Un om de stat și doi agitați

2

Ce facem cu adevărul? Mulți oameni cu funcție inaltă și răspundere scundă îl ignoră, îl neagă sau îl amînă ca pe un petiționar plicticos. Această aplecare generală spre inconștiență mătură Europa de la un cap la altul și o va ajuta să reîntîlnească adevărul, cu o clipă mai devreme dar prea tîrziu. Traian Băsescu nu face parte din această categorie de negaționiști fluenți, comozi și convenabili. Ce explică această capacitate de rezistență înverșunată la clișeu? Merită discutat dar, deocamdată, e greu de crezut că atenția publică poate fi convocată cu succes. Adversitatea vicioasă față de Președinte e singura temă admisă în mediile de inflamare/informare și asta ne va permite să trecem, încă odată, pe lîngă realitate. Cu atît mai mult cu cît, cea mai recentă declarație de politică fundamentală a Președintelui a atins punctul central și dureros al adevărului.

” Cum poţi să faci un stat social dacă economia, şi scuzaţi-mă că o spun, chiar poporul are performanţe limitate? Muncim 8 ore, când vom învăţa să nu mai lăsăm 3 milioane de hectare nemuncite. Că nu vin miniştrii să are pământul, nici să-l cultive. Când vom învăţa că decât să stau la cârciuma satului mai bine bag plugul în hectarul şi jumătate din spatele casei? Trebuie să ne hotărâm să fim performanţi! „

Evident, aceste remarci care măsoară nenegociabil defecte colective de mentalitate și acțiune au fost mitraliate în numele onoarei naționale românești. Adevărat, bilanțul fotografiat de Președintele României nu flatează imaginea de sine a românilor. Însă imaginea ultragiată de Președinte nu oglindește o realitate ci un mit convenabil. Nu sîntem tocmai un exemplu de angajament și de solidaritate dar ne-am obișnuit să credem că sîntem. Buna reputație de care se bucură românii printre români e rezultatul unei obișnuințe sub care se ascunde un enorm alibi colectiv. Mitul hărniciei, talentului și iscusinței incomparabile a românului nu are acoperire în realitate. Are acoperire psihologică. Adică scutește de raportare la adevăr și permite prelungirea iluziei. Am moștenit acest mit la proporțiile gigantice dezvoltate sub comunism și n-am reușit să-l diminuăm sau să-l scoatem din uz, după trecerea într-o nouă ordine. De aici, îndoielile strucutrale priovitoare la apariția reală a unei noi ordini în România.

Adevărul la care trebuie să învățîm să ne raportăm nu e numai fibra etică anti-comunistă pe care o cităm din decembrie 1989 încoace. Adevărul economic și productiv e la fel de mult adevăr și e la fel de important pentru autenticitatea vieții românești. De fapt, nu există diferențe esențiale între aceste două fețe ale societății. Doar noi, într-un impuls naiv, am crezut că le putem despărți. Nu există performanță economică fără clarificare morală și nu avem ce face cu idealuri etice împresurate de o economie în ruină.

Însă declarația Președintelui Băsescu nu are, de fapt, de-a face numai cu problemele românești. Cine se simte lezat în rom-aureolă poate sta liniștit. Descrierea folosită de Președinte nu se înfășoară pe un mulaj românesc. Același deficit de energie și răspundere socială e de găsit în celelalte societăți europene. Din acest punct de vedere, diferența est-vest e un concept depășit. Discuția nu poate începe decît din momentul în care indignații vor remarca, în sfîrșit, că Președintele vorbește de criza „statului social”. Cu posibila excepție a Germaniei, nu există națiune europeană scutită de criza statului social. Adevărul pe care îl ignoră, de data asta, toți liderii europeni e transformarea statului social în utopie. Dreapta și stînga, ziariștii și organizațiile civile, antrepenorii și (mai ales) sindicatele s-au obișnuit să vorbească automat de statul social. Mantra domnește. Dar asta numai în discursuri și în programe. În realitatea bugetar-demografică, statul social e mort. Productivitatea economică și demogrfică, etosul activ (faimsoul spirit de inițiativă capitalist) au intrat demult în leșin, dacă nu în declin. În locul lor, o populație îmbătrînită și o avalanșă de pretenții consumeriste, fac legea iar legea trimite, prin deficit și datorie, la faliment. Aceasta e, pe scurt, definiția existențială a „crizei” de care vorbim, în termeni tehnici, din 2008 încoace.

Diferența între criza economică și criza generală care lucrează în prorfunzime e notabilă. Criza de profunzime nu e o criză în înțelesul limitat al cuvăîntului ci e touna cu declinul. Cei ce speră că ieșirea din criză va readuce Statele Unite și Europa la dimensiunile inițiale ar trebui să înțeleagă că momentul pe care îl traversăm nu e un moment, că nu îl traversăm și că ne adîncim într-o tendință istorică. În declin. Graficul e punctat de indici economici șocanți (de pildă, astăzi, reevalaurea negativă a perspectivelor datoriei americane) dar rațiunile declinului vin din noile raporturi de viață în sînul societăților euro-americane. Criza e ireversibilă. Asta înseamnă că nu există ieșire din criză ci doar diverse trepte de tratament, fără revenire la paradisul economico-social anterior. Centrul clasic al economiilor occidentale va fi subminat permanent de împotrivirea societăților ancorate într-o „indolență” care presupune extinderea statului social, exact în momentul în care respectiva instituție a dat faliment. Perfieriile europene vor fi vizitate periodic de efectele lipsei de tratament sau de rezistența la tratament care face regula și agravează problemele în economiile occidentului. Rînd pe rînd, Grecia și Portugalia au crezut că se pot strecura contabil, menținînd la putere mari preoți ai statului social și conservînd obișnuințele unui „popor neperformant”. Acum, a venit rîndul Spaneiei să dea asigurări similare: nu vom fi atinși. La coadă, așteaptă Italia și Belgia. Criza va lăsa, de multe ori, impresia că s-a îndepărtat dar putem conta pe întoarcerea și reîntoarcereea ei. Declarația în care Președintele Băsescu se declara „îngrozit” de întoarcerea crizei nu are nimic personal. Temerea are justificări sistemice. Criza nu se va întoarce, din simplul motiv că nu va pleca niciodată.

Rezultatul va fi, în cazul Statelor Unite și al națiunilor europene, micșorarea economiilor. Da, economiile pot deveni mai mici, adică nu se mai pot dezvolta și extinde în ritmul anunțat de vechile premize.

Ar fi păcat să ne pierdem timpul, discutînd la scară locală și în cheie meschină despre brutalitata anti-națională a declarațiilor Președintelui Băsescu. În schimb, ar trebui să ne dea de gîndit curajul acestor declarații care nu aduc popularitate Președintelui sau voturi PD-L-ului. E de preferat un politician care anunță că are cheia izbăvirii și, mai mult decît atît, că a găsit soluția care permite, în același timp, mărirea pensiilor, salariilor și asistenței sociale? Sigur că e de preferat. dar numai de preferat, nu de practicat. Cine vrea să încerce îi are la dispoziție și în urna de vot pe Victor Ponta și pe Crin Antonescu. După care va avea timp (nu foarte mult) să facă diferența între un om de stat și doi agitați.

PRELUAT DIN   Totul în scris

Print Friendly, PDF & Email

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here