Reproducem integral un text semnat de Ivan Zubeldian si aparut in Blogary.ro.
Domnul C, un om sărac, trecut și de a treia tinerețe, primea un ajutor de 500 de lei lunar de la un nepot căruia i se părea că viața a fost nedreaptă cu bătrânul. Donația asta regulată începuse acum câțiva ani și a fost primită la început cu mare recunoștință. Numai că, atunci când nepotul s-a apucat să-și facă casă s-a văzut nevoit să întrerupă ajutorul, reacția bătrânului domn C a fost violentă: l-a insultat, l-a acuzat că e om fără cuvânt, l-a amenințat că îl dă în judecată. I-a cerut insistent și imperativ banii pe cele 3 luni de când ajutorul încetase. S-a plâns întregii familii că nepotul e un om de nimic, fără cuvânt, avar, egoist.
Despre facerea, regulată, de bine.
E unul din defectele fundamentale ale naturii umane: orice ajutor regulat devine un drept. Cei 500 de lei, primiți la început cu gratitudine, au devenit în timp o obligație. E foarte greu să fii recunoscător cuiva și o singură dată, a mulțumi ani la rând unui binefăcător e insuportabil. Așa că e mult mai comod să privești ajutorul ca un fel de remunerație a unor calități rare, întrunite fericit în propria persoană. Cu alte cuvinte tuturor ne e mai suportabil psihologic să înlocuim recunoștința cu meritul. Merit acel ajutor, el nu e un gest de milă iar binefăcătorul nu e un binefăcător ci un agent al recunoștiinței divine. Nu trece mult până când orice întârziere e întâmpinată cu enervare iar oprirea plăților e văzută ca o ruptură contractuală mișelească.
Aici e și problema principală a ideii de solidaritate socială: orice ajutor început ca un gest de solidaritate ajunge în timp să devină un drept pentru care merită să te lupți. Domnul C, indignat, nu se va limita să-l insulte pe nepotul binefăcător dar îi va smulge portofelul într-un moment de neatenție pentru a-și recupera banii lui. Sau, mai rău, indignat la culme, îi va da una în cap pentru a repara injustiția.
Revolta “indignaților” spanioli sau grecii care trag bâte în cap polițiștilor exact asta sunt: o masă de asistați care cer pedepsirea binefăcătorului sleit de puteri. Statul social nu naște mase recunoscătoare ci mulțimi războinice.
Dreapta nu e despre bani și individualism
Ce spunem noi în fața acestor răsculați? Problema “drepturilor” asistaților merge mai în profunzime, până în centrul construcției doctrinare a dreptei, ajunsă o frumoasă ruină pe care o vizităm din când în când dar în care ne pare imposibil să locuim, timorați fiind de acuzele stângii. Iată, nimeni nu reacționează la teza profund greșită că dreapta apără pe cei cu bani mulți. Sau la ideea insinuantă că libertarienii sunt niște egoiști pentru care compasiunea e o glumă proastă. Nu asta se înțelege din protestele “indignaților”? E drept, nici să-i vezi pe Patriciu sau pe Voiculescu ca model al capitalismului nu ajută prea mult. Însă se vorbește mult prea puțin despre faptul că dreapta e în primul rând o doctrină despre ce e drept. Statul minimal e o consecință a faptului că nu e drept ca altcineva să decidă pentru mine. Impozitele mici sunt o consecință a ideii că nu e drept să luăm de la cei care muncesc pentru a da celor care stau degeaba. Faptul că unii oameni de dreapta ajung să aibă și mulți bani e o consecință a filosofiei de viață alese, nu rezultatul unui filtru aplicat la intrarea în “clubul dreptei”. Luptăm împotriva impozitelor mari pentru că ele sunt nedrepte, nu pentru că sunt o piedică în calea lăcomiei proprii.
De ce e stânga condusă de bogați?
Asta lămurește un alt paradox: cum se face că în PSD avem atâția oameni de afaceri sau practicanți de profesi liberale bogați? Cum poți fi antreprenor și să militezi pentru impozite mari? Cum poți fi colecționar de artă, proprietar de imobile și, în același timp, predicatorul statului obez? Nu e nimic paradoxal pentru că nu numai nouă dar nici lor averea nu le determină doctrina. Pentru ei banii sunt un vehicul al puterii, viața e o junglă iar scopul ei final e să fii în vârful lanțului trofic. Bogații PSD-ului nu sunt interesați de ce e drept pentru că, pentru ei, dreptatea e o iluzie. Sau, mă rog, o marfă pe care o poți cumpăra, după cum a demonstrat prea des justiția română. Impozitele mari sunt pentru proști, nu pentru ei. Mai mult, pentru ei banii sunt scopul final, spre deosebire de antreprenorul autentic pentru care construcția e scopul iar banii sunt un instrument. Iată de ce a fi bogat nu are nici o legătură cu dreapta în schimb felul în care ți-ai făcut averea, are.
