Tia Șerbănescu: Finiș

    Print Friendly, PDF & Email

    Ultimele zile de campanie, ultimele atacuri, ultimele dezvăluiri, ultimele arestări: Nelu Iordache, unul din „regii asfaltului” a avut onoarea de a fi săltat chiar de ziua națională – pentru delapidarea fondurilor alocate autostrăzii Arad-Nădlac. De ce le-o fi zicând lumea atât de frumos – regi, baroni, beizadele – acestor indivizi care n-au nimic nobil și nimic sfânt, nu se știe. Ține de mutația valorilor. Cert este că Iordache a scăpat de votare. Căci dacă te iei după anunțurile tv, victoria USL este asigurată, țara e ca și ocupată ,iar populației nu-i rămâne decât să ștampileze altele. E și asta o tactică! Anunți dinainte rezultatul mizând pe resemnarea mioritică a electoratului: dacă așa au vrut cei de sus, dacă așa ne este escris, ce poți să mai faci decât să-ți accepți soarta și să-ți donezi organele pentru viața USL?

    Dl. Ponta tocmai a anunțat un „transfer-surpriză”, adică un nou transplant chiar înaintea alegerilor. Alt intelectual anticomunist, antisecurist și proeuropean care încearcă să prindă ultimul vagon al USL? Dacă n-ar fi deprimant, spectacolul trădătorilor ar fi fascinant. Te ajută să înțelegi mai bine și istoria și intelectualii. Poza istoricului Dinu Giurescu lângă Felix spune aproape totul. Sunt destui care în loc să dea peste mână USL îi pupă mâna așteptând răsplata personală și sfârșitul general. Așa că ARD a aruncat prosopul și tot ce-și dorește e să nu iasă prea mutilată din ring în timp ce USL socotind alegerile câștigate și populația cucerită face planuri pentru noi crize politice. La asta se pricepe de minune: crize, suspendări, recesiune.

    „Toți indicatorii economici sunt pe minus” a constatat dl. Videanu. Da, dar procentele USL sunt pe surplus – așa că dl. Ponta a anunțat: „dacă vom avea majoritatea absolută, dl. Băsescu va înghiți și pisici și porci și maimuțe și tot ce mai vrea el”. Dacă le-ar înghiți doar dl. Băsescu, n-ar fi mare lucru. Necazul e că le va înghiți și țara. Sau va înghiți în sec. Căci nimeni nu știe ce buget ne așteaptă. Poate doar „Vocea Rusiei” – căci ea pare la curent cu tot ce urmează să facă USL.

    […]

    Tia Șerbănescu

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.