Sever Voinescu: Biserica și intelectualii cetății

Print Friendly, PDF & Email

În ziua inițial sorocită pentru finalizarea depunerii cererilor părinților pentru ora de religie a copiilor, ar trebui să avem un moment de reflecție.

[…]

Am mai spus-o, sînt pentru prezența orei de religie în școli, fie și din motivul că în școli nu trebuie să existe cunoștințe interzise. Religia este o componentă solidă, fundamentală a civilizației noastre și, admințînd că părinții socotesc că e spre binele copiilor să nu o practice, trebuie măcar să o cunoască. Așa cum nimeni nu se opune să dăm copiilor cunoștințe despre animale și despre plante, despre atomi și despre istorie, despre matematică și despre muzică, instrucția minimă în materie religioasă este absolut necesară oricui vrea să înțeleagă ceva din lumea în care trăiește. Astăzi, însă, vreau să vorbesc despre o chestiune extrem de sensibilă pentru buna rînduială a societății și extrem de importantă pentru Biserică: relația ei cu intelectualii credincioși.

Eu însumi am început să fiu neliniștit în fața asaltului ateilor militanți împotriva creștinismului și am încercat, dimpreună cu oameni din interiorul și din afara Bisericii, să alcătuim un grup care să replice unitar. Prin urmare, am fost impresionat să văd că mulți oameni cu solid profil public s-au unit într-o Asociație a părinților pentru ora de religie și au început să militeze. Nu știm, încă, rezultatul acestei mobilizări de PR. Dar faptul că ea s-a produs este, în sine, o veste foarte bună. Eu consider această coalizare de forțe publice în numele unui obiectiv creștin comun (menținerea orei de religie în școală) un pas făcut ce nu trebuie abandonat odată ce chestiunea se tranșează administrativ. Disputele publice în privința orei de religie sînt un prilej al unei mari regăsiri, înainte de toate. Fie ca acest moment de încercare să însemne regăsirea dintre Biserică și elita intelectuală creștină a României! Vă mărturisesc că m-am temut, pentru cîteva zile, că Biserica va fi singură în fața acestui asediu mediatic. Temerile mele aveau ceva temei. Dar, ca să explic mai bine ce vreau să spun, permiteți-mi să merg cu mulți ani în urmă, cam pe la jumătatea anilor 1990.

Unul dintre cei mai mari teologi ortodocși, Christos Yannaras, vizita România. Întîlnindu-se cu Patriarhul de atunci, i-a spus că Biserica Ortodoxă Română are un imens avantaj pe care nu multe Biserici răsăritene îl aveau în acel moment. În jurul BOR existau mulți intelectuali români de mare forță publică, credincioși, care reușiseră să reimpună în discursul public românesc respectul pentru credință și pentru creștinism. Sigur, umplerea bisericilor după 1990 a fost un fenomen de masă, a cuprins milioane de oameni. Dar tot atunci, această regăsire voluptuoasă a credinței a fost acompaniată de ideile, cărțile, articolele unei elite de mare anvergură intelectuală: Petre Țuțea, Mihai Șora, Alexandru Duțu, Alexandru Paleologu, Andrei Pleșu, Sorin Dumitrescu, Teodor Baconschi, H.R.Patapievici și mulți alții. Aceștia intrau în admirabile dialoguri cu mari figuri intelectuale ale clericatului, precum Bartolomeu Anania, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu, Iustin Marchiș ori chiar cu actualul Patriarh, pe atunci Mitropolit la Iași. Fără îndoială, Bisericii i-a fost mai ușor să traverseze primele încercări ale modernizării României datorită acestei apropieri.

Admirînd acest fenomen, Yannaras povestea vechiului Patriarh, în pandant, dificultatea prin care, în acel moment, trecea Biserica Ortodoxă în Grecia. Ca urmare a unei clericalizări excesive în ultimii ani, Biserica greacă se cam depărtase de intelectualii credincioși. Cînd, în presa greacă, a izbucnit un mare scandal ca urmare a descoperirii unor potlogării financiare săvîrșite de cîțiva înalți ierarhi, vocile care au blamat întreaga Biserică și au lansat atacuri dure la adresa creștinismului au fost foarte multe, iar vocile care apărau Biserica, explicînd că pungășia unor clerici este, de fapt, contrară creștinismului și regulilor Bisericii și nicidecum nu este definitorie pentru Biserică, erau cvasi-inexistente. Biserica se apăra singură, prin vocile ei oficiale, și era, din motive evidente, lipsită de credibilitate.

