Sever Voinescu: Cînd refugiul devine invazie

Privesc masele de refugiați musulmani care inundă, încet-încet, Europa. Văd și spaima din ochii cenușii ai birocraților noștri. Văd și năuceala liderilor politici ai Europei. În tot acest spectacol, doar brambureala românească ar putea fi simpatică. Iarăși, nu înțelegem nimic din ce se întîmplă. În plus, vremurile au făcut ca singurul om politic român capabil să gestioneze lucid situația (pe cît îi este posibil României să își mai gestionzez singură situațiile, desigur) să nu mai poată decît vorbi în interviuri cu audiență slabă la posturi tv marginale. Înțeleg, așadar, că procesul e inevitabil. Istoria se prăvălește peste noi.

Sever Voinescu 1Privesc masele de refugiați musulmani care inundă, încet-încet, Europa. Nu știu ce să cred despre ei. Din gaura televizorului aud două versiuni: pentru unii, acești refugiați constituie o problemă umanitară, iar pentru alții constituie o provocare de securitate la adresa Europei. Sînt, mai degrabă, și una și alta. Dar, mai mult decît această complicată dualitate, ei sînt, fără să vrea și fără să știe, cred, berbecele cu care islamul lovește porțile Europei. Și le lovește cu o forță crescîndă care le face, deja, să sară din țîțîni.

Neagu Djuvara, de la înălțimea celor 99 de ani de viață, spune că trăim o nouă invazie barbară. Să ne amintim de cea mai mare dintre toate de pînă acum. Începînd cu secolul al IV-lea și pînă spre anul 900, spațiul european a fost tranzitat și ocupat de seminții venite din alte părți. Așezarea lor era, firește, dezordonată, iar rutele lor de deplasare au ceva din rutele de migrație ale păsărilor călătoare – pricepi ceva din ele, dar nu poți spune că le înțelegi rostul pînă la capăt. Vîna migratoare pierea și triburile se sedentarizau sau se diluau în alte populații din motive pînă azi misterioase.

[…]

Precizînd că ”Europa” era, pe atunci, teritoriul Imperiului Roman și o fîșie de teritorii adiacente la Nord, să ne amintim cîte ceva din istoria migrațiilor care au îngropat Antichitatea și au născut Evul Mediu. Foarte simplist și schematic vorbind, au fost trei faze ale acestor migrații. Mai întîi, triburile germanice din Nordul continentului au coborît spre Sud (și, o mică ramură a lor, a luat-o, apoi, spre Vest).

Într-o a doua fază, triburile slave din spațiul care cuprinde astăzi Ucraina, Estul Poloniei, Estul bazinului baltic și bună parte din Rusia vest-uralică, au început să se miște spre centrul Europei și spre Sud. Într-o a treia fază, triburi turco-mongole din centrul Asiei au început să migreze spre Vest, pătrunzînd masiv în ceea ce știm astăzi că este Europa. Sînge mult s-a vărsat și sînge proaspăt a venit. Oricît ne place să credem că ne tragem direct din antici, sîngele oricărui european conține o doză semnificativă de sînge germanic, slavic sau turco-mongol.

Orice european îngroapă în el un urlet ostrogot, vizigot, vandal, hun, franc, viking, saxon, cuman, peceneg și altele asemenea. Cultura creștină altoită pe tradiția greco-romană, însă, s-a dovedit mai puternică în ordonarea interioară a ființei europene decît această genă sălbatică. Asta pentru că invadatorii veneau fără credințe precise, bine articulate. De data asta, e altfel. Credințele noastre (nu doar religioase!) se vor ciocni cu credințele lor. Iar credințele noastre sînt făcute să fie ”flexibile”, să cedeze în numele conviețuirii. Ale lor, din cîte vedem în țările de unde vin, nu.

Privesc masele de refugiați musulmani care inundă, încet-încet, Europa. Mă întreb dacă nu cumva acest masiv refugiu devine, de fapt, o invazie. De ce? Pentru că disperarea lor este direcționată. Aceste milioane de oameni nu sînt doar puși pe fugă de război, ci sînt puși pe fugă spre Europa. De fapt, de ce vor să ajungă acești oameni în Germania, în Franța, în Olanda și nu în Emiratele Arabe, Arabia Saudită, Kuweit sau Qatar? Aceste ultime țări, după un raport al Amnesty International, au anunțat cifra tulburătoare de regugiați sirieni pe care sînt dispuși să-i primească: 0! De ce un musulman prigonit ar vrea să se refugieze într-o țară creștină și nu într-o țară musulmană?

Este ori nu este începutul unei invazii? Privindu-i cum vin, cu disperarea în ochi și cu sufletele zdrobite de război, nu pot uita că ei sînt, fără voia lor, desigur, produsul unor culturi intolerante. Tunurile se pun tot timpul pe creștinii euro-americani: că nu sînt toleranți, că sînt suprematiști, că discriminează. Rar auzi cîte un raport despre intoleranța din țările islamice. Și totuși, în spațiul islamic intoleranța este frenetică, isterică, masivă. De ce nu avem curajul să spunem așa ceva nici măcar după decapitări transmise în direct? Să nu cumva să ofensăm, desigur. Dar acum, cînd Hanibal a ajuns la porți, putem măcar să ne îngrijorăm că milioanele de oameni care vin spre noi sînt produsele culturale ale acestei intoleranțe?

Sever Voinescu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.