Etica și echitatea socialistă
Unii vor replica că și stânga tot de ideea de dreptate face caz. Nu mi se pare, cred că e vorba de o șmecherie. Stânga vorbește nu despre ce e drept în general ci despre “dreptate socială”. Nu e deloc același lucru. Încă de la Marx, dreptatea asta “socială” are un singur înțeles: egalitate. În fond e o definiție degenerată, comodă, primitivă a dreptății: de ce să-mi mai bat capul cu meritele, e mai simplu să împart egal la toți. Ori asta produce o perversiune teribilă, stânga a ajuns repede la concluzia că e drept să luăm de la cei care au și să dăm la cei care n-au. Pentru că nu în numele dreptății fac asta ci în numele dezideratului “dreptății sociale”. Dacă vă mai amintiți, sintagma preferată a comuniștilor era “etica și echitatea socialistă” iar echitate înseamnă egalitate oricum te uiți la ea. Tot pe același raționament, stânga a renunțat rapid la ideea dreptului de proprietate, altfel ar fi fost ilegal să iei de la cel care are. E mai simplu să decretezi că nimeni nu are nimic, devine perfect legal să iei de la cine poftești și să dai cui crezi. Așadar “dreptatea socială” nu are nimic de-a face cu ce e drept și e doar o impostură semantică menită să dea autoritate morală unui discurs profund imoral.
Cum decidem ce e drept?
Felului în care stânga a pervertit sensul “dreptății” ne conduce la sursa profundă a ideii de dreptate. În fond, cine decide ce e drept? Care e referențialul? E evident că nu votul popular, avem suficiente aberații în istorie care demonstrează că dreptatea maselor poate fi de-a dreptul criminală. Dar dacă nu noi suntem arbitrul, atunci cine? Iată că am ajuns la cheia problemei: ce e drept nu se suprapune cu noțiunea de dreptate. Ce e drept nu e rezultatul înfăptuirii actului de justiție, în fond legile pot fi strâmbe. Ce e drept e o chestiune de morală și, până la urmă, de credință. Autoritatea e înafara noastră, ea aparține lui Dumnezeu, nu oamenilor. Socrate nu era nebun când interoga Oracolul sau își asculta Daimonul. Stânga, ale cărei principii morale se stabilesc în sondaje de opinie, este.
Nici nu e un accident că stânga e atee. E o consecință inexorabilă a faptului că doctrina “echității sociale” e în întregime construită pe negarea violentă a sensului unor principii morale exterioare umanului. Prin felul în care în numele “binelui” și al “eliberării”, stânga mută sursa principiilor morale de la divinitate către om, ea e profund anti-creștină deși prin aparenta obsesie față de săraci se vrea o alternativă socială la fel de bună. Dar asta e altă discuție, pentru altă dată.
Dreapta și creștinismul
Faptul că definiția a ce e drept transcende omenescul e, aparent surprinzător, punctul de contact strâns între conservatori, creștin democrați și libertarieni. Dacă suntem de acord că orice curent al dreptei vrea în esență să construiască o societate care ține cont de ce e drept, iar “ce e drept” e o chestiune de morală și sursa răspunsului la întrebările legate de morală e transcendentă, putem găsi esența unei viitoare doctrine populare în sursa transcendentă a moralei noastre: creștinismul.
E inacceptabil felul în care o BOR nereformată, putred de bogată, mânjită prin complicitățile cu securitatea și refuzul de a se curăți, a ajuns să blocheze reforma morală a dreptei românești. Majoritatea liderilor politici sunt speriați de ideea de a-și pune Biserica în cap iar rezultatul acestei frici e mai grav decât se vede: orice încercare de a construi o doctrină plecând de la morala creștină e sabotată de discursul popilor care își văd amenințat regatul lumesc, de spectacolele mimilor care au devenit proroci, de talibani în sutană care înfierează cipurile și telefoanele mobile sau de stânga care acuză, deseori pe bună dreptate, nerușinarea unor clerici. Așa că e mai convenabil să devii un observator mut al derapajelor BOR și să amintești de Dumnezeu doar în cercurile de intimi.
