Nu s-a vorbit destul despre unele personaje mai putin vizibile, insa extrem de influente si nefaste, din ierarhia comunista. Intre acestea, Ghizela Vass, nascuta in Basarabia in 1912, decedata la Bucuresti la cativa ani dupa prabusirea regimului pe care l-a slujit cu infinita abnegatie vreme de decenii. Ilegalista din categoria dura, una dintre confidentele Elenei Ceausescu inca din anii 50, Ghizela Vass a beneficiat de o spectaculoasa longevitate politica, a participat la numeroase anchete politice si a controlat ani de zile toate relatiile internationale ale PCR. De profesie croitoreasa, provenind din mediile paupere ale micilor targuri de provincie, lipsita de alta cultura decat aceea a vulgatei staliniste, tanara Ghizela (nascuta Gitta) a activat la Chisinau, a fost arestata si a fost inchisa la Mislea si la Dumbraveni. Canta si ea acolo adaptarea “Anei Lugojana” in “Ana Dumbraveana”, expresie a adoratiei pentru Pasionaria Balcanilor. A facut parte din comitetul de partid, functie pe care a avut-o si in timpul razboiului, cand a fost deportata in lagarul de detinuti politici evrei de la Vapniarka.
Facea parte din elita sectei comuniste din lagar, alaturi de Petre Lupu, Simion Bughici, Lazar Grunberg, Bernath Andrei, Barbu Zaharescu, Stefan Voicu. Ca si la Targu-Jiu si Caransebes, la Vapniarka domnea o ierarhie rigida si stricta in randul detinutilor, conducerea de partid se bucura de privilegii de nimeni contestate (in memoriile sale, Elli Pappas, vaduva lui Nikos Beloyannis, executat in 1952, a confirmat ca acelasi model functiona si in lagarele de detinuti politici din Grecia din anii 50). Am cunoscut personal fosti detinuti de la Vapniarka, mi-au povestit cum trebuiau sa cedeze mancarea din pachetele primite de-acasa “tovarasilor din conducere”, timp in care ei erau hraniti cu mazare furajera. Cu alte cuvinte, nomenklatura nu s-a nascut in momentul luarii puterii, ci exista de-acum, inca din ilegalitate. Intre comitetul de partid de la Vapniarka si grupul Dej de la Targu-Jiu au existat intense schimburi de mesaje legate de inlaturarea lui Foris din conducerea PCdR.
Cum am scris in “Stalinism pentu eternitate”, in acea perioada, in PCdR au functionat trei centre: conducerea numita de Comintern in 1940 (Stefan Foris-Remus Koffler); grupul din inchisori dominat de Dej si echipa sa, din care facea parte si tanarul Nicolae Ceausescu; grupul de la Moscova, in frunte cu Ana Pauker, Vasile Luca, Petre Borila, Manole H. Manole, Gheorghe Stoica, Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Dumitru Coliu, Mihai Burca, Leonte Rautu si Valter Roman. Constantin Parvulescu era un cominternist care a condus PCdR in perioada imediat urmatoare loviturii de partid impotriva lui Foris (aprilie-noiembrie 1944) si care s-a raliat cu arme si bagaje grupului Dej. Imediat dupa 23 august, Ghizela Vass, marcanta membra a grupului din inchisori, capata functii de raspundere, era propulsata in aparat alaturi de alte femei revolutionare pe care PCR le oferea drept modele de devotament pentru cauza socialismului: in primul rand Ana Pauker, dar si Liuba Chisinevschi, Alexandra Sidorovici, Maria Sarbu, Constanta Craciun, Olimpia Tenescu (aceasta avea sa dispara rapid de sub reflectoare), Ofelia Manole, Tina Chivu, Stela Moghioros, Melita Apostol, Ecaterina Borila, Sanda Ranghet, Ileana Raceanu, Ana Toma, Florica Mezincescu, Vanda Nikolski, Zina Brancu.
Vigilenta revolutionara si Georges Brassens
Ghizela era casatorita cu ilegalistul transilvanean Ladislau Vass. Sora acestuia, Olga, era una din amicele Elenei Ceausescu inca din anii clandestinitatii. Sotul ei, Jack Podoleanu (Mendelovici) a fost director al Editurii PCR si a detinut numeroase alte functii de partid si de stat. Ladislau Vass a fost ministru adjunct de finante si membru al Comisiei de Revizie a CC. Ghizela si Ladislau au locuit vreme de decenii intr-o vila pe strada Muzeul Zambaccian, cu fata spre Bulevardul Aviatorilor (intre 1950 si 1962, Bulevardul “Generalissim I. V. Stalin”). Au avut trei copii: Ecaterina (Kati), care a studiat medicina, mama lui Bogdan Olteanu, unul dintre liderii PNL in perioada Tariceanu si presedinte al Camerei Deputatilor; Gheorghe (a facut Politehnica, a murit tanar); si Zoia, nascuta in 1953, care a studiat dreptul, dupa care a emigrat in Statele Unite in anii 80, impreuna cu sotul ei din acea perioada, doctorul Eugen Zeligson. Din cate am auzit, in Statele Unite, Zoia si-a schimbat prenumele in Lea si a refuzat contactele cu mama sa. Poate ca aceasta decizie era legata de felul in care Ghizela isi negase de-a lungul originea etnica, de modul in care actionase, asemeni atator altor stalinisti de origine evreiasca, pentru combaterea sionismului si eradicarea a ceea cei considerau a fi “nationalismul burghez evreiesc”.
