Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Traian Ungureanu: Pe măsură ce se înmulțesc clișeele, terorismul devine mai activ

Dacă ne despărțim o clipă de valul popular/sentimental care produce gesturi/clișeu după fiecare oroare teroristă și dacă ne apropiem de reacțiile oficiale, lucrurile nu se schimbă prea mult. Și aici domnește ritualul care înlocuiește răspunsurile de fond. Mai întîi și mai întîi, liderii politici naționali și europeni se înghesuie să livreze o sumă de fraze standard care nu rezistă la confrunatarea cu realitatea elementară. De regulă, reacțiile oficiale își înștiințează auditoriul că: nu ne temem! nu ne veți schimba felul de viață! și nu ne veți învinge! Oare? Teama e esența calculată a oricărei acțiuni teroriste.

Terorismul e o armă psihică susținută cu exploziv. Mai mult decît prin numărul victimelor, actele teroriste zdruncină prin teama de loteria fatală a violenței fără direcție: oricine poate fi ucis, oricînd și oriunde. Oamenii se tem automat de acest tip de probabilitate care sapă psihic adînc și alterează comportamente. A declama fără ezitare, în numele unui public larg, că teama a dispărut e o inepție. Oamenii se tem, iar dacă nu s-ar teme teroriștii s-ar lăsa de meserie. În al doilea rînd, modul de viață al oamenilor se schimbă suficient de mult pentru a contrazice lozincile oficiale. Sigur, nu totul se schimbă. Pînă la un punct, oamenii n-au de ales: trebuie să se ducă la lucru, trebuie să iasă la cumpărături și să circule cu avionul sau cu trenul. Dar aceiași oameni învață să evite locurile publice, acolo unde se poate. Să renunțe la un meci sau la un spectacol sau la o întrunire publică, să nu mai călătorească în țări periculoase și să își țină mai mult copiii acasă. Viața orașelor lovite constant de acte teroriste nu poate rămîne aceeași. Asta nu înseamnă că terorismul a învins, ci doar că politicienii lucrează cu vorbele pe care se cred datori să le rostească și pe care o parte din publicul larg vrea să le audă. Și acest tip de reacție oficială se înscrie, alături de simbolismul public, într-o tendință de formalizare, care ocolește fondul și bifează puncte fixe. Lucrurile se complică de îndată ce liderii politici trec la soluții. Cel mai adesea, Prim Miniștrii și Președinții anunță ritos că teroriștii vor fi pedepsiți. Uneori, promisiunile se adeveresc. De cele mai multe ori, teroriștii scapă sau sînt înlocuiți de membri de rețea. Unii făptași sînt eliminați, dar rețelele care îi produc rămîn în picioare. Altă formulă oficială spune că teroriștii au declarat război cutărui stat și că statul va răspunde în consecință. E greu de înțeles, totuși, cum anume pot declara război Franței 7-8 persoane care ucid la întîmplare. Și e la fel de neclar cum anume conduce Franța războiul în care a fost tîrîtă de o mînă de oameni. Bombardamentele care distrug case părăsite sau omoară 50 de teroriști în Siria nu pot rezolva situația și nu pot asigura pacea acasă. Un paradox neliniștitor spune că, pe măsură ce se înmulțesc și repetă clișeele, terorismul devine mai activ. E aproape imposibil de crezut că autorii măcelurilor nu au înțeles un lucru atît de simplu: reacția combinată la terorism e în cel mai rău caz pasivă și în cel mai bun caz defensivă.

Traian Ungureanu

4 gânduri despre “Traian Ungureanu: Pe măsură ce se înmulțesc clișeele, terorismul devine mai activ

  1. Sa declami lozinci si clisee fara sa faci nimic concret si eficient pe termen mediu si lung e dovada de inconstienta si e sinucidere in masa. Acesti lideri sunt iresponsabili. Politicile lor demente au distrus Europa occidentala. Au o vina uriasa, istorica.
    Numai tari conservatoare precum Polonia vor supravietui pe continent, ca natiuni libere, crestine si democrate.
    Statele care au permis si au incurajat invazia – inca de acum cateva zeci de ani – sunt condamnate la disolutie.
    https://www.youtube.com/watch?v=ky3ZresFd2k&feature=share

    https://www.youtube.com/watch?v=dRxwa008Nxg&feature=share

    https://www.youtube.com/watch?v=ZDKk15KcqNk

    https://www.youtube.com/watch?v=mmV3x7jo_QQ

    https://www.youtube.com/watch?v=OUJNxRqrcyQ

    https://www.youtube.com/watch?v=Tv05D3Yeg_k

  2. demult astept un comentariu la obiect, ca acesta,din partea unui publicist roman. Romania a fost scutita de puhoiul de migranti, insa au fost prins cativa teroristi pursange care au incercat sa intre in tara! Este important ca toti cetatenii sa stie, ce si cum,fiindca nu e de gluma. Astept in continuare comentarii.

  3. Din cate am citit, exista mici cuibusoare de romani convertiti la Islam, care fac munca de misionariat pe ascuns prin comune: in Moldova, au si construit o moschee, un individ e f zelos prin Maramures si chiar azi am citit de un tanar mare smpatizant al Jihadului din Craiova. Tinerii nostrii sunt o tinta usoara pt ca biserica nu i-a in serios pedagogia religioasa si multi tineri nu au un scop in viata; acest vid de scop si calauzire, este usor de capitalizat! Trebuie sa fim mult mai vigilenti!

  4. @Criss,
    am stat de multe ori si m-am gandit la acest „vid de scop si calauzire” de care mentionezi care se face prezent mult mai accentuat in Vest…altfel nu-mi pot imagina cum oameni din Germania, Anglia , chiar USA (ect) se pot lauda pe youtube cum s-au convertit la islam si cat de bine se simt si ce oameni schimbati sunt ei….si sunt oameni capabili, unii chiar intelectuali…..Daca poate cineva sa explice asa zisa schimbare launtrica a lor …..???

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.