Traian Ungureanu: Despre terorism, fără teorii

Print Friendly, PDF & Email

Statul Islamic e o expresie a unui literalism total, a unui fundamentalism fără paranteze care reprezintă Islamul, fără să fie, desigur, singura reprezentare a Islamului.

Rareori a fost mai multă nevoie de cla­ri­ta­te. Dacă lumea occidentală are o problemă în acest moment, atunci ea e înăuntru, în incapacitatea de a gândi fără rezerve și în capacitatea uluitoare de a evita răspunsurile ele­men­ta­re. Să nu pierdem timpul și să nu prelungim păcatul. Așadar: ce e și ce nu e Sta­tul Islamic, organizația ca­re ucide la întâmplare și dă peste cap, din câteva ra­fa­le, Uniunea Europeană?

Întrebarea a fost pusă în mod repetat și a primit în mod repetat răspunsuri ca­re descriu, de fapt, tulburările şi com­ple­xele celor ce răspund, nu organizația de ca­re a auzit toată lumea. Unii, chiar ime­diat înainte să fie ciuruiți, împrăștiați în bucăți, decapitați sau crucificați în mij­lo­cul târgului. Răspunsurile cel mai des fo­lo­site de mediile de informare, de numeroși cercetători și, în genere, de lumea bună și corectă politic sunt următoarele:

1. Statul Islamic e o organizație mi­li­tantă (cuvântul terorist trebuie evi­tat cu orice preț) care aduce răs­punsul așteptat și meritat la ames­tecul și agresiunea Occidentului (în special, Statele Unite, Marea Britanie și Fran­ța) în lumea arabă. Teoria sună con­vin­gător. Occidentul a intervenit indis­cu­tabil în lumea arabă și, mai larg, mu­sul­mană, a ultimilor 200 de ani. Intervenția militară americană în Irak a deschis toate conflictele tribal-religioase ale locului și apariția Statului Islamic nu poate fi străină de balamucul infernal ce a urmat înlă­tu­rării lui Saddam Hussein. Însă cir­cum­stan­țele care duc spre ipoteza reacției antioc­ci­dentale se opresc aici. Ele nu pot explica trei lucruri: a) de ce se răfuiește sălbatic Statul Islamic cu grupuri şi populații care n-au nimic a face cu Occidentul. De pildă, cu yazidiţii, un grup de etnie kurdă și re­ligie sincretică musulman-persană, b) de ce poartă Statul Islamic sunit un război sfânt și fioros împotriva musulmanilor șiiți și c) ce legătură cu Occidentul are doc­trina apocaliptică a Statului Islamic, angajat în reconvertirea întregii lumi și în năzuința violentă spre momentul ultim al istoriei, soldat cu instaurarea Paradisului mu­sulman. Trăgând linie, e destul de clar că Occidentul nu poate explica în mod se­rios febra terorist-musulmană, dar e, de­si­gur, un alibi excelent. Asta cu atât mai mult, cu cât orice trimitere la trecutul co­lonial și la politica externă actuală a Oc­ci­dentului ating o coardă sensibilă și pro­voacă remușcările critice ale progresiștilor anticapitaliști și antioccidentali din Eu­ro­pa de Vest și Statele Unite.

2. Statul Islamic nu e totuna cu Is­lamul. E greu de găsit o pro­pu­nere mai șocantă. Statul Islamic n-are a face cu Islamul? La fel de bine se poate spune că piro­ma­nul e străin de foc și are dependență la apă. Lăsând la o parte amuzamentul trist, e de observat că: a) religiile sunt ce fac oamenii din ele, și nu neapărat ce scrie în­tre scoarțele cărților sfinte, b) rarii cu­vân­tători ai Statului Islamic folosesc din plin mandatul coranic, adică se sprijină pe tri­miteri literale la text. Statul Islamic e o ex­presie a unui literalism total, a unui fun­damentalism fără paranteze care repre­zin­tă Islamul, fără să fie, desigur, singura re­pre­zentare a Islamului. În spatele acestei încurcături teologice se ascunde o uriașă cri­ză internă islamică. Statul Islamic re­vi­ne la sensul primar și primitiv al Islamului după ce, în secolele XIX și XX, musulmanii au aban­donat parțial interpretările fundamentaliste, sub in­flu­ența ideilor importate din Oc­cident. Dacă, acum, mu­sulmanii nu se detaşază cri­tic de teologia cumplită a Statului Islamic e pentru că a recunoaște eșecul și a re­veni la varianta moderată de ideile occidentale e du­re­ros și umilitor. E, cu alte cuvinte, tot­una cu a te recunoaște învins și în afara lu­mii. Dar problema, cu Stat Islamic cu tot, ține, categoric, de Islam. În ce-i privește pe cei ce vehiculează, pe ecranele și prin uni­versitățile occidentale, teoria Statului Is­lamic străin de Islam e din nou vorba de probleme personale. În cele din urmă, teoria „Statul Islamic nu e islamic“ nu e doar stupidă. E și vinovată. Pentru că re­petă o veche fixație occidentală. Mai pre­cis, pentru că reia, în alți termeni, teoria în­că populară între stângiștii Occidentului după care nici Lenin, nici Stalin, nici Ceau­șescu nu au avut nimic de-a face cu ade­văratul socialism, pe care l-au pervertit ma­siv și trădat decisiv.