In 1945, Ghizela participa, ca membra a CCal PCR, alaturi de Ofelia Manole, presedinta UFDR, la o sedinta pe tema Comitetului Democratic Evreiesc, condusa de Vasile Luca, membru al Biroului Politic, secretar al CC insarcinat cu problema nationala. In interventia ei, Ghizela Vass blama comportamentul populatiei evreiesti care “nu intelegea” masurile propuse de comunisti. Precum in cazul unui Iosif Chisinevschi in Romania, al unui Erno Gero in Ungaria, al unui Jakub Berman in Polonia, identitatea Ghizelei se definea prin devotamentul pentru Stalin si pentru linia partidului, nu prin origine,familie, prietenii, traditii. Facea parte din acea categorie pe care istoricul Isaac Deutscher, biograful lui Stalin si al lui Trotki, a numit-o “non-Jewish Jews”.
Un detaliu anecdotic amuzant: era prin 1968, Ghizela a plecat ca membra delegatiei PCR la congresul comunistilor francezi. Fiul ei, Ghita, nascut in 1950 si numit astfel probabil in onoarea “tovarasului Gheorghiu”, i-a cerut sa-i aduca un disc cu Georges Brassens. Cum marea activista nu vorbea franceza, a intrat intr-un magazin, a vazut multe discuri ale celebrului poet-cantaret, a ales unul cu un titlu mai lung, “Chansons pas pour toutes les oreilles” (exista si “Chansons pour toutes les oreilles”). Discul a circulat printre prieteni si colegi care fredonau, gratie tovarasei Ghizela, “Je suis le pornographe du phonographe”, “Chez l’epicier, pas d’argent pas d’epice”, “Ah, ah, ah, putain de toi/Ah, ah, ah pauvre de moi/Ah, c’est pas poli/Ah, une fesse qui dit/Merde a l’autre”…
[...]
Ghizela Vass a traversat acele timpuri ingrozitoare in liniste, cu limuzina de partid la scara, impasibila, imperturbabila, fara sa sufere, mereu in ascensiune, participand cu zel la consolidarea sistemului terorii. Nu era vorba in cazul ei de idealism, de romantism revolutionar, ci de o capacitate unica de adaptare, de o disponibilitate nelimitata de a servi conducerea partidului, pe Gheorghiu-Dej, fara urma de scrupule. Se astia, acolo sus, ca pe Ghizela se poate conta intotdeauna. Cand adjunctul ei, Gheorghe Vezendean, a fost exclus din partid in urma “Plenarei vigilentei” din iunie 1958, parte a marii rafuieli a lui Dej cu ilegalistii recalcitranti, Ghizela Vass n-a miscat un deget. Dimpotriva, asemeni lui Leonte Rautu in raport cu fostul sau locotenent, Mihail Roller, l-a infierat drept “fractionist”. Asa se supravietuia in Olimpul comunist, prin abjurarea si tradarea prieteniilor.
[...]
In inchisoare, Ghizela a participat, impreuna cu celelalte amazoane bolsevice, la constructia cultului Anei Pauker. In momentul caderii acesteia, in 1952, a fost una dintre ilegalistele care au furnizat informatii anchetatorilor menite sa o demaste pe cea pana recent celebrata drept “neinfricata luptatoare”. La Conferinta Nationala a PCR din octombrie 1945 a fost aleasa in Comitetul Central, la fel si la congresele care au urmat.
Activista de varf in cadrul Comitetului Judetean Bucuresti, Ghizela Vass a ajuns rapid sa fie un personaj-cheie in cadrul Sectiei Cadre a CC-ului, responsabila cu verificarile membrilor de partid, in special ale ilegalistilor si, inca si mai special, a fostilor voluntari din Spania si a luptatorilor din Rezistenta Franceza. Am cunoscut oameni care mi-au povestit despre stilul vicelan si inclement al intrebarilor ei. Niciun fel de intelegere pentru climate atat de diferite de acela din Romania, o impermeabilitate totala la conditiile altor culturi politice, un provincialism agresiv si jignitor.
