Sever Voinescu: O femeie împotriva Ayatolahului. Mi-e dor de Oriana…

Print Friendly, PDF & Email

De cîteva zile, mă gîndesc la Oriana Fallaci (1929 – 2006). A fost o mare și adevărată jurnalistă, cu temperament, inteligență și curaj. Fără multe adjective, vreau doar să reamintesc trei întîmplări din viața ei și veți înțelege de ce îmi lipsește, acum.

Sever Voinescu 1• Se apropia de 75 de ani, era bolnavă de cancer în ultimul grad și locuia singură într-un cochet apartament din New York. Era, desigur, o celebritate. Publicase deja, inclusiv în ediție americană, faimoasa ei carte ”Furia și orgoliul” în care avertizează asupra islamizării Europei și deplînge dispariția culturii europene, așa cum o știm. Cartea avusese un succes formidabil și stîrnise controverse aprige. Seara, se întîmpla adesea să primească telefoane de amenințare. Voci bine camuflate de bărbați o înjurau, o blestemau, o asigurau că mînia lui Allah va cădea cumplit asupra ei. Le răspundea:

”Diferența dintre mine și tine, musulman laș, este că tu știi cum mă cheamă, unde stau și ce număr de telefon am, pentru că toate astea se găsesc în cartea de telefon de unde nu am de gînd să le scot, în vreme ce ție ți-e frică să-mi spui cum te cheamă, unde locuiești și de unde mă suni. Dacă Allah lucrează cu asemenea lași care telefonează în toiul nopții unei bătrîne bolnave care locuiește singură și n-au curajul nici măcar să spună cum îi cheamă, atunci Allah e mai prost decît credeam.”

De regulă, telefonul se închidea imediat după acest răspuns. Și nu-l închidea Oriana Fallaci.

• Probabil că momentul ei jurnalistic de vîrf, deși au fost foarte multe, rămîne interviul pe care l-a luat Ayatolahului Khomeini în 1979. A respectat indicațiile date de oficialii iranieni, și s-a prezentat în fața Ayatolahului desculță și învelită, toată, într-un chador. Imediat ce a deschis reportofonul, a început să pună întrebări dificile despre închiderea unor ziare de opoziție, despre persecutarea kurzilor, despre excuțiile sumare, despre restricțiile privitoare la prezența și comportamentul femeilor în public. Ayatolahul răspundea vorbind despre abuzurile Șahului, spunînd că e just să ucizi pe cei care au slujit regimul trecut. Fallaci a replicat: ”Este just să omori o prostituată sau o femeie care își înșeală soțul sau un bărbat care iubește un alt bărbat?” Khomeini continua să răspundă fără pic de ezitare că asemenea măsuri sînt necesare pentru a curăța societatea iraniană de mizeriile vechiului regim.

Oriana Fallaci cu ayatollah-ul KhomeiniFallaci devine tot mai combativă, pe măsură de Ayatolahul devine tot mai arogant și mai nervos. Khomeini începe să o atace direct, referindu-se la ”șirul de bărbați care stau după coada” ei, spre deosebire de femeile din Iran, care sînt virtuoase și credincioase. Fallaci replică: ”Care este logica pentru care ați impus femeilor să poarte chador-ul în orice împrejurare, inclusiv cînd înoată în mare? Apropo, cum poți să înoți în chador?” Khomeini: ”Nu trebuie să-ți dăm socoteală pentru tradițiile noastre. Dacă nu-ți place îmbrăcămintea islamică, nici nu trebuie să o porți. Veșmintele islamice sînt pentru femei bune și curate.” Fallaci, insultată a doua oară, replică pe loc: ”Îți mulțumesc, Imam, ești foarte amabil. Dacă e așa, o să-mi scot această cîrpă medievală și stupidă”, și, cu un gest nervos, își dă jos chadorul.

Khomeini se ridică imediat și iese din încăpere. Fallaci a insistat, apoi, să termine interviul și, după o zi, a fost chemată din nou la biroul Ayatolahului pentru ultimele întrebări. Fiul lui Khomeini, Ahmed, a sfătuit-o să nu mai aducă în discuție problema chadorului, pentru că tatăl său este încă furios. Imediat ce Khomeini și Fallaci s-au așezat iarăși la masă, italianca a derulat de pe reportofonul ei ultimele replici pe care cei doi și le adresaseră. Khomeini a privit-o stupefiat. Apoi, ceva uimitor s-a întîmplat. Privindu-l foarte atent, Fallaci a avut impresia că buzele sale se destind într-o umbră de zîmbet. Apoi, Ayatolahul chiar a zîmbit larg. Și, în final, a început să rîdă. Cînd interviul s-a terminat, conducînd-o afară, Ahmed i-a spus șoptit lui Fallaci că a fost pentru prima dată cînd l-a văzut pe tatăl său rîzînd.

Interviul a apărut în ”Time”, pe 7 octombrie 1979. Spre sfîrșitul vieții, Oriana Fallaci și-a amintit pentru ”New Yorker” că l-a găsit pe Khomeini ca fiind un om extrem de inteligent, frumos și statuar (”semăna cu Moise al lui Michelangelo”) și că, spre deosbire de Arafat ori Gaddafi pe care deasemenea îi intervievase și îi lăsaseră impresia unor păpuși caraghioase, Khomenini chiar era un lider.

