Zona euro ameninţată de datoria irlandeză

Pentru guvernul irlandez se apropie scadenţa de plată a 6 miliarde de euro în contul datoriei acumulate de către stat. Nimeni nu ştie exact modalitatea la care va recurge cabinetul lui Brian Cowen, iar perspectivele sînt sumbre: fie alocarea acestei plăţi din bugetul pe anul viitor, fie apelarea la rezervele valutare ale statului. Starea dezastruoasă a finanţelor irlandeze ameninţă stabilitatea zonei euro: deja investitorii care deţin datoria irlandeză au ridicat rata de dobîndă la peste 9% (de trei ori mai mult decît dobîndă împrumuturilor acordate Germaniei), iar miniştrii de finanţe al celor cinci mari puteri economice europene – Germania, Franţa, Spania, Marea Britanie şi Italia – au fost nevoiţi să intervină cu asigurări ferme că Irlanda nu va fi lăsată să între în faliment. Totuşi, Angela Merkel pare decisă, după evitarea costisitoare a unui colaps total al Greciei – Germania a devenit garantorul unui fond de intervenţie financiară de 750 miliarde de euro – să nu mai salveze economia altei ţări în degringoladă. Temerea majoră este că o posibilă implozie irlandeză ar fi detonatorul Spaniei şi Portugaliei, aflate şi ele într-o situaţie fiscală extrem de precară.

Etichete · ,


Print Friendly

Comentează

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.