Bogdan Olteanu a afirmat, la un moment dat, ca bunica sa a fost apropiata de Santiago Carriloo, liderul PC din Spania, si de Enrico Berlinguer, secretarul gnereral al PC Italian. Nu ma indoiesc ca asa prezenta ea lucrurile acasa. In fapt, cu Carrillo cred ca avea multe lucruri in comun ( a se citi “Autobiografia lui Federico Sanchez” de Jorge Semprun, o carte de o sinceritate dogoritoare in care vulpoiul stalinist Carrillo apare cu adevarata sa infatisare, crunta, cinica si cruda). Dar nu cred ca Ghizela putea avea multe lucruri in comun cu “marchizul rosu” italian, un om caruia spectacolul grotesc al dictaturii din Romania ii repugna si care a rupt in chip decisiv cu modelul bolsevic adulat de Ghizela Vass pana la sfarsitul vietii. Erau specii diferite, apartineau unor regnuri politice diferite.
Inzestrata cu o colosala memorie, dar si cu o diabolica perfidie, Ghizela Vass ii secunda in acele interogatorii nocturne, desfasurate in sediul Comisiei Controlului de Partid de pe Aleea Alexandru, pe inchizitorii sefi Iosif Ranghet si Gheorghe Pintilie, zis Pantiusa. Atunci s-a convins pe deplin Gheorghiu-Dej de loialitatea perinde ac cadaver a Ghizelei si, dupa un scurt stagiu ca secretara a Comitetului Orasenesc Bucuresti al PMR (responsabila, evident, cu dosarele), a numit-o in fruntea Sectiilor Cadre din Exterior si Relatii Externe. In acea perioada, Elena Ceausescu si Martha Cziko-Draghici erau instructoare in subordinea Ghizelei Vass care a stiut sa le trateze cu deplina deferenta. Acest lucru nu a fost uitat de Lenuta Ceausescu in ani cand a ajuns sa detina, impreuna cu sotul ei, puterea absoluta in Romania. Alte persoane care lucrau in subordinea ei erau Lidia Lazarescu, Pavel Campeanu (viitorul sociolog neo-marxist), Constantin Lazarescu (fara legatura cu Lidia), Rodica Coravu, Netty Adam. Inculta si fara cunostinte de limbi straine (cu exceptia rusei), Ghizela era nativ inteligenta, stia sa stabileasca rapid conexiuni, dar mai ales stia totul despre activistii miscarii comuniste mondiale, despre biografiile lor, despre fractiuni, aliante si rivalitati secrete. Coopera strans cu Directia Informatiilor Externe, inlusiv in chestiunile legate de subventionarea partidelor comuniste din Occident. A fost direct implicata in toate actiunile privitoare la comunistii greci, spanioli, iugoslavi (cominformisti) aflati in Romania.
Vidul gandirii
Nu cred ca erau multe figurile importante din partid care stiau atat de multe detalii secrete precum Ghizela Vass. Traise in tenebre, prospera in atmosfera de subterana. A fost sefa de sectie multi ani, in 1975 a cedat postul fostului subaltern si protejat Stefan Andrei, ramanand adjuncta sa. Pentru cei care nu cunosc structura puterii in regimurile de tip leninist, trebuie precizat ca Sectia Internationala a Comitetului Central dirija de fapt Ministerul de Externe.
S-a pensionat in februarie 1982, dar a continuat sa detina demnitati in cadrul Crucii Rosii. In cazul ei, n-a contat ca fiica cea mica, Zoia, a emigrat in Occident. Ghizela se bucura de “clauza militantei celei mai favorizate”. Relatiile cu familia domnitoare au fost mereu cordiale. In 1971, Ceausescu o facuse “Eroina a Muncii Socialiste”, ceea ce-i asigura numeroase privilegii, inclusiv pe linia aprovizionarii speciale. Batrana militanta stalinista nu avea regrete, nu stiu sa se fi cait vreodata, ramasese, cum il placea sa se laude, fidela “idealurilor de tinerete”.
Pentru ilegalisti, era o scorpie. Eternul ei zambet ei slugarnic l-a facut pe un Gheorghe Gaston Marin sa o numeasca “La vache (Vass) qui rit” (aluzie la faimoasa branza franceza). Noii cadristi, cu doza lor pronuntata de antisemitism, nu dadeau doi bani pe trecutul ei. Unii chiar o banuiau, absolut eronat, ca a ar servi in continuare planurile sovietice (legenda a renascut in ultimii ani, ceea ce este hilar). Singurii care o respectau erau sotii Ceausescu si, poate, Stefan Andrei. Dupa 1990, a fost o sustinatoare infocata a FSN. Activistii si activistele gen Ghizela Vass au reprezentat formula psiho-mentala fanatica, obtuza si intoleranta pe care regimul comunist a favorizat-o si incurajat-o. Fara entuziasmul maniacal, fara acea caracteristica pe care Hannah Arendt a numit-o, scriind despre Eichmann, arhetipalul birocrat al genocidului, thoughtlessness, proprie unor asemenea personaje, regimul n-ar fi putut sa-si puna in practica scopurile criminale. Aplaudand, aproband si servind fara retineri o dictatura inepta, absurda si abjecta, Ghizela Vass ocupa in teratologia comunismului romanesc un loc de vesnica necinste.
Vladimir Tismăneanu
