Vladimir Tismăneanu: Despre Ialta și compromisuri în politică

Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

Vladimir Tismaneanu Există un mit politic al Ialtei conform căruia, în februarie 1945, ar fi avut loc o mare trădare a Estului de către Vest. Spun că este un mit politic pentru că se întemeiază mai mult pe percepții discutabile și mai puțin pe evidențe documentare incontestabile. În fapt, în acel moment, Armata Roșie se afla de-acum în România și Polonia, mișcările comuniste din aceste țări erau angajate într-o luptă acerbă pentru capturarea puterii. În Bulgaria, regimul dictatorial organizase de-acum represiuni sângeroase. Mitologia antifascistă era din plin utilizată pentru delegitimarea partidelor democratice. În conversațiile de la Moscova cu Milovan Djilas, Stalin spusese clar că acel război nu era unul obișnuit, mai exact, că oricine ajunge primul cu armata sa într-o țară va impune acolo un regim politic care să-i fie favorabil. În Iugoslavia, independent de Ialta, Tito era de-acum la putere, în fapt fără o intervenție sovietică decisivă.

Occidentul era de-acum predispus la concesii, dovadă acordul procentelor, din 1944, dintre Stalin și Churchill, ale cărui urmări pentru România și Grecia au durat vreme de decenii, cu consecințele știute. La fel, pentru Polonia și Ungaria. Dar e bine să reamintim că pentru Churchill, și cu atât mai puțin pentru Roosevelt, ostil însăși ideii de “sfere de influență”, acel acord nu însemna acceptarea unei sovietizări, deci satelizări totale, a statelor implicate. Se putea imagina într-o Europă eliberată și o strategie de tipul numit mai târziu “finlandizare”. Dar buna credință vestică se întâlnea cu nemărginitul cinism stalinist. Avem acum o întreagă literatură care explorează metodele utilizate de Stalin și oamenii săi pentru ceea ce au numit “cucerirea puterii”. Să amintesc aici cărțile recente ale unor Robert Gellately și Anne Applebaum.

Comuniștii au cultivat ceea ce istoricul Alfred Rieber a numit “iluzia democrației populare”. Unii poate au crezut în “căile originale spre socialism”, de pildă Władysław Gomułka, în Polonia, și Lucrețiu Pătrășcanu în România. Dar nu acesta era scopul lui Stalin, ci întemeierea unor regimuri care să reproducă fidel modelul sovietic. Toate stenogramele convorbirilor dintre tiranul de la Kremlin și cei care aveau să devină micii Stalini din Europa de Est și Centrală (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Mátyás Rákosi, Klement Gottwald, Bołeslaw Bierut) dovedesc că era vorba de o viziune cât se poate de articulată, de un plan sistematic, deci nu de improvizații și răspunsuri grăbite la presupuse “provocări vestice”.

Partidele democratice din Europa de Est au înțeles limitele spațiului de manevră vestic, erau conștiente de superioritatea militară sovietică în regiune. Dacă citim declarațiile unui Iuliu Maniu din acea perioadă, scrierile politice ale unor Mihail Fărcășanu și N. Carandino, vedem că nu era câtuși de puțin un mister ce doresc sovieticii și cum vor acționa agenții lor. Dar, în datele concrete de atunci, prietenii democrației au încercat să salveze ceea ce mai putea fi salvat, adică micile oaze de pluralism.

Ialta a fost ultima conferință la vârf la care au participat cei doi mari din Vest (FDR si Churchill). A urmat Potsdamul, apoi Războiul Rece în toată amploarea sa, crescând ca intensitate de la o zi la alta. Promisiunile sovietice la Ialta s-au dovedit minciuni absolute. Pe 6 martie 1945, la București, prin dictat sovietic, era impus guvernul de largă concentrare colaboraționistă condus de “tovarășul de drum” Petru Groza. Teroarea roșie era exercitată de-acum fățiș, cenzura funcționa draconic. Se alcătuiau liste negre. Ziarul “Scînteia” declanșa campaniile urii împotriva partidelor istorice. Nu erau cruțați nici liderii social-democrați care refuzau să îngenuncheze, în primul rând Constantin Titel Petrescu, Iosif Jumanca și Ion Flueraș. Regele Mihai a încercat la rândul său să se opună samavolniciei comuniste, iar acțiunile sale merită respectul nostru.

