Vladrimir Tismaneanu: Revolutia sugrumata: Procesul Ceausescu si geneza puterii feseniste

    Print Friendly, PDF & Email

    Vladimir Tismaneanu Una dintre marile intrebari ramase inca fara raspuns (ori fara un raspuns definitiv) legate de revolutia din decembrie 1989 are de-a face cu procesul inscenat de noua putere impotriva cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. Tiranicidul (probabil justificat) a fost prezentat drept implinirea pe cale judiciara a vointei poporului. Nicolae si Elena Ceausescu au respins legitimitatea tribunalului militar si au cerut sa vorbeasca in fata “Marii Adunari Nationale”. Au respins apararea din oficiu care, oricum, era o parodie penibila a ce-ar fi implicat o asemenea pozitie. Presedintele completului de judecata a recurs la un limbaj agresiv, umilitor si arogant, menit sa dovedeasca reprezentantilor Consiliului FSN, deplasati la Targoviste sa pregateasca si supravegheze lichidarea ultimului secretar general al PCR, presedintele RSR, comandant suprem al Fortelor Armate, precum si a sotiei sale, cat de devotat este celor instalati la putere in urma revoltei populare spontane, utilizata si manipulata cinic. O spun cat pot de apasat: milioanele de romani care au iesit in strada in acele zile cerand sfaristul si provocand caderea unui regim criminal si ilegitim aveau dreptate din toate punctele de vedere: politic, moral, social si civilizational.

    Sistemul totalitar comunist fusese barbar, represiv si inuman de la inceput, strain de valorile patriotice si opus lor, strain de valorile democratice si opus lor. Asasinarea pseudo-legala a dictatorului era insa altceva. Un stat de drept nu se cladeste pe o farsa judiciara. Scenariul a fost, cel mai probabil, conceput de Silviu Brucan in consens cu Ion Iliescu si Petre Roman. S-a ticluit trama unui show-trial, a unui proces spectacol. Tele-revolutia avea nevoie de o tele-executie. Generalul Victor Atanasie Stanculescu, membru al CC al PCR ales la Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, prim-adjunct al Ministrului Apararii Nationale (specializat in tranzactii cu armament), investit de Ceausescu cu conducerea Armatei dupa sinuciderea generalului Vasile Milea, a fost de fapt regizorul acelui grotesc spectacol, acompaniat de straniul geolog cu pasiuni mistico-oculte Gelu Voican-Voiculescu si de profesorul de socialism stiintific de la “Stefan Gheorghiu”, Virgil Magureanu. Un trio mai mult decat bizar.

    Faptul ca Stanculescu a jucat rolul decisiv in anihilarea fizica a lui Ceausescu probeaza fara putinta de tagada ca a fost vorba de o lovitura de stat (din punctul de vedere al institutiilor care au functionat in Romania intre decembrie 1947 si decembrie 1989). Voican-Voiculescu si Magureanu au fost activi in lunile urmatoare (Magureanu in anii urmatori) in actiunile de neutralizare a societatii civile, de decredibilizare a opozitiei democratice si de mentinere a unui status quo convenabil lui Ion Iliescu si echipei sale perestroikiste.

    Nu exista, la 25 decembrie 1989, o baza legala clara pentru acel tribunal. Completul de judecata, procurorul, avocatii, erau de fapt marionete puse in actiune de noii papusari. Temeiul legal a fost creat a posteriori, abia pe 27 decembrie si a fost anuntat public de succesorul lui Ceausescu in fruntea tarii, Ion Iliescu. Disidentii, intre care Doina Cornea, Ana Blandiana si Mircea Dinescu, care fusesera cooptati strict simbolic in Consiliul FSN, erau de-acum ignorati si marginalizati. Nomenclatura s-a regrupat cu o viteza fulgeratoare si a luptat (lupta inca) sa-si pastreze nerusinatele privilegii. Ceausescu a fost impuscat pentru a scapa de un martor periculos. Mai mult, procesul cuplului Ceausescu era menit sa previna procesului regimului comunist. Ceausescu a trait si a murit ca un true believer, ca un fanatic comunist. La fel si sotia sa. Au murit cantand “Internationala”.

    Generalul Stanculescu nu spune adevarul atunci cand afirma ca, daca fostul dictator ar fi fost lasat in viata, Romania ar fi devenit teatrul unui cumplit razboi civil. Iliescu, Brucan, Voican-Voiculescu, Petre Roman, Dumitru Mazilu au patronat cu totii acel proces macabru, un fals exorcism care nu avea cum sa duca la un catharsis colectiv. Vinovat de numeroase crime, inclusiv cele comise in anii colectivizarii fortate, Nicolae Ceausescu nu a fost judecat pentru aceste faradelegi, ci in numele unor acuzatii fabricate, nascocite din ratiuni propagandistice. Nici azi nu este clar de ce a trebuit ucisa Elena Ceausescu (sa nu fiu gresit inteles, n-am nutrit niciodata vreo urma de simpatie pentru ea, dar nu despre acest lucru este vorba aici). Victor Stanculescu n-a avut curajul sa-i priveasca in ochi pe cei carora le jurase credinta si pe care i-a tradat fara reticente. Ion Iliescu n-a avut curajul sa se infatiseze in sordida sala de pseudo-tribunal din prafuita cazarma de provincie. Era de-acum ocupat cu impartirea “placintei”.

