Rusia încă nu a „găsit” vinovaţii de moartea lui Serghei Magniţki, ucis de gardieni în închisoare

Autoritățile din Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, luni, au făcut declarații cu privire la situația drepturilor omului din Rusia, manifestându-şi în același timp sprijinul deplin pentru cei „care încă mai caută să aducă în fața justiției persoanele pe a căror conștiință” se afla moartea lui Serghei Magniţki, avocatul fondului de investiții Hermitage Capital Management.

Ministerul britanic al Afacerilor Externe a cerut Moscovei sa faca ordine în sistemul de justiție rusesc.

„Nu este surprinzător faptul că, după șase ani, în cazul Magniţki nu s-a facut dreptate. Rusia trebuie să consolideze statul de drept și sa protejeze drepturile omului”, – a declarat Ministerul de Externe, pe pagina sa Twitter.

Un apel similar a fost făcut şi de Departamentul de Stat al SUA. „Cei pe a caror conștiință se afla intemnitarea nelegala și moartea nedreaptă rămân în libertate, în ciuda dovezilor cunoscute de toata lumea privind vinovăția lor. Noi plătim tribut memoriei lui Serghei Magniţki și îi salutam pe toti cei care caută să expună corupția și sa apere drepturile omului în Rusia, în ciuda amenințărilor și hărțuirii din partea cercurilor guvernamentale „- a declarat Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, scrie paginaderusia.ro

El a subliniat că ancheta efectuată de Consiliul pentru instituțiile societății civile și drepturile omului de pe langa președintele Federației Ruse a constatat că Magniţki a fost bătut cu cruzime de gardieni, iar asta a cauzat moartea sa.

Serghei Magniţki a murit în închisoarea „Matrosskaya Tishina” în noiembrie 2009, la vârsta de 37 de ani. Moartea sa a provocat proteste publice largi, atât în ​​Rusia cât și în străinătate, și a fost motivul pentru adoptarea așa-numitului „Magnitsky Act”. Documentul a fost adoptat în SUA în luna iulie 2012 si include lista neagră a cetățenilor ruși implicați în încălcări ale drepturilor omului.

În Rusia, în cazul lui Magniţki au fost pusi sub acuzare medicii institutiei de detenție, dar unul dintre ei, Dmitri Kratov, a fost achitat, iar urmărirea Larisei Litvinova a fost oprita din cauza prescrierii faptelor.

În Europa, o ancheta in cazul Magniţki se desfășoară din martie 2011. Baza pentru aceasta a fost mărturia în Elveția a martorului principal Alexander Pereplicnîi , care a murit în 2012 în circumstanțe misterioase. În 2014, fondul Hermitage Capital a depus o plangere in Franța și Luxemburg privind o schema de frauda care a dus la tranfserul ilegal a 230 de milioane de $. Potrivit Fondului, schema de fraudă ar fi fost dezvăluit de Serghei Magniţki.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.