3. Statul Islamic e o minoritate vio­lentă care nu trebuie să pună în umbră normalitatea majorității musulmane. Acest argument, ca­re se agață de stafia musul­ma­nului moderat, e, de fapt, o subdiviziune a ideii comentate mai sus (punctul 2) și e, de asemenea, fals. În plus, e şi pueril. Pro­blema minorităților violente e de mult tranșată de istorie. O minoritate ex­tre­mis­tă se poate impune fără probleme și în ciu­da majorităților cuminți. Știm asta de la Lenin citire și de la teoria revoluției bol­șe­vice. În plus, minoritatea musulmană vio­lentă nu e chiar atât de necondiționat mi­noră. Ea funcționează, de facto, ca ma­jo­ritate în ghettourile musulmane ale ma­rilor orașe occidentale. De la Oslo la Paris, grupuri musulmane concentrate în car­tie­re de mare aglomerare dau majoritatea ca­re controlează complet mediul. Aceste mi­crounități funcţionează la limita statutului de extrateritorialitate. Recent, primul mi­nistru belgian Charles Michel a recunoscut cu seninătate că autoritățile belgiene „au pierdut controlul“ asupra cartierului Mo­len­beeck din vestul deloc îndepărtat al ca­pitalei Bruxelles. La Paris, după măcelul din 13 noiembrie și după intervenția în for­ță a forțelor speciale, „minoritarii“ din Saint Denis au huiduit și insultat fără grijă for­țele de intervenție, la plecare. Ar­gu­men­tul minorităţii e o inepție cu logică strâm­bă. Cei ce îl folosesc, de regulă mi­li­tanți stângiști, susțin că minoritatea mu­sul­mană violentă e rea, în vreme ce majo­ri­tatea musulmană e bună. Păcat că ar­gu­mentul nu e urmat cu consecvență. Căci, la rândul lor, activiștii stângii, media mi­litantă și batalioanele academice sunt tot o minoritate. Insistența cu care aceste gru­puri susțin că reprezintă opinia publică e o insolență favorizată de expunerea uriașă de care se bucură opiniile stângii. Numai că, în acest caz, regula cu care lucrează sus­­ți­nătorii majorității musulmane paș­ni­ce se schimbă. De data asta, minoritatatea lu­minată e bună, iar majoritatea anonimă a societăţilor occidentale e ignorantă și rea.

4. Teroriştii capacitaţi în Occident de Statul Islamic sunt rezultatul sărăciei și al marginalizării în­du­rate de musulmani în oraşele Eu­ropei de Vest. E, cu siguranță, cea mai răspândită formă de întâmpinare în discuțiile generale despre terorismul islamic. Impasul e imediat. Dacă explicația e sărăcia, de ce e ea valabilă doar în cazul mu­sulmanilor? În fond, musulmanii nu sunt singurii săraci și marginalizați ai Occi­dentului. Ce ne facem cu indienii, chi­ne­zii, sicilienii, moldovenii, englezii șomeri, săraci și reduși la o existență mizeră în zone și orașe uitate de lume? De unde di­ferența? E adevărat că asiaticii și europenii declasați trec deseori în delincvență, dar nu atacă niciodată bazele statului și n-au nici cel mai mic gând să impună alt mod de viață și altă ordine de valori în țările în care trăiesc. Pentru cine mai are o urmă de bun-simț, e limpede că diferența vine din ce intră în capul și în sufletul mu­sul­ma­nilor, prin părinți și imam, acasă și la moschee. Educația de familie și educația religioasă dau diferența. Strada dă arena în care apar delictele de inițiere și des­chidere: furturi, droguri, vătămări fizice. Până aici, programul drojdiei multi­cu­lt­u­rale de ghetto e comun. Însă numai mu­sulmanii merg mai departe și adoptă un program religios care rezolvă prin im­pu­nere violentă problemele lumii și nevoia de identitate personală.

O anecdotă recentă spune mai mult și mai limpede decât un tom de sociologie. Po­liția belgiană a declanșat un val de razii în cartierul Molenbeeck din Bruxelles, după ce a dat acolo de urma celulei teroriste ca­re a ucis 130 de oameni la Paris. Polițiștii au cercetat, printre altele, și un bar deținut până nu de mult de unul dintre teroriști, la parterul unuia dintre blocurile standard ale cartierului. Ziariştii au stat de vorbă cu vecinii de la etajele de dea­su­pra. În marea lor majoritate, vecinii erau români și, tot în marea lor majoritate, nu știau mai nimic și nu prea pricepeau ce e cu tărăboiul stârnit de poliție. Da, îl știau din vedere pe omul căutat și, da, de câ­te­va ori au coborât în bar ca să roage pe ci­ne era șef să dea muzica un pic mai încet. Ei se scoală devreme. Sunt zidari, tâm­plari, electricieni și instalatori pe șan­tierele din Bruxelles și pleacă la muncă la 5 dimineața. Se întorc seara, mănâncă și se culcă devreme, ca să o ia a doua zi de la cap. Cumva, printr-un mister care sca­pă de regulă vecinilor musulmani, ei au găsit locuri de muncă, trag tare, stau în Molenbeeck pentru că e chiria mai mică și nu, nu trăiesc din ajutoare sociale. Că doar „cât om fi sănătoși, suntem buni de muncă“. E timpul ca teoriile să tacă.

Traian Ungureanu

foto: Razie a poliţiei belgiene în cartierul Molenbeek, în urma atentatelor de la Paris
(Bruxelles, 16 noiembrie 2015)

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.