În concluzie, putem spune că la Ialta s-a vădit că pentru Stalin compromisul înseamnă cu totul altceva decât pentru politicienii democratici. Scopul său nu era un aranjament convenabil ambelor părți, ci triumful total prin colonizarea teritoriilor pe care reușise să le controleze militar. Tot așa cum, peste ani, pentru Leonid Brejnev, Edward Gierek și Nicolae Ceaușescu, politica numită de “destindere” era de fapt o oportunitate de a submina ideologic Occidentul. Este ceea ce probează istoricul polonez Paweł Machcewicz, profesor in cadrul Institutului de Studii Politice de la Varșovia si directorul Muzeului celui de-al II-lea Război Mondial care va fi inaugurat in decembrie 2015 la Gdansk, în cartea sa despre războiul Poloniei comuniste împotriva postului de radio Europa Liberă, apărută zilele acestea la Stanford University Press în colaborare cu Woodrow Wilson Center Press. Spre a relua titlul unei remarcabile cărți de Ágnes Heller si Ferenc Fehér, istoria Europei de Est intre 1945 si 1989 a fost un drum plin de obstacole, de iluzii si deziluzii, de avânturi eroice si represiuni brutale, de la Ialta la glasnost. Sau, cu cuvintele lui François Mitterrand, tot ce ne scoate din sistemul Ialta, este benefic (Tout ce qui permettra de sortir de Yalta sera bon).

Articol transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26830219.html?nocache=1

15 gânduri despre “Vladimir Tismăneanu: Despre Ialta și compromisuri în politică

  1. Completare: probabil predarea refugiatilor din URSS catre Stalin putea fi evitata. In rest americanii si britanicii nu prea puteau face mare lucru.

  2. Tradare a fost si inainte, si atunci, si dupa. Tradarea nu se judeca fata de variante, ci fata de principii.

  3. adib, @2 nu merge cu @3.
    Pentru că marele chilipir negociat de Churchill și Roosevelt la Ialta NU a fost constituit din nimic altceva decât din porcării criminale ca cea de la @3, din care Vestul nu câștiga nimic, Stalin câștiga tot, iar noi pierdeam tot.
    A fost o trădare, pe cât de murdară, pe atât de gratuită (și Machiavelli însuși, așa cum sublinia Olavo de Carvalho, a fost în primul rând un mare loser).
    Și occidentalii au continuat linia asta, a trădării.
    Au ținut în viață cu perfuzii imperiul sovietic, ba chiar l-au umflat cât au putut. în loc să-l lase să crape singur, sub povara propriei ineficiențe și demențe.
    Au pretins că nu văd zecile de milioane de morți.
    Au făcut așa timp de decenii – practic, până la Reagan.
    I-au dat timp lui Ciolpan să-l termine pe Maniu și lui Vișinescu să-l termine pe Mihalache, i-au lăsat pe ruși să extermine și să distrugă tot ce aveau mai bun țările noastre.
    Și, abia în anii 80, SUA a avut un președinte normal, care s-a gândit să rezolve problema cu rușii sub forma „we win, they lose”. A arătat că se poate. Că există și altă variantă (decât aceea în care noi suntem dați pe mâna rușilor).

    Dar Reagan nu mai este. Occidentalii se mândresc și acum cu Churchill și Roosevelt. Și se țin într-una de Ialte, în continuare.
    S-ar putea, adib, să apucăm și noi să experimentăm pe piele proprie consecințele „pragmatismului” urmașilor politici ai lui Churchill și Roosevelt, care sunt oricând gata să bată palma cu urmașul lui Stalin pe seama noastră. Uite cum i-au lăsat Georgia și Ucraina. Uite cu ce nerușinare discută Merkel și Hollande soarta Ucrainei cu Putin. Asta e tradiția Ialtei. Nu le trece prin cap că poate ucrainenii au alte planuri pentru țara lor. Nu le trece prin cap să-l oprească pe kaghebist. Îi dau tot de pretinde, iar tupeul ăluia crește pe măsura tâmpeniei și lașității criminale a Vestului, amenințând deja chiar Vestul însuși. Știi ce mi-a răspuns o nemțoaică, atunci când i-am zis chestia asta? Că n-au altă variantă…

  4. Nu știu ce să zic de buna credință vestică ce se întâlnea cu nemărginitul cinism stalinist.
    Exemplu: La Ialta, Churchill și Roosevelt au acceptat, printre altele, că NKVD acționa cf. regulilor și uzanțelor „of the war on land” lăsându-i lui Stalin mână liberă să distrugă rezistența armată din Polonia. (Polonezii au perceput asta ca trădare.)