Dacă spui acum că mișcarea populară trebuie construită pe morala creștină, riști să pari anacronic, legionar, provocator sau în căutare de popularitate ieftină. Demagog, în orice caz. Dar dacă superficiala investigație de mai sus ne-a dus atât de repede la ideea că fără o sursă transcendentă a principiilor morale, dreptatea se transformă rapid în opusul ei, cât e de greu de înțeles că nici o mișcare adevărată de dreapta nu poate avea fundamente laice? (Și nici nu se poate preda Bisericii, evident)
Mai mult, e ușor de observat că “dreapta atee” sunt de fapt plutocrații, oameni imens de bogați care și-au construit averea prin orice mijloace, de preferință prin trafic de influență, și pentru care dreptatea se cumpără pe lumea asta, nu se decide pe altele. “Dreapta atee”, al cărei Dumnezeu e banul, e de fapt cel mai mare inamic al dreptei pentru că îi compromite grav principiile și valorile. Voiculescu denigrează dreapta într-un fel în care posedații de la CrAtac nici nu visează să poată vreodată. Așadar orice discuție despre fundamentul doctrinar al dreptei care nu pleacă de la morala creștină e inutilă și, mai mult, singurul principiu unificator al curentelor populare e tocmai morala creștină. Nu Biserica, care e o instituție lumească, să fim clari.
Boala boierească a dreptei românești
Răspunsul la întrebarea “ce e drept?” e fundamentul doctrinar al dreptei iar neglijența cu care uităm să ne amintim de asta ne creează o altă problemă: Atât am discutat despre meritocrație, atâta i-am plimbat pe Pleșu și Patapievici la televizor, încât am ajuns să credem că dreapta e o chestiune de elite, de discuții docte, glume fine și arome de tutun de pipă. Ori “ce e drept?” e o întrebare pe care și-o pun toți, nu doar doctoranzii de Sorbona. Clasa de mijloc nu discută despre Locke la recepții cu doamne parfumate, clasa de mijloc muncește, transpiră, înjură și pute. Istoria ne-a servit o ironie formidabilă iar noi nu ne-am prins: clasa muncitoare suntem noi, nu sindicaliștii din administrație. Americanii au aflat asta mai demult. Iar Bleen înaintea noastră. Merită să amintim și articolul cam confuz al lui Horațiu Pepine care a stârnit indignarea multora, care are meritul de a fi intuit exact asta, că dreapta s-a decuplat de mase și de realitate.
E de înțeles de ce uneori, prin comparație cu fumurile elitiste ale inteighenției dâmbovițene, neo-stângiștii cu bărbiță și bască par mai autentici și conectați la realitate. Din fericire, doar par. Recenta lor inițiativă de a copia mișcarea “indignaților” în România s-a transformat într-o intreprindere absurdă de a murdări memoria celor care au protestat în anii 90 în Piața Universității. Așadar ei s-au revoltat, după cum observa un comentator, pentru a spăla pe securiștii acelor vremuri. Jenant.
Să ne indignăm cu folos
Varianta românească a indignării ne întoarce, după un lung ocol, la punctul din care am pornit: mișcările sociale ale “indignaților” sunt nu revoltă ci nerușinare. E drept, o nerușinare inocentă, dacă putem spune asta, având în vedere că alții i-au învățat să gândească așa. În orice caz, statul social, în loc să creeze dreptate și pace socială, a creat mase de asistați nemulțumiți la limita violenței, care – asemenea domnului C, se consideră profund nedreptățiți când statul nu le mai dă degeaba. Falimentul statului social e de fapt falimentul ideii de “echitate socială”. E, poate, adevăratul faliment al comunismului.
Pe de altă parte, un guvern de dreapta degenerat, precum cel al Greciei, care și-a mituit propriul popor pentru a face afaceri în liniște, nu se dovedește deloc a fi o opțiune mai bună. Etichetele “dreapta” și “stânga” fără principiile morale pe care se întemeiază, nu înseamnă mare lucru.
De aceea ar trebui să ne indignăm cu folos și să cerem dreptei românești să se întoarcă la singura întrebare la care trebuie să răspundă: Ce e drept? Ce e drept în materie de impozite, sănătate, șomaj, pensii? Ce e drept în educație? În răspunsurile la această întrebare se află singurul program de reconstrucție doctrinară a dreptei românești care o poate transforma într-o mișcare de masă, cu forța necesară pentru a moderniza România. O mișcare la care să adere în deplină cunoștință de cauză toți cei care muncesc pentru viitorul lor, nu numai elitele intelectuale.
