Vladimir Tismaneanu – Bateau cu biciul: Tortionarii nu regreta nimic, ei injura de mama…

Motto: “Istoria este verificarea cailor binelui si raului”– Nadejda Mandelstam, “Fara speranta”

Pentru Elsa, Anca si Mihaela Barbus, in memoria martirilor.

Doua sunt elementele care definesc profilul psihologic al securistului: cruzimea dusa la extrem si nesimtirea exacerbata. Securistul nu are convingeri, el sau ea executa (la propriu si la figurat). Este vorba de ceea ce Hannah Arendt identifica drept absenta gandirii. Comite Raul in chip automat, isi uraste victimele in chip rece. Neavand notiunea Binelui, nu poate intelege ce inseamna frison etic, regret, expiatiune. Cainta nu face parte din vocabularul si, cu atat mai putin, din lumea sentimentelor sale. Dupa ce a condus oribile anchete, securistul Ioan Soltutiu si-a petrecut anii dinainte pensionarii ca director administrativ al Bibliotecii Universitare din Cluj. Calaul suprem Alexandru Draghici a murit la Budapesta, Misu Dulgheru in Canada, tortionarul Plesita in Romania, fara sa fi fost atins cu o floare. Visinescu injura de mama. asasinii lui Gheorghe Ursu se bucura in continuare de impunitate.

Gheorghe Enoiu, cel mai cumplit tortionar al Securitatii,coordonatorul anchetelor speciale, a murit linistit, in propriul sau pat. Primea, inteleg, o pensie imensa. Altii ca el continua sa se plimbe prin parcuri, beneficiaza de privilegii, profita de amnezia din jur. Seful statului a condamnat dictatura comunista drept ilegitima si criminala. Asa a fost. Dar instrumentele ei, cei care au aplicat cu sadic entuziasm ordinele conducerii comuniste, raman printre noi, liberi si insolenti. Ba unii dintre ei, intrebati daca recunosc ca au comis grave abuzuri si crime, ii injura de mama pe reporteri.

Despre acest individ, Alexandru Visinescu, fostul comandant al inchisorii tacerii, penitenciarul de la Ramnicu-Sarat, impotriva caruia IICCMER a depus recent o plangere penala (cum depusese si contra lui Enoiu), care isi permite sa recurga la sudalme ordinare impotriva ziaristilor, acum, la 88 de ani, cand regimul pe care l-a slujit a fost declarat de seful statului drept criminal si ilegitim, ne putem imagina cum se comporta pe vremea cand era un satrap de nimeni si de nimc ingradit. La Ramnicu Sarat se faceau injectii detinutilor direct prin pantaloni. Visinescu ii batea cu biciul. Aplica ceea ce limba de lemn a Securitatii desemna drept “metodele simplificate ale interogatoriului”, adica tortura bestiala. A sosit din plin momentul ca societatea civila sa se manifeste transant ca un radical catalizator al unei prea indelung amanate justitii politice si morale. Toti cei carora le pasa de soarta democratiei romanesti trebuie sa-si asume acest imperativ.

http://www.lapunkt.ro/2013/07/31/cine-a-fost-alexandru-visinescu/

http://www.gandul.info/reportaj/la-88-de-ani-tortionarul-visinescu-da-cu-pumnul-ca-in-tinerete-futu-ti-cristosu-ma-tii-sa-ti-fut-11180639

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/ion-ficioru-unul-dintre-cei-mai-duri-ofiteri-din-lagarele-comuniste-nu-regret-nimic-308893-pagina1.html#top_articol

Un gând despre “Vladimir Tismaneanu – Bateau cu biciul: Tortionarii nu regreta nimic, ei injura de mama…

  1. Domnul Tismaneanu spune in „Hannah Arendt si catastrofele secolului al XX-lea” : „Nechibzuința (lipsa gândirii) este motivul pentru care Răul radical se transformă în Rău banal. Când spun „transformare” mă refer la rutinarea Răului, la șablonizarea lui.”
    Cutremurator de adevarat! Calaii ideologicii, asasinii si tortionarii birocrati faceau raul cu rutina cu care altii fac suruburi sau paine; pentru ei era ceva normal, ca si pentru societatea care nu numai ca le-a permis, dar care le-a si cerut sa faca lucrul acesta; le-a cerut sa-si faca datoria la „locul de munca”.
    Aceasta societate nu mai exista de 23 de ani; traim intr-una noua, mai umana, mai buna, sau cel putin asa se spune. In urma „scandalului Visinescu”, multi au aflat ca in aceasta societate, calaii, asasinii, tortionarii, cei pentru care Raul radical era o chestie banala, normala chiar, o duc foarte bine, sunt linistiti, traiesc cu sentimentul datoriei implinite. Asta dupa 23 de ani, in timpul carora unele dintre victimile lor au ajuns chiar sa detina, pentru o perioada de timp, functii importante in stat. Si, culmea, nu li s-a intamplat nimic nici macar atunci! Oare de ce ?

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.