Sabina Fati: Alo, Năstase la telefon. De ce doarme Ponta la ora 5 dimineaţa?

Print Friendly, PDF & Email

Fostul premier joacă imprudent şi mizează prea mult pe tovarăşii săi, care ar vrea să-l ajute, dar nu imediat, nu în mod direct şi nu necondiţionat. Înainte să afle dacă telefoanele sale sunt sau nu ascultate, Adrian Năstase ar fi vrut să vadă mai multă solidaritate din partea colegilor săi care au în mâini pârghiile puterii, dar nu vor să le folosească.

Atunci când a vorbit dimineaţa devreme cu fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Adrian Năstase credea că odată cu venirea PSD la putere telefoanele lui nu vor mai fi urmărite şi că de anumite detalii sensibile ale dosarelor sale se vor ocupa mai tinerii săi colegi de partid pe care i-a adus la PSD, i-a ajutat să parvină, să aibă funcţii, să se caţere mai sus decât i-ar fi lăsat competenţele şi calităţile native. Nu sunt, însă, prea mulţi în jurul lui care să-l ajute din prietenie, dar există în schimb un sistem de interconexiuni care funcţionează pe dedesubt şi care ţine de o frăţie subterană, iar sprijinul pe care îl poate primi Adrian Năstase vine mai degrabă din această zonă tenebroasă, decât din PSD.

Convorbirea matinală a fostului premier ar fi putut avea loc chiar cu Victor Ponta, dacă actualul şef de guvern s-ar trezi mai devreme şi dacă ar fi interesat de ceea ce se întâmplă cu mentorul său. Pentru Adrian Năstase e ceva obişnuit să sune şi să fie sunat la cele mai mici ore, mai ales atunci când în ecuaţie sunt chestiuni atât de importante şi urgente, cum e propria sa libertate. Pentru oameni ca Ion Iliescu şi Adrian Năstase este neconceput să-ţi laşi un tovarăş pe mâinile duşmănoase ale unei justiţii necontrolabile, de aceea fostul premier crede încă în providenţa istorică şi aşteaptă ajutorul sistemului pe care l-a protejat şi hrănit pe vremea când era şeful guvernului.

Fostul premier a fost prea sigur pe el sau poate prea speriat de perspectiva condamnării sale atunci când a vorbit la telefon la 5 dimineaţa cu Adrian Balaban Grăjdan, fostul şef al ISC, cel care a decis în aceeaşi zi că Inspectoratul de Stat în Construcţii să nu mai fie parte în procesul „Trofeul Calităţii”, fiindcă „nu a suferit nici un prejudiciu”. Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean a încercat să aplaneze scandalul, amestecându-se spontan în treburile magistraţilor şi explicând că ISC a transmis „de mai mulţi ani” că s-a retras din proces fiindcă „există o desistare şi o comunicare legată de faptul că nu există, în realitate, un prejudiciu”.

Inspectoratul de Stat în Construcţii este instituţia care a organizat conferintele „Trofeul calitatii in constructii”, iar peste 1,6 milioane de euro, bani strânşi în urma acestor manifestări au ajuns la patru companii controlate de aproiaţi ai familiei Năstase şi de aici mai departe spre o companie care a prestat servicii în campania prezidenţială din 2004.

[…]

Titus Corlăţean caută încă soluţii pentru salvarea lui Adrian Năstase, iar încercarea de retragerea a ISC din procesul fostului premier ar fi putut veni tot pe filiera ministrului justiţiei, care îşi are biroul în aceeaşi clădire şi la acelaşi etaj cu şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii. Fostul premier are nevoie de mai mult efort din partea partidului său, care pare mai degrabă să fie în expectativă, decât să se implice: de aceea nu funcţionează, cel puţin deocamdată, rotiţele care l-ar putea scăpa pe Adrian Năstase de coşmarul tribunalelor şi de spectrul condamnării. Pentru fostul premier mobilizarea PSD în favoarea sa trebuia sunată de Victor Ponta, fiindcă dacă s-ar trezi şi el la ora 5, pentru Adrian Năstase, lucrurile ar putea evolua altfel, iar faţa justiţiei s-ar putea schimba mai repede, în favoarea noii puteri.

Sabina Fati

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.