Da, foarte bine punctat, exceptând abordarea dreapta – creștinism:
Când ajungi să afirmi că morala creștină e baza dreptei, dar depozitarul bimilenar al acestei morale este de fapt un interpus parazitar între principiu și arhitectonică, te faci de râs. E clar că nu ai înțeles conservatorismul, atunci când conchizi că Biserica (paradigma prin excelență a conservatorismului) e doar o instituție lumească. Creștinism, da. Biserică, NU. Tocmai de acest depozitar ecleziastic – bastion al conservatorismului – fuge Stânga cel mai abitir, sau, dimpotrivă, când îi dă mâna, îl atacă și distruge/compromite.
Repet: depozitarul, fără de care, azi, cel mai probabil eram cu toții niște talibani stângiști, creștini închipuiți, mărșăluind spre distributismul echitabil. E clar pentru toți cei care ne urmăresc, sper, că nu există specie de stângist mai nocivă decât cea care se proclamă creștină (asistența socială reprezentând pentru acest tip stângist modelul suprem de milostenie hristică). Și invers, niciun creștin nu corupe și compromite mai profund mesajul Bisericii, decât cel care vede smerenia ca pe prostie și pe Hristos ca prototip al revoluționarului, lustrându-l, astfel, pe diavol de vina pentru întreaga istorie a căderii. Proiecție utopică (vă va fi mai bine, vi se vor deschide ochii, veți fi precum Dumnezeu) și sete de stăpânire, de răsturnare a firii lucrurilor – ambele trăsături înmănuncheate în spectrul lui Lucifer. Hristos și Biserica Sa se rezumă, de 2.000 de ani, la același mesaj: amintiți-vă de Acasă, reveniți și fiți din nou ce ați fost, deplini în chip și asemănare cu Cel care v-a dat viață (invitație la introspecție, regăsirea ”urmelor” demnității DIVINE, nici mai mult, nici mai puțin; dar pentru asta e nevoie de săpare anevoioasă, conștiincioasă, consecventă, de migala arheologului, nu de înaintarea tâmpă și vitezomană spre realizarea unor progrese imediate, cu un total dezinteres pentru consecințele pe termen mediu și lung) și nu răspundeți răului prin rău, dați cezarului ce-i aparține, nu e nicio realizare să iubești doar pe cel care te iubește, etc (zero sete de stăpânire a celui de lângă noi).
Ca să revin și să închei mesajul către Ivan: Biserica este o instituție divino-umană cu mandat direct de la Hristos, să fim clari. E un truism ce ține de abc-ul oricărui creștin autentic.
Un text doctrinar, un text de colectie.Am terminat sa-l recitesc si pentru ca nu am obiceiul sa-mi cenzurez entuziasmul, am sa scriu ce-mi striga in ureche chiar daca voi starni zambete : un text scris de ratiune cu sufletul.
Pentru Vlad P: Domnule, cel putin pentru mine esti confuz si foarte militant, incerci sa-ti aperi o dogma care te framinta, deacea nu cred ca poti fi obiectiv in critica textului de mai sus, care leviteaza la un nivel ideatic mult mai degajat.
Cind insa declari biserica un bastion al conservatorismului, cred ca formulezi o definitie surprinzator de simplista si greu de aparat in ambiguitatea morala a lumii contemporane.
JMT,
Arată-mi o instituție mai conservatoare în ce privește setul de principii (morale) după care operează. Biserica are 2000 de ani, deci este în sensul cel mai deplin un bastion. Aștept contra-exemplele tale instituționale.
Și da, sunt militant. Nu ai cum să fii altfel, când ai un crez și un set de principii.
Poate-mi explici și mie ce e aceea obiectivitate în cazul de față. Aberația cu popii care se revoltă pe mobile? O aud de când au apărut pe piață (sfârșit de ani ’90?), suntem în 2011. Personal n-am mai auzit de asemenea “revolte” de ani buni. Azi și călugării au mobile, laptopuri. E o aberație. Tind să cred că nici autorul n-a mai auzit de astfel de indignări, doar că îi place să facă apel la memorie pentru a-și argumenta teza anticlericală.
So, când nu cunoști din interior, nu ai cum să fii obiectiv. Eventual obtuz, asta da.
Vlad,
Biserica in limea de azi nu mai este o institutie conservatoare, este amestecata masiv in politica si in afaceri laice foarte indoielnice din punct de vedere moral. Papa polonez care ma indoiescca nu a facut initial parte din nomenclatura politica poloneza de stinga, a fost tratat ca o stea de cinema, adaulatia infantilista la persoana lui justificata doar de de argumentul hilar ca “iubea oamenii”. Complicitatea tacita a bisericii catolice cu agenda popimii gay ale carei ramificatii a inchis multe biserici in USA este de necontestat.
