Nihilism pe Wall Street

    Print Friendly, PDF & Email

    „O problemă ce pare irezolvabila, e cum să ne opunem, cei care încă mai vrem să rezistăm. Nu mai ai cui să protestezi, protestezi împotriva autorităţilor statului, puterea nu e acolo, arzi o bancă, arzi toate băncile, banii nu-s acolo, te revolţi împotriva exploatatorului, în mare parte înseamnă să te revolţi împotriva ta însuţi… Şi ce “să ceri”? E putin ridicol, fiind conştient de cele de mai sus, să protestezi pentru “cerinţe specifice”, vreau salariu mai mare… în momentul în care eşti puţin conştient de imaginea de ansamblu. Şi tot mai mulţi oameni sunt conştienţi şi chiar şi cei care depun un efort constant să ignore aceste realităţi intuiesc sau simt că ceva nu e tocmai în regulă…” (Florin Flueraș, „#OccupyWallstreet #OccupyBucharest #GlobalChange”, CriticAtac)

    Toată lumea vorbește astăzi despre încheierea unei etape, mulți vorbesc despre sfîrșitul capitalismului și despre începutul a ceva nou. Cuvîntul capitalism ar putea fi pus între ghilimele pentru că pare să înglobeze tot ceea ce privim ca fiind rău așezat în lume, de la sărăcia extremă a copiilor din Africa la programele proaste de la televizor sau la neînțelegerile cu vecinii de bloc. Dar dacă toate acestea se vor termina, ce va începe?

    Aderenții mișcărilor de ocupare se consideră avangarda acestui Nou. Ei se autodefinesc în general negativ: nu au lideri, nu au un scop precis, nu pot formula cereri specifice. Sînt indignați, au o nemulțumire profundă, însă difuză, împotriva a tot și a toate. Nimic nu este bine așezat în lume și lucrurile nu mai pot continua așa. Schimbarea este urgentă, dar Noul nu poate fi precizat. Ar însemna să folosim cuvinte și sensuri care ar reprezenta Vechiul. Nu putem spune cum va fi noul sistem pentru că nu dorim un alt sistem. Nu putem avea scopuri sau interese pentru că acestea ne-ar ține captivi în continuare în paradigma capitalistă.

    Ce rămîne? Rațional vorbind, nimic. Dar rațiunea este ea însăși vinovată pentru starea actuală de lucruri, este motor și produs al capitalismului. Rațiunea a condus la explozia științei, la revoluția industrială, la creșterea dramatică a nivelului de trai în ultimele sute de ani, la conceptualizarea și implementarea liberalismului democratic. Dar rațiunea nu ne-a făcut și nici nu are cum să ne facă nici stăpîni pe propriul destin sau pe lumea în care trăim, nu ne scapă de frică, nu ne face nici mai fericiți, nici nemuritori, nici învingători. Nu ne rămîne decît să ne abandonăm impulsurilor mai adînci, mai apropiate de noi înșine (și oricum, de obicei, învingătoare în lupta cu rațiunea). Să ne indignăm, așadar!

    Dacă ne abandonăm resentimentului, revoltei, nimic altceva nu mai contează. Nici rata neplătită, nici cearta de ieri cu soția, nici eșecul la vreun examen, nici promovarea unui coleg agasant, sau frumusețea soției și a casei vecinului. Într-o mulțime indignată nimeni nu este mai prejos și fiecare se simte puternic în mod egal. Aceasta este o egalitate reală. Democrația reală se manifestă doar în furia unei mulțimi. Sistemul din Occident nu este suficient pentru așa ceva.

    Chiar într-o societate democratică și egalitară cum este cea occidentală nu toți pot reuși în aceeași măsură – unii vor avea mai multe reușite, alții mai puține, unii se află la început de drum, alții au parcurs deja o bună parte din viață, unii și-au greșit cariera, alții au divorțat, unii au darul băuturii sau sînt mai leneși, alții au doar ghinion, sînt mai timizi sau bolnăvicioși, etc.

    Protestul împotriva așa-numitei clase a bancherilor este înșelător – în zilele noastre studiile potrivite absolvite cu calificative bune sînt suficiente pentru angajarea unui tînăr într-o bancă, nu există bariere de clasă socială. Sau, dacă are abilitățile fizice și pasiunea necesare, tînărul în cauză poate deveni fotbalist și, cu efort, consecvență și puțin noroc, poate deveni chiar mai bogat decît unii bancheri doar practicînd sportul preferat.

    Mobilitatea socială este maximă astăzi – oricine, cu combinația potrivită de inteligență, muncă, abilitatea de a profita de oportunitățile întîlnite și poate norocul de a fi în locul potrivit la momentul potrivit, poate urca pe scara socială. Invers, oricine poate, la fel de bine coborî, fie din vina sa exclusivă, fie dintr-o combinație nefericită de factori interni și/sau externi, acești factori externi acoperind o plajă extrem de largă, de la ghinion pur, la intrigi ale colegilor, la incapacitatea managerilor săi de a prevedea o cădere sau unele schimbări de direcție ale pieței.

    Dar, în acest caz, celui care are senzația că nu a reușit în viață (pentru că poate fi și doar o senzație, o evaluare greșită, o neadaptare a așteptărilor, simplă nerăbdare, etc) îi rămîn doar varianta auto-învinovățirii sau cea a unei nemulțumiri generice la adresa așa-numitului sistem. Dar înaintea identificării infamului sistem, ratatul nutrește resentimente la adresa tuturor celor care au reușit. Sau despre care consideră el că au reușit. Sau care par să nu fie conștienți de grozăvia lumii în care trăim. O familie jucîndu-se cu copilul în parc, doi tineri îndrăgostiți la un colț de stradă pentru care pare că nu mai există altceva, un bătrîn senin plimbîndu-și cîinele, un comis-voiajor îmbrăcat frumos și cu o geantă diplomat nouă.

    Majoritatea rămîn la stadiul melancoliei, complexelor, depresiei, împotriva cărora uneori se luptă, sau cărora alteori se predau. Este binecunoscut faptul că în țările cele mai avansate, mai egalitare, depresia, alcoolismul, drogurile și pornirile sinucigașe fac ravagii.

    Acesta este unul dintre terenurile fertile pe care semințele socialismului sînt roditoare. Dacă accepți stîngismul, nereușita personală nu mai este o întîmplare omenească cu explicații și motive concrete, dar fără vreo semnificație anume în ordinea universală. Nereușita personală are un sens profund, universal, este importantă în ordinea lucrurilor: este o nedreptate făcută mie, este rezultatul asupririi mele. Iar dacă sistemul a conspirat împotriva mea, înseamnă că mi-am recîștigat importanța în lume. Dacă sistemul mă consideră un inamic, înseamnă că mă pot considera într-un anume fel un egal al acestuia, oricum superior celorlalți, celor care sînt doar parte a sistemului. În acest caz, aș putea foarte bine să ripostez, am poate chiar o datorie să o fac.

    Voi cîștiga ceva astfel? Îmi voi putea îmbunătăți condiția? Nu. Orice răsturnare a sorții ar însemna că am devenit parte din sistem. O soție frumoasă ar însemna o viață așezată, rate la casă sau mașină, cheltuieli cu îngrijirea si educația copiilor. O slujbă bună, împliniri profesionale, confort material sau vacanțe, toate acestea ar însemna să uit de unde am plecat, să-mi vînd sufletul pentru a fi primit și pentru a promova în cadrul aceluiași sistem. (Iago nu vrea fata, el vrea ca nici Othello să nu aibă ceea ce el știe că nu va putea avea și nici nu ar mai vrea să aibă vreodată). Singura soluție este să rămîn radical pînă la capăt. Singura soluție este neacceptarea niciunei soluții, este distrugerea fără rest.

    Mișcările de ocupare reprezintă un sfîrșit, dar nu sfîrșitul capitalismului. Mișcările de ocupare sînt stația terminus a nihilismului postmodern. Participanții sînt tineri orășeni, educați, provin din familii aflate în poziții medii sau superioare pe scara socială, majoritatea intelectuali, cu telefoane mobile de ultimă generație, conturi pe Facebook și laptop-uri Apple, activiști în diverse ONG-uri sau designeri, profesori sau medici. Dar ce îi unește în mod fundamental este orientarea stîngistă, este educația în spiritul valorilor de stînga așa cum arată acestea astăzi.

    Dar stînga postmodernă este nihilistă. După eșecurile succesive ale Revoluției Franceze și al socialismului științific al lui Marx, după catastrofele economice și morale în care au eșuat țările comuniste, după eșecul absolutismului egalitarian, în toate formele sale succesive, feminism, antirasism, eliberare sexuală, corectitudine politică, multiculturalism, sau după constatarea ineficienței violenței sau terorismului în crearea omului nou și/sau în declanșarea revoluției socialiste globale, după eșecul instaurării hegemoniei culturale a stîngii, după eșecul social-democrației, a statului asistențial, al eurocomunismului sau a celei de-a treia căi, ce i-a mai rămas stîngii? Doar vidul de idei, jocurile sterile de limbaj și hohotul de rîs isteric al nihilismului postmodern.

    Aceste demonstrații vor genera o reformă radicală, dar cred că aceasta va fi o reformă a gîndirii de stînga. Nu vor mai putea continua cu nonconformismul călduț (caviar?) al postmodernismului în care băltesc de cîteva zeci de ani încoace. Încotro vor merge? Nu știu dar, dacă nu mă înșel, reorientările stîngii pornesc mai întotdeauna cu o recitire, reevaluare și reactivare a unor fragmente mai mult sau mai puțin obscure din Rousseau.

    51 de gânduri despre “Nihilism pe Wall Street

    1. Ma intreb cum ar fi fost sa le explice cineva revolutionarilor din ’89 cum sa faca apel la ratiune, sa nu se abandoneze resentimentului, revoltei, indignarii, in fond, cu

      studiile potrivite absolvite cu calificative bune

      si

      cu combinația potrivită de inteligență, muncă, abilitatea de a profita de oportunitățile întîlnite

      puteau ajunge securisti sau, cine stie, chiar nomenclaturisti si sa beneficeze de un trai imbelsugat. Poate daca aveam un astfel de vizionar in 89′ mai aveam parte de 20 de ani gloriosi cu Nea Nicu’ dar asa am preferat sa ne abandonam resentimentului irational.

      Pe buna dreptate, domnul Craciun constata ca orice regim, oricat de rau, are in fond clasa lui de privilegiati, asa ca, decat sa-ti pierzi timpul si energia in incercarea de a-l imbunatati mai bine le folosesti pentru a incerca sa accezi si tu la clasa privilegiata. Nu-i asa, chiar si acum, in vremurile astea grele oricine, desigur daca are combinatia potrivita de inteligenta si oportunitate se poate face bancher sau chiar fotbalist. Atat doar ca intr-o tara nu pot fi 20 de milioane de bancheri sau fotbalisti dar, astea sunt deja detalii nesemnificative.

      Doar niste ratati pe care nu i-a dus capul sa se faca fotbalisti ci doar profesori sau doctori pot pune sub semnul intrebarii actuala stare de lucruri, niste marginali nefericiti si melancolici care pur si simplu nu vor sa se integreze in sistem, sa fie si ei niste privilegiati, asta e, binele cu forta nu se face.

      Iar capitalismul, domnule Craciun, nu moare, nu are cum, pur si simplu s-a mutat, in Asia; se pare ca acolo oamenii au ajuns la un asemenea nivel de cultura si civilizatie incat pot trai si munci cu o singura farfurie de orez pe zi. In schimb in Europa noastra decadenta angajatii au tot felul de pretentii, de pilda, ca dintr-un salariu sa aiba si casa si un trai decent, si acces la educatie, sanatate si alte mofturi de astea, or asta e prea mult, chiar si pentru capitalism.

