Vadim, opere complete

9 comentarii la “Vadim, opere complete”

Citeşte sau adaugă un comentariu...

1. 1Costin A.

   4 ianuarie 2011 la ora 20:22

   Vadim, Opere Complete, editia Deluxe:
   

   
   
2. 2Costin A.

   4 ianuarie 2011 la ora 21:11

   O incursiune biografica in viata edilului:

   Corneliu Vadim Tudor, cersetor la Partid si Securitate

   Evenimentul Zilei
   Marţi, 2 noiembrie 2004

   Cele 19 volume din dosarul “arta-cultura-literatura”, aflate acum in arhiva CNSAS, arata adevarata imagine a lui Corneliu Vadim Tudor. Un personaj macinat de frustrari si complexe, pus pe capatuiala cu orice pret, cu reactii imprevizibile si isterice pina si pentru Securitate, practicind santajul atunci cind nu i se satisfaceau pretentiile.

   Acestea mergeau de la publicarea volumelor omagiale, la trecerea pe afisele spectacolelor inchinate lui Ceausescu si pina la presiuni pentru obtinerea unui televizor color, pasaport sau a unui case.

   Ameninta, scria interminabile scrisori si telegrame “celui mai iubit fiu” sau altor lideri comunisti, dadea telefoane si se conversa amical cu generalii de Securitate, unde ii turna pe scriitorii care se opuneau regimului sau orice alta persoana cu care intra in conflict.

   Se batea pe burta cu ministrii, publica la comanda articole de infierare a disidentilor, milogindu-se pentru un ARO “dichisit” sau o casa in centru. Corneliu Vadim Tudor a devenit, la un moment dat, agasant si periculos. Pur si simplu sarea peste cal uzind de relatiile pe care le avea si de statutul de poet de curte, in virtutea caruia batea cu pumnul in masa si considera ca i se cuvine orice.

   “Noi ii slujim, si ei nu ne dau ce le cerem”, spune suparat la un moment dat. Problema e ca ajunsese sa ceara prea mult si prea insistent. Cersetoria dadea prost chiar si la generalii de Securitate care, in pofida spriturilor si turnatoriilor, il vedeau asa cum este. Acesta este adevaratul motiv pentru care Securitatea l-a pus sub urmarire.

   Un personaj a carui micime este direct proportionala cu numarul volumelor intocmite de Securitate.
   In 1986 Corneliu Vadim Tudor incepe sa fie preocupat de achizitionarea unui ARO. Nu orice fel de ARO. “Ci unul asa cum au fotbalistii”, dupa cum ii spune pe un ton de repros Anei Muresan, ministrul industriei de la acea vreme, care il sunase ca sa-i dea asigurari ca cererea a fost aprobata, dar “nu au masini de care solicita el”.

   Vadim e dezolat, cum adica, nu merita el o asemenea masina, il intreaba retoric pe bunul sau prieten Eugen Barbu. Convorbirea telefonica are loc pe 28 iunie 1986, iar transcrierea facuta de Securitate se gaseste in primul volum al dosarului D 176. “Ticu (numele de cod al lui Corneliu Vadim Tudor – n.r.

   ) ii explica faptul ca e vorba de un ARO dichisit, gen limuzina, pentru ca el nu poate sa stea la cozi la benzina”. In joc nu este numai umilinta statului la cozi, pe care, evident, nu o putea imparti cu toti amarastenii, ci chiar onoarea poetului. “E intr-o situatie dificila pentru ca multi colegi de la Agerpres nu-si pot imagina de ce nu a fost servit”.

   Presiunile pentru obtinerea ARO-ului se intensifica. Vadim le scrie lui Gheorghe Oprea, prim- viceprim-ministru, secretarului de stat Poterasu, ministrului energiei, Ion Avram, generalului Gainusa, gen. Ilie Ceausescu, lui Ion Dinca.
   Etajul si santajul

   Dupa cum i se confeseaza lui Eugen Barbu, cererile catre diferitele somitati comuniste ar putea fi insotite si de o mica” reclamatie”. Santajul e pe fata. “A explicat (lui Barbu – n.r.

   ) ca nu reclama pe nimeni, dar daca s-ar face o ancheta de presa cu sefa de cabinet a Anei Muresan ar iesi multe lucruri spectaculoase la iveala, dar el nu reclama si nu ameninta pe nimeni, vrea doar sa i se aprobe cererea”. Vadim e probabil suparat ca o mituise degeaba pe sefa de cabinet.
   “E o sperietoare extraordinara, a luat fara jena de la Tanasescu, de la Socaciu si de la el si n-a rezolvat nimic. Ia cu amindoua miinile si nu rezolva nimic”. De reclamat a reclamat totusi, dovada ca in luna noiembrie il informeaza cu satisfactie pe acelasi Barbu ca “cei de la ARO pe care i-a reclamat el sint arestati pentru sabotaj economic, in frunte cu directorul tehnic”.

   Vadim se bucura ca a scapat de “gasca asta”.

