Sever Voinescu: Răstigniri pe crucea eurasiatică

Print Friendly, PDF & Email

Sever Voinescu 1 În geografie și în științele politice, Eurasia are și ceva vechime și ceva prestigiu, dar vitalitate și capacitate de a produce realitate de orice fel (politică, militară, economică etc.) are doar în spațiul spiritual rus. Sigur că și americani influenți , precum Zbigniew Brzezinski, folosesc conceptul și au impresia că desemnează ceva important. În lectura americană, de departe, Eurasia ar desemna un întreg imens, compus din suma Europei cu Asia. Contiguitatea Europei și Asiei este, desigur, masivă – sînt singurele continente care ”curg” terestru unul din altul, fără să existe apă despărțitoare. Așa văzută, Eurasia nu are nici o relevanță reală – e doar un construct scolastic. Ce legătură să existe între India și Norvegia, între Coreea și Portugalia ori între Mongolia și Olanda? Uneori, adepții gîndirii geo-politice imaginează realități pentru a surprinde publicul și a vinde bine cărțile – nu tot ce se cheamă spațiu geo-politic în cărțile acestor oameni chiar este un spațiu geo-politic.
[…]

Abia gîndită și simțită de la Moscova, Eurasia capătă sens. De la Kremlin, Eurasia conține Rusia mare, imperială, are identitate istorică și etos propriu. De la Kremlin, Eurasia are un centru, are o substanță, are un scop. Abia de la Kremlin visată, Eurasia înseamnă ceva!

Ideea Eurasiei dezvoltă o gravitație specială – aduce totul (un imens tot) în jurul Kremlinului. Iată o poveste edificatoare. În 1925, pe drumuri diferite, Marina Țvetaieva cu copii ei (cel mai mic, abia de căteva luni) și soțul ei, Serghei Efron, ajung în exil, la Paris. Ea era deja o vedetă printre rușii albi strînși în acei ani la Berlin, la Praga și la Paris. Era o mare poetă și toată lumea cultivată știa asta. El era un tînăr (avea 32 de ani, cu un an mai puțin decît ea) ofițer rus care luptase de partea albilor în războiul civil de după revoluția bolșevică și care se refugiase, alături de alți militari ruși zdrobiți de armata roșie, mai întîi la Constantinopol. Țvetaeva fusese tot timpul anti-bolșevică. Destinul a blocat-o în anii războiului civil (1917 – 1922) la Moscova unde a suferit cumplit din pricina foametei (un copil i-a murit de foame și pe celălalt a trebuit să-l abandoneze la orfelinat) și a terorii. În acei ani cumpliți, fragila poetă scria versuri anti-bolșevice pe care le citea în diverse reuniuni. Este un miracol că a supraviețuit și că, în final, cu ajutorul cîtorva prieteni, a putut pleca în exil, unde se va reuni cu soțul ei.

La Paris, cum ziceam, Țvetaeva este primită de emigrația rusă ca o eroină. Are un statut absolut meritat, deopotrivă prin talentul extraordinar și verticalitatea politică, care îi asigură, chiar, traiul. În 1926, soțul ei fondează o revistă numită ”Versty”, care va apărea pînă în 1929, și, bizar, începe să se arate ceva mai îngăduitor cu bolșevicii. Printre altele, Efron considera că revoluția bolșevică nu trebuie privită ca o lovitură de stat ori ca o barbarie, cum o făceau mai toți exilații albi, ci ca pe o manifestare a spiritului asiatic al culturii ruse, o manifestare de vitalitate și originalitate. Ideea că energiile mongole/asiatice au fecundat puternic cultura și spiritul rus avea vogă în inteligheția rusă încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. Această schimbare de poziție a fostului ofițer alb, pentru care isprăvile lui Lenin și ale acoliților lor deveniseră manifestări culturale ale spiritului rus, a fost imediat observată în exilul parizian și soții Efron au început să fie evitați. Cînd simpatia lor pentru Moscova a devenit evidentă, traiul lor la Paris a devenit aproape imposibil. Sursele lor de venit, dependente intergal de exilul rusesc, au dispărut.

Astăzi, știm că cei doi au devenit vectori de influență ai bolșevicilor, iar ideea eurasitică a fost alibiul intelectual al pactizării lor. Incredibilă pactizare, evident, avînd în vedere toate cele prin care trecuseră. În anii 30 soții Efron erau, deja, apărători pe față ai sovietelor tot în numele ideii eurasiatice în jurul căreia serviciile secrete sovietice întinseseră o vastă rețea de influență printre exilații ruși din Ociident. Că Țvetaeva și Efron au căzut conștient ori nu în această capcană, nu știu. Că Efron a devenit agent sovietic de la un moment dat încolo, e cert – el a fost implicat direct, în 1937, în asasinarea lui Ignace Reiss, un fost lider sovietic deziluzionat, care fugise în Elveția. Poliția franceză l-a chestionat pe Efron despre acest caz. Efron s-a speriat și a fugit în URSS. În 1939, Țvetaeva și-a urmat soțul în împărăția lui Stalin, deși toate mărturiile converg că a făcut această călătorie cu inima îndoită. Și, ca povestea să nu lase loc vreunui dubiu asupra tîlcului ei, e de menționat că Serghei Efron a fost arestat, schingiuit și executat la Lubianka în 1941, iar Țvetaeva s-a sinucis în același an. Mormîntul ei nu se cunoaște nici azi.

Nu vreau nici să simplific motivațiile extrem de încurcate ale Marinei Țvetaeva, o femeie sensibilă, inteligentă și complicată, fragilă și puternică în același timp, o femeie de imens talent și curaj și nu vreau nici să adaug complexitate intelectuală motivațiilor lui Serghei Efron, la rîndul său un om care a trecut prin foarte multe în cei 48 de ani de viață pe care i-a apucat, numindu-i pe amîndoi victime ale ideii eurasiatice. Despre sufletul și poezia Marinei Țvetaeva voi scrie mai multe în curînd. Despre Efron, se pot găsi texte lămuritoare. Nu vreau nici să pierdem, însă, din vedere teza articolului meu. Eurasia este o idee cu realitate doar pentru ruși. De aici două concluzii. Prima e că, fiindu-le naturală, fiind proprie pattern-ului lor de gîndire, reieșind din Weltanschauung-ul lor, doar ei o manipulează convingător. A doua este că, aparținîndu-le într-atît încît se pot și sacrifica pentru ea, lor le beneficiază întotdeauna.

Sever Voinescu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.