Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Traian Ungureanu: Cine își mai aduce aminte de BRICS?

„Cine își mai aduce aminte de BRICS? Acum mai puțin de 10 ani, aceste inițiale erau privite cu un amestec de admirație și invidie. O sumă considerabilă de comentatori, experți și politicieni de vîrf din toată lumea își considerau competența pe deplin confirmată. Pentru ei, BRICS demonstra că lumea e un pic rămasă în urmă în raport cu prognozele lor înnoitoare”, scrie Traian Ungureanu, în articolul publicat în două părți, pe Europa Liberă, Pe bani, pe muncă și pe idei.

„BRICS, adică eticheta sub care sînt așezate Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, era, pînă de curînd, semnul unei schimbări fatale pentru economia și politica tradițională. Altfel spus, numeroși economiști și politicieni au avut certitudinea că au descoperit un nou model de dezvoltare întruchipat de succesul acestor cinci state. Popularitatea formulei venea din subtext. Implicit, succesul BRIC însemna că economii mari, din afara lumii occidentale reușeau să facă performanță pe baza unui scenariu inovator în care democrația politică era facultativă. Mulți admiratori ai BRICS erau, totodată, susținători ai așa numitei lumi a treia și se vedeau, în sfîrșit, răzbunați: cumva, munca societăților defavorizate dădea rod și sugera că vremea economiilor reglate de reguli clasice a trecut. Ziare mari și jurnale de specialitate au sărbătorit fără reținere noua forță economică a lumii: sistemul BRICS.

Adevărat, detaliile nu au fost niciodată partea tare a sistemului. Succesul era măsurat în rate de creștere dar nimeni nu s-a grăbit să explice doritorilor care era formula care asigura creșterea. Cele cinci state aveau, acum 10-15 ani, rate de creștere solide, uneori debordante, și asta era de ajuns. Mai mult, noile staruri s-au luat în serios reciproc și au început să organizeze întruniri de coordonare. Pentru un timp, a plutit chiar iluzia că statele acoperite de formula BRICS ar putea deveni o realitate politică. În paralel, economiile occidentale păreau să confirme, prin stagnare, soluția BRICS. În consecință, voga BRICS a devenit rapid un mod de a contesta bazele economice ale lumii occidentale. Dacă India, China, Brazilia, Africa de Sud și pînă și Rusia cresc în vreme ce economiile occidentale n-au spor, înseamnă că asta e calea, nu-i așa?

Treptat, o idee a început să își facă loc și să cîștige credibilitate: o economie de succes nu cere libertate politică, ba ar putea fi chiar stînjenită de exigențele democrației. China a devenit un reper de vază și mulți teoreticieni au început să vadă în modelul chinezesc o presupune limitarea libertății dar dă, la schimb, un nivel de viață mai mult decît decent pentru o societate enormă. Gînditori, politologi și sociologi au migrat spre concluzia după care, în fond, un regim care asigură bunăstare populară e regimul care și-a făcut datoria iar restul contează nai puțin.”

[P. 2]

putin brics

Zilele în care filozofia BRICS făcea furori par departe. Astăzi, vedetele economiei de model ne-occIdental sînt în pană sau mai rău. Foștii adepți ai insurecției economice BRICS nu mai au chef de vorbă. Există, practic, o singură excepție: India continuă ascensiunea economică, dar asta e mai degrabă un argument împotriva modelului BRICS. Inclusă în statele acoperite de aceste odinioară faimoase cinci inițiale, India a fost și e singurul exemplu de democrație constantă și capitalism clasic. Mai exact, India a părăsit treptat modelul cvasi-socialist care a dat regula pînă acum 25 de ani și a încurajat o formă de capitalism primar, mult mai competitiv și mai agresiv decît varianta occidentală. Politic, India a consolidat instituții democratice și a evitat concentrarea la vîrf sau dominația statului în economie. Aici e, probabil, de găsit motivul pentru care India a supraviețuit ecuației BRICS. În rest, numai povești fără happy end.

Înainte de toate e vorba de regina sistemului: China. Situația Chinei e extraordinar de complicată, dar poate fi rezumată destul de exact. Anii creșterii economice incendiare s-au încheiat. China a întîlnit, inevitabil, contradicția care opune libertatea economică lipsei de libertate politică. Succesul economic a creat probleme pe care Partidul Comunist Chinez a încercat să le rezolve așa cum știe și poate un partid unic: administrativ. Partidul contra pieței a însemnat o victorie a Partidului cu prețul unui eșec economic masiv. Investitorii de profesie, dar și oamenii de rînd, încurajați să își plaseze economiile în circuitul liber, s-au izbit de limitele sistemului. În același timp, Partidul Comunist a fost pus în fața consecințelor tipice ale unei economii supraturate: nevoia continuă de resurse importate, deplasări sociale uriașe de la sat la oraș și cheltuieli de asistență sociale în creștere continuă. Ecuația de succes a Chinei pare blocată de cîțiva ani buni și are șanse mari să rămînă așa.

Africa de Sud e un caz derizoriu. Inclusă între viitoarele puteri economice doar din simpatie politică pentru administrațiile politice de culoare, Africa de Sud a căzut rapid în fața economiei reale. Populația de culoare săracă a fost fraudată a doua oară. Mișcările de protest au fost suprimate violent de guvern. Veniturile din exporturi de materii prime s-au rispit în tainițele unei birocrații de sat fără leac și măsură. Președintele a încercat să preia frîiele economiei și e, acum, compromis.

Rusia a căzut fără complicații din formula BRICS. Tirania exporturilor de materii prime a dat efectul clasic. Prețurile mari de pe piață au susținut creșterea. Căderea prețurilor a asigurat căderea economiei. Rusia continuă să se bazeze pe un asalt extractiv care trebuie să-i acopere toate nevoile.

Brazilia e exemplul cel mai spectaculos. Aproape 20 de ani de miraj și presă bună se încheie derizoriu cu o economie în contracție masivă, cu o criză politică totală și cu o vînătoare sîngeroasă de lideri politici. Cei doi apostoli ai noii economii braziliene au fost doborîți de pe soclu. Fostul președinte Lula da Silva e anchetat, iar președinta în exercițiu, Rousseff, e pe punctul de a fi suspendată. Brazilia a căzut rapid tocmai pentru că a crezut în propria reclamă. Lecția spune că popularitatea e o poziție politică periculoasă. După două mandate succesive, președintele da Silva avea o cotă de susținere de 80%. Liderii brazilieni au înțeles de aici că își pot permite orice. Și că indiferent de propriile decizii succesul e garantat. Corupția patronată de stat a crescut și a creat o rețea fabuloasă de angajați-protejați. Investițiile au fost sacrificate, exportul de materii prime a devenit singura ramură aducătoare de venit. Logodna cu populismul cel mai deșănțat a creat un gol tot mai adînc în buget. Economia a refuzat să asculte de reputația BRICS și a căzut.

Lecția finală nu e chiar nouă și spune un lucru mereu uitat: nu există economie docilă și datoare să asculte ideologia sau dorințele presei. Economia e pe bani, pe muncă și pe idei. Productivitatea și capacitatea de a pune pe piață produse dorite, sînt, pînă la urmă, criteriul decisiv.”

Traian Ungureanu | [1], [2]

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.