Traian Ungureanu: Democrație și prudență americană. Sistemul electoral american, explicat

16.11.2016, EL

În loc de încă o voce pe tema alegerilor din Republica Moldova, un link. Analiza lui Nicu Popescu e clară, simplă și foarte plauzibilă.

traian ungureanuMai puțin dezbătută, dar calomniată temeinic, e problema votului popular la alegerile prezidențiale din Statele Unite. Așa cum se știe, Donald Trump a cîștigat alegerile și va deveni Președinte, deși a pierdut votul popular. Mai exact, Donald Trump e Președinte pentru că a cîștigat categoric așa numitele voturi ale electorilor. Însă numărul voturilor exprimate de cetățenii americani pentru Trump e mai mic decît numărul voturilor pentru Hillary Clinton. Diferența e minusuculă, dar Hillary Clinton a fost votată de mai mulți oameni. Multă lume, mai ales în Europa, unde Președintele e ales direct, pe baza votului popular, se va întreba de ce în America e altfel și de ce nu cîștigă cel ce a obținut mai multe voturi? Confuzia a fost mărită de un număr însemnat de profesori și specialiști în drept care au explicat în presa americană că mecanismul e greșit sau depășit, că a fost inventat pentru a ține departe voința poporului și că, de fapt, Hillary Clinton ar trebui să fie declarată cîștigătoare și Președinte.

Oricît de tentantă ar fi această interpretare, adevărul e diferit. Să pornim de la datele de bază. Statele Unite sînt o federație compusă din 52 de state. Nu județe sau regiuni, ci state în toată puterea cuvîntului. Cînd statele americane au decis să se unească și să formeze o federație, au fost cîntărite argumente foarte numeroase și complicate. Înțelegerea finală e parte a Constituției Statelor Unite și nimeni nu s-a atins de ea. Care a fost înțelegerea pusă în Constituție, în 1789? La nivel de bază, înțelegerea a recunoscut că toți cetățenii americani trebuie să beneficieze egal de puterea statului în care s-au născut și de puterea statului federal.

Același echilibru a fost transpus la nivel general. Cu alte cuvinte, statele locale au acceptat să cedeze statului federal o parte din suveranitate. Mai precis, dreptul de a face toată politica externă, o parte din legislație și o parte din atribuțiile executive. În schimb, statele componente au primit dreptul de a încasa impozite, dreptul de a avea Parlamente locale și dreptul de a decide cine conduce Federația. Adică de a decide cine e Președinte. Cum? Prin alegeri în fiecare stat.

Puțină lume o mai remarcă, dar Președintele Statelor Unite nu e ales de votul direct al cetățenilor, ci de statele membre. Procesul se desfășoară în felul următor: în toată America au loc, de fapt, 52 de alegeri simultane, în 52 de state separate. De pildă, oamenii din Nebraska votează pe cine vrea Nebraska Președinte al Statelor Unite. Cîștigătorul primește votul electorilor din Nebraska. Fiecare stat are un număr de electori. Egal cu numărul senatorilor și deputaților din statul respectiv, dar nu mai mic de trei. În total, există 538 de electori. Cine cîștigă cel puțin 270 e Președintele Statelor Unite.

Anul acesta, Trump a cîștigat, pînă acum, 290 de electori, iar Clinton 232. Pînă acum, pentru că numărătoarea nu s-a încheiat. Pe 16 decembrie, electorii din toată America se vor reuni și vor declara cîștigătorul. Electorii sînt aleși sau mumiți de state. În unele state, ei nu sînt obligați să țină cont de rezultatul alegerilor din statul lor, în alte state ei sînt obligați prin lege să confirme rezultatul. Cert e că nimeni nu va nesocoti votul din statul pe care îl reprezintă. Ce sens are, pînă la urmă, acest mecanism complicat și, în aparență, injust? Cum se face, totuși, că Statele Unite, cea mai faimoasă și mai puternică democrație a lumii, nu ține cont de votul popular?

partea 2

Așa numiții Părinți Fondatori ai democrației americane, autorii Constituției, au urmărit cîteva lucruri anume atunci cînd au construit sistemul de alegere a Președintelui Statelor Unite.

