Dacă am abroga legea ce interzice sinuciderea asistată, 1.000 de britanici ar muri astfel în fiecare an. “Pentru o viaţă şi o moarte bună”, noul think-tank care a făcut aceste calcule, are dreptate să tragă un semnal de alarmă. (…)
Trecând printr-o cumplită experienţă personală cu tatăl meu, care mi-a cerut să-l ajut să moară pe când zăcea într-un salon de spital, mi-am petrecut ultimul an căutând un manifest legat de această temă. Vorbind cu medici, asistente şi avocaţi, am devenit din ce în ce mai convinsă că agenda sinuciderii asistate e promovată de o elită gălăgioasă. Acest grup, articulat, cu bună-stare (sau, cel puţin, având o bună educaţie), în mare măsură parte a sistemului, ştie exact cum să-şi protejeze interesele. Pe ei nimeni nu-i poate intimida, în orice caz, nimeni nu îi poate împinge către o moarte prematură.
Dar există şi alt grup, mult mai mare. Sunt britanici care, fie din cauza condiţiei, educaţiei sau veniturilor, nu controlează pârghiile sistemului. Sunt foarte vulnerabili la presiunea familiei şi prietenilor, dar şi la cea a unor personaje cu autoritate, care aparţin, bineînţeles, elitei. Dacă soţul sau soţia dă semne de epuizare după ani în care le-a purtat de grijă, dacă nepoţii lor încep să bombăne despre cât de bine le-ar prinde dacă bunica le-ar lăsa nişte bani de studii, sau, mai sinistru, dacă vor simţi că la spital medicii îşi dau ochii peste cap în faţa ăstuia care blochează patul şi consumă atâta timp preţios, îngrijiri şi atenţie, acest grup e gata să ridice mâinile şi să spună, gata, nu vă faceţi probleme, vă voi scuti de griji.
Cu timpul, vom începe să aşteptăm [de la ei] această acceptare a morţii premature. Cultura noastră va trece de la îngrijirea celor dezavantajaţi către uciderea acestora. (…)
Cristina Odone
Sinuciderea asistata e un alt topic favorit al Stingii si vad ca apare tot mai des in media. De exemplu am auzit un idiot stingist azi dimineata la radio (Dick’s Mike la AM640 Toronto) care propunea sinuciderea asistata si in favoare aducea motive de nesimtit: ca e mai ieftin. Era vorba de un criminal ticalos condamnat recent (Russel Williams) insa toata chestia m-a facut sa ma intreb de ce Stinga e atit de mult de partea sinuciderii asistate. Pai foarte simplu, pentru ca:
- Stingii ii pasa de “cei multi” insa are un dispret total fata de viata individului (vezi unde sta Stinga in legatura cu avorturile in North America).
- Stingii nu-i pasa nici de traditii si nici de credinta, deci daca o sa vina un crestin sa spuna ca nu trebuie sa iei viata nici a ta nici a altora, Stinga o sa raspunda ca religia nu trebuie sa se amestece in viata publica. Iar daca o bunica le aduce aminte ca asa-i frumos sa ai grija de batrini, Stinga o sa spuna “lasa mamaie, ca stim noi mai bine”.
- Sinuciderea asistata “miroase” a regula noua si cum Stinga e intotdeauna pentru reguli si legi noi…
Pe de alta parte, aceeasi stanga este de regula impotriva condamnarii la moarte ca fiind “inumana”.
Oricit de odioasa ne-ar fi ideea de sinucidere asistata, si sunt de acord ca viata este darul cel mai de pret si trebuie s-o traim atit cit ne-a fost dat, nu putem totusi ignora suferinta imensa pe care o produc unele boli si conditii incurabile. Evolutia galopanta a medicinei in ultimele decenii permite prelungirea vietii si mentinerea in viata (prin metode oarecum artificiale) a unor pacienti care n-ar fi avut nici un fel de sansa in trecutul nu prea indepartat.
Bieninteles ca suferinta familiei (care este reala si de multe ori din punct de vedere sufletesc mai mare decit a bolnavului, pentru ca membrii familiei devin spectatori neputinciosi la agonia cuiva drag) nu poate fi ignorata, dar nici nu poate fi transformata intr-un termen al acestei ecuatii.
Pentru sistemul de sanatate problema este foarte spinoasa, deoarece spitalele si clinicile dispun de un numar limitat de paturi care trebuie sa acomodeze toti bolnavii si cind sistemul este suprasolicitat cineva trebuie sa ia hotariri fara a omori pe nimeni – pe cine pui in singurul pat de terapie intensiva pe care il ai la dispozitie? Un pacient tinar care a suferit un accident grav de masina dar are sanse foarte bune de a se pune pe picioare sau un pacient virstnic cu diabet avansat, boli de inima si rinichi, care a suferit o hemoragie cerebrala din care nu are sanse sa iasa?
In Israel au fost pacienti care au cerut sa nu mai fie tinuti in viata in mod artificial au fost dati in judecata atit de familie cit si de medicii care ii tratau, pentru ca ideea in sine este de neconceput. Bineinteles ca legea interzice clar orice fel de interventie nu numai pentru a scurta viata unui bolnav, dar chiar pentru a-i scurta suferinta. Dar s-a adoptat ideea “testamentului” – orice persoana in deplinatatea facultatilor mentale isi poate exprima dorinta (de fapt trebuie semnat un document) de a nu fi mentinut in viata in mod artifical, adica de a evita acea procedura care ar putea prelungi viata si suferinta, si in nici un caz nu se pune problema unei interventii active care ar pune capat vietii pacientului in mod activ, mai ales vreuna din categoria “sufocarea cu perna” sugerata de tanti aia de fier de la Independent.
@Israelianca: ai dreptate, cei in situatii de suferinta sau daca e precizat in testament – optiunea ar trebui sa fie respectata. Eram probabil “pissed” pe idiotul de la “Dick’s Mike” pentru ca incerca un tertip clasic de stinga – sa apeleze la emotii si la motive financiare ca sa-si introduca “ideea”: cei condamnati pe viata sa aibe optiunea de sinucidere asistata.
Si in Canada exista optiunea testamentului si chiar daca nu exista, pina la urma rudele apriopiate decid.