Amatorismul imprudent dar sententios face ravagii. Cabotinul stangist Michael Moore a ajuns si el sa se ocupe de chestiunile presante ale analizelor economice si propune masuri drastice impotriva proprietarilor unei renumite companii de rating utilizand argumente falacioase si insinuari penibile. Se vantura, din nou, scenarii apocaliptice, se amalgameaza fenomene extrem de diverse in numele a ceea ce putem numi drept anticapitalismul primar, batranii Marx si Keynes sunt invocati pentru a demonstra esecul economiei de piata. In locul obsolescentei marxismului, se vorbeste despre anacronismul lui Hayek.
Experimentul sovietic, o catastrofica organizare a distrugerii omului si a naturii, este uitat. In loc de a recunoaste criza statului asistential, a unei filantropii ce s-a dovedit insustenabila si deci iresponsabila, politicile de austeritate sunt denuntate vehement de profetii stangii, de la comunistii francezi si greci la marxistul de ceas tarziu G. M. Tamas. Cei care se obisnuisera sa glorifice “sensul Istoriei” sunt din nou activi, proclamand, impreuna cu entuziastii lor discipoli, criza ”imperialismului global”. Se cauta cu ardoare noul “subiect revolutionar”. Violentele stradale de la Londra sunt atribuite, cum altfel, statului “politienesc”, “guvernamantului-jandarm”. In loc de a fi privite, spre a relua un concept al lui Hans Magnus Enzensberger, drept “razboaie civile microscopice”, un fenomen intalnit la Los Angeles ca si la Budapesta, la Paris ca si in Mexico City, se recurge din nou la extenuatele ipoteze despre antagonismele capitalismului liberal. Exploziile anomice ale unei marginalitati violente sunt privite de unii drept expresia “constiintei nefericite”. In actiunile stradale din Anglia nu este vorba de nesupunere civila, de noi miscari sociale, ci de un fel de anarho-malaise, fara program, fara idei, fara speranta. Se revine, in diverse comentarii pseudo-savante, cu stranie nonsalanta la profetiile lui Marx care anunta candva ca a sosit “ceasul din urma al exploatarii capitaliste”. Fundatia germana “Rosa Luxemburg” sustine proiecte care reiau alternativa demonstrat si mereu demonstrabil falsa: “Socialism sau barbarie”. Mai e nevoie oare sa o spunem, secolul al XX-lea a stat sub semnul logodnei dintre socialism si barbarie…
In atari conditii, este cazul sa ne amintim ca nu poate exista redistribuire atata vreme cat productia stagneaza, deci nu se creaza avutie nationala. Lucrul acesta il admit nu doar neo-liberalii, dar si admiratorii lui Lula in Brazilia. Il recunoaste si Ollanta Humala in Peru atunci cand se desparte categoric de chavism. Utopia statului ca “filosof economic” a dus la destule dezastre pentru a fi privita cu justificata suspiciune. “Seeing lile a State” (A vedea precum un stat) este titlul uneia din marile lucrari de stiinta politica datorata lui James C. Scott, o examinare comparativa a variilor experimenta de planificare etatista cu ale lor efecte in planul diminuarii responsabilitatii civice si al limitarii drepturilor umane pana la anularea acestora. Urmeaza sa apara curand, la editura Curtea Veche, lucrarea profesorului Ken Jowitt “Noua dezordine mondiala” in care sunt discutate efectele a ceea el numeste extinctia leninista (disparitia Blocului Sovietic) asupra structurilor politice si sociale ale lumii de azi. Un lucru mi se pare greu de negat, in pofida pronosticurilor diverselor Cassandre: socialismul nu este raspunsul la criza economica globala, ci este el insusi o parte a problemei.
Cu multi ani in urma, in 1938, ex-marxistul Max Eastman, unul dintre studentii favoriti ai lui John Dewey, ii reprosa lui Lev Trotki incapatanarea de a nu vedea relevanta esecului sovietic pentru proiectul socialist in ansamblul sau: “No mind not bold enough to reconsider the socialist hypothesis in the light of the Russian experiment can be called intelligent”. Aici nu mai este vorba de inteligenta morala, ci de inteligenta pur si simplu. Si totusi…
[...]