   Milogeli pentru un ARO cu numar mic, gri metalizat

   Pretentiile lui Corneliu Vadim Tudor in privinta ARO-ului incep sa capete forme paranoice. Masina trebuia sa fie neaparat de culoare gri metalizat si, evident, sa aiba numar scurt. Pe 1 august 1986, ii telefoneaza secretarului Poteras, care ii spune ca, “din pacate, masina o sa fie alba”, dar ii da asigurari ca o sa se rezolve, “o sa i-o vopseasca gri metalizat in service”.

   Nemultumit, Vadim pune o pila la prim-secretarul de partid de la Pitesti, la care insista pentru culoarea gri si numar mic. Discuta si cu ministrul Avram, care ii promite ca va vorbi pentru culoare. Corneliu Vadim Tudor este de-a dreptul obsedat. Scrie, da telefoane, face presiuni, se roaga, ameninta cu scandalul, este in pragul unei caderi nervoase.

   Lumea il banuieste ca deja a primit ARO-ul si ca l-a vindut la pret dublu. “L-a rugat pe prim-viceprim-ministru sa-l scoata din banuiala asta si sa-i dea aprobarea sa-si ia masina”. Vrea ARO-ul si nu intelege de ce nu-l capata odata.

   De ce nu este “servit”, tocmai el, pe umerii caruia se sprijina propaganda partidului! Satula de insistentele lui Vadim, Securitatea ii da pina la urma masina mult-visata.

   Vadim cersea de la partid pasapoarte, televizoare color si telefoane

   Familia Tudor era una mare, avind cerinte pe masura. Poetul de curte avea multi frati, fiecare cu nevoile lui. Unul voia un pasaport, altul un post telefonic sau un televizor color. Si la cine puteau apela, daca nu la fratele cu relatii la mai-marii partidului si Securitatii?! Ziua de 27 iulie 1986 este una a interventiilor pentru nevoile familiei.

   Corneliu Vadim Tudor suna la cabinetul generalului Manea pentru a se interesa de actele fratilor sai care vor sa plece in RDG, acte care nu mai ies. “Ameninta ca va iesi scandal, ca se va duce direct la Postelnicu, la ministrul Homostean si la Coman”, noteaza securistul de serviciu convorbirea telefonica.

   Vadim nu se lasa si expediaza o telegrama catre ministrul de interne, George Homostean, in care il someaza in chestiunea pasapoartelor. Imediat formeaza un alt numar, cel al ministrului Stelian Pintilie, la care face o interventie pentru montarea unui post telefonic pentru fratele sau Pavel.

   Cum lucrurile nu se rezolva imediat, asa cum ar vrea Vadim, ii trimite o telegrama ministrului trasporturilor, Pavel Avram. Tot fratele Pavel avea nevoie de un televizor color, asa ca Vadim se duce la Ana Muresan. Nu cu mina goala. Pavel ii aduce o “sacosa cu tigari”, dar Vadim, strins la buzunar, “nu le da pe acestea, in contul lor va da de la el niste spray” si, evident, o carte cu dedicatie.

   Rotitele se pun in miscare si, peste ceva timp, primeste un telefon de la “presedintele Paul Niculescu Mizil, care il informeaza ca problema pentru care i-a scris s-a rezolvat”.
3. 3GMT

   5 ianuarie 2011 la ora 0:44

   Dan Tapalaga pe Hotnews.ro
   Evacuarea vadimismului, decizii curajoase si ticalosia in direct

   Cititi inca o data cu atentie argumentarea judecatoarei Luiza Ecaterina Stefan, care a decis, prin sentinta din 30 septembrie 2010, evacuarea PRM in regim de urgenta din vila ocupata abuziv in centrul Capitalei, pe Emile Zola. O sentinta clara si curajoasa, intr-o procedura de evacuare clasica impotriva cuiva care ocupa abuziv proprietatea altuia. Andrew Caranfil, fiu de fost ministru din perioada interbelica, se lupta ani de zile in justitie, castiga intr-un final, redevine proprietar cu acte in regula, plateste impozite, dar Vadim Tudor il impiedica sa-si foloseasca proprietatea. Ca el sunt zeci, sute, poate mii de cazuri, cu vadimi mari si mici care fac viata fostilor proprietari un iad. (…)

   Ce a facut Vadim Tudor marti, umilind politisti, injurand executorul judecatoresc (alta femeie de toata isprava, care s-a comportat uluitor de civilizat sub ploaia de injuraturi si pahare cu apa aruncate in fata) a fost o noua tentativa de ingenunchere a statului de drept. Pentru cum s-a comportat marti, in orice tara din lume Vadim Tudor era luat pe sus, legat fedeles si dus cu girofar, fie de medici, fie de politisti. La noi, televiziunile l-au rasfatat o zi intreaga cu transmisii in direct, cu temenele si plecaciuni gretoase iar politistii se purtau ca niste elevi scosi la tabla cu lectia nefacuta luati la refec de un diriginte dus cu plutele.