    2. deceneu
      sofistica e o stiinta exacta, previzibila, iar dvs aduceti noi probe in acest sens

      eu spun ca dl goe este indignat si vrea sa vie acum si aici trenul cu colaci; dvs imi spuneti ca as sustine ca nimeni, niciodata n-ar avea dreptul la indignare

      inainte de 89, in RSR, avansarea se intimpla pe baza de delatiune si abuz inter-tovarasesc, dvs nu ati fi avut dreptul sa comentati ce va trece prin cap si nici sa va indignati pe b-dul victoria socialismului (decit impotriva capitalismului din america, desigur); imi scapa asemanarea pe care o vedeti cu sistemul capitalist

      eu spun ca in occident oricine se poate casatori cu cine doreste, in conditiile in care si d-soara respectiva e de acord; dvs imi spuneti ca asta e culmea nedreptatii, asta ar insemna ca noi, restul de 99%, sa nu ne mai putem casatori cu d-soara in cauza

      cit despre china, va rog sa observati ca indignatii de pe wall street o considera model de succes, nu eu

      dar altceva voiam sa va intreb: intr-o Romanie justa, condusa de dvs, ce pozitie ar avea fotbalistii? ce venit ati stabili ca e just sa primeasca pt prestatia lor, ce ar avea voie sa faca si ce nu, ce drepturi si indatoriri patriotice ar trebui sa le revina? cum procedam sa schimbam „starea actuala de lucruri”, cum sa-i punem la punct, sa-i facem sa-si cunoasca lungul nasului?

      pe de alta parte, Romania a avut parte de astfel de vizionari cu mult inainte de 89 (m-ati onorat cu asta):

      LEONIDA: Da’ o să-mi zici că cu încetul se face oțetul, ori că mai rabdă, că n-a intrat zilele-n sac. (cu tărie) D-apoi bine, frate, până când tot rabdă azi, rabdă mâine ? că nu mai merge, domnule, s-a săturat poporul de tiranie, trebuie republică!
      EFIMIȚA: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb și eu un lucru: ce procopseală ar fi și cu republica?
      LEONIDA (minunat de-așa întrebare): Ei! bravos! ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ți mai trebuie? Apoi, închipuiește-ți dumneata numai un condei, stăi să-ți spui: mai întâi și-întâi că dacă e republică, nu mai plătește niminea bir…
      EFIMIȚA: Zău?
      LEONIDA: Zău… Al doilea că fieștecare cetățean ia câte o leafă bună pe lună, toți într-o egalitate.
      EFIMIȚA: Parol?
      LEONIDA: Parol… Par egzamplu, eu…
      EFIMIȚA: Pe lângă pensie ?
      LEONIDA: Vezi bine; pensia e bașca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanțiunea tuturor drepturilor.
      EFIMIȚA (cu toată aprobarea): Așa da.
      LEONIDA: Și al treilea, că se face și lege de murături.
      EFIMIȚA: Cum lege de murături ?
      LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-și plătească datoriile.
      EFIMIȚA (crucindu-se cu mirare): Maică Precistă, Doamne! apoi dacă-i așa, de ce nu se face mai curând republică, soro ?
      LEONIDA: Hei! te lasă reacționarii, domnule ? Firește, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura?
      EFIMIȚA: Așa e… da’… (reflectând mai adânc) un lucru nu-nțeleg eu.
      LEONIDA: Ce lucru?
      EFIMIȚA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetățenii leafă?
      LEONIDA (în luptă cu somnul): Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…
      EFIMIȚA (lămurită): Așa da… vezi, mie nu-mi dădea-n gând. (după o pauză de reflecție) Ce bine ar fi! unde dă Dumnezeu odată să o mai vedem ș-asta, republica! (Leonida începe să sforăie) Dormi, soro?… (Leonida sforăie-nainte) A adormit.

    3. Acum m-am mai linistit, deci avem voie sa indignam in general dar numai impotriva acestui sistem nu, sau cel putin n-ar fi rational sa facem asta, probabil pentru ca ne furnizeaza cea mai buna lume din toate posibile.

      Pentru a gasi raspuns la intrebarile dumneavoastra va sugerez sa luati un top al prosperitatii mondiale, de pilda, ca sa nu fie discutii, chiar cel publicat aici pe blog la un moment dat: http://inliniedreapta.net/moni.....speritate/ apoi urmariti tarile care se afla pe primele locuri si vedeti nivelul lor de inegalitate economica, masurat de pilda prin coeficentul Gini. O sa constatati ca majoritatea au un nivel foarte saczut al inegalitatii economice. Sper ca v-am raspuns satisfacator.

      In schimb as avea si eu o intrebare: ce sa faca sutele de mii de oameni care, in tara asta, se incapataneaza sa nu se faca bancheri sau fotbalisti ci profesori si doctori, ce solutie aveti pentru ca acestia sa poatra trai decent?

    4. Corrado Gini – sociolog italian si teoretician al eugenismului si fascismului din Italia; in 1927 a publicat lucrarea „Bazele stiintifice ale Fascismului”.
      „Fascismul trebuie sa se ocupe de problemele rasiale. Fascistii trebuie sa se ocupe de sanatatea rasei, prin care se infaptuieste istoria” – Benito Mussolini, 1921. Lucrarea lui Gini din 1927 a raspuns acestei chemari a lui Mussolini din 1921. Ca ideolog fascist si conducator al miscarii eugenice din Italia, Gini a dezvoltat teoria neo-organicista a natiunii. Natiunea are personalitate colectiva, iar existenta individuala are valoare doar in cadrul unui „organism” mai vast, care este natiunea. Interesele nationale eterne sunt mai importante decat interesele temporare ale populatiei. In numele nevoilor biologice ale natiunii, Gini a recomandat interventia statului in natalitate si componenţa demografică.

      A. James Gregor, autor al tratatului din dreapta, a fost un colaborator stimat al lui Gini.

      Coeficientul Gini este o cifra intre 0 si 1, care pretinde ca masoara gradul de inegalitate in distributia veniturilor. Este la mare cinste printre fascisti si socialisti, deoarece formula la baza poate fi aplicata pe date statistice astfel alese incat sa demonstreze concluzii prestabilite.

    5. Deceneu@3 „Iar capitalismul, domnule Craciun, nu moare, nu are cum, pur si simplu s-a mutat, in Asia; se pare ca acolo oamenii au ajuns la un asemenea nivel de cultura si civilizatie incat pot trai si munci cu o singura farfurie de orez pe zi.”
      N-au inventat chinezii „capitalisti” apa calda si o singura farfurie de orez pe zi este chiar un lux capitalist, pentru ca… ” In nicio tara nu exista o asemenea libertate a cuvantului, libertate a presei, libertate individuala si libertate de asociere intre muncitori, tarani si intelectuali ca in Uniunea Sovietica”, in acest rai pe pamant, draga Deceneu, dupa cum unii stim si altii se fac ca uita, zeci de milioane de oameni au muncit timp de zeci de ani ca sclavi si unii erau multumiti daca mancau solidal ( un lubrifiant) sau argila de mare, si nu a fost singurul „taram binecuvantat”.
      Din frustrare se naste socialismul, comunismul, cum dracu vrem sai mai spunem si autorul articolului arata foarte bine acest lucru. El pune chiar o intrebare interesanta: ” Dar daca toate acestea se vor termina, ce va incepe ?” Raspunsul este unul singur ” Ce a mai fost”. Asa ca, mai aveti un pic de rabdare sau, datorita varstei, sunteti frustrat ca nu veti mai apuca ? Stati linistit vor avea norocul asta copiii sau nepotii dumneavoastra. Istoria se repeta!

    6. Din păcate, pentru că îmi repugnă să semnalez tocmai eu deraierile ‘nihiliste’ şi colectiviste in sfera instituţiilor religioase, şi la Vatican.
      Iată cîteva fragmente din manifestul emis de Consiliul Pontifical pe subiectul reformei financiare globale şi a noii etici a solidarităţii:

      La conception d’une nouvelle société et la construction de nouvelles institutions ayant une vocation et
      une compétence universelles sont une prérogative et un devoir pour tous, sans aucune distinction. C’est le
      bien commun et l’avenir même de l’humanité qui sont en jeu.

      curat minunata lume nouă.

      Aussi, sur la base d’une telle approche de type éthique, il apparaît opportun de réfléchir, par exemple :
      sur des mesures de taxation des transactions financières, avec l’application de taux justes d’impôt, avec
      des charges proportionnées à la complexité des opérations, surtout de celles réalisées dans le marché «
      secondaire ». Une telle taxation serait très utile pour promouvoir le développement mondial et durable selon
      les principes de justice sociale et de solidarité, et elle pourrait contribuer à la constitution d’une réserve
      mondiale destinée à soutenir les économies des pays touchés par la crise, ainsi que la restauration de leur
      système monétaire et financier

      justiţia socială şi solidaritatea [recte, distributivismul la scară globală] vor asigura propăşirea durabilă şi ieşirea din crize de tot soiul.

      Aujourd’hui, toutes les petites ou grandes
      nations, de même que leurs gouvernements, sont appelées à dépasser cette « situation de nature » qui voit les
      Etats luttant entre eux en permanence. Malgré certains de ses aspects négatifs, la mondialisation réunit
      davantage les peuples, les incitant à s’orienter vers un nouvel « état de droit » au niveau supranational,
      situation étayée par une collaboration plus intense et plus féconde. Suivant une dynamique analogue à celle
      qui, dans le passé, a mis fin à la lutte « anarchique » entre les clans et les royaumes rivaux, en vue de la
      constitution d’Etats nationaux, l’humanité doit aujourd’hui s’engager dans la transition entre une situation de
      luttes archaïques entre les entités nationales et un nouveau modèle de société internationale plus unie,
      polyarchique, respectueuse de l’identité de chaque peuple, dans le cadre de la richesse variée d’une unique
      humanité.

      trăiască progresul umanităţii!

      Le temps est venu de concevoir des institutions ayant une compétence universelle lorsque des biens
      vitaux et partagés de toute la famille humaine sont en jeu, des biens que les Etats individuellement sont
      incapables de promouvoir et de protéger par eux-mêmes.

      statul mondial providenţial se iţeşte tot mai frecvent in minţile cuprinse de angoasă ale şefilor mărunţi de state naţionale sau religioase.
      dar cum să procedeze oare întru făurirea noii orînduiri şi totodată a entităţii îndrituită să ne armonizeze destinele?
      iată cum:

      Paul VI a souligné la force révolutionnaire de l’« imagination prospective », capable de percevoir dans le
      présent les possibilités qui y sont inscrites, et d’orienter les hommes vers un avenir nouveau. 22En libérant
      son imagination, l’homme libère son existence. Il est possible, grâce à un engagement d’imagination
      communautaire, de transformer non seulement les institutions, mais aussi les styles de vie, et de susciter un
      avenir meilleur pour tous les peuples.

    7. @5

      Foarte de acord, comunismul este produs de frustrare. Dar aceasta frustare nu are si ea niste cauze? Sa fie doar apanajul unor inidvizi irationali si marginali care nu au reusit in viata, cum sugereaza domnul Craciun? Ma indoiesc.