”Era un fel de Papă, un fel de rege… Și nu a luat mult timp să ne dăm seama că în ciuda aparanței sale liniștite și venerabile, el era de fapt Robespierre-ul sau Lenin-ul a ceva ce va merge foarte departe și va otrăvi întreaga lume. Oamenii îl iubeau prea mult. Vedeau în el un fel de al doilea Profet. Sau, mai grav, un Dumnezeu.”

[…]

• Cu vreo 10 ani înainte de interviul cu Khomeini, Fallaci era deja un intervievator foarte cunoscut și cineva a reușit să-i faciliteze accesul la Greta Garbo. Fallaci o admira fără margini pe diva suedeză și, în cele din urmă, a renunțat să facă interviul de teamă să nu strice discreția de care Garbo se înconjurase. Într-o seară ploioasă de iarnă (știm bine cum arată serile astea, nu?), Fallaci intră în magazinul Dover Delicatessen de pe strada 57. Începe să umple coșul cu una,alta și dă cu ochii de Garbo. Nu puteai să nu o recunoști. Doar ea se îmbrăca ca Garbo, purta ochelari ca Garbo, avea părul ca Garbo.

”Alegea pui cu mare atenție. Privea atent picioarele ori pieptul de pui, găsea ceva ce nu-i plăcea și îl punea la loc, apoi lua altă bucată la examen, atent și cu răbdare. Nu știu de ce, m-am simțit rușinată că o întîlnesc acolo și m-am pierdut printre rafturi, cumpărînd cît mai mult în speranța că Garbo va părăsi magazinul pînă cînd ajung eu să ies. Ei bine, cînd să ies pe ușă, Garbo era în fața mea.”

În același timp, Fallaci și-a dat seama să ploua foarte tare și nu avea umbrelă. De-odată, Garbo, s-a întors spre ea, a deschis umbrela ei și i-a spus cu cel mai firesc ton din lume ”Vă rog, Miss Fallaci”. Au ieșit împreună și au mers amîndouă sub umbrela ținută de Garbo pînă la intersecția cu Third Avenue în tăcere totală. Fallaci nu a putut rosti un cuvînt. A fost singura dată cînd timiditatea a învins-o pe această admirabilă femeie.

Am fi avut nevoie de ea zilele astea.

3 gânduri despre “Sever Voinescu: O femeie împotriva Ayatolahului. Mi-e dor de Oriana…

  1. Minunat! Faptul că unul dintre cei mai curajoși oameni născuți pe planeta dăruită Omului a putut ajunge la acest remarcabil nivel de notorietate… (divină aș zice, joc de cuvinte de calitate îndoielnică, fiind doar o asociere cu Divina Garbo) ne poate ráscula puterea de altădată, măcar pînă la a admite că mai există oameni înnobilați de aceleași idei dar tăcuți/timorați/derutați. Dacă tac din timiditate/decență, sau de frică, sau pentru că n-au siguranța că vor găsi semeni apropiați gîndirii lor, e de înțeles. Ce-ar fi dacă am încerca să ne găsim unii pe alții, apoi să vorbim, apoi să găsim soluții și să le exprimăm cumva…? Chiar! Ce-ar fi?

  2. În „Dans le secret des princes”, Contele de Marenches îi face lui Khomeini un portret extrem de edificator pentru răul imens şi proliferant pe care l-a impus lumii de azi – portretul unui psihopat (aproape psihotic, dement la propriu) mărginit şi crud; e de neuitat episodul în care dă dispoziţie (exact aşa: dă dispoziţie!) să fie ucis „imediat” un băieţel care îndrăznise să se certe şi să se-ncaiere cu nepoţelul său. Îmi vine greu să cred că Oriana Fallaci l-a găsit pe Khomeini cum că ar fi un om extrem de inteligent. Însă pot spune şi eu, ca dl. Sever Voinescu, că „mi-e dor de Oriana”, această conştiinţă arzătoare şi inteligenţă remarcabilă, ziarist uriaş, cu scriitură care îţi mângâie inima şi-ţi împodobeşte zilele şi mintea.

  3. În „Dans le secret des princes”, Contele de Marenches îi face lui Khomeini un portret extrem de edificator pentru răul imens şi proliferant pe care l-a impus lumii de azi – portretul unui psihopat (aproape psihotic, dement la propriu) mărginit şi crud; e de neuitat episodul în care dă dispoziţie (exact aşa: dă dispoziţie!) să fie ucis „imediat” un băieţel care îndrăznise să se certe şi să se-ncaiere cu nepoţelul său. Îmi vine greu să cred că Oriana Fallaci l-a găsit pe Khomeini cum că ar fi un om extrem de inteligent. Însă pot să spun şi eu, ca şi dl. Sever Voinescu, „mi-e dor de Oriana”, această conştiinţă arzătoare şi inteligenţă remarcabilă, ziarist uriaş cu scriitură ce-ţi mângâie inima şi-ţi împodobeşte zilele şi mintea.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.