Roland Cătălin Pena: De cine și de ce nu vreau să mai aud la anul

În primul şi-n primul rând, sper să nu-mi mai treacă nici măcar pe la 50 de metri de urechi cuvântul criză, nici că se adânceşte, nici că se sfârşeşte, nici că e financiară, ori morală, ori mai nu ştiu cum. Ducă-se pe pustii cu toate formele ei.

Apoi sunt sătul de revoluţii, arabe, de catifea, sângeroase, din octombrie, din decembrie etc. La fel şi de revoluţionari. Măcar un an să apucăm fără d-astea şi d-ăştia. Poate avem noroc chior, şi vom fi scutiţi şi de reforme, mai mari, mai mici sau mijlocii.

De alegeri «furate» şi promisiuni deşarte nu văd scăpare. Dar măcar poate terminăm cu partidele-televizor, cu o parte din ticăloşii cocoţaţi în funcţii înalte, mai răsfirăm proştii şi lichelele din politică, din presă, din ONG-uri s.a.m.d.

Când zic din presă mă refer, în special, la analiştii tv, care ies tot mai mulţi ca păduchii în frunte. Aş da nume, dar sunt convins că fiecare avem mâncătorii noştri preferaţi de rahat. Atenţie, a nu se confunda analiştii, gen Pelican sau Ciuvică, cu ziariştii care mai apar din când în când pe sticlă.

Cât priveşte Justiţia, ce minunat ar fi, ca în 2012, să fie foarte discretă şi cât se poate de eficientă.

[...]

Roland Cătălin Pena

Etichete · ,


Print Friendly

Comentează

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.