Europa Liberă: Pericolul unui nou euro-scepticism
Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a lansat un avertisment ferm cu privire la creşterea naţionalismului, a populismului şi a forţelor anti-democratice în Uniunea Europeană. „Trebuie să luptăm împotriva pericolului unui nou euro-scepticim”, a spus Van Rompuy într-un discurs rostit la Berlin, adăugînd că atitudinea antieuropeană nu mai e monopolul cîtorva ţări – în fiecare stat membru al Uniunii există oameni care cred că pot supravieţui singuri într-o lume globalizată. „Asta e mai mult decît o iluzie, e o minciună”, a spus Vam Rompuy.
[...]
Citîndu-l pe fostul preşedinte al Statelor Unite Franklin Roosevelt, Herman Van Rompuy a spus că „cel mai mare duşman al Europei este astăzi frica”, şi că asta duce la război în cele din urmă. „Frica duce la egoism, egoismul duce la naţionalism, şi naţionalismul duce la război. Naţionalismul zilelor noastre nu e întotdeauna sentimentul pozitiv de mîndrie legat de identitatea cuiva, ci sentimentul negativ de teamă de ceilalţi, teama de duşmani în interiorul graniţelor noastre, şi în afara lor. Este un sentiment în toată Europa, nu al unei majorităţi, dar prezent peste tot”.[...]
În ce priveşte criza economică, el a lăudat faptul că liderii europeni au decis recent să aplice o politică economică comună. „Nu putem menţine o unitate monetară fără o uniune economică”, a spus preşedintele Consiliului European, salutînd curajul politic al guvernelor care au adoptat măsuri de austeritate profund nepopulare de reformare a economiilor şi a bugetelor, tocmai în vremuri de creştere a populismului.
Mary Ellen Synon – Van Rompuy: Mai periculos decît pare
“[...] aseară la Berlin Van Rompuz a arătat cine este cu adevărat şi că este un om periculos, cinic, care vrea ca întreaga Europă să fie transformată într-o versiune extinsă a Belgiei, o ţară inventată numită Europa unde sentimentele de loialitate şi patriotism ale naţiunilor sînt suprimate — toate înlocuite de naţionalism European.”
Van Rompuy a condamnat în discursul lui ceea ce el numeşte “pericolul unui nou euroscepticism. Acesta nu mai este monopolul cîtorva state. În fiecare stat membru, există oameni care cred că ţara lor poate supravieţui singură într-o lume globalizată. Este mai multe decît o iluzie. Este o minciună!”
Cel mai mare duşman al Europei astăzi e frica. Frica duce la egoism, egoismul duce la naţionalism iar naţionalismul duce la război.
Mary Ellen Synon continuă amintind că Comisia Europeană este locul în care angajaţii sînt instruiţi să nu menţioneze niciodată ţara de origine — eurocaţii britanici sînt instruiţi să nu spuna Marea Britania ci să spună doar “ţara pe care o cunosc cel mai bine”.
Întrun articol scris de Paul Belien la data numirii lui Herman Van Rompuy în fruntea UE, acesta spunea:
Belgienilor nu le place statul lor. Îl dispreţuiesc. Spun că nu reprezintă nimic. Nu există patrioţi belgieni pentru că nimeni nu vrea să moară pentru un drapel care nu reprezintă nimic. Dar pentru că Belgia reprezintă nimicul, ideologii multiculturali iubesc Belgia. Ei spun că fără patriotism, nu ar mai fi războaie şi lumea ar fi mai bună. Aşa cum cânta John Lennon, “Imagine there’s no countries, it isn’t hard to do, nothing to kill or die for, and no religion too.” (“Imaginează-ţi că nu există ţări, nu este prea greu, nimic pentru care să ucizi sau să mori şi nici măcar religie”).
În 1957, politicienii belgieni au stat la leagănul Uniunii Europene. Obiectivul lor a fost acela de a transforma întreaga Europă într-o Belgie Mare, aşa încât, nemaiexistând naţiuni, toate fiind integrate într-un superstat artificial, să nu mai fie posibile războaie între popoarele Europei.
O mai atentă privire asupra Belgiei, laboratorul Europei, arată, totuşi, că ţara nu duce lipsă numai de patriotism. Îi mai lipsesc democraţia, respectul pentru statul de drept şi moralitatea politică. În 1985, în cartea sa, De Afwezige meerderheid (Majoritatea absentă), defunctul filosof flamand Lode Claes (1913-1997) argumenta că în lipsa unei identităţi şi a unei autentice naţionalităţi, nu pot exista nici democraţie şi nici moralitate.
Herman a trecut la conducerea Europei. Asemenea Belgiei, Uniunea Europeană este o instituţie nedemocratică ce are nevoie de lideri ageri ce sunt capabili să renunţe la tot ceea ce au crezut cândva şi care ştiu cum să impună poporului decizii ce sunt contrare voinţei populare. Democraţia, moralitatea şi statul de drept nu mai contează, aleşii noştri ştiu mai bine decât noi. Şi Herman este unul dintre aleşii noştri. A străbătut un drum lung de pe vremea când era dezgustat de stilul politicii belgiene.
Herman este asemenea lui Saruman, vrăjitorul înţelept din Stăpânul Inelelor a lui Tolkien, cel care a trecut de partea cealaltă. Cândva îi păsa de lucrurile de care ne păsa şi nouă. Dar acum nu îi mai pasă. Şi-a construit un turn înalt de unde ne conduce pe toţi.
