Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Sociolog francez: Ştrumfii sunt rasişti, antisemiţi şi promovează totalitarismul

Antoine Bueno, un sociolog francez, scrie în noua sa carte, „Le Petit Livre Bleu”, că desenele cu ştrumfi, acele miniaturale şi albastre creaturi umanoide, promovează, de fapt, rasismul şi sunt „întruchiparea unei utopii totalitare, inspirate din stalinism şi nazism”.

Ştrumfiţa reprezintă rasa ariană, susţine autorul.

Bueno susţine că Papa Ştrumf, liderul satului idilic în care locuiesc făpturile albastre, este o figură autoritaristă, iar lipsa proprietăţii private şi economia colectivă aduc aminte de socialism. Gargamel, inamicul ştrumfilor, seamănă caricaturilor unor evrei, iar numele pisicii sale este Azrael. Autorul francez se leagă şi de Ştrumfiţă, care este pentru o mare parte a seriei singurul personaj feminin şi despre care susţine că ar întruchipa perfecţiunea ariană.

Benzile desenate au fost create de artistul belgian Peyo şi au fost publicate pentru prima dată într-un ziar belgian, în anul 1958. Succesul de care s-au bucurat a făcut ca, în anul 1960, ele să devină benzi desenate de sine stătătoare. În 1981 au apărut primele desene animate, produse de Hanna Barbera.

„Ştrumfii negri”

Prima serie a benzilor desenate s-a intitulat „Ştrumfii negri”. Bueno susţine că acest lucru poate fi catalogat drept rasism deoarece, „în acel album, ştrumfii erau bolnavi, iar când sunt bolnavi ei nu se înroşesc sau înverzesc, ci devin negri. Când devin negri, îşi pierd orice urmă de inteligenţă. Devin complet imbecili şi nu mai ştiu să vorbească”. Nu doar Bueno este de părere cu desenele ar putea fi considerate ofensatoare. Editorii americani au refuzat la vremea aceea publicarea seriei până când, câţiva ani mai târziu, ştrumfii au fost recoloraţi violet.

Thierry Culliford, fiul lui Peyo, creatorul ştrumfilor, spune că acuzaţiile care îi sunt aduse tatălui său se află undeva între „grotesc şi grav”.

Traducere articol: Gândul

10 gânduri despre “Sociolog francez: Ştrumfii sunt rasişti, antisemiţi şi promovează totalitarismul

  1. Articolul asta imi aduce aminte de doua chestii

    1) Bienvenu Mbutu Mondondo, cetăţean congolez stabilit în Belgia a dat in judecata editura Herge care editeaza albumele TinTin pentru ca el, desenul e rasist si prezinta „stereotipuri burghez-paternaliste care îi pot răni pe unii cititori” http://www.romanialibera.ro/ex.....88234.html

    2) Cenzurarea lui Mark Twain in SUA pentru ca „Aventurile lui Huckelberry Finn” este o carte rasista.

    Cantitatea de prostie in aceasta lume este mereu constanta.

  2. Sincer sa fiu, imi pare ca sociologul a nimerit cel putin una. Sunt intru totul de acord cu observatia asta:

    lipsa proprietăţii private şi economia colectivă aduc aminte de socialism

    Pentru restul, trebuie sa mai studiez. 😀 N-am mai vazut Strumfii de cand eram mic.

  3. adevărul e că trebuia să-i dăm de mult în judecată pe franţuzi, nu vedeţi ce poartă pe cap ştrumfii? tata ştrumf mai are şi barbă, zici că-i Decebal…
    ăştia îşi bat joc de strămoşii noştri :))

  4. @Vlad M.: lipsa proprietatii private in satul strumfilor este un mit 🙂
    Eu am doi copii de virsta vizionarii strumfilor. Asadar vizionez si eu, vrand-nevrand. Strumfii au fiecare casuta lui, de exemplu. 🙂

    As zice ca sunt ceva de genul unui satuc al unei societati tribale caricaturizate. Sunt inofensivi ideologic si ofera doar distractie si cateva mici lectii de etica micilor spectatori.

