Sabina Fati: Tristeţea Regelui sau cum a devenit Majestatea Sa prizonierul lui Radu Duda

Regele nu a schiţat nici măcar un zâmbet de ziua lui, iar linguşelile soioase ale celor din PSD, care altădată l-ar fi îmbrâncit fără nici o sfială, l-au stânjenit şi indispus aproape la fel de mult pe cât a făcut-o şi ginerele său, Radu Duda.

Regele a fost trist de ziua lui pentru că a trebuit să suporte impertinenţele veleitare ale celor care nu foarte demult l-au umilit, pentru că nu toată clasa politică a fost de acord cu venirea lui în Parlament şi a fost nevoit să-şi ţină discursul în absenţa preşedintelui, a premierului şi a patriarhului. Ultimul monarh al României a vorbit pentru prima şi, probabil, ultima dată în faţa unui parlament ales liber, dar în absenţa personajelor care i-ar fi putut da legitimitatea necesară. PDL şi Traian Băsescu au vrut să se delimiteze de jubileul regal tocmai pentru a-l pune pe Mihai în situaţia de a da mâna cu cei care l-au izgonit şi de a se lăsa lăudat de securiştii de serviciu ai regimului comunist.

Preşedintele şi partidul său nu au câştigat însă nimic din această frondă, gândită ca o răzbunare a faptului că în 2009 ginerele regal, Radu Duda, s-a înscris în cursa prezidenţială, îngroşând corul celor care clădeau baricada anti-Băsescu. Preşedintele, care a dat tonul isteriei antimonarhiste prin părerile sale nedocumentate şi riscante privind rolul Regelui, mai pierde în acest fel o parte dintre simpatizanţii transferabili spre PDL. Aritmetica ignoranţei cultivate de Traian Băsescu ar mai putea câştiga câţiva comunişti de ocazie, dar pierde în faţa adevăratelor sondaje, pe care preşedintele le cunoaşte şi din care a aflat de curând că, dintre toţi şefii de stat, românii îl iubesc cel mai mult, circa 30 la sută, pe Regele Mihai. Urmează, în ordine, Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu şi abia apoi Traian Băsescu.

Preşedintele ar fi putut să-i ureze „La mulţi ani!” măcar de dragul protocolului sau din calcul, dacă nu din înţelepciune. Dar Traian Băsescu a uitat că oamenilor le plac simbolurile şi poveştile şi că cel puţin din aceste motive lumea îl va privi pe Rege ca pe o victimă perpetuă şi se va alia cu el, în ciuda jocurilor politice pe care le fac împotriva lui atât ginerele Duda, cât şi nepotul Paul, care se recomandă prinţ: un oportunist de cursă lungă şi o butaforie demodată.

Regele a devenit, încetul cu încetul, prizonierul lui Radu Duda, principalul purtător de cuvânt al Casei Regale, nu un propagandist în adevăratul sens al cuvântului, fiindcă el se promovează mai mult pe sine decât ideea monarhică, ci un parazit în relaţiile dintre Rege şi restul lumii. O dată cu intrarea lui Duda în familie, principala problemă a Casei Regale a devenit recuperarea bunurilor confiscate de comunişti şi mesajul simbolic s-a transformat într-unul mercantil. Discreţia Regelui s-a dizolvat în marea dorinţă de parvenire a celui care se crede principe, dar care are ambiţii politice mărunte şi care l-a scos de altfel pe Mihai din tradiţia monarhului independent prin chiar candidatura sa de acum doi ani.

Radu Duda nu are inhibiţii şi, ca orice bufon bine instruit, îşi joacă rolul fără ruşine şi îşi târăşte suveranul fără remuşcări în curtea lui Felix, în ograda lui Iliescu, în lumea urât mirositoare a politicii româneşti. Între securistul Dan Voiculescu şi fostul membru al CC al PCR, Regele a fost nevoit să evite mâna întinsă de Iliescu şi să accepte linguşelile televiziunilor lui Felix. După ce a fost prizonierul mareşalului Antonescu şi al premierului comunist Petru Groza, Regele a devenit canarul din colivia de aur purtată de Radu Duda şi moneda de schimb a ginerelui său spre o nouă carieră politică.

Sabina Fati