Vitalie Călugăreanu: Un film documentar rusesc cât un rechizitoriu

Print Friendly, PDF & Email

La împlinirea unui an de la referendumul pentru anexarea Crimeei de către Rusia, postul rusesc de televiziune „Rossya 1” a difuzat, duminică, un documentar în care președintele rus descrie operațiunea de evacuare a ex-președintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, în timpul tensiunilor de anul trecut și recunoaște că era pregătit să declare alertă nucleară pentru Crimeea.

Realizarea filmului „Крым. Путь на Родину” („Crimeea. Drumul spre Patrie”) a durat 8 luni. În această perioadă, președintele rus, Vladimir Putin, a oferit două interviuri în care a dezvăluit detaliile anexării Crimeei de către Rusia. De asemenea, el a povestit despre cum a coordonat personal operațiunea de „salvare” a ex-președintelui ucrainean Viktor Ianukovici, în noaptea de 22 spre 23 februarie 2014, care, potrivit lui Putin, urma să fie ucis „de cei care conduceau revolta populară la Kiev” […].

Ordin secret de anexare a Crimeei
La un moment dat, președintele rus vorbește, în interviu, despre momentul în care a emis un ordin secret de anexare a peninsulei. Patru zile mai târziu, un grup de soldați a preluat controlul asupra parlamentului local. Pe 16 martie a avut loc referendumul pentru alipirea peninsulei la Federația Rusă, iar pe 21 martie Vladimir Putin a semnat documente oficiale prin care Crimeea a fost anexată de către Rusia.

Vladimir Putin, țarul de la Kremlin.

Vladimir Putin, țarul de la Kremlin.

Putin susține că Rusia era pregătită să facă față oricărei situații după anexarea Crimeei, inclusiv să-și pună „armamentul nuclear în alertă”. „Eram pregătiţi să murim!”. Crimeea „este teritoriul nostru din punct de vedere istoric. Acolo trăiesc ruşi. Ei erau în pericol. Nu puteam să-i abandonăm”, adaugă el.

Iată cine sunt „omuleții verzi”
În film, Putin a dezvăluit inclusiv misterul ce ține de așa-numiții „omuleți verzi” – militarii fără însemne specifice care au preluat controlul în Crimeea. În documentar, el susține că a ordonat Ministerului rus al Apărării să mobilizeze trupe din cadrul forţelor speciale, puşcaşi marini şi paraşutişti, „sub acoperirea consolidării protecţiei instalaţiilor noastre militare”. Este vorba de flota rusă la Marea Neagră care îşi are cartierul general în Crimeea. Însă Putin afirmă, în documentar, că trupele nu au fost trimise din Rusia în Crimeea, deşi Camera superioară a Parlamentului rus a autorizat o asemenea acţiune. În context, Putin a dezvăluit modul în care au fost dezarmate, „fără vărsare de sânge”, 193 de unități militare ucrainene.

Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, Alexandru Tănase, a reacționat la filmul „Крым. Путь на родину”, difuzat duminică de „Rossya 1”, apreciindu-l drept „un exemplu clasic de propagandă imperială”. El a atenționat asupra încă unui detaliu: „Înainte de „film”, propagandistul Kremlinului, Kiseliov, a pregătit auditoriul printr-o lecție de zombificare”. La NTV (un alt canal rusesc retransmis în Republica Moldova), la aceeași oră era difuzat ceva similar, tot despre „eliberarea Crimeei de fasciști”, susține judecătorul moldovean.

Planul rusesc vizează și Transnistria
Scriitorul ucrainean, Andrey Kurkov, vorbește despre existența unui plan rusesc ce prevede extinderea dominaţiei spre sud-estul Ucrainei pentru a unifica acest coridor cu regiunea transnistreană. Și deși se pare că momentan Putin a luat o pauză în ceea ce privește punerea lui în aplicare, acesta rămâne valid și va fi reactivat la timpul considerat potrivit pentru Rusia. Nu în zadar, imediat după anexarea Crimeei, administrația separatistă pro-rusă de la Tiraspol a cerut Kremlinului să accepte Transnistria ca parte a Federației Ruse.

Vitalie Călugăreanu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.