Demnitatea actiunii politice se verifica prin luciditate, coerenta si consecventa. Este exact ceea ce asigura relatiei din Romania si Statele Unite calitatile durabile dobandite in ultimii ani. Ma gandesc la intreaga politica externa de de dupa 11 septembrie 2001 cand, de o maniera non-partizana, fortele politice din Romania care formeaza ceea ce se cheama the mainstream s-au pronuntat, fara ambiguitati, in favoare actiunilor occidentale de rezistenta impotriva terorismului si sustinere a democratizarii in regiuni extrem de volatile. Prefigurarea acestei politici externe poate fi gasita, neindoios, in orientarea pro-NATO din perioada Emil Constantinescu, inclusiv curajul de a sustine, in pofida virulentelor critici venite dinspre PDSR si PRM, a interventiei militare NATO din fosta Iugoslavie in primavara anului 1999 (un rol important l-a jucat ministrul de externe din epoca, Andrei Plesu). Aceste actiuni nu se desfasoara fara costuri, inclusiv dureroase sacrificii de vieti omenesti. Izolationismul, anti-globalismul si pacifismul, oneste sau ipocrite, se mobilizeaza impotriva oricarui gest interventionist. Dar este vorba de mize vitale pentru viitorul valorilor in care cred democratiile liberale.
Conciliatorismul in raport cu miscarile radicale anti-democratice, cu ceea ce se cheama rogue regimes, s-a dovedit intotdeauna o carte pierzatoare. Presedintele Traian Basescu nu a facut niciodata vreun secret din faptul ca parteneriatul stratetegic cu Statele Unite constituie o axa principala a politicii externe romanesti. Pot exista uneori puncte de vedere diferite in anumite chestiuni punctuale, lucrul este firesc in cadrul unei stranse cooperari politico-militare, dar in ansamblu intre Bucuresti si Washington exista o convergenta de viziune asupra prioritatiulor strategice din lumea contemporana. Amplasarea scutului strategic anti-racheta pe teritoriul Romaniei este, cum scriam in revista “22″ in momentul anuntarii acestei decizii, un moment egal ca semnificatie cu intrarea Romaniei in NATO. Revolutiile din 1989 au fost expresia dorintei popoarelor supuse experimentului totalitar comunist de a reveni in Europa, de a-si regasi si de a-si reafirma traditiile democratice suprimate in deceniile anterioare. In 1989, visul expansionist sovietic a primit o lovitura mortala. Imperativul responsabilitiatii politice, in acest moment, nu poate fi ignorat din ratiuni politicianiste. Interesul national transcende vicisitudinile, meandrele, geloziile, pasiunile si rivalitatile competitiei politice.
Sunt unii care se indoiesc de adevarul cuvintelor lui Vaclav Havel care definea NATO drept o alianta in numele civilizatiei umaniste moderne, “a civilizational alliance”, deci nu o simpla coalitie militara (desi, fireste, elementul mliitar este , la randul sau, fundamental). Mie mi se pare ca exact despre acest lucru este vorba. Vizita presedintelui Basescu la Washington, intalnirile de la Casa Alba, discutiile cu conducerile de la Deapartamentul de Stat, Departamentul Apararii si CIA, de o eficienta politica pe care numai clevetitorii de profesie, ca sa nu mai vorbesc de ignorantii cu aplomb, o pot denigra, au confirmat ca, in politica democratica, increderea si consecventa sunt inseparabile. Nu voi intra in detalii, voi spune doar ca intalnirile de acest gen sunt menite sa consolideze relatiile bilaaterale, sa fortifice chimia interpersonala si sa mentina procesul de conlucrare strategica la nivelul dorit de ambele parti. Romania este o democratie pro-occidentala, un punct strategic esential, mai ales in conditiile de instabilitate politica, financiara etc din regiunea Marii Negre si a Mediteranei.
Joint Declaration on Strategic Partnership for the 21st Century Between the United States of America and Romania
Bureau of European and Eurasian Affairs
September 13, 2011
[...]
Vladimir Tismăneanu