      Toata lumea in legatura cu regimul comunist vorbeste obsesiv despre crime si atrocitati, nu zic ca revelarea lor nu-si are importanta ei, si inca foarte mare, dar, a te axa in analiza comunismului aproape exclusiv pe latura lui represiva e o grava eroare pentru ca toate crimele si atrocitatile sunt doar efecte ale regimului or, pentru a trata si preveni o boala, nicidecum nu se combat efectele ci cauzele, or este o tacere cvasiunanima asupra cauzelor care au produs comnunismul. Mai nimeni nu analizeaza mediul in care apare si se impune comunismul. Si care este mediul, atat pentru comnunism cat si pentru nazism: societati aflate intr-o criza prfunda cu mari inegalitati sociale si economice si, ce sa vezi, ne aflam fix in aceeasi situatie.

      Dupa cum cu o floare nu se face primavara nici o societate echilibrata nu se face cu cateva venituri mari pentru bancheri si fotbalisti si mizerie pentru ceilalti. A crede ca o societate stramba poate genera persoane cu conceptii echilibrate e o mare naivitate, insa o naivitate care s-a platit cu milioanele de victime ale comnunismului si nazismului.

    8. @7 „nici o societate echilibrata nu se face cu cateva venituri mari pentru bancheri si fotbalisti si mizerie pentru ceilalti.”
      Pai, citind ce-ai spus si incercand sa intru pe aceeasi lungime de unda, cred ca am gasit rezolvarea: Bancherii si fotbalistii in lagare si cele „cateva venituri mari”, impartite celorlalti. S-a mai incercat asta odata, si cu ce pret, dar…traiasca Utopia!

    9. deceneu
      eu nu sustin ca oamenii sint irationali sau ca frustratii irationali si marginali aduc comunismul – asta e pozitia oficiala a stingii postmoderne (de altfel extrem de bine educata si plasata pe scara sociala)

      in privinta atrocitatilor comunismului, stinga si-a schimbat pozitia oficial o data cu condamnarea stalinismului, adica de vreo jumatate de secol incoace; atrocitati se intimpla ce-i drept dintotdeauna, oamenii au placerea de-a se abuza si ucide intre ei, dar comunismul a depasit cu ordine de marime orice alta realizare in materie – o fi ceva special cu ideologia asta, nu crezi?

      dar sa revenim la o scara mai marunta: daca eu traiesc intr-un sat si vecinul de vizavi o duce mai bine decit mine, eu voi fi frustrat; poate vreau si nu-mi iese, poate mi-e lene, poate nu-s organizat, poate am un picior beteag; de turnat nu-l pot turna ca n-a facut nimic ilegal; ce sa fac? il prind intr-o seara intunecoasa si il tai, il vorbesc de rau in sat da de-l ia politia sau vorbesc cu primarul sa-i puna o taxa speciala? ca-s frustrat, ma-ntelegi?
      de ce crezi tu ca asta e dreptate? si de ce faptul ca vecinul are mai mult e o nedreptate fata de mine? dar daca vecinul de vizavi ai fi tu, cum ai vedea lucrurile?

      inegalitati mici sau mari au existat si vor exista in continuare (apropo, daca iti mai amintesti, in comunism erau foarte mari inegalitati); „inegalitatea ca si cauza a revolutiilor colectiviste” e un sofism foarte interesant si, vorba lui nietzsche, cu un potential fantastic de incitare la violenta; sint multe texte pe tema asta pe site-ul nostru si vom mai adauga

    10. euNuke… franceza mea fiind cu totul rudimentara, am apelat la traducerea in engleza oferita de Vatican:
      Full Text: Note on financial reform from the Pontifical Council for Justice and Peace
      http://www.news.va/en/news/ful.....the-pontif

      Textul difuzat de Consiliul pentru Dreptate si Pace este infuzat, din pacate, de un tiermondism globalist care, in detaliile tehnice, nu se deosebeste de solutiile grandios tehnocrat-progresiste: centralizare, organisme transnationale care „stiu ce este mai bine”, dirijism, impozitare globala, redistributism economic in numele „justitiei sociale”. Avem schita unui UE labartat pe tot globul. Nu inteleg obsesia cu acest „too big to fail”. Cancerul financiar din prezent se datoreaza (si) datorita bancilor mamut intrate in relatii incestuoase cu statul, iar acest document propune drept solutie un „too big to fail” la scara planetara. E aiuritor.

      Din fericire, am dat peste aceasta piesa a lui George Weigel, care lamureste semnificatia acestui text in cadrul bisericii catolice:

      Bottom line (so to speak): This brief document from the lower echelons of the Roman Curia no more aligns “the Vatican,” the Pope, or the Catholic Church with Occupy Wall Street than does the Nicene Creed. Those who suggest it does are either grossly ill-informed or tendentious to a point of irresponsibility.

      The Pope, Chaplain to OWS? Rubbish

    11. Emil, sînt întru totul de acord cu Weigel, de aceea nici nu am făcut vreo referire la papalitate sau la Biserica Catolică, pentru că eram conştient de faptul că documentul produs de acel Consiliu pentru pace nu are nicio valoare juridică, l-am şi numit manifest, deci o sumă de opinii ce nu obligă în niciun fel Vaticanul şi nici nu relevă vreo concordanţă de atitudini politice a elitei bisericeşti. Dar merita totuşi o semnalare dată fiind coincidenţa de reacţii publice cu autorităţile UE [eu nu am aşezat acest manifest in contextul mişcării occupy ws], in special la capitolul recapitalizarea băncilor. Este cel puţin bizar că in Cetatea Sfîntă se găsesc oameni dedicaţi cauzei europeiste, in special centralizării financiare şi subvenţionării economiilor socialiste sub pretextul eticii solidarităţii.

    12. @8 Cand bogatia se acumuleaza la varf si baza saraceste scenariul dumneavoastra se va intmpla cu siguranta fie ca isi propune cineva sau nu si asta din simplul motiv ca absolut nimic nu va putea impiedica baza sa puna mana pe bata, sa dea in cap varfului prosper si sa-l jefuiasca, fie ca asta ar fi sau nu o prostie. Din nefericire nimeni nu pare a intelege ca nu poate exista prosperitea individuala in lipsa prosperitatii generale.

      @9Ce credeti, exista niste cauze sociale foarte concrete care au produs comunismul sau este pur si simplu rodul unui delir colectiv?

      Daca exista cauze sociale concrete ale comunismului credeti ca e suficient pentru a lupta contra comunismului doar sa demasti crimele pe care le-a facut sau e necesar sa ai grija sa nu se repete conditiile sociale care au permis aparitia lui?

    13. deceneu, nu exista economie de suma zero, bogatia din lume nu este o cantitate fixa, invariabila, care din considerente etice trebuie redistribuita, iar acest genul de idei, ca cele sustinute de tine aici, au dus la sute de milioane de morti. asta e un amanunt probabil irelevant pentru tine. bogatia se creeaza prin munca si se redistribuie prin jaf, fie ca jaful e al statul social sau al frustratilor care „pun mina pe bita”. „prosperitatea generala” este ceva la care se ajunge prin spirit antreprenorial, citiva insi cu initiativa creeaza locuri de munca si „prosperitate generala”.

      comunismul e un delir colectiv, iar cauzele sale nu sint „sociale”, ci delirul marxist, care s-a folosit de resentiment si armata rosie pentru a „redistribui” delirul. putem discuta la infinit, dar atita timp cit nu vei intelege si nu vei accepta aceste lucruri elementare, my dear watson, lovim in tastatura nihilist.

    14. costin,

      cred ca gresesti. comunismul nu e un delir colectiv. comunismul a aparut in lume adus de o mana de dementi psihopati in octombrie 1917. regimul sovietic a fost impus prin forta si teroare, nu a existat nicio fascinatie a societatii ruse fata de comunism.

      in romania in 1945 existau vreo cateva sute de comunisti, totusi ei si-au impus in mod brutal.

      in zilele noastre, political correctness e o ideologie initiata si sustinuta doar de o mana de comisari influenti.

      cei 99% care ocupa cate ceva pe aiurea sunt de fapt o minoritate.

      si exemplele pot continua. si toate indica un singul lucru: nimic social, nimic colectiv in comunism. doar o mana de oameni indoctrinati si violenti ce isi impun ideologia.

    15. ws, de acord cu tine, nu am ales cea mai fericita exprimare.

      in loc de „este” trebuia sa pun „devine” delir colectiv, iar chiar daca delirantii comunisti nu a ajuns niciodata o majoritate, nici in cel mai ticalos regim comunist, s-a format, totusi, acolo, un colectiv subtantial.
      cei 99% sint evident o minoritate, dar se cred in avangarda, ei chiar cred ca ii reprezinta pe cei 99%, iar daca prostimea nu se simte reprezentata e pt ca e ne(re)educata. originea delirului comunist este delirul singular, dar irezistibil, al lui marx, care se transforma in delirul colectiv al celor 0.001%, care se cred 99%.

      intre timp, in libertate traind, 60% dintre romani delireaza despre comunism.

    16. Bietul Deceneu crede ca exista motive legitime pentru care o clasa sociala ar trebui sa doreasca exterminarea fizica a unei alteia. Desigur, acelasi Deceneu ar respinge scarbit sugestia ca ar exista motive legitime pentru care o natiune/ o rasa ar dori exterminarea fizica a unei alteia. Comunismul e decent pentru ca are ca fundament „probleme reale” precum saracia si, oroarea ororilor, inegalitatea, in timp nazismul este indecent pentru ca problemele sale „reale” au fost stabilite de deceneii invingatori in WW2 ca fiind lipsite de orice baza.

      N-ai ce sa discuti cu un rosu ca asta, se va invarti la nesfarsit in cerc, aberand despre inechitate sociala, capitalism, socialism si fundamentele corecte ale comunismului.

    17. @13

      Sa crezi ca bogatia este o sursa nelimitata, un soi de mana care cade din cer si numai lenesii care nu au chef sa se aplece mor de foame e o mare prostie, tot ce exista pe lume asta e limitat, si bogatia nu face exceptie, iar un exces intr-o latura a societatii produce o carenta in alta zona.

      Chestiunea cu spiritul antreprenorial e o gargara, e cum ai zice ca doar cei care au ureche muzicala produc plus valoare. Spritul antreprenorial este un talent ca oricare altul nu trebuie sa-l aiba toti si nici in el nu sta toata dezvoltarea societatii. Societatea e un organism complex la a carui prosperitate contribuie toti membrii sai de la femeia de serviciu pana la antreprenor. A spune ca antreprenorii sunt singrii care produc bogatie e ca si cum ai zice ca stomacul este singurul organ care tine un corp in buna functionare pentru ca el furnizeaza nutirentii necesari supravietuirii lui.

      Poate nu ai aflat pana acum dar nu comunistii au inventat lagarele de munca din siberia si nici politia politica, intereseaza-te de katorga – lagarele de munca tariste si ohrana – politia politica tarista. Comnunistii nu au facut decat sa preia si sa perfectioneze un sistem care exista deja.
      Dar sa-ti dau un exemplu din istoria Rusiei. Un tanar scriitor, devenit ulterior de renume mondial, este arestat pentru atitudini dusmanoase la adresa regimului, este condamnat la moarte, dus in fata plutonului de executie si gratiat in ultimul moment, petrece in cele din urma noua ani in Siberia. Cand crezi ca s-a intamplat asta? Oare in timpul terorii bolsevice? Gresit, s-a intampat in anul de gratie 1849 in timpul domniei bunui tar Nicolae I iar tanarul scriitor nu e nimeni altul decat Feodor Mihailovici Dostoievski, ce zici, se pare ca delirul a inceput in Rusia cu vreo 70 de ani inaintea comunistilor.