Biserica anglicana are deja un episcop gay, nu ca pe mine un ateu care insa admir caldura din sufletul celor care cred, m-ar deranja situatia asta, dar nu pot accepta ca biserica este inca bastionul conservatorismului in lume…nici pe departe !!!!!!
Biserica de azi este un “Political Animal” iar clasa de mijloc care a avut biserica ca un far moral se simte tradata in favoarea celor care nu au cladit sau nu au respectat nimic niciodata si ale caror pacate sint trecute cu vederea forte nedogmatic.
Atasamentul biserici catolice americane la ideile progesive ale ideologiei democrate par sa sfideze ratiunea morala a doctrinei crestine. Crestinismul este o ideologie superba la fel ca si comunismul, dar aplicarea lui intr-o societate multiculturala si progresiva se dovedeste a fi foarte usor de combatut si anihilat.
S-au depasit de mult nivelul gentil al argumentelor emotionale, biserica mai poate inca sa vinda indulgente la pret redus celor putini care o mai viziteaza regulat, dar asta nu mai este de mult suficient .
Conservatorismul trebuie sa se bizuie pe argumente rationale mult mai solide si pe ideologie morala mult mai elevata, daca vrea sa supravietuiasca si sa salveze civilizatia de la adictia toxica a liberalimului militant.
Conservatorismul Bisericii îl găsești în persistența mesajului, a doctrinei. Nu trebuie să deschizi multe cărți pentru a observa asta. Începi cu Biblia
Hai, nu mă înnebuni! Complicitate. O fi având Vaticanul ceva politici de proliferare a homosexualității. Afirmațiile astea absurde se vor un fruct al obiectivității tale?
Eu nu mă simt trădat de Biserică. Tot ce poate face e să transmită mesajul lui Hristos. Cine vrea bagă la cap, cine nu, își ia ca învățători diverse pasiuni: banul, puterea (setea de stăpânire asupra celuilalt), distracția etc. Interesant cum liberii cugetători, ăia de-ți flutură repede perioada Inchiziției, se indignează că Biserica trece cu vederea păcatele într-un mod foarte ”nedogmatic”
Îți ceream mai sus să vii cu exemple de instituții conservatoare. În schimb, te fofilezi în opinii caduce: ”argumente rationale mult mai solide” (așa, ca de exemplu?), ”ideologie morala mult mai elevata” (propui un nou cod moral?).
Faptul că Biserica a fost infiltrată de duhul progresist al acestei lumi, nu vă susține teza, în niciun fel. O infiltrare rămâne o simplă infiltrare, un simptom, sau mai filosofic, un accident, ceva impropriu. Nu se va putea confunda vreodată cu natura subiectului parazitat.
Acestea fiind spuse, farewell.
Când reușești să te dumirești asupra doctrinei creștine, putem reîncepe conversația. Până atunci, don’t let me waste your precious time. Voi le “știți” pe ale voastre
Vlad,
Tu esti tipul de om care m-a facut intodeuna sa devin foarte circumspect de cite ori am incercat sa ma apropii de credinta crestina. Am citit biblia cind am fost foarte tinar si o stiu mult mai bine decit multi popi zelosi cu care am vorbit si care fac o piine din a-i propaga versul.
Credinta cestina este o pedagogie morala, de grupa mica, foarte importanta insa penru un larg numar de oameni care nu isi pot gasiii in alta parte farul spiritual. Iubesc oamenii care cred in Hristos, dar nu poti pune baza pe ei in salvarea lumii moderne de la o ideologie foarte coroziva si sofosticata. Marea majoritatea a crestinilor sint de tipul celor care ti-au aceptat premisa “crede si nu cerceta”si au facut-o fiindca nu sint capabili sa confrunte ideologia toxica a dascalimii universitatilor lumii si isi cauta adapost sub aripa unei teorii filozofice dulcege si reconfortante.
Trebuie sa intelegi ca lumea de astazi este mult mai sofisticata si mai cinica decit picturirle de pe Voronet, daca credinta crestina este singura arma cu care conservatorismul va iesi la lupta, razboiul e pierdut iar crestinismul va fi redus la nivel de ” a fost o data ca niciodata” .
Pun mare speranta in oameni de buna credinta ca tine dar trebuie sa evoluati rapid daca vreti sa devemti efectivi si sa supravietuiti.
Cit despre inchizitie, nu imi pasa si ma mir ca inca o data esti consumat de detalii istorice romantate, insa dspre complicitatea bisericii catolice la musamalizarea orientarii sexuale a multora dintre slujitorii ei, mi se pare ca e ti-e greu sa o recunosti pentru ca te vexeaza si te lasa dezarmat, deoarece umanizeaza un system dogmatic pe care intodeuna l-ai visat infailibil si divin.
