Studenții din Moscova cer demiterea ”profesorului” Dughin din sistemul de învățământ, pentru incitarea la crimă

Print Friendly, PDF & Email

Studenții celor mai importante instituții de învățământ superior din Moscova cer demiterea ”filozofului odios” Aleksandr Dughin din funcțiile deținute de acesta în învățământul superior din Rusia, inclusiv la Universitatea ”Lomonosov”, pentru incitarea la crimă și ura provocată împotriva ucrainenilor.

”Activitatea publică” a ”profesorului” Dughin este incompatibilă cu funcțiile deținute de acesta în sistemul învățământului de stat din Rusia și aduce prejudicii grave științei ruse și statutului Universității ”Lomonosov”, se afirmă într-o petiție a studenților celor mai importante instituții de învățământ superior din Moscova, adresată conducerii Universității ”Lomonosov” și postată pe saitul petițiilor electronice change.org/ru.

”În cadrul recentelor sale luări de cuvânt, Dughin a făcut apeluri directe la omucideri, accentuând că aceasta este poziția sa în calitate de ”profesor”, precizează semnatarii scrisorii. Ei aduc drept argument declarațiile ”filozofului”, din cadrul unui interviu acordat de acesta la 6 mai 2014 unei agenții de presă, ca reacție la presupusele ”atrocități” ale ucrainenilor împotriva separatiștilor din estul Ucrainei.

”Omorâți, omorâți, omorâți! Punem punct oricăror altor dicuții. Asta este poziția mea în calitate de profesor” (Убивать, убивать, убивать! Больше разгoворов никаких не должно быть. Как професcор я так считаю”), acesta este apelul lui Dughin din interviul mai sus amintit.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.