Depărtarea de intelectualii credincioși prin clericalizarea excesivă este o eroare strategică, vroia să spună Yannaras, care trebuie evitată. La noi, s-a cam produs. Poate că Dumnezeu a pus în drumul Bisericii noastre această încercare anume pentru a-i arăta că are nevoie de sprijinitori în afara zidurilor ei și că acești sprijinitori nu sînt întotdeauna politicienii dornici de voturi și darnici în vederea lor. Sînt unele lucruri pe lumea asta, altfel importante, pe care nu le poate rezolva nici primarul, nici șeful de CJ și nici chiar Gigi Becali. În schimb, le pot rezolva o sumă de cuvinte bine scrise de oameni cu carte și credință în Dumnezeu.

Biserica, se știe, cuprinde pe toți credincioșii ei. Acum, intelectualii creștini din România nu sînt deloc puțini, dar devin, cu timpul, din ce în ce mai puțini. Fenomenul este inevitabil. Așa cum ei își prețuiesc Biserica, și Biserica trebuie să-i prețuiască pe ei, îmbrățișîndu-i din nou.

Sever Voinescu

Un gând despre “Sever Voinescu: Biserica și intelectualii cetății

  1. Poate îmi explică și mie cineva de ce BOR l-a pus pe Dan Puric, prietenul Rusiei de pe lista lui Dughin – ăla care punea de o mare alianță „ortodoxă” cu gnostico-satanisto-islamisto-nazisto-păgâno-bolșevicul de Dughin, inspirator direct al crimelor și atrocităților comise de ruși în Ucraina – „ambasador” pentru ora de religie?

    Era neapărat necesar ca omul rușilor să apară ca apărător al orei de religie în ochii ortodocșilor români?
    Nu realizează nimeni din conducerea BOR semnificația conceptului de „război propagandistic” dus de Rusia prin „ortodoxie”?
    Sau, chiar nu contează pentru BOR această problemă?

    Nu găsea BOR alt intelectual ortodox să facă asta?
    Sever Voinescu de ce nu era mai bun? De ce, pentru că a dat cu Rogozin de pereți?
    De ce nu era mai bun Andrei Pleșu? E mai puțin pregătit, mai puțin competent, mai puțin erudit decât Puric? E mai puțin ortodox? E mai controversat decât Puric? Pentru că îl bălăcăresc Antenele?
    Idem, pentru Horia-Roman Patapievici, pe care Vocea Rusiei îl indica explicit, în 2012 (deși operațiunea împotriva lui HRP este mult mai veche), drept țintă preferențială a campaniei de ponegrire.
    Comanda săvârșitoare a Vocii Rusiei de a îndrepta tunurile cu zoaie asupra lui HRP a fost și este executată într-una și întocmai de nenumărate site-uri pretins „ortodoxe”, pline de icoane și de cruci, dar pline și de propagandă putinistă, anti-occidentală și violent antisemită, site-uri de care BOR nu s-a sinchisit vreodată să se delimiteze, lăsându-și oile să pască neavertizate iarbă duhovnicească falsă, oferită de lupi, drept momeală.
    De atâția ani HRP, cel mai distins și mai vertical intelectual pe care îl are BOR, este înjurat în zona pretins „ortodoxă” a internetului, și nimeni din conducerea BOR nu găsește că ar trebui lămurită situația asta?
    Bine că BOR îl numește pe Puric ambasador, iar pe HRP îl lasă să fie târât prin mocirlă de cozile de topor ale lui Putin, în numele „ortodoxiei”.

    Chiar nu se gândește nimeni că această opțiune preferențială pentru Puric a BOR ar putea avea consecințe, în condițiile în care românii, majoritar ortodocși, privesc spre BOR cu cea mai mare încredere? Nu se gândește nimeni că astfel prietenul Rusiei și al satanistului Dughin – ideologul regimului criminal al lui Putin – este promovat ca lider de opinie ortodox? Nu se gândește nimeni că asta are implicații în condiții de război? În condițiile în care Rusia, principala amenințare la adresa României, a invadat țara vecină și avansează în ea, putând să ajungă îngrozitor de repede la granițele noastre?

    Măcar să se gândească serviciile alea europenizate

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.