  5. La data cand a avut loc conferinta de la Ialta (4-11 februarie 1945), frontul sovietic ajunsese destul de departe.

    Aproximari:
    Frontul de Est 1 august 1944 – 31 decembrie 1944
    Frontul de Est 1 ianuarie 1945 – 11 mai 1945

    Intelegerea de la Ialta putea fi evitata, dar in teren aveam de a face cu o dominatie puternica a Armatei Rosii, care putea fi inlaturata doar prin razboi, unul pe care insa Occidentul nu a mai dorit sa il duca. Din pacate.

    Impresia mea e ca europenii actioneaza in traditia acordurilor de la Munchen, Peace For Our Time a la Neville Chamberlain, nu potrivit ideilor din spatele Conferintei de la Ialta. Armata rusa nu se afla in inima Europei, ci in estul Ucrainei, iar eurocratii prorusi Merkel si Hollande preseaza Kievul sa accepte Peace For Our Time.

    Ne aflam intr-o situatie foarte proasta.

  6. < Iar la insistenţele lui Maniu de a i se spune adevărul, dacă am fost vânduţi sferei de influenţă ruseşti, reprezentanţii Aliaţilor au negat, până când ambasadorul Clark Kerr i-a spus lui Rică Georgescu că „UNUL DIN CELE MAI NEPLĂCUTE LUCRURI CE I S-A CERUT SĂ LE FACĂ A FOST SĂ MINTĂ UN OM DE TALIA LUI MANIU” > http://www.procesulcomunismulu.....iu2p_7.htm
    Cuvântul trădare are o rădăcină comună cu ”trade” din engleză. E vorba de a târgui, de a vinde, de a negocia, ceva ce nu se târguiește, vinde, negociază. Acesta este înțelesul moral și din el decurg termenii folositi în armată sau în relațiile internaționale. Nu e în primul rând vorba de hărți și de documente scrise pe puncte.

  7. @5 Anca Cernea
    Nu ati amintit de zecile de mii de soldati occidentali care au murit in Coreea, in Vietnam, in Malaiezia si in multe alte locuri, luptand impotriva comunismului. Si nu e vorba doar de americani: in Coreea au murit si englezi, francezi, australieni, olandezi, belgieni, turci, greci, neo-zeelandezi etc. Acestia nu s-au dus acolo de capul lor: au fost trimis acolo de guvernele lor, pe banii populatiei din tarile lor. In Malaiezia britanicii s-au luptat 12 ani cu comunistii. Si au castigat.

    In 1945 situatia era de asa natura incat nu se putea face un razboi cu URSS. Va amintesc ca la alegerile din 1945 din Marea Britanie au castigat pentru prima data laburistii. Opinia publica dorea parea, dorea masuri sociale. Imperiile coloniale erau in pragul imploziei. In Grecia si China era razboi civil intre comunisti si anti-comunisti. Japonia nu era infranta si lupta cu ei nu se anunta usoara. Exista un risc ca Stalin sa faca o pace separata cu japonezii, sa isi imparta ceva teritorii prin Mongolia/China/Coreea si sa se alieze impotriva americanilor.( ceva de genul: Va dam o parte din Siberia, daca ne ajutati sa luam Alaska).

    Liderii occidentali aveau in minte situatia de dupa primul razboi mondial, cand au izbucnit revolutii comuniste in mai multe tari. Le era teama ca daca incep un nou razboi, se poate intampla asta si in Occident. Ar fi fost o catastrofa, caci comunismul ar fi avut mai multe resurse de distrus, si poate nu s-ar fi prabusit in 50 de ani, ci in 150 de ani.

    Europenii s-au luptat cu musulmanii si cu otomanii sute de ani. Dar au mai facut si pace din cand in cand, o tara care sta intr-un permanent razboi se prabuseste in cele din urma. Pot crestinii din Palestina si Siria sa zica ca au fost tradati dupa sec xiii, dupa prabusirea statelor intemeiate de cruciati? Pur si simplu frontul nu era in Palestina, era la Belgrad, era in tarile romane, la Budapesta, la Viena.

  8. (AFP) – Russia on Thursday defied critics by unveiling a monument to the watershed 1945 „Big Three” Yalta summit, despite objections from an ethnic group persecuted under Joseph Stalin’s rule.

    The 10-tonne monument was inspired by enduring images of then Soviet leader Stalin, US president Franklin D. Roosevelt and British prime minister Winston Churchill meeting in the Crimean peninsula town of Yalta to decide the fate of the post-war world.