    Ulterior, Mazilu, care era (ori parea a fi) cel mai radical anti-comunist in cadrul juntei ajunsa la putere, s-a despartit de noii lideri (ori a fost ajutat sa se desparta prin informatiile scurse convenabil in presa privind trecutul sau de director al Scolii de Securitate). Sangele varsat de peste o mie de cetateni pasnici ai Romaniei a fost alibiul noii puteri pentru a poza in “emanatie” a unui proces revolutionar. In fapt, revolutia a fost confiscata, deturnata si sugrumata. Au trebuit sa treaca doua decenii pentru ca Romania sa ajunga sa se confrunte cu acele tulburi momente. Un stat de drept care isi ignora originile, fie ele chiar si atat de controversate, nu este unul robust. O democratie intemeiata pe amnezie si falsificari ale istoriei nu este una credibila. Natura autoritara a regimului impus in decembrie 1989 nu poate fi inteleasa fara a lamuri ce s-a intamplat la Targoviste, in urma cu un sfert de veac, in ziua de Craciun a anului 1989 atunci cand sefii garzii pretoriene l-au lichidat pe cel caruia ii jurasera eterna, neclintita credinta. Omul pe care il aplaudasera frenetic cu doar cateva saptamani mai devreme. Riturile bizantine ale comunismului dinastic culminau intr-un asasinat judiciar cu functie ritualica. Pentru a se legitima, puterea neo-comunista avea nevoie de un tap ispasitor, Ceausescu era candidatul perfect pentru aceasta pozitie. Narcisist si megaloman, facuse tot ce era nevoie pentru a se califica.

    PS: O coincidenta cu misterioase intelesuri face ca astazi, de Craciun, sa fie si premiera pe internet a filmului “The Interview”. La 25 de ani de la asasinarea lui Ceausescu de catre lacheii sai, un film despre posibilul destin al monstrului de la Pyonyang (Phenian). Un prilej de meditatie la soarta dictatorilor si la perisabilitatea puterii lor aparent infinite. Celebrating Christmas with James Franco…

    Articolul de mai sus este versiunea actualizata a unui eseu aparut aici, pe “Contributors”, in luna mai 2012.

    http://www.contributors.ro/cultura/anatomia-unei-inscenari-judiciare-ultimele-ore-ale-cuplului-ceausescu/

    2 gânduri despre “Vladrimir Tismaneanu: Revolutia sugrumata: Procesul Ceausescu si geneza puterii feseniste

    1. 1. CFSN s-a fondat pe 27.12.1989 ca organ al puterii de stat. În consecinţă, Ion Iliescu a uzurpat puterea de stat când pe 25.12.1989 a dat un decret de constituire a tribunalului milita pentru judecarea soţilor Ceauşescu. În consecinţă, tribunalul a fost ilegal şi asemenea faptă este o infracţiune.

      2. Procesul în sine a fost o mascaradă din toate punctele de vedere. Nu mai intru în detalii.

      3. Chiar şi în urma acestei mascarade pe decizia tribunalului scria că cei doi inculpaţi aveau dreptul la recurs, drept care le-a fost încălcat, ei fiind omorâţi pe loc.

      4. RS România era un stat de drept la 25.12.1989 în sensul că funcţionau legi privind uzul de armă, regulamente militare, Cod Penal şi Cod de Procedură Penală, care stabileau clar procedurile de urmat de către Procuratura militară sau, după caz, de cea civilă, în cazuri de omor. Legile aflate în vigoare atunci nu au fost suspendate niciun moment pentru că decretul lui Ceauşescu privind starea de urgenţă nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
      Cu toate acestea, Procuratura şi-a încălcat grosolan atribuţiile. Trebuia deschis câte un dosar pentru omor pentru fiecare victimă în parte, culese probe, efectuate autopsii, audiaţi martori. Astfel s-ar fi elucidat cea mai mare parte dintre cazuri şi majoritatea vinovaţilor şi-ar fi primit pedeapsa binemeritată. Nu s-a făcut nimic din toate astea, procurorii devenind ei înşişi infractori, vinovaţi de abuz în serviciu, favorizarea infractorului etc. etc.

      5. Nu s-au deschis dosare penale nici pentru infracţiuni pasibile de pedepse mai uşoare decât infracţiunea de omor dar care putea fi uşor probate. De exemplu cei de la Timişoara care au îndeplinit ordinele Elenei Ceauşescu de transportare şi incinerare a cadavrelor la Crematoriul Cenuşa din Bucureşti, administratorul crematoriului care a incinderat cadavrele în lipsa certificatelor de deces etc. Lângă aceştia trebuiau judecaţi pentru rele tratamente şi miliţienii de la Inspectoratul General al Miliţiei care i-au maltrata pe arestaţii din noaptea de 21.12.1989.