Mai întîi, să respecte și să conserve natura federală a Statelor Unite. Diversitatea americană nu e o glumă și fondatorii au făcut tot ce se putea face pentru a ține cont de ea. O țară de dimensiuni continentale e caracterizată de diferențe formidabile și interese complet diferite: Nebraska e un stat agrar, dar California e un stat mult mai populat și superindustrial. Interesele acestor state sînt adesea foarte specifice și sistemul de vot american, obligă candidații la Președinție să țină seamă de problemele fiecărui stat. Un Președinte are nevoie de cît mai multe state cîștigate și asta înseamnă că el va trebui să țină cont și de ce vrea populația urbană din statul New York, dar și de ce vrea populația din West Virginia, unde mineritul e totul. Pînă aici, sistemul e meticulos democratic.

Alt considerent de care fondatorii democrației americane au ținut seama e evitarea febrelor populare. Teama de tiranie și dominație autoritară a dus la prudență. Aici, sistemul e ușor rezervat față de elanul democratic. Fondatorii au refuzat să lase votul la discreția unei majorități naționale, ca în Europa, pentru că au socotit că un nebun sau un tiran poate cîștiga votul popular, dar va cîștiga mult mai greu numărul suficient de state și electori.

Palmaresul istoric e foarte interesant, în acest punct. În 200 de ani și 45 de alegeri prezidențiale, s-a întîmplat de cinci ori ca Președintele ales să piardă votul popular. De trei ori în secolul XIX și de două ori în acest secol (în 2000 și, acum, în 2016). În toate aceste cinci ocazii, cîștigătorii votului popular, dar și candidații învinși au fost reprezentanți ai Partidului Democrat, adică ai stîngii. Nimic întîmplător. Într-adevăr, e de crezut că dacă Statele Unite ar renunța la sistemul cu electori și ar trece la sistemul de vot popular direct, ca în Europa, Partidul Democrat ar fi avantajat. Căci, și în America, stînga e prin excelență o forță electorală mereu gata de promisiuni sociale și justițiare. Să nu uităm că, anul acesta, Hillary Clinton a promis exact schimbările care atrag voturi multe la nivel național: mărirea salariului minim, ștergerea sau transferarea datoriilor studenților, promovarea prioritară a minorităților. Problema a fost că un segment uriaș al societății americane e deprimat și sărăcit de închiderea sectoarelor industriale clasice. Acești oameni nu își doresc slujbe temporare mai bine plătite, de pildă la McDonalds, ci slujbe stabile pe bază de calificări industriale serioase. Promisiunile democraților au atras multă lume. Revolta celor ce l-au votat pe Trump a dus la un scor aproape egal la nivel național. Însă mult mai multe state au arătat că resping oferta democraților. Acest raport a tranșat victoria lui Trump.

Sistemul american poate fi cîntărit și comentat în multe feluri. Dar ideea după care sistemul e arbitrar sau că nesocotește premeditat poporul nu stă în picioare. Statele Unite sînt o societate mult prea complicată pentru alegeri omogene. În același timp, gîndirea profund democratică a fondatorilor a reușit să evite păcatele, rare, dar atestate, ale democrației de masă: tăvălugul colectiv sau așa numita tiranie a majorității. Acest amestec de consecvență și prudență poate da impresii paradoxale, dar s-a dovedit, pînă la urmă, o soluție bună. Culmea, Donald Trump cîștigătorul din acest an, e un demagog, dar șansa ca demagogia să preia cu totul sistemul de guvernare american e practic nulă. Și asta, în primul rînd, datorită sistemului care îi contrapune obligațiile față de statele componente și ponderea celorlalte puteri în stat.

Traian Ungureanu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.