Când reușești să te dumirești asupra doctrinei creștine, putem reîncepe conversația. Până atunci, don’t let me waste your precious time. Voi le “știți” pe ale voastre
Fraza asta mi-a remintit inca o data ca nu voi reusii nicodata sa devin prieten cu un activist ( indiferent de culoare), daca nu ii voi accepta neconditonat dogma, pe care stie ca nu o poate sutine …Pacat !
Vlad,
Te rog sa citesti, stiriROL.ro, datat 27 Jum, 2011: Biserica Catolica vrea sa-si educe preotii impotriva pedofiliei….
Really? Se invarte pamantul mai repede sau cum? Cad merele altfel decat pe vremea lui Newton?
Asta:
și cu astea:
Ne arată limepede cât de ”mult mai bine” cunoști tu Biblia. Poate greșeala constă în faptul că ai citit-o când ai fost ”foarte tânăr”. Deși eu cred că pur și simplu minți. Cunoști cel mult versiunea ilustrată a Bibliei pentru cei mici. Altfel știai că nu există ”crede și nu cerceta”. E doar o gargară avansată de propaganda comunistă/ateistă pentru a discredita capacitatea omului religios de a gândi cu propriul cap. Babele analfabete de la țară pricep mai mult din Hristos doar privind scenele pictate, decât pricepeți voi, cei care epuizați lectura biblică la vârste fragede. Penibil. Mă văd nevoit să repet: când reușești să te dumirești asupra doctrinei creștine, putem reîncepe conversația.
Ia spune, cam de câte ori ai încercat să te apropii de credința creștină din copilărie și până azi. Voi chiar nu sunteți sănătoși dacă nu vă faceți de râs. Din fericire pentru mine, nu eu ți-am semănat îndoieli, ar însemna să am o prea mare influență asupra ta. Ești direct responsabil de confuzia în care te afli prin felul în care ai înțeles să te educi și să te lași educat de diverși și diverse lecturi. Cum ar spune Pleșu, prin felul în care ai înțeles să-ți selectezi vecinătățile. Foarte puțin bărbătesc să arunci pisica moartă în ograda celuilalt.
Progresist mic ce ești. Noi nu evoluăm, ne recunoaștem limitele proprii. În schimb, ne mai dumirim treptat asupra voastră.
JMT
JMT, ceea ce scrii aici e “crestinismul in ochii liceeanului teribilist cu educatie Wiki-Zeitgeist”. In primul rand, crestinismul este Adevar, chit ca o recunosti, chit ca nu. Abia apoi este pedagogie morala, de grupa mare sau mica, zau ca nu mai conteaza (dispretul asta pentru pedagogia morala tradeaza doar snobism). Oricum, ceea ce nu vrei sa intelegi este numai ideologia ne-a adus in punctul care ne aflam, una “coroziva” care a cautat sa reintepreteze trecutul si sa distorsioneaza realitatea. A purtat diferite nume (liberalism, socialism, anarhism, fascism, comunism, ecologism, etc.), dar natura este aceeasi.
Celibatul, pedofilia şi Păcatul
Christopher Hitchens împotriva Papei
O sută de ani de pedofilie
The Scandal Driving the Church Scandal
Media Blinders on the Church Abuse Cases
Pacat ca habar n-ai despre ce vorbesti.
JMT
Vlad M.
Liviu Craciun
Florina B.
Dragii mei, Vlad, Liviu si Florina,
E foarte frumos spus ca “numai credinta te poate mintuii” dar ce va faceti cu cei care nu simt nevoia sa fie mintuiti si care simt ca libertatea e mai divina decit mintuirea iar adevarul poate fi relevat si prin ratiune nu numai prin dogma, aveti curajul sa ii declarati de a nu fi demni de dragostea lui Hristos? credeti ca numai voi controlati monopolul drgostei lui….
Stiti bine ca dascalimea liberala a universitatilor lumii, v-au furat in mod ireversibil generatiile tinere, aveti curajul sa ii sfidati si sa le contestati putrea malefica si astfel sa intemnitati idea crestina in camasa rigida a extintiei…
Dragii mei ma bucur ca sinteti acolo si va multumesc pentru comversatie, lumea are nevoie de voi mai mult ca niciodata, va citesc incontinuare si va urmaresc cu emotie…
God bless you all !
