Vladimir Tismăneanu
[...]
Scria Camus si avea deplina dreptate: “Niciunul dintre relele pe care totalitarismul pretinde a le remedia nu este mai rau decat totalitarismul insusi”. Iar Orwell propunea aceasta terifianta imagine pentru experienta vietii intr-un regim totalitar: “Imaginati-va un om cu o cizma peste gura, pentru vecie”. Teroarea si ideologia, o stim de la Hannah Arendt, se ingemaneaza in acest nou tip de politica care urmareste distrugerea cetateanului, a omului ca persoana morala si juridica.
http://www.blogary.ro/2011/09/reflectii-despre-11-septembrie-nihilism-si-antiamericanism/#comments
Expresie paradigmatica a mentalitatii si practicilor totalitare, stalinismul s-a nascut din leninism, un marxism rusificat, a fost copilul sau legitim. Gramatica mitologiei staliniste a fost codificata in “Cursul Scurt de istorie al Partidului Comunist (bolsevic) al URSS”. Intr-un regim logocratic, textul oficial capata valoare de evanghelie, de revelatie divina. In memoriile sale, Dmitri Sepilov, redactor-sef al “Pravdei” in ultimii ani de viata ai lui Stalin, apoi ministru de externe, epurat in iunie 1957, povesteste cum dictatorul petrecea ore in sir examinand maniacal, cuvant cu cuvant, textul machetei unui nou manual de economie politica. Scrierea unui asemenea manual, spunea Stalin, este “o sarcina istorica” (Dmitrii Shepilov, “The Kremlin Scholar: A Memoir of Soviet Politics under Stalin and Khrushchev”, Yale University Press, 2007, p.25).
Am discutat semnificatia “Cursului Scurt”, acest document esential al dogmatismului stalinist cu Cristian Robu-Corcan in cadrul rubricii lunare “Pornind de la Kolakowski” din revista “Obiectiv Cultural”. Nu voi obosi sa o spun: aparitia in romaneste, la editura Curtea Veche, a trilogiei lui Leszek Kolakowski “Principalele curente ale marxismului” este unul dintre cele mai importante evenimente intelectuale din Romania ultimelor doua decenii. Salut asadar consecventa cu care prietenii de idei de la “Obiectiv Cultural” mentin discutia deschisa pe un subiect care ramane, vai, de o stringenta actualitate: natura, dinamica si consecintele radicalismului utopic. Nu cronici de moment, semnalari grabite ale unei aparitii editoriale de exceptie, ci reflectii adanci despre problema Raului, despre nihilismul revolutionar modern, despre persistenta seductiei totalitare dincolo de reculul (temporar?) al miscarilor de masa intemeiate pe organizarea resentimentului social, religios sau etnic, deci pe ceea ce istoricul Peter Gay a definit drept cultivarea urii.
http://cultural.obiectivbr.ro/opinii/52087-pornind-de-la-kolakowski.html
Cristian Robu-Corcan: După ce, prin scrisoarea lui Stalin (1931) adresată revistei “Revoluţia proletară”, Lenin era criticat pentru că nu-şi dăduse seama de pericolul “centrismului” şi al “liberalismului putred” ieşit din relaţiile de dinainte de 1914 dintre bolşevici şi social-democraţia germană, după ce Rosa Luxemburg şi Parvus se situaseră în mai multe rânduri de partea menşevicilor în disputele din partid, după ce toate grupările nebolşevice din mişcarea muncitorească au fost catalogate, invariabil, ca pepiniere ale trădării, în 1938 s-a realizat Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (bolşevic), un Curs scurt redactat de o comisie anonimă. Cursul scurt a făcut carieră – tipărit în milioane de exemplare, a devenit hrana intelectuală a cetăţenilor sovietici. Cursul scurt, apreciază Kolakowski, nu fixa numai o întreagă schemă a mitologiei bolşevice, legată de Lenin şi de Stalin, ci prescria şi un ritual şi o liturghie detaliate, având un conţinut distrugător asupra gândirii critice, fixând formule canonice prin falsificarea istoriei şi exercitarea unui control absolut de către partid asupra minţilor. Vorbiţi-ne puţin despre acest Curs scurt, despre preluările şi adaptările după modelul religios, cu atât mai mult cu cât tocmai v-a apărut la Humanitas volumul “Despre comunism. Destinul unei religii politice”.-
