Sever Voinescu: Lăsați gardurile să se ridice! Au rostul lor și a venit vremea lor

    Print Friendly, PDF & Email

    Mai există printre noi oameni care cred că dacă, printr-o minune, ar dispărea toate armele din lume, ar dispărea războiul și crima.

    hippies Holy Man Jam, Boulder, CO  Aug. 1970Să crezi că armele produc răul și nu oamenii care le manevrează este, totuși, o dovadă de frumoasă încredere în bunătatea fundamentală a speciei noastre – vorba lui Rousseau, omul se naște bun, dar îl strică societatea. Este, desigur, mult mai ușor să-ți focalizezi aversiunea asupra unui obiect decît atenția asupra unui ungher întunecat și foarte complicat al omenescului. Dar nu-i pot judeca pe cei care gîndesc așa, pentru că idealismul lor pur, liric, mă impresionează atît de mult! La fel, nu-i pot judeca pe cei care cred că, dacă dărîmăm toate zidurile/gardurile/granițele, oamenii din lumea largă se vor iubi între ei și vom trăi respectîndu-ne, ca frații buni, fără dușmănie și fără pizmă. Poate tocmai pentru că nu pot visa așa frumos, îi ador pe cei care chiar cred că Paradisul e posibil pe pămînt. Dar, pe cît de mult îi ador pe ei, pe atît de mult mă revoltă cohorta de politicieni șmecheri, dar neptuncioși și găștile de funcționari sterili, dar cu putere-n pix, care speculează acest vis și-l transformă în ideologie ori direct în propagandă.

    Spectacolul căderii Europei în eroare istorică, pe care îl vedem în aceste zile,  are intensitatea metafizică a unei tragedii antice, așa cum se și cuvine. În anatomia oricărei tragedii există, esențial, momentul ”pierderii minților” – la un moment de răscruce, cînd încă se mai putea salva ceva, protagoniștii se comportă pătimaș, ca și cum nu văd ceva ce vede toată lumea și, neîndoielnic, dacă ar vedea ar redeveni raționali și tragedia ar fi evitată. Dar nu, ca și cum li s-a așezat un voal negru peste ochi, merg orbește spre deznodămînt.  O patimă, o durere, o frustrare, o credință rănită – ceva de genul acesta le acoperă ochii și le ia mințile, îi aruncă într-un fel de transă și îi face să meargă, somnambulic, spre final. Orbirea celor care împing astăzi  Europa spre următorul moment de cădere civilizațională se manifestă în multe feluri, dar cel despre care aș vrea să vorbesc aici se referă la garduri/ziduri/granițe.

    A te apăra după ziduri cînd te simți amenințat este ceva atît de natural, precum este să te hrănești cînd ți-e foame sau să dormi cînd ți-e somn. Există o diferență enormă între zidul făcut ca să închizi pe cineva (precum erau Zidul Berlinului sau zidurile lagărelor) și zidul făcut pentru a opri pe cineva care vrea să vină peste tine (precum sînt zidurile unei case, zidurile unei curți sau Zidul Chinezesc). V-ați întrebat vreodată de ce avem sentimente foarte diferite cînd vedem Zidul Chinezesc și cînd vedem Zidul Berlinului? Pentru că, deși ambele sînt ziduri, aveau întrebuințări cu totul diferite. Primul, ne stîrnește interesul, poate chiar admirația. Al doilea, ne stîrnește fiori, poate chiar repulsie. Primul, este un zid care ținea migratorii afară din teritoriile unei civilizații. Al doilea, era un zid care ținea proprii cetățeni prizonieri. Cu primul zid, cetățenii proprii erau protejați, cu al doilea erau încarcerați. Să privim, acum spre zidurile pe care țările Europei de Est încep să le ridice la granițe.

    Ideologii noii Europe, deschisă oricui și oricînd, disponibilă pentru orice, mereu lăsabilă și modificabilă doar să nu fie deranjată din somnul ei confortabil și obez, nu văd diferența dintre ziduri. Ideologia simplifică mintea,  așa că oriunde ei văd un zid, scot din raniță tiradele știute, demolatoare. Ideologia le-a simplificat mintea atît de tare, încît ajung să ceară imperativ cuiva care funcționează perfect natural să-și suprime instinctele cele mai omenești, cele care ne-au asigurat supraviețuirea ca specie sute de mii de ani și să se reconstruiască după manualul omului nou, european. Omul nou, european, cînd se teme, nu trebuie să se apere. Trebuie să se ducă la un cabinet de psihoterapie social-democrată bruxelleză, de unde să afle că nu trebuie să se teamă, ci trebuie să se simtă vinovat. De unde să afle că instinctul său de a se apăra este anti-european și rușinos, dar și că trebuie să simtă în suflet o culpă grea pentru tot răul din lume și că, într-un fel, trebuie să ispășească păcatele multor altora. Acolo află că european este să se dea la o parte, să fie suficient de flexibil astfel încît să se poată lepăda de orice și suficient de versatil să poată asuma orice, fără multe discuții.