    18. @16
      Nu discut daca exista motive legitime sau nelegitime pentru ca o clasa sociala sa extermine pe alta ci constat, foarte realist, ca acest lucru se va intampla, la fel cum apa fierbe la 100 de grade. Problema nu e daca este sau nu legitim ca apa sa fiarba la 100 de grade ci daca temperatura va atinge 100 de grade.

      Nu pot sa nu constat naivitatea celor care stau si se minuneaza ca apa s-a evaporat dar nu se uita de loc la cauza care a produs fenomenul si anume cresterea temperaturii.

      Redistribuirea veniturilor, dincolo de orice discutii este o chestiune de igiena sociala. Ok, eu sunt antreprenor, eu produc plusvaloare, eu trebuie sa beneficiez primul de roadele muncii mele, nu vreau sa platesc impozite, nu vreau sa intretin parazitii din munca mea, etc etc. Dar ce te faci cand in societate se constituie o masa critica de oameni prost educati, exclusi economic si social, crescuti in cartiere pline de infractionalitate, fara nici un reper moral sau de alta natura care la un moment se revolta, cum s-a intamplat la Londra si iti omara copiii, iti violeaza nevasta, iti dau foc la casa sau iti devasteaza afacerea. Ce faci in situatia asta? Iesi mai in castig astfel decat daca plateai impozite mai mari prin care sa se sustina sistemele de educatie, de protectie si incluziune sociala?

    19. Nu. Dar nu te impiedica nimeni sa fii in castig si sa ceri o impozitare mai mare pentru tine. Faci o cerere la ministerul de resort si te oferi voluntar pentru sustinerea sistemelor de educatie, protectie si incluziune sociala. Dă un exemplu pozitiv.

    20. Am mai facut o vizita pe aici si l-am gasit pe ” batranul ” preot neschimbat, propovaduindu-si dogmatic „religia” in fata unei adunari de „bancheri”, „fotbalisti” si „antreprenori”, bineinteles extrem de bogati, care refuza cu indarjire sa-si redistribuie de buna voie uriasa avere unei „mase critice de oameni prost educati, exclusi economic si social….etc.” Si fac asta, fara sa-i mustre un pic constiinta, ca stramosii lor au inventat lagarele de concentrare(!!) si au vrut sa-l impuste pe Dostoievski. L-as fi indemnat pe Deceneu sa-l citeasca pe Soljenitin, care face niste comparatii foarte interesante si documentate despre prigoana tarista si inchisorile ei si teroarea rosie si lagarele ei, dar imi este teama ca marele preot se va apuca sa-l contrazica si pe Soljenitin, incercand sa-l convinga, de exemplu, ca ratia zilnica din inchisoarea lui Dostoievski era mai mica decat cea din lagarele lui Soljenitin, pentru simplul fapt ca comunistii ( voita) aveau un sistem de protectie sociala, e si normal, mai avansat decat taristii. 🙂

    21. Haha, ce exemplu pe Deceneu! Deci tarismul autoritar e la fel de rau precum comunismul totalitar. 😆 Si marmota invelea ciocolata… Hai, dom’le, sa fim seriosi, habar n-ai care-s diferentele intre puscaria tarista si cea comunista, ori intre Ohrana si NKVD. Ramai cu socialismul tau pro-comunist si redistribuirea veniturilor, chiar nu e cazul sa te luminam noi, oricum e imposibil. Marea mea nedumerire e ce naiba mai cauti pe aici, roscatule, printre fascisti, pro-capitalisti si alte loaze care nu cred ca
      a) redistribuirea veniturilor este o virtute politica ori sociala;
      b) exterminarea claselor sociale este acceptabila.
      Pe Critic Atac ai primi chiar si coronita pentru comentariile tale astea inteligente.

    22. deceneu
      prezinti diverse legi sociale, inteleg eu, dovedite stiintific; ne poti spune cine si cind a dovedit ca:
      – bogatia este limitata
      – un exces de bogatie intr-o zona a societatii produce o carenta in alta zona
      – antreprenoriatul – asumarea de riscuri, initiativa si asumarea raspunderii sint talente rare; (adica, spre ex, organizarea propriei familii, gospodarii sau cariere sint talente pe care majoritatea nu le au?)
      – o clasa sociala va incerca sa extermine alta clasa sociala „la fel cum apa fierbe la 100 de grade”

      de fapt, recunosc, nu am inteles cu antreprenoriatul – e talent sau defect moral? exista o lege sociala exchivalenta si in cazul muzicienilor, clasa afonilor „la fel cum apa fierbe la 100 de grade” o va ucide pe madonna daca nu facem nimic?

      ceea ce expui tu este cumva o incercare de socialism stiintific?

      stii cumva de ce a aparut leninismul? lenin credea la inceput in legile stabilite de marx; dar dupa o vreme s-a plictisit sa astepte cresterea inegalitatilor economice in capitalism si izbucnirea „naturala” a revolutiei; vezi tu, capitalistii o duceau tot mai bine in loc sa o duca tot mai rau;

      si atunci lenin a „corectat” marxismul (mai precis l-a intors pe dos): a decretat ca legea ta cu evaporarea sociala e corecta cu urmatoarele precizari – se stabileste ca temperatura e de 100 de grade, se angajeaza trupe de revolutionari profesionisti care sa rastoarne oala pe jos si voila: proletariatul, burghezia, etc s-au evaporat (din oala)!

      tu intelegi ca nici socialistii nu cred in acele „legi” de foarte multa vreme incoace?

    23. @deceneu

      Iesi mai in castig astfel decat daca plateai impozite mai mari prin care sa se sustina sistemele de educatie, de protectie si incluziune sociala?

      Da. Pentru că din acele impozite enorme s-a finanţat un sistem instituţional tot mai vast dar şi mai lax de educaţie publică care, in timp, a contribuit din plin la:

      Dar ce te faci cand in societate se constituie o masa critica de oameni prost educati, exclusi economic si social, crescuti in cartiere pline de infractionalitate, fara nici un reper moral sau de alta natura

      pentru că noţiunile de morală nu mai sînt insuflate in familie care deleagă tot mai multe din atribuţiile sale agenţilor statului odată cu responsabilitatea educaţiei, iar religiile morale au fost şi ele denaturate prin etatizare şi raliere la programa unică unde s-au contaminat de aceeaşi rigiditate pedagogică respinsă natural de copii, ca atare nici credinţele nu mai contribuie la edificare unor sisteme personale de valori bine conturate căci sînt tot mai superficiale, preceptele creştine se memorează astăzi, se ‘tocesc’, nu se mai deprind cu pilda şi din duhul şi harul învăţătorilor. aşa este peste tot in occident, inclusiv in UK, unde ai tu impresia că există învăţămînt privat [insă cel primar şi secundar sînt organiyate dup[ norme similare celor din restul europei socialiste, adică trecute in sfera publică, in timp ce învăţămîntul universitar privat s-a transformat într-o anexă a politicilor guvernamentale căci autoritatea centrală finanţează aproape toate colegiile private]

      Sînt excluşi economic pentru că in şcolile statului nu au învăţat o meserie ci cum să cerşească mai dihai ajutoare sociale de la statul-binefăcător.

      Sînt excluşi social pentru că au crescut in familii monoparentale numeroase in care rolul celuilalte părinte a fost preluat de statul-dădacă. In locul unui tată care să-i muştruluiască la timp şi să-i îndrume in primii paşi ai vieţii sociale au avut un bunicuţ ramolit, statul-asistent şi surogat paternal, care i-a lăsat să-şi facă de cap de la vîrste fragede, iar atunci cînd preocuparea lor principală de adolescent a rămas aceeaşi, anume hoinăritul şi trasul mîţei de coadă, in loc de castane au primit drepturi, iar mai tîrziu cînd au prins tupeu şi au înţeles că nu vor fi nicidecum pedepsiţi pentru fărădelegi au început să dea cu bîta-n balta in haite de delincvenţi căci nu mai era nimeni care să-i aducă pe calea cea bună şi nici frică nu puteau avea de entitatea cea blîndă şi fantomatică, statul-bunicuţ-muribund.

      iar dacă vom plăti impozite şi mai mari gloata va prinde şi mai mult tupeu căci va pricepe că răzmeriţa e bisturiul pe buzunarul larg al statului, că de cum se adună-n tîrg şi pune indignatu mîna pe molotoave, burghejii vor pune de îndată mînă de la mînă ca să le sponsorizeze suferinţa de haimanale marginale, iubite de stat şi cocoloşite pîn la adînci bătrîneţi. iar mulţi dintre ei vor face pasul către politică, aşa cum s-a întîmplat de altfel cu o mulţime de derbedei parizieni care, după glorioase cariere juvenile in anarhism şi ecoterorism, au descoperit brusc democraţia şi astăzi reprezintă in Parlamentul Europei mase întregi de hămesiţi iresponsabili creaţi de educaţia publică etatizată complet in ţări precum Franţa.

      dar nu se uita de loc la cauza care a produs fenomenul si anume cresterea temperaturii.

      ei bine, tocmai ţi-am explicat preţ de doişpe grade fenomenul de radicalizare a unui grup social şi de construcţie a identităţii de clasă [ce se pretinde privilegiată prin naştere in virtutea diseminării doctrinei drepturile economice şi sociale de către stat] in societăţile dominate de socialism. descoperă şi singur restul.

    24. @20 bogdan calehari
      N-am spus ca nu exista diferente dar cand trimiti oameni in siberia pentru delict de opinie si le dai 3 feli de paine in plus nu cred ca te face cu mult mai uman decat comunismul.

      @21Vlad M. E amuzant cum un basist ma face pe mine rosu.
      Daca nu crezi in redistribuirea veniturilor de ce crezi ca tarile nordice, cu un nivel de impozitare ridicat, se afla constant pe primele locuri ale prosperitatii in topurile mondiale?

      @22Liviu Crăciun
      – Caracterul limitat al bogatiei e dat de caracterul limitat al resurselor acestei lumi si cred ca nu e nevoie de un scientist ca sa va dati seama de asta.
      – Si eu cant in baie dar asta nu inseamna ca pot sustine un recital la Ateneu, la fel, faptul ca un cap de familie trebuie sa aiba ceva calitati antreprenorialenu il califica automat intr-un bun om de afaceri. E vorba de cei care pot practica antreprenoriatul la un anumit nivel de performanta si acestia constituie o clasa de oameni destul de restransa.

      – Luati un articol, la intamplare, despre moartea patronului Aldis, George Naghi, un personaj aproape anonim, neimplicat in vreun sacndal public, si observati violenta mesajelor datorata simplui fapt ca era vorba de un om bogat si veti intelege ce inseana ca apa sa se apropie de temperatura de fierbere.

      @23euNuke

      Nu inteleg, pe de o parte sustineti munca din greu iar pe de alta deplangeti faptul ca parintii isi lasa copiii sa fie educati de stat. Pai daca parintii trebuie sa munceasca din greu ca sa nu fie niste paraziti cand sa mai aiba timp sa-si educe copiii?

      Pana una alta vad ca bancile si corporatiile au prins curaj sa ceara cat mai multe ajutoare de la stat iar bugetarii au pus mana de la mana ca sa le dea. Asta e realitatea, nu fanteziile pe care le enunti tu.