Noi nu spunem ca ratiunea e rea, ci ca un cult al ratiunii este periculos. Ratiunea este un mijloc, nu un scop in sine, iar mantuirea este o problema personala, fiecare fiind raspunzator de ceea ce face. Dascalimea liberala – la care faci referire, cat se poate de corect – nu va putea fi niciodata invinsa daca i se accepta “istoria”, se preiau modul ei de gandire si lexicul pe care il utilizeaza .
Omule bun, chiar nu înțeleg de ce aveți impresia că noi trebuie să facem ceva cu cei care nu dau doi bani pe mântuire? Ce suntem noi, miliție spirituală? Treaba stă exact pe dos, regret că nu observi: ce vă faceți voi, cu cei care cred?… că de două milenii se tot încearcă exterminarea credincioșilor și eforturile continuă
JMT, o curiozitate: de ce consideri alegerea caii mantuirii ca fiind lipsa libertatii?
Vlad P.
Militie spirituala e un termen gresit de care trebuie sa te feresti, te pune automat intr-o clasa pe care sper ca nu o rivnesti. Un om care crede in mintuire cauta cu rabdare si intelepciune sa ii aduca si pe cei rataciti pe drumul cel bun si considera ca si-a slujit Mintuitorul pentru fiecare succes, indiferent de sacrificii.
Cit despre faptul ca voi, adica eu as face parte dintr-o clasa cu care ai un junghi milenar, este iar foarte trist, nu stiu de ce faci presupunerea automata ca toti cei pe care nu ii cunosti ar fi rai iar tu automat esti pur si nedreptatit de milenii; de la un om care pretinde ca ar sti sa deosebeasca “lumina de intuneric”, m-as astepeta la mai mult….
Cu o pozitie ca a ta nici nu cred ca trebuie sa cauti prea mult pe cineva care ar vrea sa te extermine, cred ca te extermin singur prin aroganta.
Corect! Si asta e NUMAI PROBLEMA LUI! E dreptul lui sa faca asta, mai exact, SA FIE LASAT IN PACE (sa se extermine sau nu). Nu e treaba ta si nici a altora care nu ar avea de cautat prea mult motive in acest sens. Ia lasati voi “binele cu forta” pe altadata, da?
PENTRU CA NU CAUTI MOTIVE! Din PRINCIPIU!
..
Tu, daca pornesti din start cu ideea ca ceilalti ar trebui sa ajute neaparat o batranica sa treaca strada, ca sunt obligati cu ceva, atunci deja incalci dreptul ei de a fi lasata in pace. Aici e marea diferenta.
Eu de exemplu nu caut cu “rabdare si intelepciune sa-i aduc pe cei rataciti pe calea dreapta”, mai ales cand e vorba de ..”sacrificii”. Bine, nu sunt nici intelept si nici nu am rabdare cu toti cretinii din jur. EU II LAS SA MOARA PE LIMBA LOR, sa se “junghie” intre ei cat au chef, si “rabdare”.
Asa ca spune-mi, te rog, am sanse “sa ma mantuiesc”, sau nu?
Draga Mih,
Apreciez calitatea intrebarii tale.
Libertatea constiintei este la fel de esentiala, pentru o fiinta rationala, precum libertatea fizica, sau poate chiar mai importanta. Din nefericire slujitorii religiei sint oameni la fel ca noi, expusi greselii, ignorantei si fatarniciei, incercarea mea de a ma apropia de credinta a fost intodeauna respinsa de ” transpiratia” fiintei umane care ar fi trebuit sa poarte flacara, dar care de cele mai multe ori nu avea calitatea sa o faca.
Asa cum nu o sa maninci niciodata o fructa primita de la o mina murdara, la fel nu poti acepata mintuirea de la un suflet care nu te inspira, a face asta am considerat intodeuna o degradare a libertatii mele mentale care am lasat-o sa graviteze la niveluri mult mai elevate.
Nu inseamana ca nivelul spiritualitatii mele e un apex absolut, nu cutez sa afirm asta dar nu pot sa accept ca legatura intre mine si creator trebuie sa fi stabilita de o fiinta la fel de ratacita ca mine sau pote chiar mai rau. Deci am preferat sa-mi pastrez libertatea de gindire chiar cu riscul ostracizarii dintr-o lume care nu ma atrage si sicer sa fiu nu face sens pentru mine.
M-am gasit mult mai aproape de mintuire cind am pasit singur pe terenul tepos si inprevizibil al cunoasterii si mi-am simtit libertatea cintind in sufletul meu, caci el a fost intodeuna un cal alb intr-o hergelie pribeaga, care a preferat mereu sa asculte toaca de lemn de la Dragomirna din departare ascuns pe dealuri.
