Tom Gallagher: Ungaria şi ultimatumul UE

Odată cu intrarea în vigoare a controversatelor reglementări privind mass-media şi Banca Centrală a ţării, guvernul de la Budapesta şi-a pus în cap mai-marii instituţiilor UE, dar şi a FMI. Executivul maghiar a reuşit să evite, până acum, cenzura deschisă, iar calitatea regularizării financiare pe care dorea s-o impună prin numiri politice în comitetul de politică monetară va rămâne nedemonstrată, dat fiind că va ceda, probabil, în faţa UE şi a FMI în vederea încheierii cât mai grabnice a unui acord de asistenţă financiară cu cele două instituţii. Pe de altă parte, Guvernul Orban va putea argumenta, de-acum, oricând că regularizările sale financiare ar fi fost cel puţin la fel de bune precum cele ale altor ţări, în care independenţa Băncii Centrale constă, de fapt, dintr-o lipsă totală de transparenţă a instituţiei în cauză, completată de tot soiul de „interese speciale”.

Dacă România, Ungaria, Polonia etc. nu se aşază la masa tratativelor cu o strategie proprie, regională, de abordare a planului axei Merkozy, vor fi pierdut din start bătălia pentru a fi ceva mai mult decât simple colonii în cadrul noii ordini europene.

Inevitabil, doar timpul ne-ar fi putut demonstra dacă personajele politice numite în Consiliul monetar al Băncii Centrale erau sinecurişti incompetenţi sau veritabili autocraţi FIDESZ. Dar Viktor Orban nu mai dispune de timp. Ultimatumul Comisiei Europene expiră astăzi – Guvernul Orban fie modifică reglementările care au îngrijorat Europa şi introduce măsuri de austeritate pentru a ţine sub control deficitul bugetar, fie riscă să rămână fără asistenţa financiară solicitată, la care s-ar putea adăuga blocarea fondurilor de coeziune, precum şi lansarea procedurii de infringement. Directorul FMI, Christine Lagarde, a subliniat, la rândul ei, zilele trecute că pentru a începe negocierile privind un acord stand-by guvernul de la Budapesta trebuie să prezinte mai întâi „dovezi tangibile” ale „angajamentului său ferm”, susţinerea din partea CE fiind în plus „esenţială” pentru Ungaria.

Şansele Ungariei în faţa celor doi coloşi internaţionali sunt, fireşte, infime. În jocul său politic hazardat, Orban mai deţine, totuşi, cel puţin un as: dacă refuză concesiile solicitate, iar UE şi FMI lasă Ungaria să se îndrepte vertiginos către faliment, scânteia crizei maghiare va aprinde şi Austria pe canalul debilului ei sistem bancar – încurajat de Bruxelles ani de-a rândul la investiţii majore în fostele ţări comuniste, după primul val de aderare la UE. Cum lobby-ul Austriei la Bruxelles este unul puternic, Viena va avea grijă să puncteze toate riscurile la care s-ar expune sistemul bancar din Europa Centrală, o dată cu falimentul micuţei Ungarii.

Nici în vremuri mai benefice, când legitimitatea şi autoritatea ei erau mai mari, UE nu a avut reuşite notabile în privinţa impunerii viziunii sale asupra democraţiei în ţări-satelit – exemplul cel mai bun în acest sens fiind Turcia. Bruxelles-ul a cerut în repetate rânduri slăbirea influenţei armatei, de orientare prooccidentală, asupra sistemului politic, fără să chibzuiască prea mult asupra forţelor care ar putea umple vidul de putere. În cele din urmă, eurocraţii au constatat cu surprindere că nu liberalii secularişti câştigaseră cursa, ci islamiştii, a căror desconsideraţie faţă de UE este astăzi mai vizibilă ca oricând. Dacă Viktor Orban şi FIDESZ s-ar retrage acum de pe scena politică maghiară într-un mod similar, este extrem de probabil ca de pe urma vidului de putere apărut să câştige nu liberalii, ci extremiştii de la Jobbik.

[…]

Lecţiile de democraţie ale UE lasă de dorit din 2005 încoace, când Uniunea a preferat să ignore respingerea Tratatului constituţional european de către cetăţenii francezi şi olandezi, servindu-le prin Tratatul de la Lisabona exact acel control birocratic al Europei pe care oamenii îl refuzaseră. Iar desconsiderarea Franţei şi Germaniei faţă de Pactul de Stabilitate, menit să atenueze oarecum riscurile experimentului introducerii unei monede unice în 17 ţări complet diferite din punct de vedere economico-financiar, nu a constituit nici ea un veritabil exemplu de bună guvernanţă economică.

O nouă criză central-europeană nu s-ar mai sfârşi, desigur, la fel de tragic ca în 1956, când tancurile sovietice zdrobeau revoluţia de la Budapesta. Dar într-un an cu alegeri prezidenţiale în SUA, un asemenea eveniment ar putea influenţa într-o oarecare măsură şi rezultatul cursei pentru Casa Albă, în special scorul lui Barack Obama – care ştie prea bine că în state ca Ohio şi Pennsylvania victoria sa depinde inclusiv de votul numeroşilor imigranţi est-europeni, în mare majoritate anticomunişti convinşi. Cum preşedinţia UE este în prezent deţinută de Danemarca, iar marxiştii deţin câteva funcţii importante în actualul guvern danez, republicanii americani ar fi certamente cât se poate de fericiţi să poată deplânge public orice eventuală poziţionare a Danemarcei ca vârf de lance în bătălia împotriva Ungariei.

Nu în ultimul rând, decizia duopolului Merkozy de a scuti bancherii europeni de orice fel de consecinţe şi de a pune în schimb cetăţenii europeni să plătească pentru nesăbuinţa acestora reprezintă, din umilu-mi punct de vedere, un dispreţ cel puţin la fel de flagrant la adresa democraţiei ca măsurile iniţiate de guvernul de la Budapesta.

[…]

Ar fi însă de preferat ca autorităţile de la Bucureşti să semnaleze, discret, premierului Orban pericolele unui stil de guvernare prea autocratic. Mult mai important decât semnalarea lipsei de „Schadenfreude” la Bucureşti rămâne însă regândirea politicii regionale: România ar trebui să aibă în vedere strângerea relaţiilor cu foştii membri ai Pactului de la Varşovia, elaborarea unei agende comune în anumite puncte-cheie de politică europeană şi regională, precum şi o interacţiune optimizată în vederea depăşirii crizei. Dacă România, Ungaria, Polonia etc. nu se aşază la masa tratativelor cu o strategie proprie, regională, de abordare a planului axei Merkozy, vor fi pierdut din start bătălia pentru a fi ceva mai mult decât simple colonii în cadrul noii ordini europene.

Tom Gallagher

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.