    25. deceneu
      „nu e nevoie de un scientist ca sa va dati seama de asta” – este un raspuns stupid (apropo, stii ce e scientismul?); in fizica, fierberea este studiata de oameni concreti, cu nume si prenume, iar legile care guverneaza fenomenul au an de aparitie, pot fi consultate, verificate empiric, etc; religia dvs sociala trebuie doar acceptata, crezuta si predicata mai departe pentru ca dvs vi se pare evidenta si inutil de a mai fi demonstrata practic sau teoretic (poate fi doar ilustrata prin pilde induiosatoare)

      domnule, pierdem vremea (si e limitata, si a noastra si probabil si a dumitale)

    26. deceneu, nimeni nu a spus ca tarismul a fost imaculat, dar pe linga ticalosia si sadismul mult mai feroce ale comunismului, este in orice moment de preferat, pentru ca este mult mai usor de corectat. tu ai fost cel care a schimat subiectul de la comunism la tarism, deci nu incerca sa expediezi diferenta majora dintre cele doua regimuri. ce trebuia sa retii din comentariul lui calehari, nu e ca tarismul a fost epoca de aur, ci ca justifici o ideologie infinit mai criminala printr-un trecut nefericit, la fel cum au facut si bolsevicii! si nu justifici comunismul doar prin referinta la tarism, practic toata retorica ta este a cuiva care si-l doreste.

      -suedia nu a avut colonii, deci nu au creat bogatie prin „carente in alta zona”. bogatia suedeza, exploatata acum de socialisti, a venit exclusiv prin spirit antreprenorial si munca, lucruri firest intr-o civilizatie. argumentul tau cu inexistenta bogatiei nelimitate e praf in ochi. nu exista bogatie infinita, la fel cu nu exista o infinitate de ore intr-o zi, si o infinitate de oameni, deci nu are cine crea un infinit de plusvaloare.

      -Despre George Naghi, violenta mesajelor e creata de deceniile de comunism si deceniile de postcomunism iliescist/antenist si e strins legata de nostalgia pentru comunism a mai bine de jumatate din romani, pe care ai ignorat-o, evident.

      deceneu e un habotnic al socialismului, iar o discutie cu un habotnic este imposibila. iti va intoarce orice argument pe dos, il va vaporiza prin relativizare, va cauta si va gasi nod in papura. pentru el nu conteaza daca ce zice e adevarat sau nu, atita timp cit serveste revolutiei, fie ca o grabeste, fie ca o justifica (cum face aici). deci deceneu, intoarce-te pe criticatac. ai trollat indeajuns pe aici.

    27. „deceneu” e troll cu vechime.

      31 octombrie 2008

      cine va plateste pe voi astia?

      the new-cons?

      habar n-aveti, auzi “libertate personala” sub neoliberali!!!

      Prostiile din articole de genul asta sund atat de absurde incat unora le par plauzibile. Succces in treaba buna pe care o faceti, romanilor li se cuvine sa fie imbecilizati.

      Acest comentariu plin de perspicacitate era in raspuns la articolul Tentaţia Obama.
      Ce timpuri dom’le, cand Obama si DCNU calare pe unicorn dadeau iama in padurea cu impozite…

      Fara discutie, omul merita o recompensa pentru devotament in slujba cauzei proletare. Conferim in mod solemn Ordinul Muncii Clasa a II-a, pentru merite deosebite si activitate sustinuta in perioada 2008 – 2011. (clasa I se acorda numai ilegalistilor)

    28. Pai daca parintii trebuie sa munceasca din greu ca sa nu fie niste paraziti cand sa mai aiba timp sa-si educe copiii?

      nu e nicio contradicţie in ce spun eu, ci doar in mintea ta care concepe educaţia într-un singur fel – uniformizată şi centralizată de organele socialiste. Educaţia morală nu necesită 6 ore pe zi ca in lagărele de reeducare ale socialismului, e suficient să vorbeşti copilului 5 minute pe zi despre bine şi rău. De altfel, din fericire pentru lumea asta, încă sînt destui părinţi care se comportă responsabil şi păstrează legături spirituale şi morale cu copiii lor, că altfel am fi avut hoarde de milioane de haimanale, şuţi şi vandali pe străzile oraşelor. Şi fac asta -lecţia minimală de morală- chiar dacă muncesc de se rup ca să plătească taxele alea percepute de stat pentru nişte servicii execrabile.

      Pana una alta vad ca bancile si corporatiile au prins curaj sa ceara cat mai multe ajutoare de la stat iar bugetarii au pus mana de la mana ca sa le dea. Asta e realitatea, nu fanteziile pe care le enunti tu.

      dacă statul a obişnuit populaţia cu elanul asistenţialist normal că acum toată lumea cere, că au ajuns atîţia să creadă că li se cuvine de drept ‘ajutorul’, dar, in ultimă instanţă acel ajutor nu este plătit de bugetari ci dictat de către ei, ca urmare a indolenţei instituţionalizate căreia i s-au lăsat pradă. Este ca o convenţie mutuală între bandiţi, in care asistaţii de rang superior -funţionarii guvernamentali, parlamentari, bancari- închid gura asistaţilor din păturile de jos -pleava şuţilor- cu firimituri iar aceştia ca nişte iobagi ce sînt au ajuns să se mulţumească cu aceste resturi ba chiar să zică şi bogdaproste şi sărumîna după masă. Băncile deja sînt in mare parte naţionalizate in Europa deci putem vorbi şi de funcţionarii bancari ca de o categorie specială de birocraţi ai sistemului public. Corporaţiile nu prea primesc ajutoare, cu excepţia celor arondate fascismului şi partidelor socialiste prin contribuţii masive subterane sau chiar directe. Restul corporaţiilor, cele neafiliate, încasează lovitură după lovitură, amenzi peste amenzi, controale la sînge şi concurenţă neloială din partea corporaţiilor de stat [in special in domeniile financiar şi imobiliar] şi a guvernelor ce avantajează anume corporaţii prin ‘bailouturi’, recte cadouri preferenţiale constînd in ‘injecţii’ de capital ce dezvăluie adevărata natură a statului contemporan -statul asistentă-la-balamuc. Asta e realitatea dacă obişnuieşti să citeşti cu atenţie subiectele de economie politică. Cu informaţii preluate exclusiv din criticatac, libertatea şi jurnalul naţional da, poţi ajunge să trăieşti cu impresia că fanteziile socialiste sînt justificate de o sublimă etică a solidarităţii [in care doar unii -acei puţini capitalişti veritabili- sînt obligaţi să se solidarizeze şi să empatizeze cu cei 99% de nevoiaşi], şi că aceste fantastice cheltuieli bugetare cu finalitate socială vor aduce progres şi bunăstare in toate gospodăriile ţărişoarei tale.

      bugetarii au pus mana de la mana ca sa le dea

      da, să le dea in cap, ca in Grecia unde bugetarii tăi au ieşit in stradă ca să le dea foc funcţionarilor bancari, să le distrugă ‘mijloacele de producţie’ burghejilor ce ţineau restaurante şi hoteluri şi să producă pagube imense domeniului public pentru care nu au niciun fel de respect, căci deh, proprietatea statului e proprietatea nimănui -aşa i-a învăţat şcoala comunistă. Iar nota de plată pentru aceste distrugeri va fi achitată tot de ăia responsabili, adică de cei care produc incă pentru profit in Germania sau in ţările nordice pe care le admiri atît nu pentru capitalismul care le-a generat avuţia actuală, ci pentru socialismul ultimilor 40 de ani care le-o toacă lent.
      bugetarul nu dă nimic, pentru că el nu produce profit şi nici nu este deţinător de capital, el este doar o anexă a statului, ca atare atunci cînd se vorbeşte tot mai frecvent de austeritate şi de reduceri asistatul de rang inferior ar trebui să priceapă că zilele îi sînt numărate pentru că asistaţii de rang superior o să-i arunce şi mai puţine firimituri iar oscioare deloc, asta pentru că ospăţul a intrat in faza sa finală. Cei care ar trebui să fie printre primii care să ceară liberalizarea economiei stau insă împietriţi de frica cadrelor superioare, fără să gîndească mai departe de mîine, adică poimîiine cînd vor fi disponibilizaţi şi, in absenţa pieţei libere a serviciilor de sănătate şi învăţămînt, nu vor mai găsi niciun loc de muncă, nu va mai fi niciun privat care să-i ‘exploateze’ şi nici vecinii din apus nu o să mai aibă nevoie de ei căci le-a apus şi lor steaua. Deocamdată ăştia încă se mai împrumută ca să îşi plătească iobagii din spitale şi şcoli dar, fără niciun orizont serios pentru investiţii private care să impulsioneze o oarecare creştere economică, creditul de stat tot mai scump va fi cît de curînd abandonat. iar tăierile viitoare la buget vor însemna sacrificii in propria ogradă socialistă. Ca in orice regim socialist, clanurile de asistaţi vor ajunge să se mănînce între ele.

    29. Zeflemeaua si caterinca sunt dragute dar, din nefericire, n-au tinut de cald si de foame milioanelor de victime din gulagul rusesc. Spuneti ca va pasa de victimele comunismului dar aveti fix aceeasi mentalitate obtuza – de ingnorare a problemelor sociale – care a facut posibila aparitia comunismului.

      Statul social a fost modul prin care Occidentul a putut sa contracareze cu succes comunismul. Cantand la unison prohodul statului social (desi dificultatile de acum sunt incomparabil mai mici decat cele de dupa razboi cand a fost construit statul bunastarii) nu faceti decat sa pregatiti revenirea comunismului.

      Totusi, daca eu vin cu povesti de adormit copiii, poate imi oferiti voi cateva exemple in care politicile de reducere a impozitelor, de liberalizare a pietei, de reducere a statului au produs prosperitate pe termen lung.

    30. V-am spus ca atat poate? Uita-te la el cum se svarcoleste, incercand sa demonstreze ca singura alternativa la socialism e gulagul si exterminarea comunista. Ce dragut. S-o fi gandit sa scrie pe Critic Atac? Am inteles ca mai nou publica si pe hartie prostiile pe care le astern in virtual.

    31. Statul social a fost modul prin care Occidentul a putut sa contracareze cu succes comunismul. Cantand la unison prohodul statului social (desi dificultatile de acum sunt incomparabil mai mici decat cele de dupa razboi cand a fost construit statul bunastarii) nu faceti decat sa pregatiti revenirea comunismului.

      Nu-i nicio ruşine să nu cunoşti istoria politică a Europei, in fond nu se prea studiază in şcolile publice, este insă jenant să construieşti teorii politice bazate pe ignoranţă. Deceneu, iată cîteva detalii istorice care ţi-au scăpat cînd elucubrai asupra strategiilor anti-comunism:
      De pildă, asupra originilor legislative ale statului social, unul dintre primele acte emise de un stat european care edifica un mecanism social redistributiv a fost „People’s Budget” introdus in Parlamentul britanic de ministrul de finanţe liberal Lloyd George [mai tîrziu va ajunge PM]. In 1909. Documentează-te asupra acestui act legislativ şi asupra contextului politic care a condus la apariţia şi dezvoltarea in mediile intelectuale britanice a curentelor socialiste. Caută şi informaţii despre fabianism.
      Acum, asupra politicii europene continentale. Ceea ce s-a întîmplat in Germania, înfrîntă in WW1, şi in Italia a depăşit şi cele mai optimiste speranţe ale fabianiştilor din UK, asta pentru că Mussolini şi Hitler au dus politicile sociale pe cele mai înalte culmi ale progresului. Asistenţialismul, sănătorismul [adica setul de politici ce 1)transferă treptat serviciile medicale in sfera publică însoţită de distrugerea treptată a pieţei corelative acestor servicii si 2)consfinţesc dreptul organelor de stat de a defini sănătatea populaţiei şi de a lua orice fel de măsuri pentru ‘protejarea’ stării de sănătate] şi educaţia publică etatizată [pînă la nivel universitar] sînt printre realizările notabile ale statului „binefăcător” hitlerist. Dumneata susţii că astfel occidentul a reuşit să se opună expansiunii comunismului de tip sovietic [desigur, din ignoranţă, presupui că acest fenomen datează in a doua jumătate a sec 20], realitatea istorică demonstrează contrariul: ţările Europei de est, foste regimuri democrate şi pseudo-capitaliste, sînt colonizate rapid de sovietici in urma înfrîngerii catastrofale a socialismului continental occidental, Germania este ruptă in două, iar statele vestice sînt salvate in extremis de către americani însă fără a se putea stopa extinderea ideologică a socialismului; mai toate statele apusene sînt iute contaminate la nivel înalt de nefasta ideologie finanţată in acei ani de la răsărit, reapar partidele comuniste [temporar interzise de socialiştii fascizaţi], pe lîngă cele socialiste, grupări paramilitare şi teroriste ce se comportă ca anexe ale Armatei Roşii organizează atentate şi acte de sabotaj a economiei capitaliste, şi, in cele din urmă reuşesc să se impună in peisajul mediatic şi parlamentar alternînd manevrele politice cu presiunile şi şantajul, cucerind pe rînd sfera executivă a statelor. Pe rînd Italia, Franţa, Germania cunosc guvernări socialiste care extind inconştient aria atribuţiilor şi preocupărilor organelor de stat, finanţînd aceste operaţiuni prin vaste modificări bugetare şi creşteri succesive ale impozitelor şi taxelor. Şi acum ajungem la exemple de prosperitate:

      poate imi oferiti voi cateva exemple in care politicile de reducere a impozitelor, de liberalizare a pietei, de reducere a statului au produs prosperitate pe termen lung.