      6. Unul dintre principalii criminali a fost generalul Nicolae Militaru. Acesta a comis o infracţiune prin însăşi faptul că pe 22.12.1989 a apărut la TVR în uniformă de general. Conform regulamentelor militare ofiţerii şi generalii în rezervă şi retragere au dreptul să poarte uniforma doar la festivităţi. Acest odios criminal a fost proclamat ministru al Apărării pe 23.12.1989 şi s-a instalat în aceeaşi zi la MApN unde a început să dea ordinele scelerate. Cum s-a putut aşa ceva din moment ce nu exista un organ al puterii de stat care să îl numească, iar primul ministru Petre Roman a fost numit abia pe 26.12.1989? Legea civilă şi regulamentele militare avea prevederi foarte clare pentru asemenea impostură, uzurpare a puterii de stat şi rebeliune. Militaru era un trădător, agent al GRU (serviciul de spionaj al armatei sovietice). El a fost anunţat la TVR ca „ministru al Apărării” de către un alt trădător, căpitanul Mihai Lupoi. Acesta a părăsit unitatea fără aprobarea superiorilor, având asupra sa armamentul din dotare şi s-a dus la TVR. După două decenii a devenit public faptul că şi Lupoi era agent GRU, fapt care nu l-a împiedicat să deţină două mandate de senator PRM.

      http://adevarul.ro/news/societ.....index.html

      7. Acesta era „adevărul despre revoluţie” care trebuia aflat de 25 de ani încoace. Legea e lege şi trebuia aplicată. „Adevărul” din pdv politic, poveşti cu Ialta-Malta puteau să mai aştepte. Mai întâi trebuia aplicată legea.

      8. Principalul vinovat pentru cele de mai sus este, evident, Ion Iliescu.

      9. După părerea mea, Dumitru Mazilu a fost înlăturat de către Ion Iliescu din grupul CFSN în ianuarie 1990 nu neapărat pentru că era radical anticomunist, cum scrie Tismăneanu mai sus. Eu cred că Mazilu era recrutat de american şi documentat ca atare de sovietici, care au transmis în consecinţă grupului de agenţi KGB-GRU Iliescu, Brucan, Militaru, ordinul de înlăturare a lui Mazilu. Alex Mihai Stoenescu susţine că Mazilu era agent american

      http://jurnalul.ro/special-jur.....31638.html

      PS Ion Ilici Iliescu a făcut neruşinata afirmaţie că nici despre asasinarea lui Kennedy nu s-a aflat adevărul dar noi vrem să ştim adevărul despre revoluţie. Gura păcătosului adevăr grăieşte. Între 1963 şi 1968 au fost asasinaţi zeci de martori ai asasinării lui Kennedy, începând cu Lee Harvey Oswald, prezumtivul asasin şi Jack Ruby, asasinul lui Oswald. Începând cu 22.12.1989 când în mod misterios a fost doborât elicopterul generalilor de miliţie Nuţă şi Mihalea au murit mai mulţi protagonişti ai evenimentelor din decembrie 1989, unii în morţi accidentale ca generalul Doicaru, împuşcat la vânătoare, sau Maluţan, pilotul care l-a dus pe Ceauşescu de la sediul CC la Snagov iar alţii de cancere galopante, ca generalul Guşă sau revoluţionara Rebeca Cercel, fostă agentă a UM 0215 şi, ca atare, probabil şi a fostei Securităţi înainte de 22.12.1989.

    2. Fiecare pasare pe limba ei piere.
      Aceasta zicala are dubla valoare in cazul cuplului Ceausescu, care a fost judecat, condamnat si pedepsit pe baza legilor pe care ei le-au impus in Romania.

      Nu am nici o indoiala ca amindoi si-au meritat pe deplin fiecare glont care i-a lichidat; da, nici unul a fost nemeritat.

      Statul de drept nu apare dintr-o data din senin. Nu e corect sa judecam lichidarea sotilor Ceausescu dupa criterii fara timp si fara loc. Ceausestii au fost ultimele victime ale „legalitatii socialiste” pe care ei insisi o practicasera cu atita aplomb si cruzime.

      La ora respectiva avea loc un mini-razboi civil intre cei care se alaturasera noii puteri si securistii inca fideli dicaturii ceausiste.

      Exista o sansa reala ca Ceausescu sa fie readus la putere si sa se razbune pe toti, iar pe de-asupra sa mai trinteasca si discursul in fata „Marii Adunari Nationale” pe care il visa.

      Lichidarea Ceausestilor i-a facut pe ultimii loialisti ai fostului regim sa renunte, dupa care ei au fost cooptati de noua putere.

      De aceea nu stim cine au fost „teroristii” si ce s-a intimplat exact la Revolutie.

      Asta e teoria mea si e la fel de buna ca si a lui Vladimir Tismaneanu. Amindoi ne aflam la ora aceea de cativa ani in afara Romaniei.

      Eu marturisesc sincer ca, dupa procesul Ceausestilor, nu am mai inteles, la ora respectiva, nimic din ceea ce se petrecea in Romania.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.