the game theory, I believe that this is what the Arabs do. Why not send this guy to negociations?
The Arabs convinced themselves and the world of the highest degree of holiness they attached to Jerusalem, the same about the existence of the Palestinian people, that they are right about killing the “occupier”, that Israel is THE aggressor, that the flotilla was an innocent act intented to help Gaza, and recently that building a Mosque almost on the Ground Zero is an act of good will etc., etc.
Also so true about the premises for negociation and our begging for every bit of crumb, to be ready to “gain” insignificant advantage, close to nothing and yet to lose it almost all.
Most of the Arabs haven’t even heard about the game theory but still have it built-in intuitively in their blood.
How come the Arabs are so wise whereas the Jews, with all their Nobel and the like prizes, are so infantile and stupid? What the heck?
The problem is that they are dead serious, and not only putting an act.