VIDEO Filmul lui Boris Nemţov despre Vladimir Putin, publicat cu o zi înainte de asasinare

Un film documentar în care sunt scoase în vileag „minciunile” preşedintelui rus Vladimir Putin şi consecinţele politicilor sale care au determinat criza economică de la Moscova şi războiul din Ucraina, al cărui producător este chiar Boris Nemţov, a fost publicat pe 27 februarie curent, cu doar o zi înainte de asasinarea lui la Moscova.

În film sunt contrapuse acţiunile şi declaraţiile lui Vladimir Putin care au dus la evenimente care au consternat lumea întreagă.

Printre acestea se numără faptul că cele mai multe companii internaţionale s-au retras din Rusia, în timp ce apropiaţii lui Putin, care i-ar administra firmele, inclusiv din domeniul petrolier, cum ar fi Ghenadi Timcenko, şi-a crescut averea de la 2 la peste 15 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Cea mai mare parte a filmului este dedicată războiului din Ucraina în care luptă soldaţi ruşi. Autorii acestuia accentuează minciuna lui Putin care a declarat, iniţial, că în Crimeea se aflau militari locali, ca mai apoi să recunoască faptul că „acolo au fost soldaţii noştri”. Totodată, sunt făcute publice mai multe mărturii ale militarilor care recunosc faptul că sunt din armata rusă, dar luptă în Ucraina.

Un alt episod se referă la planurile lui Putin privind „Novorusia”, declarând că şi Harkov ar fi făcut parte din aceasta, lucru neadevărat potrivit autorilor filmului, dar şi la faptul că avionul malaiezian a fost doborât de către separatiştii pro-ruşi cu o rachetă „BUK” din Federaţia Rusă. Potrivit producătorilor, până la acest tragic eveniment, „mass-media lui Putin” transmitea cu patos de fiecare dată faptul că separatiştii pro-ruşi doborau avioane ale armatei ucrainene.

Boris Nemţov a fost împuşcat, vineri noaptea, în apropiere de Kremlin. Acesta pregătea un raport despre implicarea Federaţiei Ruse în războiul din Ucraina şi urma să facă dezvăluiri despre mai multe acţiuni ale lui Vladimir Putin.

 

Vitalie Hadei

2 gânduri despre “VIDEO Filmul lui Boris Nemţov despre Vladimir Putin, publicat cu o zi înainte de asasinare

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.