    But Crimean Tatars, a Turkish-speaking Muslim population, have been hostile to the statue because under Stalin they were accused of collaborating with Nazi Germany and deported to Central Asia. Many of them died of starvation and disease.

    The unveiling of the bronze sculpture at the Livadia Palace, just outside Yalta, coincides with the 70th anniversary of the Yalta conference which took place from February 4-11, 1945, after Stalin insisted the leaders meet on Soviet territory.

    Just like the famous pictures of the meeting, the sculpture by Russian artist Zurab Tsereteli depicts the three leaders seated on chairs, a disabled Roosevelt between Churchill and Stalin.

    The figures of the two Western leaders are 3.2 metres (10 feet) high, while the statue of the Soviet host — who according to Western memoirs dominated the talks — is ten centimetres (four inches) higher.

  9. La Moscova, la semnarea armistițiului (septembrie 1944) : …într-un fel, erau spectaculoase participările anglo-saxone la „discuţii”. Spectaculoase nu prin amploare ci prin reducţie la minimum. Cele mai lungi erau „no objection”, mai reduse, un simplu; ”no„ şi reducerea la minimum: un simplu gest negativ fizic făcut din cap. Atât de reduse dar o anume expresie tot cuprindeau. Am uitat că au zis de câteva ori şi „yes„. O dată, o singură dată, la ştiinţa mea, cei doi ambasadori au intervenit efectiv. Au socotit necesar pentru această singură intervenţie să-1 repeadă pe Vişoianu pentru a-1 ajuta pe Molotov. Averell Harriman, cu greutate şi sobrietate, i-a arătat că şi guvernul american e de acord cu cel sovietic, iar Şir Archibald Clark-Kerr, a ţinut morţiş să deducă în comparaţie „că nici
    guvernului englez nu i-a cerut guvernul francez o asemenea asigurare, fiindcă cui poate să-i treacă prin cap că trupele engleze vor rămâne în continuarea ocupaţiei fireşte temporară”.

    … Iar despre politica anglo-saxonă incoerentă, dar în care credeam pentru că nu ştiam că conţinea o totală doză de abandon – cristalizată în procente şi mascată cu principii generoase, bogat formulate:,,. ..Să nu se retragă dl. luliu Maniu”. Fără ipocrizie, misiunea americană de la Bucureşti a demisionat în bloc, după Conferinţa celor trei puteri de la Moscova, faţă de ridicolul rezultatului – „. Cedaţi, cedaţi, economic şi financiar, ca să salvaţi politicul!” Fără excepţie de fiecare dată acelaşi lucru îl recomandau toţi. Părând că ne şi dădeau speranţe care de altfel, ar fi concordat cu interesele tuturor. De
    aceea, n-am putut crede în ipocrizia respectivă.

    https://archive.org/stream/Camil_Demetrescu-Memorii_06__/Camil_Demetrescu-Memorii_06___djvu.txt

    Ehe, să fi știut Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Camil Demetrescu, Victor Rădulescu-Pogoneanu că nu era trădare, altfel ar fi privit lucrurile la Sighet și Râmnicu Sărat…

  10. @7 Vlad. Hărțile acelea nu dovedesc puterea sovietelor câștigată prin luptă cinstită în WW2, ci spațiul de manevră cedat de occidentali sovieticilor – pe care, mai întâi, i-au salvat de nemți, apoi i-au salvat de foame – povestește despre asta și Aleksander Watt, în Secolul meu.

    @ adib. Nu, nu am amintit. Pentru că nu e relevant. În deceniile de după WW2, au existat, într-adevăr, și unele încercări ale occidentalilor de opune o rezistență – inconstantă și insuficientă, sabotată de proprii factori de decizie la nivel politic – expansiunii sovietice pe glob. Nu e locul aici să enumerăm toate detaliile succesiunii de trădări occidentale – în care victoriile militare au fost mai totdeauna anulate de trădări politice, iclusiv trădarea propriilor militari de către politicieni.
    Trădarea occidentalilor de Yalta a fost trădare intenționată, cinică, premeditată, precedată și urmată de alte trădări identice. Dacă au fost și unele mișcări de sens contrar, nu a contat prea mult, pentru că suma algebrică a mișcărilor occidentale de până la Reagan, a dat mereu în favoarea sovieticilor și comuniștilor, în orice colț al planetei.

    Aș spune că trădarea este default setting la ăștia. Și Reagan ar fi o excepție, care, din păcate, nu s-a repetat.