VT: Cursul scurt de istorie al Pc (b) al URSS (Kratkii Kurs) a fost scris de o comisie a CC condusă de Stalin şi din care făceau parte ideologi de vârf, precum Andrei Jdanov, succesorul lui Serghei Kirov în fruntea organizaţiei Leningrad a partidului, precum şi “tinerele speranţe” ale istoriografiei şi filosofiei de partid, între care Piotr Pospelov. În chip ironic, acelaşi apologet al stalinismului care a fost Pospelov avea să fie unul dintre principalii autori, din câte se ştie, ai “Raportului Secret” în care, la Congresul al XX-lea al PCUS, în februarie 1956, era denunţat ceea ce s-a numit cultul personalităţii lui I. V. Stalin (în rusă, “kult licinosti”). În cursul pe care îl ţin anual la Universitatea Maryland despre ascensiunea şi căderea comunismului în veacul al XX-lea, veacul lagărelor de concentrare, al camerelor de gazare şi al religiilor politice cu pretenţii redemptive, discut pe larg semnificaţia ritualică a “Cursului Scurt”.
Statutul său a fost în mişcarea comunistă echivalentul celui al lui “Mein Kampf” în universul ideologic naţional-socialist. Scris în 1938, deci în anul procesului lui Nikolai Buharin, publicat oficial în 1939, acest curs consacra “manualizarea” versiunii staliniste a istoriei bolşevismului şi era de fapt antipodul scrierilor din exil ale nemesis-ului lui Djugasvili, Lev Davidovici Troţki. Stalin citea cu creionul în mână publicaţia troţkistă de exil “Biuleten opozitsii”, ţinea în biblioteca sa personală exemplare cu nenumărate însemnări marginale şi sublinieri din “Istoria revoluţiei ruse”, “Revoluţia trădată” şi “Şcoala stalinistă a falsificării”. Fără să ştie aceste detalii, Orwell scrie în 1984 despre obsesia lui Big Brother legată de scrierile adversarului său exilat, Emanuel Goldstein.
Finalitatea “Cursului Scurt” era, aşadar, negarea cosmologiei politice a bolşevismului originar, întronarea, fără drept de apel, a unei istorii ultimative şi apodictice, în care faptele erau desfigurate până la extincţia completă a sensului lor genuin. Stilul personal de scriitură al “corifeului ştiinţei” era uşor de recunoscut. Retorica stalinistă era impregnată de modelul catehistic, ceea ce o făcea de fapt cât se poate de accesibilă, mai ales în comparaţie cu speculaţiile abstracte ale lui Marx şi infinitele divagaţii, aproape imposibil de urmărit, ale lui Lenin, mereu în lupta cu o fracţiune sau alta. Stalin a redactat (istoricul Jonathan Brent crede că a şi scris) capitolul din “Cursul Scurt” dedicat materialismului dialectic şi istoric.
Ceea ce era frapant ţinea de codificarea quasi-mistică a tezelor lui Engels din “Anti-Duhring”, insistenţa pe modelul triadic de sorginte hegeliană (teză-antiteză-sinteză), afirmarea universalităţii contradicţiilor (abordare dezvoltată apoi de Mao Zedong) şi tăcerea în jurul celei mai subversive legi a dialecticii hegeliene, menţionată de Marx în “Das Kapital”, negarea negaţiei ca direcţie a schimbării. Un alt punct esenţial pentru Stalin era formularea tranşantă, cu exemple deliberat falsificate din istoria recentă a URSS, a legii “intensificării luptei de clasă pe măsura înaintării în socialism”, raţionalizare şi legitimare a Marii Terori. Întreaga istorie a bolşevismului era astfel prezentată drept o schemă maniheistă, teologică, soteriologică şi teleologică, culminând în chip “legic şi obiectiv” în dictatura stalinistă prezentată drept “forma maximă şi desăvârşită a democraţiei”. Se insinua, în filigran, teza “sfârşitului istoriei”.
