Tom Gallagher: Vremea lichelelor

    Print Friendly, PDF & Email

    De generaţii bune, Europa Occidentală s-a obişnuit cu formula electorală a atragerii votanţilor prin politici bazate eminamente pe progrese susţinute în beneficiul unei părţi cât mai mari a populaţiei. Orice observator al recentelor congrese de partid desfăşurate, săptămânile trecute, în Marea Britanie va fi sesizat însă instantaneu că asemenea vremuri glorioase au apus.

    Congresele laburiştilor, conservatorilor şi liberal-democraţilor s-au demonstrat dominate de o serie întreagă de interese „speciale” – începând cu cele ale sindicatelor funcţionarilor peste cele ale sectorului financiar reprezentat de o puzderie de lobbyişti şi terminând cu interesele industriei verzi, dar şi ale omniprezentei industrii mass-media. Toată lumea spera, desigur, la cât mai multe concesii din partea partidelor, mai ales ale celor aflate la guvernare – fie la o regularizare cât mai laxă a marilor afaceri şi capitaluri financiare, fie la o protecţie socială sporită pentru membrii de sindicat, la sistarea monitorizării preţurilor energiei verzi sau la menţinerea usturătoarei taxe percepute de BBC tuturor cetăţenilor ţării pentru discutabila plăcere de a putea urmări cele două posturi tv ale corporaţiei.

    Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au numărat printre invitaţii de peste hotare ai laburiştilor, respectiv liberal-democraţilor cu ocazia congreselor lor. Am convingerea că cei doi vor fi fost extrem de stimulaţi de cele văzute. Delegaţii la congres au fost declasaţi mai mult sau mai puţin pe post de butaforie, neavând posibilitatea să influenţeze în vreun fel direcţia politică. Congresele au adus a hibrid grotesc dintre un show comercial şi o adunare de habotnici convinşi că predicile lor vor vindeca lumea de toate relele – au fost, cu alte cuvinte, simple spectacole pentru ca liderii de partid să se poată pune în scenă şi transmite mesaje artificiale, în timp ce găştile din sală unelteau în speranţa unui acces cât mai generos la finanţările statului.

    […]

    Zilele trecute, liderii USL s-au întrecut oricum din nou în fariseism: s-au declarat indignaţi de faptele imundului personaj aflat până de curând în fruntea ANOFM – mai exact secretarul de stat pedelist Silviu Bian, acuzat de a-şi fi extorcat oamenii din subordine de sume uriaşe de bani pentru a nu-i disponibiliza.

    O luare de poziţie mai corectă şi mai demnă de lideri cu ambiţii de om de stat ar fi constat din admisiunea faptului că asemenea abuzuri au însoţit întreaga eră postdecembristă, la care s-ar fi cuvenit adăugat un apel către toate partidele în vederea eradicării unor asemenea practici. De fapt şi de drept, formaţiunile politice româneşti reacţionează identic, respectiv extrem de anemic ori de când ori presa sau procuratura dezvăluie legături strânse dintre câte un politician şi grupări interlope sau aplecarea spre corupţie a unui şir interminabil de reprezentanţi ai autorităţii statului – toţi, fireşte, vajnici membri ai unui sau altui partid. Emil Vuca bunăoară, consilier local şi prim-vicepreşedinte PSD Giurgiu, a preferat să se autosuspende din partid decât să renunţe la apărarea lui Gypsy Gypsanu, agresorul baschetbalistului Hardy Chauncey.

    Relatări despre legăturile dintre politicieni locali de toate culorile politice şi clanuri interlope există, har Domnului, de ani de zile şi din toate zonele ţării fără ca mai-marii partidelor să fi părut până acum prea deranjaţi de asocierea membrilor lor cu personaje eminamente certate cu legea, dar – potrivit speculaţiilor presei – generoase în materie de sponsorizări.

    Cămătăria este, încă din anii 1990, una dintre metodele preferate ale interlopilor în vederea controlării unor comunităţi întregi. Băncile s-au decis abia târziu, în perioada anilor 2004-2008, să arunce cu bani, respectiv credite după cetăţeni. În prezent, când destui oameni abia mai fac faţă puzderiei de credite la care s-au înhămat, mulţi decid – de teama pierderii proprietăţii – să apeleze din nou la cămătari. Aspectul este cât se poate de familiar şi autorităţilor locale, care însă nu par perturbate de această turnură. Astfel, şeful poliţiei din Giurgiu s-a grăbit să explice, întru calmarea spiritelor după moartea violentă a baschetbalistului american, că „familia Butoane nu e un clan, e doar o familie ceva mai mare”, pe când primarul oraşului, liberalul Lucian Iliescu, explica nonşalant că are şi el „o trupă din asta de ţigani, dar sunt băieţi buni. Se ocupă numai de bani împrumut cu camătă. Nu fac prostii din astea.”

    În Bulgaria, recentele tensiuni interetnice au izbucnit tocmai din cauza indignării oamenilor din toate colţurile ţării faţă de indolenţa sau chiar refuzul autorităţilor de a pune capăt exceselor şi intimidărilor unor oligarhi locali de varii etnii la adresa cetăţenilor de rând. Într-o bună parte a Europei Occidentale, societatea civilă este, încă, suficient de puternică pentru a opri permanentizarea unei minidomnii a interlopilor locali. Personal, mă aştept şi sper ca politicienii şi partidele din Marea Britanie care consideră trecută vremea în care trebuiau să dea socoteală electoratului să aibă parte cât mai curând de mănuşi aruncate de rivali mai democratici şi apţi în materie de reprezentare a celor care i-au votat.

    În România, situaţia nu este nici roz, dar nici complet neagră. Dacă secretari de stat corupţi ajung reţinuţi în flagrant, există speranţa ca şi restul Bienilor să aibă, de-acum, ceva mai multă teamă de braţul lung al legii. Ţine de România, de societatea ei civilă şi de fiecare cetăţean în parte ce anume va aduce viitorul – când procurorii DNA vor acţiona, la nevoie, şi împotriva mai-marilor zilei. Ţine, cu alte cuvinte, de români să pună capăt erei oligarhilor şi mafioţilor locali – dacă vor continua să dormiteze, atunci să nu se mire că lichelele înfloresc şi ajung să ocupe ţara de la Dunăre la Prut.

    Tom Gallagher

    Un gând despre “Tom Gallagher: Vremea lichelelor

    1. Se vorbeste despre secretarul de stat pedelist Silviu Bian. Inlocuit cu? Doamna profesor de limba franceza Rodica Andronescu. A fost profesoara de franceza si, in acelasi timp, si o mare comunista. Cand am vazut-o la PSD mi s-a parut firesc dar acum vad ca este la PDL. Si aceasta doamna va inlocui un secretar de stat corupt.
      Ce este mai bine? Sa ai un secretar de stat corupt sau un secretar de stat comunist. Comunist convins caci altfel nu ne-ar fi terorizat cu prezentele la manifestarile de „specialitate”.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.