Sabina Fati: Corupţii lui Boc versus sistemul lui Iliescu. Diferenţe şi asemănări

    Print Friendly, PDF & Email

    Prietenii lui Emil Boc de la Cluj sunt la închisoare şi au fost excluşi din partid. Vîntu şi alţi oameni protejaţi de sistemul crescut la umbra lui Iliescu sunt cercetaţi în libertate şi se laudă că pot ajunge la tabloul de comandă al justiţiei.

    Ion Iliescu şi Emil Boc sunt, probabil, singurii politicieni români „săraci şi cinstiţi” . Iliescu s-a autodefinit astfel în perioada celui de-al treilea mandat, când tovarăşii săi din partid se bucurau, mai mult decât se cuvenea, de fructele puterii, în vreme ce Boc s-a încăpăţânat să trăiască într-un apartament de 65 de metri pătraţi, singura proprietate a familiei formate din patru persoane. Premierul îşi apără în mod strident „sărăcia”: îşi cumpără pantofi ieftini în faţa ziariştilor, explică la televizor cum îşi calcă pantalonii şi se tunde la colţul străzii, în văzul naţiei. Exhibiţionismul lui Emil Boc s-ar potrivi mai degrabă unui partid de stânga, unde sărăcia este o virtute cultivată, dar primul ministru a vrut să fie mereu opusul lui Adrian Năstase, mai ales după ce a văzut, împreună cu toţi românii, apartamentul opulent al fostului lider PSD.

    Ion Iliescu şi Emil Boc şi-au asumat un confort auster, uneori subvenţionat, dar nici unul, nici celălalt nu sunt deranjaţi de bunăstarea suspectă a celor din jurul lor. Emil Boc a aflat cu multă vreme înainte din ziarele locale, de la prietenii comuni sau poate chiar din zvonuri că primarul Sorin Apostu cerea bani pentru orice act încheiat cu vreo entitate privată, iar cabinetul de avocatură al soţiei lui se ocupa doar de dosarele care ajungeau la primărie, adică de intermedierea mitei. Traian Băsescu i-a anunţat de altfel pe democrat-liberali că premierul a ştiut despre problemele de la Cluj, sugerându-le că Emil Boc va sta deoparte şi nu va interveni în favoarea lor. Nu e prea clar totuşi de ce l-a lăsat pe amicul său primar să fure, de vreme ce observa că standardul lui de viaţă a crescut uimitor, că pleca în vacanţe de lux, că folosea maşini scumpe. Poate fiindcă o parte din banii recoltaţi ajungeau şi la partid. Aceasta este reţeta tradiţională a politicii româneşti pe care Ion Iliescu a definit-o drept „capitalism de cumetrie”: liderii de partid primesc funcţii importante, pe care le administrează cât mai bine, dar, în acelaşi timp, se ocupă şi de colectarea banilor pentru partid, iar procentual – inclusiv de creşterea propriilor venituri.

    Ion Iliescu şi Emil Boc nu sunt de acord să se ocupe de puşculiţa partidului, dar nici nu au nimic împotrivă ca ea să fie plină înainte de alegeri. Amândoi au un soi de loialitate care îi defineşte pe liderii de cursă lungă: nu-şi abandonează niciodată tovarăşii de luptă, indiferent de consecinţe. Astfel, Ion Iliescu nu s-a dezis niciodată de Adrian Năstase, iar Emil Boc i-a lăudat zilele acestea „realizările” primarului Apostu.

    […]

    Corupţii lui Iliescu şi ai lui Boc fură la fel, folosesc tehnici similare şi au obsesia caviarului. Diferenţa e că oamenii lui Iliescu sunt mai obraznici şi încă protejaţi de „reţea”, în vreme ce tovarăşii lui Boc sunt înfricoşaţi de consecinţe, pentru că ei se bazează doar pe piramida de putere.

    Sabina Fati

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.