Tia Șerbănescu: Intrări

Zor mare la PSD unde Ponta s-a apucat de trei lucruri deodată: bugetul, noul guvern și „reforma profundă” a partidului despre care a declarat că „mi se aplică și mie”. Reformatorul reformat. S-o vedem și pe-asta. Deocamdată cele trei urgențe sunt tratate pompieristic.

TiaSerbanescuBugetul, deja întârziat, s-a dovedit retardat: lipsea „fila distinctă” pentru DNA care ceruse 25 mil euro și se trezise băgată la grămadă în bugetul ministerului public. În urma reacției dnei Kovesi fila DNA a reapărut cu 22 mil euro. După ce încercarea de a scăpa de DNA plasând-o sub tutela procurorului general a eșuat – dar merită consemnat că s-a încercat! – dl. Ponta s-a lăudat: „DNA are mai mult decât anul trecut”. Dar mai puțin decât era necesar. Dacă erau deștepți, alocau DNA dublu față de cât a cerut. Întâi ca să se reabiliteze și apoi pentru că, atacând corupția, DNA le apără tot bugetul: degeaba dai miliarde la transporturi dacă vine corupția și-ți mănâncă trei sferturi din ele. Sosit târziu și cam neîngrijit, bugetul va fi votat în galop în Parlament după care va intra în rectificări.

Dacă bugetul s-a adoptat vineri noaptea, noul guvern Ponta patru s-a isprăvit duminică seara – deși trei miniștri delegați și-au anunțat plecarea pe Internet fără să mai aștepte comunicatul premierului. Oricum, se cam știa cine pleacă, dar nu se știa cine intră. Înghesuiala la intrarea în guvern e destul de mare: ca la agheasmă. Cică Liviu Pop își dorește atât de tare un minister încât amenință cu răzmerița. Poate pățește ca europarlamentarul Cătălin Ivan pe care dna Plumb l-a amenințat cu „sancțiuni dure” pentru că „a atacat două doamne din partid, pe Firea și Dăncilă”. Poate-l tratează chimic (conform legii votate în Senat) ca să lase femeile în pace. De fapt, Ivan îl criticase pe Liviu Dragnea așa încât acesta l-a numit „un puști obraznic care are cheița întoarsă de Vanghelie”. Ivan na turbinca! Dăncilă prepeleac: dna Dăncilă e acum șefa delegației PSD în P.E.

Ca să scape de gura lumii, cuplul Ponta-Dragnea a propus „debaronizarea” partidului astfel încât PCJ să nu mai fie și șefii filialelor PSD iar PCJ și primarii să nu aibă mai mult de două mandate – ceea ce l-a făcut pe Oprișan să ceară ca nici premierul să nu mai fie președintele PSD. „Reforma profundă” a PSD e atât de pripită și de superficială încât seamănă cu harta autostrăzilor colorate ale lui Dan Șova și cu regiunile desenate și renumărate zadarnic de Dragnea timp de un an.

[…]

Tia Șerbănescu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.