    Tind sa fiu de acord cu fiul autorului strumfilor: e grotesc actul de acuzare.

  5. Inca ceva: strumfii sunt arhetipuri temperamentale si reprezinta mai degraba copii, persoane imature. Singurul responsabil dintre ei e Papa Strumf. De aceea par si mai ridicole acuzele acelui trist sociolog.

  6. Eu zic ca toata istoria asta cu strumfii are si partea ei educativa si pozitiva, anume ca viata idilica in cadrul unei „comune”, evreul malefic si perfectiunea ariana intrunchipata nu exista in realitate, ci doar in benzi desenate si desene animate ( pardon de rima, fara intentie) si sunt rodul imaginatiei umane, fara consecinte dezastruoase in cazul de fata.

  7. Dar nu este deloc relevant daca desenele astea contin sau nu o doza de rasism, ci faptul ca un sociolog a ajuns sa’si consacre activitatea profesionala demolarii unei fictiuni; asta este intr’adevar un lucru grav, nu neaparat pentru noi -desi este totusi agasant ca acest scrib scrantit este prezentat publicului cu supranumele de sociolog- , ci pentru individul cu pofta distructiva si pentru cei care stau si casca gura cuprinsi de admiratie in fata ‘teoriilor’ deconspiratoare ale eroului nostru.

    Tovarasul sociologul este un demolator programatic, un dement imbibat in marxism si ca atare obsedat de creatia culturala a dusmanului ideologic, care, asa cum aflam de la marx, nu ar fi decat un instrument in mana claselor conducatoare, o unealta periculoasa ce deformeaza mintile copiiilor [de altfel progresistii de astazi au luat foarte in serios teza instrumentalizarii culturii asa ca se straduie si ei sa o confirme prin insasi activitatea multora dintre intelectualii de stanga, prin arta cu mesaj pe care o colporteaza pe toate caile posibile].

    Daca artistii moderni ce ilustreaza progresul nu’s decat acei balbaiti incapabili sa silabiseasca discursul resentimentar al revoltei, indivizi ce’si potolesc pornirile si frustrarile luind la tinta lucrurile dragi maselor neascultatoare, refractare si primitive, atunci intelectualii si agitatorii stangii ce instrumentalizeaza cultura nu’s nimic altceva decat acei artisti ratati, lipsiti de orice har, dar cu capul doldora de marote nascute din dorinta de a pasa responsabilitatea esecului in carca unor constructe mentale si legitati societale -creatii ale unei conspiratii burghezo-mosieresti- ce le’ar fi afectat traseul profesional. La baza complexelor si propensiunii distructive ce definesc actiunea acestor ‘intelectuali’ sta practic acelasi sentiment ignobil ce a starnit isteriile colective ale veacului trecut -invidia- strict legat de handicapul sentimental, de neputinta compasiunii, a bucuriei simple, a rasului. Iar in cazul dat avem un adevarat capcaun anchilozat moral de veselia semenilor sai aflati la varsta minoratului, pentru care razbunarea a devenit un scop in viata, singurul sentiment care’l mai anima si’i ofera satisfactii. Si pentru ca nu poate sa intre pe taramul basmului pentru a’i ucide pe toti strumfii astia demonici ce i’au bantuit visele copilariei triste, si nici pelicula nu poate acuma sa o distruga, atunci sociopatul cartoonofob s’a dezlantuit asupra autorului si a pornit o campanie mediatica antianimatii in speranta ca organele antifasciste ale lumii se vor autosesiza si vor purcede la cenzurarea infamei povesti vinovate pentru proliferarea rasismului in occident.

  8. euNuke
    „sindromul sociologului ingrijorat/indignat” 🙂
    apropo, inca din antichitate se stia ca „indignarea” e haina potrivita in care e recomandabil sa fie scoasa „invidia” in piata publica; „rosu de indignare” e sora moralista, elitista, intelectualista (pacifista, egalitarista, ecologista, feminista, comunista, etc) a „galbenului de invidie”

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.