      Acum că ne-ai ilustrat nivelul tău de cunoştinţe in materie de istorie politică, acest raţionament eliptic de care faci întruna paradă pare cu atît mai convingător. Tu nu poţi oferi niciun singur exemplu de economie prosperă ca urmare a creşterii necontenite a impozitelor, dar soliciţi cu îndrăzneală lecţii banale de istorie de la interlocutori mai înarmaţi cu răbdare, ca mine. Că ţările nordice, al căror model fascinează socialiştii de pretitindeni, nu au fost dintotdfeauna socialiste precum presupui domnia ta, şi nici UK nu a avut dintotdeauna nivelul actual de taxare. Capitalismul sălbatic de sec 18 şi 19 este fenomenul ce a produs revigorarea pieţelor private, apariţia şi expansiunea unei cereri diversificate de tehnologie, apariţia şi dezvoltarea mediilor formative private care au răspuns rapid acelei cereri, cristalizarea capitalului şi flexibilizarea lui prin elanul investiţional exclusiv privat. Capitalismul pe care îl blamează şi astăzi socialiştii a dispărut, însă in aproape 2 secole de existenţă a generat bunăstarea din care astăzi se adapă toate partidele socialiste. Mierea a fost strînsă de albinele capitaliste, cu aportul furnicuţelor lipsite de drepturi dar cu un standard de viaţă superior celui feudal] pentru ca astăzi să fie distribuită exclusiv de trîntorii ce au uzurpat definitiv puterea in stupul european. Deci exemple sînt cu nemiluita, trebuie doar să citeşti istoria şi să faci o simplă analiză comparativă intre veniturile şi starea populaţiei la 1700 şi cum ajunsese Europa la 1900.
      Acum, încă un aspect esenţial, percepţia cetăţeanului asupra regimului de taxare/impozitare. Astăzi, aşa cum ne demonstrează zeci şi sute de decenei, predomină concepţia ce justifică servitutea, indusă de politicile socialiste, in virtutea căreia impozitarea directă a cetăţeanului este ceva natural, un dat, şi că nivelul şi sfera taxărilor poate fi oricînd expandate discreţionar de către guvene; ca atare, intervenţia directă asupra contractelor de muncă şi prelevarea contribuţiei neconsimţite şi nenegociate ar fi atribuţii fireşti ale organelor fiscale. Dar exact aşa se întîmpla şi in timpul absolutismul monarhic, iar impozitul purta numele de bir, o dare ce putea fi mărită arbitrar de feudalii cu puteri de taxare delegate întocmai inspectorilor de astăzi ce colectează chiar şi taxe necunoscute de contribuabili in vederea ‘întăririi disciplinei financiare’. Defapt, evul mediu nu a cunoscut niciodată un asemenea nivel de extindere a ariei de taxare in beneficiul unor organe centrale şi nici o gamă atît de largă de taxe pentru servicii inventate oferite pasămite de către stat, in realitate condiţii puse desfăşurării oricărei activităţi. In ignoranţa lor decenei sînt convinşi că impozitarea directă a veniturilor cetăţenilor este un vector al progresului, şi că această formă de taxare ar fi existat fără întrerupere, cînd in realitate este un indiciu al tiraniei. Iată însă un material asupra evoluţiei taxării in uk:
      http://www.independent.co.uk/n.....77708.html
      şi pe continent:
      http://www.britannica.com/EBch.....tal-Europe

    32. Totusi, daca eu vin cu povesti de adormit copiii, poate imi oferiti voi cateva exemple in care politicile de reducere a impozitelor, de liberalizare a pietei, de reducere a statului au produs prosperitate pe termen lung.

      Sweden for Dummies

      Until the second half of the 19th century, Sweden was fairly poor. But far-reaching free market reforms in the 1860s allowed Sweden to benefit from the spreading Industrial Revolution.

      And so, during the late 19th and early 20th centuries, Sweden saw its economy rapidly industrializing, driven by the many Swedish inventors and entrepreneurs.

      During that time, Sweden produced extraordinarily many inventions, given its small population, including: dynamite, invented by Alfred Nobel (who established the Nobel Prize); the self-aligning ball bearing, invented by Sven Wingquist (who used this to create the SKF company); the sun-valve, invented by Gustav Dahlén (who used it to found industrial gas company AGA); the gas absorption refrigerator, invented by Baltzar von Platen (which was later used by Electrolux).

      In addition, there were countless non-inventing entrepreneurs during that period: car manufacturers Volvo and Saab, and telecommunications company Ericsson. Indeed, with just a few exceptions, nearly all large Swedish companies were started during the late 19th and early 20th centuries, which was not only a period of strong growth, but also the time when the foundation for later economic growth was laid.

      Another factor which continued Swedish prosperity was the fact that Sweden was able to stay out of both World Wars, and indeed all other wars as well. Sweden is in fact the country with the longest consecutive period of peace, having fought no war since 1809, when Sweden was invaded by Russia, losing Finland to the invader.

      Sweden has thus enjoyed 5 more years of peace than Switzerland, which participated in the Napoleonic wars in 1814. As a result of its free market policies, the resourcefulness of its people, and its successful avoidance of war, Sweden had the highest per-capita income growth in the world between 1870 and 1950, by which time Sweden had become one of the world’s richest countries, behind only the United States and Switzerland, and Denmark (who have since also fallen behind because of high taxes).

      But the foundation for future trouble had already been created. In 1932, the Social Democrats rose to power in the face of the Great Depression. And like FDR in America and Adolf Hitler in Germany, they started to expand government power over the economy. Until 1932, government spending had been kept below 10% of GDP in Sweden, but the Social Democrats, under their leader Per Albin Hansson, wanted to change this and remake Sweden into a „folkhem” („people’s home”), a term Swedish Social Democrats adopted from the Fascists in Italy.

      Even in the early 1950s, Sweden was still one of the freest economies in the world, and government spending relative to GDP was in fact below the American level.

      But between 1950 and 1976, Sweden experienced an expansion in government spending unprecedented during a period of peace, with government spending to GDP rising from about 20% in 1950 to more than 50% in 1975. Virtually every year, taxes were increased while the welfare state expanded relentlessly, both in the form of a sharp increase in the number of government employees and ever more transfer payment benefits.

      During the first 20 years, this relentless government expansion took place seemingly without ill effect, as Sweden benefited from rapid global growth — although Sweden’s growth had already started to slip in relative terms, from well above average to just average. This changed in the 1970s after Olof Palme, from the left wing of the Social Democratic party became Prime Minister. Palme stepped up the socialist transformation in Sweden, rapidly increasing anti-business regulations and sharply increased payroll taxes.

      The payroll-tax increases, along with increasing wage demands from unions, made Swedish businesses highly uncompetitive on the global markets, something which Palme decided to solve by devaluing the Swedish krona. As a result, price inflation rose sharply, leading to repeated devaluations. Popular discontent from the economic woes created by the global economic downturn, the massive tax increases, the increased regulations, and the increasing inflation enabled the center right to come into power in 1976, breaking 44 years of uninterrupted Social Democratic rule.

      But because the center-right parties were unwilling to push for more radical free-market reforms, the economic woes, including the inflation-devaluation cycle, continued. For this reason, and because the three coalition parties — the conservative Moderate Party, the Liberal Party, and the Center Party — were unable to get along, the Social Democrats returned to power in 1982.

      They immediately implemented one „big bang” devaluation of 16%, which they claimed would be the last. They had claimed the same thing before all the previous devaluations, including the 10% devaluation that the center-right government had decided upon the year before. This time it appears that they actually meant it, but as with The Boy Who Cried Wolf, no one believed them.

      Inflationary expectations and thus union wage demands remained very high. And in 1985, the government decided to deregulate bank lending. While this reform was necessary in order to improve capital allocation, it had disastrous side effects given the fact that at the time, real interest rates were way below zero after tax and inflation. This caused a massive credit expansion, which in turn helped further aggravate consumer price inflation while also creating a massive stock- and real estate bubble. As the exchange rate remained fixed, Swedish competitiveness was quickly undermined.

      After Palme was killed by an unknown assassin in February 1986, pragmatist Ingvar Carlsson became prime minister. Worried that Swedish growth had trailed most other countries, Carlsson’s government implemented a number of free-market reforms. Among these were the lifting of all currency controls in 1989 and a tax reform that dramatically reduced marginal tax rates (although they also reduced a number of deductions, including deductions for interest payments). Although these reforms have arguably contributed to improving the long-term economic performance of Sweden, they would contribute to precipitating the deep economic downturn in the early 1990s.

      Meanwhile, as the economy started slowing significantly in 1990 after a series of tightening measures, consumer price inflation slowed. With the combination of continued high nominal interest rates, reduced capital gains taxation (and with that, reduced deductions for interest payments) and falling price inflation, real interest rates started rising significantly, helping to end the asset price bubbles. On top of all of this came the oil price shock following Saddam Hussein’s invasion of Kuwait and an economic downturn in key trading partners such as the United States, the United Kingdom, and Finland. The end result was that Sweden slipped into a recession in late 1990.

      As Sweden fell into a recession and its highly cyclical government budget balance started to deteriorate rapidly, investor confidence in the Swedish fixed-exchange-rate scheme started to deteriorate rapidly.

      And with currency controls abolished a few years ago, the krona was fair game for currency speculators. Unlike in the past, the government was determined not to devalue, and they deemed a return to strict currency controls as unthinkable, so they had no choice but to defend the currency by raising interest rates. But as the currency speculators knew that these interest rate levels could not be sustained, they renewed their attacks, knowing that their gain from a collapsed currency regime would be far greater than the interest rate levels the Riksbank could offer. The end result was that real after-tax interest rates were pushed up into double digit levels — after having been negative just a few years earlier. That in turn deepened the recession further.

      In the end, though, the fixed-exchange-rate scheme collapsed in November 1992. The dramatic increase in interest rates and the deep recession had at the same time created a large amount of bad loans, making almost all major banks in effect bankrupt. (The exception was Handelsbanken, known for its more cautious lending practices.) Only after the Swedish government pledged they would bail out the banks with whatever money they needed was a widespread banking collapse averted.

