Monitorul Neoficial    preluat din  

Vladimir Tismăneanu: Fantasmele socialiste ale colonelului Chavez

[...]

Cine vrea sa inteleaga cum poate fi distrusa o democratie si cum poate fi ruinata o economie trebuie sa studieze experimentul socialismului bolivarian al colonelului Hugo Chavez (1954-2013). Cunosc relativ bine climatul politic si cultural din Venezuela, am locuit acolo cateva luni in 1982, am legaturi de familie si numerosi prieteni la Caracas. Dupa dictatura lui Perez Jimenez, deci dupa 1958, Venezuela a fost o democratie reala, chiar daca existau, cum este firesc, numeroase probleme.

Avantajul si blestemul tarii s-a numit petrol, deci sansa constituirii unor averi enorme si a risipei organizate statal. Dar au existat partide politice reale, cultura a inflorit, s-a constituit o clasa de mijloc. Era ceea ce regretatul antropolog Fernando Coronil a numit “un stat magic”. Prea multi cetateni asteptau minuni din partea acestui stat.

Dupa un scurt episod de guerrilla rurala in anii 60, tara a fost ferita de convulsiile violente cunoscute in America Centrala, in Peru (“Sendero Luminoso”) ori in sudul continentului. Din pacate, multi intelectuali au minimalizat virtutile democratiei si au exaltat proiectele nebuloase ale unor profeti de balci. L-au atacat pe respectatul politician crestin democrat Rafael Caldera fara a pricepe ca alternativa era un autoritarism dezastruos. Astazi multi dintre acestia regreta orbirea de-atunci.

Convins ca detine o misiune providentiala, colonelul Hugo Chavez a incercat mai intai sa ajunga la putere pe baza unui puci miltar. A esuat. Dupa care s-a dedicat caii parlamentare de cucerire a puterii. Dascalul sau ideologic a fost si ramane Fidel Castro. Unul dintre mentorii sai a fost octogenarul filosof marxist de origine maghiara, stabilit in Anglia, Istvan Meszaros, discipol al marxistului gnostic Georg Lukacs. In tinerete, Chavez a cochetat cu peronismul si chiar cu fascismul. Apoi a devenit castro-guevarist.

Odata devenit presedinte, Chavez a pornit atacul impotrva mediilor de informare independente si a declansat actiuni de ingradire pana la sufocare a pietii libere. Anti-americanismul obsesiv a devenit ingredientul principal al politicii externe a Venezuelei lui Chavez. A dezvoltat relatii apropiate cu Putin si Ahmadinejad. In ansamblul stangii populiste din America Latina, Chavez este azi campionul unui radicalism virulent, diferit ca filosofie si ca intensitate de pozitiile liderilor din Brazilia ori Uruguay. Nu a ezitat sa foloseasca in campaniile sale arma otravita a xenofobiei si antisemitismului.

La alegerile din toamna anului trecut, Chavez a castigat. Dar nu cum si-a dorit el, cu acea hiper-majoritate din trecut care sa-i ingaduie continuarea cu impunitate a unor politici catastrofale. De data aceasta, delirul n-a mai rentat, nu a mai dat roade. Opozitia democratica a reusit sa obtina circa 45 la suta din voturi, o izbanda extraordinara in conditiile imenselor presiuni si intimidari la care a fost supusa. Mobilizarea civica a fost impresionanta.

Excitatia politica permanenta, incontinenta verbala exacerbata, delirul revolutionar intretinut prin toate mijloacele, si-au epuizat capacitatile electrizante. Candidatul opozitiei, Enrique Capriles Radonski, demonizat de Chavez, este un politician tanar, competent, credibil, inteligent si rational, adeptul unei democratii pluraliste reale. Alegerile din 2012 au inaugurat sfarsitul erei Chavez si inceputul revenirii Venezuelei la democratie. Decesul lui Chavez consfinteste acest lucru.

Marele istoric Robert C. Tucker a scris ca de-stalinizarea nu a inceput in februarie 1956, cand Nikita Hrusciov a denuntat cultul personalitatii lui Stalin, ci pe data de 5 martie 1953, deci in ziua mortii lui Stalin. Cred ca tot pe 5 martie, sase decenii mai tarziu, a inceput de-chavizarea Venezuelei.

Vladimir Tismăneanu

Comentează

*

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.