Vladimir Tismăneanu: Virtuți și vicii. Stalin, Machiavelli și relativismul moral

    Print Friendly, PDF & Email

    Stiu ca suna socant, dar nu se poate nega ca Stalin a avut o Weltanschauung si a fost, in felul sau, un intelectual. Unul autodidact, homicid, liberticid si fanatic, dar un intelectual. Nu fusese si Engels in fond un autodidact? Tot astfel, nu putem ignora afinitatile dintre bolsevism si traditia radicalismului politic si filosofic, occidental si rus. Marxismul a fost apoteoza relativismului etic, a suspendat distinctiile traditionale dintre bine si rau, a definit binele in chip instrumental, utilitar si pragmatic, drept tot ceea ce serveste cauza mesianicului proletariat, clasa presupus mantuitoare. In cateva notatii mult timp secrete, Stalin si-a definit tabla de valori, a identificat ceea ce el privea drept viciu (ori, daca vreti, pacat) si ceea ce-i aparea drept virtute.

    In romanul lui Arthur Koestler, “Intuneric la amizaza” (Darkness at Noon), personajul principal, vechiul bolsevic Nikolai Rubaşov, afirma ca “Numarul 1″ (adica Stalin) tinea drept carte de capatai “Principele” lui Machiavelli. Este vorba de un machiavelism sui generis, nu de recunoasterea si cultivarea dimensiunii umaniste a operei florentinului. Biograful lui Lenin, Stalin si Trotki, Robert Service (Fellow al Academiei Britanice si al Colegiului St Antony’s de la Oxford), a avut acces la biblioteca personala a lui Stalin si a putut consulta volumul lui Lenin, “Materialism si empriocriticism”, editia din 1939, cu adnotarile “genialului continuator”. La acel ceas istoric (il faisait minuit dans le siècle,scria Victor Serge), secretarul general nu mai avea niciun rival notabil, Marea Teroare isi atinsese scopurile genocidare, peste un an disparea, ucis la Coyoacan, in Mexic, de agentul NKVD Ramon Mercader, ultimul sau concurent ramas in viata, Nemesis-ul impardonabil, Lev Trotki. In 1939, aparea “Cursul Scurt de istorie al PC (b) al URSS”, codificarea definitiva a cosmologiei, eclesiologiei si demonologiei staliniste.

    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/liturghii-bolsevice-stalin-cursul-scurt-si-gramatica-totalitarismului/

    Pe pagina alba finala a cartii lui Lenin (celebrare a unui materialism filosofic pe cat de naiv, pe atat de agresiv), fara vreo legatura cu polemica dintre fondatorul bolsevismului si Mach ori Avenarius, Stalin scria: “NB! Daca o persoana este: 1. puternica (spiritual), 2) activa, 3) inteligenta (ori capabila), atunci este o persoana buna indiferent de orice alte ‘vicii’” Dupa care urmeaza enumerarea a ceea ce “corifeul stiintei” considera drept vicii: “1) slabiciunea, 2) lenevia, 3) stupiditatea”. Acestea sunt singurele lucruri, scria Stalin, care pot fi considerate vicii. Deci nu trufia, nu orgoliul, nu avaritia, nu fatarnicia, nu ipocrizia, nu cruzimea, nu miselia, nu cupiditatea, nu rapacitatea, nu egoismul, nu invidia, nu gelozia turbata, nu pacatele carnale. Sa ne miram ca putin ii pasa lui Stalin de orgiile sexuale ale lui Nikolai Ejov ori de violurile comise de Beria, acel serial rapist? Este frapant ca in aceste randuri catusi de putin menite sa ajunga vreodata publice, Stalin recurge la limbajul etic traditional, vorbeste de virtuti si de vicii. Dar nu este nicidecum vorba de o recuperare, fie si ca marturisire intima, a traditiei crestine pe care o studiase candva la Seminarul Teologic din Tbilisi, ci dimpotriva.

    Robert Service are dreptate: “The content of the commentary is deeply unChristian; it is reminscent more of Niccolo Machiavelli and Friedrich Nietzsche than of the Bible. For Stalin the criterion of goodness was not morality but effectiveness. … Furthermore, the fact that the characteristics despised by Stalin were weakness, idleness and stupidity is revealing. Stalin the killer slept easily at night.” (Robert Service, “Stalin: A Biography”, Harvard University Press, 2004, p. 342) Asa si-l imagina pe Stalin si detinutul Rubaşov, fost comisar al poporului, fost erou al Revolutiei, “demascat” drept tradator, in romanul lui Koestler.

    Este simptomatic ca aceste reflectii despre ceea ce s-ar putea numi anti-etica personala a lui Iosif Djugasvili au fost asternute pe ultima pagina a unei carti de Lenin. Fara Lenin, Djugasvili n-ar fi devenit Stalin. Nu stim daca Stalin l-a citit pe Nietzsche, dar stim ca Lenin tinea in propria bibioteca “Also sprach Zarathustra” cu insemnarile sale (Bernice Glatzer Rosenthal a scris o carte superba pe tema relatiei intelectuale dintre bolsevici si Nietzsche). Gorki, Bogdanov si Lunacearski au incercat sa-l impace pe pe Marx cu Nietzsche. Service observa, si nu este primul, ca Stalin a avut propria copie din “Principele”, cu note personale pe margini, dar volumul a disparut din arhive. Cine l-o fi sustras? Unde o fi acum? Poate ca in biblioteca secreta a vreunui oligarh. Sunt autori care sustin ca si Hitler avea copia sa din “Principele”, o carte la care tinea in chip special. Antonio Gramsci, referindu-se la partidul de avangarda de tip leninist il numea, admirativ, “Principele modern”.

    Curajul era asadar valoare care innobileaza actiunea umana, indiferent de finalitatea ei. Scrie Service: “His insistence on the importance of courage could have derived from Machiavelli’s supreme demand on the ruler: nameley that he should have vertù. This is a word barely translatable into either Russian or English; but it is identified with manliness, endeavour, courage, and excellence. Stalin, if this is correct, saw himself as the embodiment of Machiavelian vertù.” (p. 343). Un despot paranoic si sociopat care se proiecteaza in eroii care au schimbat soarta lumii, se confunda pe sine cu creatorii de imperii si de religii pana chiar ajunge unul. Absolutizarea scopului final si sanctificarea mijloacelor nu a inceput insa cu Stalin. Machiavelismul revolutionar, spre a relua conceptul lui E. A. Rees, se inrudeste cu viziunile deopotriva cinice si exaltate despre “metapolitica”, despre romantizarea, re-vrajirea lumii prin mit, comuniune si sacrificiu. In ce ma priveste, nu cred ca intalnim in cazul lui Stalin vertu in sensul real pe care il avea in vedere Machiavelli. Nu cred ca Bertrand Russell avea dreptate cand numea “Printul” a handbook for gangsters. Dar nu este mai putin adevarat ca gangsterii ideologici stiu cum sa rasuceasca si sa desfigureze un text filosofic astfel incat ceea ce a fost conceput drept glorificare a virtutii civice sa devina justificarea non-virtutii cinice.

    (Fragmente din prelegerea de incheiere, honors seminar despre “Revolutiile din 1989″, curs pe care l-am tinut la Universitatea Maryland in semestrul de toamna in 2011).

    […]

    Vladimir Tismăneanu

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.