    Dar să nu zăbovim în termeni generali. Să vorbim despre situații concrete. O țară se simte amenințată de avansul unei populații, care forțează pătrunderea ilegală pe teritoriul ei. Ce ar trebui să facă? Nimic, după opinia unora. Ar trebui să-i lase să treacă, să se ducă unde vor, sau să rămînă, dacă asta-i dorința lor. Totuși, acea țară își ia cea mai firească măsură de protecție: își consolidează granița. Face un gard, reduce numărul punctelor de trecere, își duce forțe de ordine la frontieră. Imediat se aud strigăte că nu e normal. Dimpotrivă, european este  să te lași tranzitat de orice populație vrea să treacă pe la tine. Nimeni nu se întreabă de ce Europa este atît de dură cu imigranții/refugiații care vin cîte doi sau trei și e atît de îngăduitoare cu imigranții/refugiații care vin cu sutele de mii. „Size does matter”, cum ar spune americanul, dar să nu vorbim despre americani în Europa, că nici asta nu e bine.

    Așadar, pentru a se apăra de ceea ce consideră a fi o invazie (totuși, cîteva zeci de mii de oameni îți trec frontiera fără pașaport și fără viză în cîteva ore și alte zeci de mii vin după ei – ce-o fi asta?), acea țară ridică ziduri/garduri la frontiera asediată. Imediat, se aud, indignați, apologeții deschiderii totale: zidurile sînt oribile, sînt ne-europene, sînt un semn de agresivitate, au ceva sălbatic, fascist (deși cel mai recent zid din istoria Europei era comunist, totuși nu spunem ”comunist”, spunem ”fascist”), vrem o lume fără ziduri și garduri! Frumos ca un cîntec de la Woodstock. Doar că Europa dlor Juncker și Schultz nu are talent să cînte expresiv, erotic-eliberator. Dimpotrivă, livrează, milităros aproape, cote obligatorii în dreapta și-n stînga. Am trecut de faza idealismului de chitară, poetic; sîntem în faza idealismului de directivă,  administrat de la ghișeu.

    […]

    Oamenii nu pot locui spații infinit deschise din simplu motiv să locuirea înseamnă luarea în stăpînire a unui loc și nimeni nu poate lua în stăpînire de unul singur tot cuprinsul. Locuirea însăși presupune marcarea unui teritoriu în care omul, cu ai lui, se așează. Nici asupra distincției, de importanță fundamentală pentru om, între public și privat nu insist. Omul are nevoie de ambele – și de lumea largă și de siguranța cuibului său. Iar diferența între aceste două lumi, deopotrivă necesare, este un zid. La fel și națiunile. În plus, împotriva susținerilor propagandistice, zidurile au eficiența lor. Sigur că zidurile de la granița SUA – Mexic sau cele de la granița Israel – Teritoriile Palestinene nu rezolvă nici imigrația ilegală mexicană și nici infiltrările teroriste în Israel. Dar au contribuit masiv la reducerea sensibilă a proporțiilor acestor fenomene punctual, exact pe spațiile în care aceste ziduri există. Adevărul este că zidurile merg! De aceea, zidurile despărţitoare apar mereu, deprimante pentru unii, dar salvatoare de cele mai multe ori. Iar mîine, voi da și un argument literar.

    PS Anticipînd existența unora care nu-mi vor ataca argumentul, ci poziționarea și mă vor răstingi în numele ”societății deschise” că țin cu Viktor Orban, vreau să precizez ceva. Viktor Orban mi-e groaznic de antipatic. Îl socotesc nociv și dăunător Europei în care eu cred (și care nu este cea a dlor Juncker și Schultz), democrației și statului de drept. În plus, îmi pare și mai periculos pentru că face jocul rușilor.

    Sever Voinescu | evz.ro

    5 gânduri despre “Sever Voinescu: Lăsați gardurile să se ridice! Au rostul lor și a venit vremea lor

    1. Foarte frumos scris si foarte frumos sustinut un punct de vedere interesant. Deci cei care vor ca sutele de mii de imigranti sa intre in UE sunt de stanga iar cei care nu vor, sunt de dreapta. Dl Juncker este de stanga? D-na cancelar Merkel este de stanga? De ce ne este frica de acesti oameni care fug de un razboi pe care nu ei l-au provocat? Problema religioasa nu mi se pare reala. Sunt milioane de mahomedani acum in Europa occidentala si nu ei ar fi cauza unei eventuale decrestinarii, Cred ca bunastarea, domnia legii si educatia solida sunt cele mai bune ziduri contra oricarui dusman mai ales a celor ce se bazeaza pe ideologii. Imi permit sa cred ca mall-urile ar fi fost mai eficiente in Orient decat razboaiele de orice fel pentru a face atractiva democratia de tip occidental.Dar evident e mai simplu sa faci politica intr-un mediu conflictual si cu dusmani care pot fi aratati cu degetul si identificati usor pe divrse criterii. Astea sunt parerile mele de om obisnuit care iubesc pacea fara sa fiu de stanga si ma infior cand vad atatia oameni fugind cu tot ce mai au sa/si salveze vietile. Ca sa ma edific insa il citesc cu mult interes si multa placere pe un intelectual al generatiei tinere ca Dl, Sever Voinescu. Astept cu nerabdare sa citesc si argumentul literar.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.