   Te astepti ca jurnalistii de talk show de la Antene si Realitatea, asa spalati pe creier cum par tot mai des, sa arate – dupa 20 de ani de la caderea comunismului si patru de la intrarea in UE – mai mult respect pentru valori indiscutabile, cum ar fi, de pilda, dreptul de proprietate. Sa accepte, macar formal, daca n-au internalizat acest lucru, ca proprietatea e sfanta, nu e moft, cum zicea Iliescu in urma cu vreo zece ani. Ca justitia e justitie pentru toti, ca o hotarare definitiva si executorie trebuie respectata, aplicata si nu subminata la televizor, desi nu exista nici un indiciu temeinic de abuz. Pe scurt, ca statul de drept trebuie incurajat sa functioneze, nu obstructionat la tot pasul. In ordonanta presedintiala, hotararile pronuntate sunt executorii, spre deosebire de actiunea de fond, unde nu se poate trece la evacuare decat dupa parcurgerea celor 3 instante.

   Macar un sentiment foarte uman de solidaritate fata de o femeie agresata isteric si injurata ca la usa cortului trebuia sa-i oblige pe jurnalisti la pozitii neechivoce si sa-l evacueze pe Vadim Tudor din spatiul public in cursul zilei de marti, sa-i taie accesul la microfon.

   Insa Realitatea si Antenele l-au recuperat pe Vadim Tudor, ele l-au salvat de la disparitie. Lor, unor jurnalisti tineri din pacate, li se datoreaza in primul rand ca personaje sinistre ca liderul PRM sau Gigi Becali sunt astazi in Parlamentul European, nu in groapa de gunoi a istoriei. Jurnalistii lor, ai lui Vantu si Voiculescu, inghit la comanda si cu placere broasca raioasa numita Vadim Tudor din simplu motiv ca injura puterea mai obscen ca nimeni altul. Cine altcineva mai are curajul sa prezica, la ore de varf, in direct, ca Basescu va muri rapid de cancer la ficat? Cine il invita constant sa delireze ore in sir la televizor?

   Aceleasi televiziuni i-au acordat astazi lui CVT spatii largi, generoase, i-au propagat cu repetitie obsedanta urletele si laturile, ocultand mereu fondul problemei. I-au pus in circulatie toate elucubratiile fara sa exprime minime dubii. Decenta ii obliga la rezerve majore fata de comportamentul sau si sa-l taxeze fara echivoc.

   Vadim Tudor si PRM calca in picioare dreptul de proprietate, legea, agreseaza autoritatea statului, le ia politistilor chipiele de pe cap, calomniaza si insulta, dar televiziunile tin o zi intreaga ticalosia in direct pe ideea ca si acest caz, poate fi, la o adica, dovada abuzurilor si coruptiei din groaznica dictatura basesciana.
4. 4valentin

   7 ianuarie 2011 la ora 20:20

   vadim, da dovada de o imbecilitate rara, politia trebuia sa il aresteze pe loc, sa il culce la pamant si sa il incatuseze, lafel si pentru ceilalti “oameni” care au sfidat organele legii,
   este inadmisibil ca un om cu pretentii sa se fac de rusine in acest hal,RUSINE RUSINE RUSINE VADIM, astfel de oameni ne fac tara de ras, de aceea sia ltii ca el fac acelasi lucru, politia nu este respectata, in alte tari erai si impuscat pentru aceste acte de salbaticiie din partea lui “vadim”
5. 5Psihedelicul

   9 ianuarie 2011 la ora 11:24

   Care era ideea cu numerele scurte la maşini? Mulţumesc.
6. 6Vlad M.

   9 ianuarie 2011 la ora 11:26

   Daca nu ma insel, erau rezervate numai mai marilor vremii. Chestie de status.
7. 7Francesco

   9 ianuarie 2011 la ora 12:05

   In Bucuresti era o regula ca stabii PCR etc sa aiba masini al caror numar incepea cu 1, sa zicem 1-B-1230. De obicei, nici Militia nu-i oprea pe respectivii, iar daca o facea, conversatia incepea cu intrebarea enervata a conducatorului auto: “Stii ba cine sunt eu?”
8. 8Psihedelicul

   9 ianuarie 2011 la ora 12:16

   Bun, dar eu am apucat să văd numere şi mai scurte – cu doar trei cifre după indicativul judeţului. Cu ălea, ce mai era?
9. 9Francesco

   9 ianuarie 2011 la ora 12:40

   Corect, asa este. Numerele de masini de la judetul Constanta – tot ca exemplu -, incepeau de la 1-CT-101, care era masina sefului (Secretar al Comitetului Judetean de partid) PCR pe judet, urmau apoi in ordinea functiilor, masinile celorlalti conducatori ai judetului, resedintei de judet etc.

   Cand se terminau numerele rezervate de PCR, sindicat, primarii, urmau numerele masinilor personale ale celor mai importanti oameni (dpdv PCR) din judet. De exemplu, secretarul judetean al PCR putea sa aiba si o masina personala cu numarul 1-CT-199. Si asa mai departe pana la 1000. Cifra de 1000 era suficienta pentru judetele mai mici, dar in Bucuresti un numar ca 1-B-3088 indica o persoana de vaza, nu numai din zona politica oficiala, putea sa fie si un director important, sau un redactor-sef la o revista/ziar etc.