Am urmarit, ca mai toata lumea, ce se petrece in presa din Romania in ultima perioada (de fapt de mai multi ani incoace). Am constatat aparitia unui quasi-monopol informational specializat in desfigurarea deliberata si deturnarea cu program a a ceea ce tine de realitatea factuala, plasmuirea unor fictiuni terifiante, a mitului “tiranului bonapartist”, al unui stat dictatorial mai rau chiar decat regimul lui Nicolae Ceausescu.
Este vorba de un scenariu fantasmagoric in care un grup de intelectuali (cei care refuza sa intre in acest joc al minciunii sfruntate) sunt anatemizati, stigmatizati, demonizati, “demascati” ca oportunisti, personaje cameleonice, impostori, arivisti, cripto-fascisti, “suflete de slugi” si cate altele. Anticomunismul este denuntat drept o inselatoare platforma propagandistica, cat despre statul de drept, insusi acest concept nu are cum figura in lexicul celor care apar in faimoasele stenograme.
Am observat cum s-au aliniat acestei campanii oameni care stiu prea bine ca nici Gabriel Liiceanu, nici Horia Patapievici, nici Andrei Plesu, nici Teodor Baconschi, nici Andrei Cornea, nici Mircea Cartarescu, nici Mircea Mihaies, nici Catalin Avramescu (nu extind lista, numele sunt de-acum bine cunoscute) nu pot fi comparati cu simbriasii comunismului
dinastic. Ca a face asemenea false, halucinante analogii este o insulta nu doar la adresa lor, ci si la adresa bunului-simt. Sindromul Uriah Heep, dupa numele fals-umilului, obsecviosului, ipocritului, unsurosului personaj din romanul lui Dickens “David Copperfield”, este mai presus de toate o expresie a rationamentelor meschine zamislite de ranchiuna, auto-dispret, marginalitate, ratare si insecuritate valorica. Laolalta, aceste trasaturi psihologice dau nastere unei stari continue de ura: cel care uraste o face din teama ca viata merge inainte fara a-i cere permisiunea, ca unii se incapataneaza sa nu-si piarda vremea cu intrigi de doi bani. Daca nu poti scrie tu carti care sa atraga mii de cititori, daca nu poti oferi lucrari validate/respectate de experti, de ce sa nu-l demolezi pe cel care o face?
Multe din aceste elemente sunt explorate in volumul “Anatomia resentimentului” care urmeaza sa apara, editat de mine, la editura Curtea Veche. (…) Din pacate, dar deloc suprinzator, fenomenul urii descris mai sus se ingemaneaza cu campanii de presa instrumentate din umbra de un magnat pentru care obiectivitatea jurnalistica este o aberatie si o blasfemie (nici nu mai are sens sa vorbesc aici despre trivialitatea, ori mai precis spus promiscuitatea naucitoare a limbajului sau, a scris Cristian Ghinea pe acest subiect ceea ce era de spus – Natură moartă cu mogul şi moluşte). La ora actuala magnatul (primejduit tocmai de actiunea statului de drept) cere o disciplina neconditionata, o fidelitate desavarsita din partea celor pe care ii plateste. Falsul mecenat se ingemaneaza cu veritabilul mercenariat. Nu cred ca sunt singurul care are impresia ca stenogramele ne proiecteaza in universul gangsteresc al “Operei de trei parale” de Brecht, deci in lumea lui Mack the Knife.
Cred ca fara acesti intelectuali de marca PSD si oamenii lui Ion Iliescu ar fi fost la putere in 2004 si dupa. Normal ca sunt nemultumiti pentru ca este atacat socialismul cu fata umana, este dezvaluit trecutul incriminator. Anticomunismul supara foarte mult, ramane actual chiar daca exista o vasta operatiune de a-l arunca in derizoriu. Titlul este genial!
Exista o lipsa de verticalitate, adica oamenii nu au repere identitare pe care sa le puna in joc, si atunci reactioneaza cu aceeasi moneda, la comportamentele mediului vis-a-vis de ele … sunt exact ca si animalele la gradina zoologica, fatalitate si mancare.