Vladimir Tismăneanu: Pe urmele panglicarului Brucan. Despre Victor Ponta si fascismul primordial.

Sa-ti compari adversarii cu Rosenberg si Goebbels este o tactica binecunoscuta.  In perioada de dupa 23 august 1944, in paginile Scanteii, aceasta era metoda utilizata de Silviu Brucan si colegii sai intru denigrare pentru a-i elimina din viata publica pe Iuliu Maniu, Dinu Bratianu si Titel Petrescu.  Spiritul democratic era denuntat drept colaborationism fascist.  Victor Ponta nu are alte argumente impotriva criticilor sai decat insulta grosiera, analogiile aberante, comparatiile suprarealiste.  Cand nu ai argumente logice, psihologice si istorice, improsti cu noroi. Dupa ce a esuat lamentabil in efortul de a deturna in scopuri meschin-politicianiste miscarea de protest sindicala, Ponta se rasuceste in fel si chip, arboreaza masca unui justitiar sans peur et sans reproche.  Este vorba de un stingheritor, jalnic travesti.

Apologetul lui Che Guevara (un profet al violentei, fondator al politiei secrete a regimului Castro), nascocirea lui Adrian Nastase, a reactionat furibund impotriva criticilor perfect justificate formulate de Mircea Mihaies si Mircea Cartarescu in articolele lor aparute in Evenimentul Zilei. Ce spuneau cei doi intelectuali? Nimic altceva decat ca avem de-a face cu o teaca de fasole goala, lipsita de substanta reala, cu un discipol al autoritarismului de sorginte fesenista, cu un stranepot al nomenklaturismului rapace care mizeaza pe sustinerea unor aventurieri declasati, cu un politician firav ca oferta intelectuala si jenant de precar ca perfomanta ideologica, cu un automat care se crede oracolul unei social-democratii sui generis.(…)

“O ura de sorginte si de exprimare nazista” – asa defineste Ponta viziunea celor pe care a decis sa-i puna la stalpul infamiei. In plus, cum nu-si poate controla basescofobia galopanta, el ii numeste pe M. Cartarescu si M. Mihaies “intelectualii Führerului”.  Nici o diferenta cu lexicul exterminismului social al anilor 40 si 50, cu discursurile imbibate de pofta razbunarii ale unor Dej, Ana Pauker, Chisinevschi, Rautu, Nestor Ignat, Silviu Brucan, Sorin Toma.  Se crede acum buricul pamantului, isi clameaza o pozitie de astru principal al unei galaxii a revolutiei strazii. Nu mai vorbeste de Lenin si Guevara, a invatat intre timp sa-i invoce pe Gandhi si Mandela. Cum s-o fi impacand filosofia non-violenţei sustinuta de Gandhi cu chemarile belicoase ale lui Victor Ponta numai el o stie. A vorbi de “Base-Jugend” este o blasfemie. Victor Ponta agita sloganuri antifasciste fara sa-si dea seama ca el insusi se comporta cu un mic Capitan de oaste anarhica.

Am recitit zilele trecute, impreuna cu studentii mei, un eseu de Umberto Eco intitulat “Ur-Fascism” (aparut in 1995 inNew York Review of Books).  Nici una dintre trasaturile fascismului primordial detectate de ganditorul italian nu se regaseste in zona mult-hulita a “intelectualilor lui Basescu”.  Le descoperim in schimb in spatiul locuit de Victor Ponta si partizanii sai: actiune de dragul actiunii; diabolizarea dezacordului; respingerea modernismului; apelul omogenizant si demagogic, tipic peronist, la toti cei frustrati, marginalizati, la “osanditii soartei”, la descamisados; jignirea inteligentei critice prin incurajarea fiecarui saltimbanc sa se creada erou; colectivismul populist intemeiat pe resentiment social; manipularea conceptelor si recursul la ceea ce Orwell numea Newspeak. Sa ne mire atunci ca Sorin Oprescu, alta vedeta (re)suscitata din campul pesedist celebreaza verticalitatea morala a trambitasului ceausist VadimTudor?  Sa ne mire ca Victor Ponta profereaza cuvinte de ocara la adresa unor straluciti intelectuali democratici cata vreme nu mi-l amintesc sa fi scos vreun cuvant critic despre Vadim ori despre colegul sau de partid, Adrian Paunescu, conducatorul sarabandelor indobitoricii colective numite “Cenaclul Flacara al Tineretului Revolutionar”?  Nu era Paunescu de fapt menestrelul fascismului renascut?  Victor Ponta poate sa fie linistit: nici Mircea Cartarescu, nici Mircea Mihaies, nici alti intelectuali critici nu-l urasc. Ura si dispretul sunt lucruri diferite. Nu cred ca N. Carandino, directorul Dreptatii, l-a urat pe Brucan, panglicarul instigator la crima politica de la Scanteia. Dar in mod cert l-a privit cu dezgust.