  11. Despre „buna credință” a lui Roosevelt, înșelată de cinismul lui Stalin, a se vedea rolul agenturii sovietice, acționând (fiind pusă acolo de Președinte) la cel mai înalt nivel decizional în cadrul administrației Roosevelt.
    Agenții sovietici Harry Dexter White și Alger Hiss s-au ocupat de poziția americană la Yalta și, ulterior, la nașterea ONU – adică, de configurarea ordinii internaționale postbelice.

    cea mai importantă mărturie istorică despre asta e Witness, de Whittaker Chambers.

    Dar nu numai acolo. Recomand, de exemplu, acest articol:
    http://ericmargolis.com/2010/0.....-betrayal/
    interesantă și istoria generalului Patton, care a insistat pentru continuarea războiului împotriva lui Stalin – și a fost destituit, apoi a murit brusc, într-un accident misterios

    Despre „buna credință” a lui Churchill, înșelată de cinismul lui Stalin, a se vedea, de exemplu, The Great Powers and Poland, from Versailles to Yalta, de Jan Karski

    iată și câteva citate din naivul premier britanic:
    Churchill la Yalta, închinând paharul în cinstea lui Stalin:
    „Simțim că avem în el un prieten, în care putem avea încredere” sursa aici.

    Churchill, către generalul Anders – când acesta i-a reproșat trădarea de la Yalta:
    „Noi nu v-am garantat granițele de est ale Poloniei (…) Acum nu mai avem nevoie de voi” sursa aici

    Churchill îi scria lui Stalin în 1943 – despre cum a blocat el eforturile guvernului polonez în exil de a face lumină în privința masacrului de la Katyn :
    „Ca urmare a puternicii împotriviri a lui Eden, Sikorski a luat decizia să nu mai ceară autorităților Crucii Roșii de la Berna începerea procedurilor (de anchetă în privința Katyn-ului, NT) . Va opri și polemicile din presă. În acest context, verific posibilitatea de a reduce la tăcere acele documente poloneze din țară, care atacă Uniunea Sovietică, și, în același timp, pe Sikorski, privind posibilitatea cooperării cu guvernul sovietic.” sursa aici
    (a propos de Sikorski, poate ar fi de discutat și despre „accidentul” de la Gibraltar, și despre faptul că Anglia nu permite nici acum accesul la documente în această privință

    Despre felul cum americanii (ăia de stânga, adică ăia care au condus destinele SUA în cea mai mare măsură în acest timp) au ținut cu perfuzii imperiul sovietic preț de jumătate de veac, recomand:
    The best ennemy money can buy, de Anthony Sutton
    http://vho.org/aaargh/fran/livres10/SUTTONbest.pdf

    Despre felul cum, la Yalta, Churchill și Roosevelt, mânați de cea mai curată „bună credință”, i-au dat lui Stalin mână liberă să distrugă rezistența armată subterană a polonezilor și i-au promis că niciodată nu vor sprijini la Varșovia vreun guvern ostil URSS, găsiți documente aici – (autorii nu pot fi acuzați de rusofobie, o, nu…)

  12. Mă scoate din sărite clişeul că aliaţii n-au avut încotro, că doar nu puteau declanşa al treilea război mondial pentru România.

    Nu-i obliga nimeni să declanşeze al treilea război mondial, dar ticăloşiile şi trădările aliaţilor din timpul războiului ar umple volume întregi.
    Cine i-a pus să taie ajutorul cetnicilor monarhişti din Jugoslavia, reprezentanţii guvernului legal din exil stabilit la Londra şi, în schimb, să finanţeze bolşevicii lui Tito?

    De ce englezoii în timpul războiului au susţinut armata comunistă ELAS din Grecia sub pretextul luptei antinaziste, ELAS declanţând apoi în 1944 războiul civil pentru bolşevizarea Greciei?

    Cum s-a putut ca în OSS (precursorul CIA) să intre americani comunişti, veterani din brigada internaţionalistă stalinistă „Abraham Lincoln” din Spania? Cum s-a acceptat ca după debarcarea din Italia aceşti americani bolşevici să instaleze în satele italiene, în numele SUA primari comunişti?

    Cum l-au înarmat americanii pe Ho Şi Min în Vietnam în 1945 în numele luptei antijaponeze când era clar că Japonia pierduse războiul?

    Cum s-au uitat ei două luni (anglo-americanii) în timp ce nemţii exterminau răsculaţii anticomunişti din Varşovia, doar ca să nu se supere Stalin?

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.