In incheiere am si eu o intrebare pentru tine:
- Cine crezi ca va fi pedepsit mai aspru la Judecata de Apoi, un hot care s-a pocait sau un om cinstit care s-a indoit ?
John Galt
Dragul meu, eu sint persoana cea mai gresit aleasa sa o intrebi daca ai sansa sau nu sa te mintuiesti, eu nu stiu sa imi dau mie insumi acest raspuns si agonizez in erezie si in dispret de zeci de ani, dar sint pregatit sa accept consecintele decizilor mele
Altfel sint de acord cu tine, nimeni nu are obligatia sa ofere ajutor, fiecare trebuie sa fie raspunzator de propria lui soarta, INSA a propaga adevarul credintei tale si ai ajuta si pe altii sa impartaseasca lumina ei este datoria constiintei tale sa decida cum vei proceda, iar decizia va fi dovada credintei tale. Eu sint un ateu deci nu am aceasta angoasa, e rolul vostru persoanelor credincioase sa va dovediti caracterul…iar aici nu vor fi prea multe surprize pentr mine !!!!!!
mda,
deci după ce că ignoranța în materie de Creștinism nu te oprește să dai indicații de sus, mai ești capabil să identifici aroganța în alții. Mare performanță.
Mai caută, e condiția primă, dacă vrei cu adevărat să găsești. Dar încetează să te lamentezi că nu dai peste oameni suficient de buni pentru a-ți inspira credința adevărată (asta se traduce: suficient de buni pentru tine). Te blochezi într-o auto-suficiență care te deresponsabilizează total. Înțeleg că e mai confortabil astfel, dar nu funcționează așa. Împărăția Cerurilor este a celor care îndrăznesc și, foarte important, ea trebuie luat cu asalt. Nu așteptată. Îți doresc râvnă bună în continuare.
Mih va răspunde pentru sine, dacă dorește. Până atunci răspund și eu:
Hoțul pocăit primește mântuirea. Pocăința nu rămâne fără răspuns. Iar omul cinstit, care s-a îndoit, v-a intra la o discuție prietenească
Nu stiu care va fi pedepsit mai aspru la Judecata de Apoi.
Pentru mine este importanta CREDINTA ca vor fi judecati cu IUBIRE si DREPTATE.
Vlad P.
Raspunsul e magnific : deci Stalin, pocait va intra in rai iar vietutoarele gulagulu stalinist vor fi judecate si eventual pot fi acceptate in rai, pentru pacatul ca s-au indoit…
Continuare pentru Vlad P.
Oare nu la fel spune si dogma liberala: celor care nu prea se omoara cu munca, care se infrupta din droguri, care ucid politisti care au vieti sexuale alternative,etc. daca se vor pocaii in getoul umanismului liberal, statul socialist eventual le va egaliza venituriile cu indivizii politically incorecti care muncesc pe rupte si se indoiesc in fiecare zi ca nu au facut destul si se indoiesc ca sistemul e cam strimb.
Daci iata cum in sfirsit un om de credinta crestina a spus adevarul despre dogma sa, dar numai dupa ce a fost interiogat foarte rafinat de un ateu.
Si atunci de ce va deranjeaza cind altii spun ca intre socialism si crestinism nu e mare diferenta ?!.
JMT, Stalin este celalalt talhar…
Faci o trista figura in incercarea de a-i responsabiliza pe cei ce cred, pt ateismul pe care l-ai ales…
De ce incerci sa pui in fata celorlalti o oglinda defecta, in loc sa te privesti pe tine intr-una buna?
(continuare)
“Daci iata cum in sfirsit un om de credinta crestina a spus adevarul despre dogma sa, dar numai dupa ce a fost interiogat foarte rafinat de un ateu.”
Cata trufie in falsa ta concluzie!
“Rafinamentul” pe care crezi ca-l manuiesti cu iscusinta in “demascarea” celor ce cred, este modalitatea Minciunii de a te manipula pe tine, in primul rand.
Rafinatule, ce străină ți-e aroganța
Ce contează ignoranța pe subiect, dă-i înainte…
Mi-e foarte greu să cred că Stalin, sau orice alt monstru cu chip de om, s-ar putea pocăi îndeajuns pentru ce au făcut. Dar în același timp, îmi place să cred că se va găsi cu greu un om în iad.
Din fericire, mila e a Domnului, nu a liberalilor
Pentru porcăriile de mai sus (răstălmăciri doar de dragul de a-ți gâdila impresia de sine), din timpul meu nu mai primești niciun minut. Să-ți răspundă alții, dacă vor