(…) NYT noteaza ca pana si cei mai inversunati aparatori ai euro isi dau seama ca uniunea monetara nu poate supravietui daca cei mai slabi membri sunt tinuti prizonieri intr-un permanent “iad” al austeritatii bugetare, in timp ce tarile bogate taxeaza contribuabilii pentru a sustine planurile de salvare. (…)
Tarile sudice, unele dintre ele democratii tinere, au profitat de euro pentru a imprumuta bani ieftini. Au trait intr-o bula a creditului si a imobiliarelor care a majorat salariile dar si datoriile. Dar au facut prea putin pentru a-si imbunatati productivitatea, pietele muncii sau sistemul de impozitare si platesc acum un pret aspru, tradus prin crestere economica foarte mica sau declin.
Aceste dezechilibre din Zona Euro nu pot sa dispara fara ca Sudul sa taie costurile, inclusiv salariile, astfel incat companiile sa devina competitive. Dar acest proces, denumit de economisti deflatie interna, este o adevarata otrava politica, noteaza NYT.
Nouriel Roubini, economist la New York University si profet al crizei globale, nu este optimist in ceea ce priveste Zona Euro.
Exista doua probleme: “Deficite mari si datorii, dar si crestere economica slaba, generata in parte de problemele de competitivitate”. In plus, deprecierea monedei este imposibila iar deflatia este dureroasa.
“Daca trebuie sa reduci preturile si salariile cu 30% in urmatorii cinci ani, deflatia este asociata cu recesiunea si nicio tara nu poate accepta asta”, explica Roubini.
“A recurge la solutia germana a reformelor structurale ar dura zece ani, nu destul de rapid pentru a restabili competitivitatea. Singura optiune reala este o devalorizare abrupta a euro”, crede reputatul economist american.
Dar, cu o economie germana atat de puternica si cu un deficit atat de mare al Americii, acest lucru pare putin probabil, adauga el.