Faceţi cunoştinţă cu preşedintele Europei
Din ce se vede, cel care se teme e tocmai Saruman (perfect nume pentru preseintele UE!, desi fizic seamana cu Golum…). Si mai vine si cu clisee tampite si lipsite de logica luate din FDR. Ideile sunt foarte pericoloase, insa sper sa nu mai prinda acum.
Incepe sa se vada din ce in ce mai bine ca nomenclaturistii UE au pierdut contactul cu supusii. Daca voia sa raspunda noului eurosceptcism german trebuia sa vina cu argumente beton. Avand formatie de filosof, crede probabil ca niste cuvinte magice pot inlocui realitatea. Mai bine era tinichigiu!
E de retinut ca modelul belgian este tocmai pe cale sa esueze. In Belgia au fost alegeri pe 13 iunie si nu s-a numit nici acum guvernul. Actuala presedintie belgiana a Consiliului UE e reprezentata de primul ministru care a pierdut alegerile. Tara e pe cale sa se destrame. E buna de exemplu la “asa NU”.
Cel mai mare duşman al Europei in acest moment este Comisia Europeană, organ suprem de inspiraţie sovietică compus din membri nealeşi ce nu exprimă nicio linie politică şi ai cărui membrii cu funcţii de miniştri sînt opriţi la a menţine contacte politice cu partidul de guvernămînt şi cu ţara care i-a trimis acolo. De altfel aceşti comisari nu sînt reprezentanţi ai naţiunilor, nici nu ar avea cum căci ideea de naţiune nu cadrează cu globalismul deşănţat al ipochimenilor, ci doar tehnocraţi complet spălaţi pe creier ce acceptă să participe la instalarea şi menţinerea acestei dictaturi emasculate. Partidele politice naţionale nu au înţeles incă poziţia şi rolul Comisarilor in arhitectura europeană, trăiesc cu iluzia că funcţia acestora derivă [este echivalentă] din mandatul tipic democraţiilor, o delegare a voinţei populare naţionale. Fals, rolul lor este acela de a subduce politicile ţărilor ce au semnat cu inconştienţă Tratatul unor deziderate europene presupus superioare, in realitate superflue, ambigue, redundante, de a augmenta aparatul administrativ al Comisiei, de a subordona treptat autorităţile naţionale organelor comisiei şi de a suprareglementa in continuu şi ţine astfel sub foc automat legislatorii naţionali aflaţi intr-o permantă deliberare asupra conflictului normativ între ordinele venite de SUS, de la comisie, şi legile ţării adoptate in mod democratic.
De altfel euroscepticismul face parte din doctrina multiculturalistă, este vorba de o idiosincrasie latentă ce-i determină să surpe lent instituţiile democratice ale Europei şi să şubrezească temelia statului de drept modern. Euroscepticismul -neîncrederea patologică in capacitatea popoarelor europene de a-şi uni interesele in mod voluntar, conştient şi democratic- şi islamofobia sînt cele 2 elemente chintesenţiale ale eurobirocratului. Frica de a denumi hoardele de musulmani radicalizaţi drept duşmani ai europenilor nu are nimic de-a face cu realitatea -a se intervieva de pildă orice imam european in privinţa unui drept religios elementar, libertatea confesională- ci cu boala de nervi, şi este evidentă in cazul acestui neputincios preşedinte -funcţionar de pompă, fără nicio putere reală, fără a deţine vreun atribut unic al executivului sau al suveranităţii.
Limbajul fals, găunos al acestei eurocraţii trebuie răsturnat şi criticat ori de cîte ori îl întîlnim pentru că voieşte a plăsmui o altă realitatea, a unei alte europe. In realitate federalismul european este străin de această clică, aceşti oameni nu-şi doresc o uniune federativă veritabilă, ci menţinerea acestui monstru pseudo-statal guvernat de o inepţie monumentală cu nume pompos şi gratuit -Tratul European- a cărui redactare şi adoptare a fost realizată in mod absolutist, obscurantist, nedemocratic, netransparent, prin răpirea drepturilor politice ale tuturor cetăţenilor europeni. Euroscepticismul îi defineşte in mod clar.
Islamofobia -vînturată ca un soi de sperietoare burlescă maselor iritate de invazia islamică permisă de această nomenclatură supra-naţională- este definită cu neruşinare in termenii Blocului Islamic -Organizaţia Conferinţei Islamice- ce încearcă să pună botniţă opiniei publice europene prin asemenea fantasmagorii idioate. Fobia, termen preluat din psihiatrie, caracterizează majoritatea musulmanilor din Europa, indivizi speriaţi de libertatea şi societatea noastră ce tzrăiesc in vremuri apuse intr-o stare vecină cu schizofrenia, şi, prin contagiune, nomenklatura de la Bruxelles a ajuns la fel de islamofobă, de incapabilă să cerceteze reursele de violenţă ale acestor secte orientale şi ale textelor sale formatoare. Preluarea sacralului din gura unor fundamentalişti violenţi şi introducerea lui in limbajul public cu intenţia de a convinge cetăţenii Europei de intangibilitatea unor discursuri criminale ale veacului 7 este într-adevăr un soi de nebunie, şi nu poate avea altă explicaţie decît frica birocraţilor de teocraţiile şi terorismul islamic.