Teodor Baconschi: Fără dimensiunea atlantică, Europa devine doar peninsula Asiei

    Print Friendly, PDF & Email

    Uniunea Europeană s-a format pentru că SUA au câștigat al II-lea război mondial și au pilotat reconstrucția postbelică. Pacea continentului nostru a durat fără întreruperi, după 1945, pentru că a fost garantată de NATO, adică de alianța dintre SUA, Canada și statele europene democratice.

    Construcția UE e o capodoperă de codificare și negociere, dar e una fragilă, atâta vreme cât armonizarea național-comunitar trece prin 28 de state cu drept de veto. Iată de ce o armată europeană e posibilă, dar nu probabilă. Și mai e ceva: chiar dacă vizează teritorii și resurse, războaiele încep mereu de la ideologii, de la valori.

    Un eventual divorț al europenilor față de NATO ar crea un vid axiologic în chiar inima civilizației occidentale. Să nu ne pierdem, așadar, în detalii. Pentru un cetățean român conștient de drepturile dobândite în 2004 și 2007, opțiunea constant euro-atlantistă nu e o sursă de monotonie și nu trebuie să devină nici o chestiune discutabilă la nivel formal.

    Nu trăim într-o lume perfectă, însă cea actuală, bazată pe podul trans-atlantic, e cu siguranță cel mai bun aranjament pentru prezent și viitorul previzibil. Fără dimensiunea atlantică, Europa devine doar peninsula Asiei. Care are alte valori structurante, indiferent de măsura în care valorile noastre s-au globalizat.

    Am notat aceste idei pentru că mulți se lasă prea ușor atrași, propagandistic și deloc inocent, în capcana unui anti-americanism sumar, de operetă. Putem critica o fotografie și fără să ne distrugem viitorul…

    Teodor Baconschi

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.