      All told, the recession became Sweden’s deepest by far since the Great Depression, with GDP in 1993 being 5% lower than in 1990, with employment falling more than 10%, and the budget deficit rising to more than 10% of GDP. By then Sweden had fallen to between 15th and 20th place in international income comparisons, a decline from which it has never
      since recovered.

      After this deep downturn, Sweden has performed much better for a number of reasons. The 20% decline in the value of the krona in late 1992 gave a strong boost to exports and together with the dramatic lowering of interest rates, this helped kick-start a cyclical recovery in late 1993. Moreover, a number of free market reforms implemented during Ingvar Carlsson and conservative Carl Bildt (who was Prime Minister between 1991 and 1994) had helped raise the structural growth potential of the Swedish economy.

      Apart from the already mentioned reforms of reduced marginal tax rates and abolished currency controls, deregulated bank lending and significantly lower inflation, this included privatizations of several state-owned companies and deregulation of several key sectors, including the retail sector, the telecommunications sector and the airline industry. Also, when the massive budget deficit was eliminated, even the Social Democrats realized the need for deep spending cuts, which together with the typical cyclical decline in the burden of spending during booms helped reduce the extremely bloated burden of government spending somewhat.

      All of this has helped Sweden recover in relative terms from the stagnation of the 1970s and 1980s and the deep economic downturn in the early 1990s. It is this relative recovery that is now seized upon by the Social Democrats and their sympathizers inside and outside of Sweden when they claim that the Swedish model of high taxes and a big welfare state is successful.

      Yet as should be clear, the relative improvement of performance is due not to high taxes (lower now than previously), but to free-market reforms.

      The reason Sweden no longer trails the rest of Europe is that these reforms, which have not been implemented in most continental European countires, have made the Swedish economy relatively freer.

    33. Tu nu poţi oferi niciun singur exemplu de economie prosperă ca urmare a creşterii necontenite a impozitelor

      In 1994, in Suedia, social-democratii castiga alegerile dupa ce guvernarea de centru-dreapta nu reusise sa scoata tara din criza financiara care o lovise in 1990. Premier, pentru a doua oara, devine Ingvar Carlsson care scoate tara din criza marind taxele si impozitele.

      Apoi despre eficienta sistemului privat vs. cel de stat. In S.U.A. care are un sistem de asigurari de sanatate preponderent privat s-au cheltuit cu sanatatea in 2009 pe cap de locuitor 7,410 $ (conform OMS:http://www.who.int/countries/usa/en/) dublu decat se cheltuie in Marea Britatnie, 3,399$ (http//www.who.int/countries/gbr/en/), unde avem un sistem preponderent de stat.

      Ce noroc pe noi cu antreprenorii astia din sanatate care ne fac viata mai usora si buna.

    34. Apoi despre eficienta sistemului privat vs. cel de stat. In S.U.A. care are un sistem de asigurari de sanatate preponderent privat s-au cheltuit cu sanatatea in 2009 pe cap de locuitor 7,410 $ dublu decat se cheltuie in Marea Britatnie, 3,399$ , unde avem un sistem preponderent de stat.

      Bravo. Foarte bun exemplu ai descoperit in căutările tale febrile menite să demonstreze superioritatea socialismului european. Deci, concluzia este foarte simplă: într-un sistem privat oamenii îşi permit să cheltuie de 2 ori mai mult decît într-unul public, oricum aproape falimentar precum cel din uk, ca atare prosperitatea apare şi rezistă numai şi numai in condiţii de piaţă liberă, şi doar in economiile capitaliste indivizii îşi permit să definească singuri propria sănătate şi să cheltuiască după posibilităţi, adică diferenţiat după venit, pentru ocrotirea ei, prin achiziţionarea unor pachete de servicii dintr-o gamă largă de produse de profil. In Europa socialistă oamenii nici nu mai ştiu ce înseamnă opţiunea, iar statele le micşorează permanent aria de servicii asigurate in timp ce contribuţiile obligatorii cresc. Iar eficienţa nu poate fi calculată într-un sistem lipsit de concurenţă, in care piaţa serviciilor medicale este aproape monopolizată de către organele statului, mai ales că sănătatea populaţiei este definită de către unicul ofertant -statul. Cum poţi aprecia dacă sistemul funcţionează in condiţiile in care lipsesc, pentru că sînt controlate, informaţiile despre timpul acordat fiecărui pacient, perioada petrecută de pacient in instituţiile statului, cazurile de malpraxis, numărul de decese cauzate de incompetenţa cadrelor medicale birocratizate sau de insuficienţa punctelor de preluare şi sortare a cazurilor grave, raportul dintre suma investită de către stat şi rata profitului pe termen lung, raportul dintre suma achitată obligatoriu de către contribuabil şi contravaloarea serviciilor receptate de-a lungul timpului? Dacă se alocă la un moment dat mai puţine fonduri per locuitor asta nu înseamnă eficienţă economică, ci pauperizare accentuată.

    35. DCNU…

      In S.U.A. care are un sistem de asigurari de sanatate preponderent privat….

      Iar mănînci magiun cu perje. Aprox 50% din cheltuielile americane pentru sănătate provin de la trei mari programe guvernamentale: Medicare, Medicaid şi CHIP. Primele două sunt exemple tipice de risipă, fraudă şi costuri scăpate de sub control.

      NHS (National Health Services) şi sănătatea de stat din Marea Britanie: mai bine sănătos decât pe mîna NHS.

      NHS fraud cases ‘rise by 37% in the last three years’

      Ex-NHS boss jailed for £200,000 fraud

      NHS fraud investigations cost three times more than they recover

      Patients denied key treatments due to NHS cost-cutting

      NHS rations knee and hip replacement operations to save money

      Ban on NHS rationing of cancer scans to save cash: Health Secretary cracks down on ‘blanket restrictions’

      NHS rationing body rejects prostate cancer drug

      Health Patients suffer from NHS rationing

      NHS rationing body denies 15 life-saving drugs to cancer patients

      Cataracts, hips, knees and tonsils: NHS begins rationing operations

      Sentenced to death on the NHS

      Ingvar Carlsson nu a scos Sudedia din criză mărind taxele şi impozitele. Pînă luni scrii pe tablă de o sută de ori:

      It’s the free-market reforms, stupid

      In a Europe plagued by debt crises, one country has no budget deficit at all and is currently returning to surplus. This same country is consistently among Europe’s fastest growing economies, with GDP growth set to hit 4% this year.

      That country is Sweden. For many years, foreign policy-makers have pointed to Sweden as a positive model to follow, making Swedes like me proud. Too often, though, foreigners have drawn the wrong lessons from Sweden’s success. For instance, whenever I give a lecture, anywhere in Europe, about economic reform, I always get the following response: „But you come from Sweden, which is socialist and successful?why should we launch free-market policies ?”

      The simple truth is that Sweden is not socialist. According to the World Values Survey and other similar studies, Sweden combines one of the highest degrees of individualism in the world, solid trust in well-functioning institutions, and a high degree of social cohesion. Among the 160 countries studied in the Index of Economic Freedom, Sweden ranks 21st, and is one of the few countries that increased its economic freedoms during the financial crisis. Sweden gets higher scores for liberal markets than Germany and Belgium, or reformers such as Cyprus and Georgia.

      It’s true that Sweden wasn’t always so free. But Sweden’s socialism lasted only for a couple of decades, roughly during the 1970s and 1980s. And as it happens, these decades mark the only break in the modern Swedish success story.

      In the mid-1800s, Sweden was one of the poorest and underdeveloped countries in Europe. Then, Finance Minister Johan August Gripenstedt, a proponent of de Tocqueville and Bastiat, launched far-reaching economic reforms that forged Sweden’s transition to capitalism. Sweden was opened up to the world, to free trade, and to migration. Free enterprise and free competition were introduced. In particular, the financial sector was deregulated.

      By 1890, Sweden’s economic growth was the fastest in the world, and remained so through 1950. The Swedish tax burden was lower than the European average throughout these successful 60 years, and lower even than in the U.S. Only in 1950 did Sweden’s tax burden rise to 20% of GDP, though that remained comparatively low.

      But Socialism was fashionable in post-War Europe and Sweden was not immune. The 1970s were a decade of radical government intervention in society and in markets, during which Sweden doubled its overall tax burden, socialized a slew of industries, re-regulated its markets, expanded its public systems, and shuttered its borders. In 1970, Sweden had the world’s fourth-highest GDP per capita. By 1990, it had fallen 13 positions. In those 20 years, real wages in Sweden increased by only one percentage point.

      Remnants of its earlier success remained, and the idea of following „the Swedish model” had already caught hold around the world. Fine, except the roots of this success were confused with Stockholm’s more recent big-government policies, which in fact were destroying the country’s enviable prosperity. This confusion also played into domestic debates, stalling reform for too long.

      By the late 1980s, though, Sweden had started de-regulating its markets once again, decreased its marginal tax rates, and opted for a sound-money, low-inflation policy. In the early 1990s, the pace quickened, and most markets except for labor and housing were liberalized. The state sold its shares in a number of companies, granted independence to its central bank, and introduced school vouchers that improved choice and competition in education. Stockholm slashed public pensions and introduced private retirement schemes, keeping the system demographically sustainable.

      These decisive economic liberalizations, and not socialism, are what laid the foundations for Sweden’s success over the last 15 years. After the reforms of the early 1990s, Swedes’ real wages increased by roughly 35% in a decade. And, as businesses have become more productive and people’s incomes have risen, living standards improved. More people eat at restaurants now, more people travel abroad, more people buy DVDs and new cars. More people get more.

      The path to reform has, however, come only in waves. After the intense overhauls of the early 1990s, the pace slowed somewhat and it wasn’t until a center-right government returned to power in 2006 that free-market reforms picked up again. That center-right coalition, led by my own Moderate Party, was re-elected last year, after beating our leftist opposition by almost seven percentage points. The leftists’ campaign promise? To roll back economic reforms.

      Even smarting from the financial crisis, Swedes turned the leftists down. Over the last four years, they have seen their borders opened for more labor migration, they have seen still more state-owned companies sold, and have seen their public authorities shrink in number. Stockholm has also cut property taxes and abolished the wealth tax, and instituted a new system of income-tax credits that lets working people with average incomes keep what amounts to an extra month of wages, after taxes, per year. Today, the state’s total tax take comes to 45% of GDP, from 56% ten years ago.

      Meanwhile, unemployment benefits, sick leave and early retirement plans have all been streamlined to encourage work. The number of people receiving such welfare?which soared during the socialist decades?has fallen by 150,000 since 2006, a main reason for Sweden’s remarkably sound public finances. Stockholm has also introduced a law that empowers Swedes to chose their providers for health care and other public services. This has led to a robust surge in entrepreneurship within the health-care sector, where more competition is bound to improve services.

      Challenges such as youth unemployment, inflexible housing markets, waiting lists for health services, and too-high taxes, still plague the country. So reforms that increase economic freedoms should and will continue?the results so far have been more than encouraging. That is the real lesson to be learned from „the Swedish model.”

      Mr. Munkhammar is a Moderate Party member of the Swedish Parliament, and the author of „The Guide to Reform” (Timbro/IEA 2007).

