Vladimir Tismăneanu: Alfabetul extremist: Anticapitalism, antiliberalism și antisemitism

Print Friendly, PDF & Email

tismaneanuCaruselul ideilor, angajamentelor și patimilor politice în veacul al XX-lea este amețitor. Mai ales când vine vorba de radicalisme, de pasiuni, iluzii și minciuni, spre a relua titlul cărții postume a lui François Furet. Hitler ar fi spus că dintr-un comunist poate face un bun nazist, niciodată însă dintr-un social-democrat (apud Herrmann Rauschning scriind despre revoluția nihilismului). Jacques Doriot (1898-1945), fascistul francez, fusese membru al CC al PCF și deputatul circumscripției roșii, St Denis. Mussolini a pornit ca socialist radical, chiar internaționalist. A fost idolul tinerilor Gramsci și Togliatti.

Nicola Bombacci a fost comunist, dar a murit împușcat, în aprilie 1945, ca ideolog al odioasei Republici de la Salo, socialistă, fascistă și exterministă, înfrățit cu amicul său Benito, reîntors la fantasmele roșii ale juneții sale, sub patronaj nazist. Chiar A. C. Cuza, antisemit epidermic, era în junețe un fel de socialist. August Bebel a spus, și nu greșea, că antisemitismul e socialismul proștilor. Stalin l-a definit drept canibalismul epocii noastre, doar că nu a ezitat să devină el însuși canibal. Denigrat de stânga, Friedrich Nietzsche a fost criticul cel mai virulent al antisemitismului. L-a disprețuit visceral. Îl considera vulgar, resentimentar, abject. Nu însă și contemporanul său, Karl Marx, cel care echivala, asemeni lui Richard Wagner, Banul cu Evreul.

Anticapitalismul, antiliberalismul și antisemitismul unesc cele două extreme (nu doar ele, dar în primul rând ele). Crimele în masă ale secolului XX s-au produs în numele acestor trei “anti”. Ideologul en titre de la “CriticAtac”, Florin Poenaru, a scris mai demult că anticomunismul ar fi echivalentul contemporan al antisemitismului interbelic. Nu cred că i-a citit pe Peter Viereck, Norman Cohn, Jacob L. Talmon, George Mosse și Zeev Sternhell. Dacă i-ar fi citit, n-ar fi emis o asemenea inepție. S-a supărat când i-am replicat că echivalentul contemporan este chiar antisemitismul, o obsesie perenă, adeseori deghizat în anti-sionism. De pildă, la maestrul Claude Karnoouh, apărătorul negaționistului Holocaustului, Robert Faurisson. Exemplele abundă. Extremismul funcționează ca un alfabet: spui a, urmează b, și c, și d, etc.

Recomandari:

http://www.excursus.org/storia-e-politica/nicola-bombacci-da-fondatore-del-pci-ad-animatore-di-salo

http://www.contributors.ro/global-europa/15447/

http://www.evz.ro/vladimir-tismaneanu-norman-cohn-si-fanatismul-apocaliptic-459758.html

http://www.contributors.ro/cultura/diavolul-din-detalii-demonism-iluminari-si-metapolitica/

PS: Logoreicul stangist, personaj dezolant, fără har si fără public, numit Costel Rogozanu, anti-anticomunist de profesie (o prefesie lucrativa, se pare), dă drumul pe “Vox Publica” la una din obisnuitele sale trombe de vorbe făra noimă sub titlul gongoric “Condamnarea ritualică a comunismului şi de unde începe reformarea stîngii’. Costel-bla-bla are treabă cu stânga cam cât am eu cu tradițille bucatăriei astece. Nici măcar nu e original, a spus-o acum vreo sapte ani Sorin Antohi (distanța intelectuală dintre cei doi este de ani lumină) când vorbea despre condamnarea comunismului drept “ritual totemic in jurul unui cadavru absent”. O năzbâtie prețioasă, falsă, goală de sens, dar măcar era a lui si, nu neg, suna impresionant. Sărmanul Costel, om lipsit de idei si de destin, e proba cadavrului viu. Azi il vedem si nu e….

Desene: Devis Grebu

Desene: Devis Grebu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.