    36. @37euNuke E de tot rasul explicatia ta, adica, cand te duci la piata pe un kil de mere pe care vanzatoarea iti cere 3 lei tu ii dai 6 pentru ca esti capitalist si ai bani…:))))
      Oricum iti explica Krugman mai jos de unde vine diferenta, pe scurt, dintr-o birocratie excesiva pe care firmele de asigurari private si spitalele tb sa o intretina si din costurile mult mai mari pe medicamente din cauza unei proaste negocieri a preturilor:

      companiile de asigurări cheltuiesc sume imense
      de bani pentru selectarea solicitanţilor și în disputele privind
      plata poliţelor. Iar cei care asigură serviciile medicale, inclusiv
      medicii și spitalele, cheltuiesc sume uriașe de bani, luptându-
      se cu companiile de asigurări ca să fie plătiţi. Există o
      întreagă industrie cunoscută drept „managementul refuzului“.
      Companii care îi ajută pe medici să lupte cu companiile
      de asigurări când le sunt refuzate plăţile.
      Niciunul dintre aceste costuri nu apare într-un sistem de
      asistenţă medicală universală, în care guvernul acţionează ca
      asigurator. Dacă oricine are dreptul la asigurare de sănătate,
      nu este nevoie ca oamenii să fie selecţionaţi pentru eliminarea
      clienţilor cu risc ridicat. Dacă o agenţie guvernamentală
      oferă asigurările, nu mai este nevoie de luptă în legătură cu
      cine plătește o intervenţie medicală. Dacă este o procedură
      acoperită, plătește guvernul. Ca rezultat, programele de asigurări
      guvernamentale de sănătate sunt mult mai puţin birocratice
      și cheltuiesc mult mai puţin pentru administraţie decât
      asiguratorii privaţi. De exemplu, Medicare cheltuiește doar
      aproximativ 2 la sută din fondurile sale pentru administraţie;
      pentru asiguratorii privaţi, cifra este de aproximativ 15 la sută.
      McKinsey Global estimează că în 2003 costurile suplimentare
      din industria asigurărilor de sănătate din Statele Unite,
      comparativ cu costurile programelor guvernamentale de asigurări
      din alte ţări, ajungea la 84 de miliarde.
      Iar aceasta, literalmente, nu reprezintă nici jumătate din
      toată povestea. După cum admite raportul McKinsey, „acest
      total nu include povara administrativă suplimentară a structurilor
      multi-plătitori și a produselor de asigurări pentru
      spitale și centrele ambulatorii… După cum nu sunt incluse
      nici costurile suplimentare presupuse de angajatori, din cauza
      necesităţii existenţei unor departamente masive de resurse
      umane pentru administrarea ajutoarelor din domeniul
      sănătăţii.“7 O comparaţie frecvent citată între sistemele din
      Statele Unite și Canada, prin care s-a încercat estimarea acestor
      alte costuri, concluziona că în Statele Unite costurile administrative
      totale — incluzând atât costurile asiguratorilor,
      cât și ale celor care asigură serviciile medicale — înseamnă
      31 la sută din cheltuielile totale pentru sănătate, comparativ
      cu mai puţin de 17 la sută în Canada. Aceasta ar însemna
      aproximativ 300 de miliarde de dolari în costuri suplimentare
      sau aproape o treime din diferenţa dintre cheltuielile
      Statelor Unite și ale Canadei.8
      Unde s-a dus restul de bani? Spre deosebire de alte ţări
      avansate, Statele Unite nu au o agenţie centralizată care să
      negocieze cu companiile farmaceutice preţurile medicamentelor.
      Ca urmare, America are un consum mai redus de medicamente
      pe cap de locuitor decât o altă ţară medie, însă
      plătește cu mult mai mult, ceea ce adaugă un preţ de 100 de
      miliarde sau mai mult la costurile totale ale asistenţei medicale.
      Există, de asemenea, o gamă de ineficienţe mai subtile
      în cadrul sistemului Statelor Unite, cum ar fi stimulentele financiare
      perverse care au dus la o proliferare a laboratoare-
      250 Conºtiinþa unui liberal Imperativul asistenþei medicale
      lor ambulatorii de tomografie computerizată, în care echipamentele
      costisitoare sunt relativ puţin folosite.
      În sfârșit, medicii din Statele Unite sunt plătiţi mai bine decât
      corespondenţii lor din alte ţări. Însă aceasta nu este o sursă
      importantă pentru diferenţele de costuri comparativ cu
      costurile administrative, cu medicamentele și alte probleme.
      Autorii acelui studiu care compară costurile administrative
      ale Statelor Unite și Canadei estimează că salariile mai mari
      ale medicilor din Statele Unite justifică doar aproximativ 2 la
      sută din diferenţele costurilor de ansamblu.

      Paul Krugman – Conştiinţa unui liberal – Cap. 11, Imperativul asistenței medicale, p. 249-251.

      @38emil borcean

      1. Individul asta din care citezi nu e un comentator independent ci unul angajat politic, astfel, nu intamplator, perioadele in care i-a mers bine Suediei sunt cele in care partidul sau a fost la putere, la inceputul anilor ’90 si din 2006 incoace iar cei 12 ani de guvernare social-democrata sunt doar o perioada in care reformele au stagnat. E de tot rasul, e ca si cum ai pune-o pe Udrea sa-si dea cu parerea despre guvernarea PDL si ai lua si de bun ce zice.

      2. Nu zice nimic de guvernarea lui Ingvar Carlsson si masurile luate de guvernul sau, asa ca sa-ti spun un secret, acesta a scos Suedia din criza crescand taxele si impozitele.

      P.S. Daca sistemul de sanatate din Marea Britanie e falimentar insemna ca si cel din Germania si Franta sunt la fel pt ca si acolo se chetuieste tot jumatate din suma cheltuita in S.U.A.
      Totusi eu stiam ca atunci cand cheltuiesti de doua ori mai mult pe aceleasi servicii se cheama risipa nu libertate de optiune.

    37. @ emil b #37

      Din nou despre healthcare in America… Un subiect drag mie, dar greu de inteles atunci cind esti orbit de dogme ideologice. Fie de „stinga”, precum Deceneu, care-l critica din cauza caracterului privat, fie de „dreapta”, precum altii, care-l apara in baza aceluiasi caracter privat.

      Deceneu zice: In S.U.A. care are un sistem de asigurari de sanatate preponderent privat….

      Iar tu zici: Aprox 50% din cheltuielile americane pentru sănătate provin de la trei mari programe guvernamentale: Medicare, Medicaid şi CHIP. Primele două sunt exemple tipice de risipă, fraudă şi costuri scăpate de sub control.

      Eu zic:

      Sistemul medical american este preponderent privat! Problema lui este ca contine 0 (zero!) la suta free-market in el.

      Costurile au scapat de sub control din cauza ca sistemul este monopolistic suta-la-suta. N-ai unde sa te duci in alta parte. Iar rolul guvernului la cresterea preturilor nu consta in Medicare, Medicaid si CHIP, ci in cultivarea sistemului de asigurare through employment, sistem pe care l-a incurajat si mandatat inca din anii ’40.

      Mecanismul prin care preturile cresc necontrolat este urmatorul. Employerul, in loc sa-si compenseze angajatul in bani (in fapt, singurul „legal tender for all debts, public and private”), il compenseaza (ilegal!) mixt, in bani si in natura, natura fiind „beneficiile” – dintre care cel mai important beneficiu este „asigurarea medicala”. Partea de compensatie reprezentata de „asigurarea medicala”, desi este a angajatului de drept, angajatul nu o vede niciodata si nici n-are vreun control asupra ei. Si vorbim de mii de dolari pe luna aicea, nu de sume de trei lulele.

      Cine „vede” partea aia? O „vede” industria medicala, care stie ca banii sint acolo, garantati, si ca nu au de facut altceva decit sa intinda mina dupa ei. Providerii cer aberatii de genul 10,000 de dolari pe ziua de spital, iar asigurarile medicale platesc, ca au de unde si doar nu platesc din buzunarul lor. Influxul de bani este garantat, sigur, in virtutea faptului ca fiecare, vrea, nu vrea, plateste din gros la sistem la modul indirect, prin employer. Cind banii sint garantati, de ce sa nu-i papi? Si-apoi sa ceri altii, mai mult?

      Alta ar fi socoteala daca eu (adica noi, consumatorii) as controla, as dispune de acele „beneficii”. De exemplu eu, in ultimii 5 ani, am fost doar de doua ori la doctor. De ce sa platesc mii de dolari pe luna pentru asta?

      Daca noi, consumatorii, am controla asta, ei n-ar mai cere 10,000 pe zi de spital. Cind un provider mi-ar cere o asa aberatie i-as zice ca-i prea mult si sa-si gaseasca alt prost. Pentru mine se va gasi cineva care sa ceara mai putin, c-asa-i in free market. Iar cel care mi-a cerut 10,000 va lua nota de asta si va cere si el inca si mai putin (pt. ca altfel nu va incasa nimic), si-asa mai departe.

      Medicare si Medicaid reprezinta risipa doar pentru ca ele platesc de la stat aceleasi preturi aberante fixate de asa-zisa „piata privata”. Guvernul nu este el consumatorul adevarat, nu plateste nici el din buzunarul si i se rupe ca preturile sint aberante. Insa nu sint ele, Medicare si Medicaid, principala driving force in cresterea aberanta a preturilor.

      O reforma adevarata, in spirit de free-market, de la diagnosticul de mai sus ar trebui sa porneasca. A da vina numai pe interventia guvernamentata si-a proslavi caracterul „privat” nu rezolva problema. Nu intotdeauna ce-i „privat” este si „free market”. In industria medicala americana free-market-ul este admirabil, sublim, dar lipseste cu desavirsire.

      Cea mai radicala masura dintr-o reforma adevarata ar fi ridicarea mandatului de medical insurance through employment. Oamenii sa-si primeasca „beneficiile” (care, repet, sint ale lor de drept!) nu in natura, ci in cash, si-apoi sa decida ei singuri ce vor sa faca cu cash-ul. Sa vezi atunci „prabusiri” de preturi pe „piata medicala”.

      Numai ca este foarte putin probabil ca asta sa se intimple. Interesele sint prea puternice si prea bine ancorate. La urma urmei vorbim de 1/6 din economie! Industria medicala se va bate cu ghearele si cu dintii ca sa nu ramina fara vaca de muls.

      De intimplat se va intimpla odata si-odata, si va fi prin total bankruptcy, atunci cind intreaga sandramaua se va prabusi, nu numai sistemul medical.

    38. Individul asta din care citezi nu e un comentator independent ci unul angajat politic

      spre deosebire de paul krugman, care e un comentator independent, un munte de obiectivitate?
      iti amintesti cind un nebun, Jared Loughner, a impuscat in cap un senator democrat in ianuarie? Paul Krugman a sarit imediat si a dat vina pe partidul republican. . Si sti pina la urma ce s-a aflat? cartile preferate ale lui Jared Loughner erau manifestul comunist si mein kampf, si nu doar atit, a fost voluntar in campania electorala a lui Obama. tot de „obiectivul” krugman: The Republican Party Has ‘Gone Insane’ (hahaha)

      emil, liviu, vlad, eunuke, nu va mai pierdeti timpul cu trollul asta!

    39. DCNU… Observatia de la 1. nu este un argument, ci un ad-hominem imbracat intr-un sofism ieftin. La nr. 2 ai raspuns in „Sweden for Dummies”, dar preferi sa il ignori. Nr.3 – alt sofism, din categoria „logică de flaşnetar”. Adio.

    40. Roadrunner… yeah man 🙂 sistemul american e tare deficient. Te contrazic cu respect, dar sectorul de stat reprezinta aprox. 50% din banii tocati (si in crestere). Si ai dreptare si in ce priveste lipsa mecanismelor de piata libera. In industria asta s-a format o alianta toxica intre birocrati, firme de asigurare si spitale, care functioneaza ca un cartel.

    41. Roadrunner, uite un exemplu proaspat de frauda a cartelului (la care am uitat sa adaug si sindicatele publice). Membri ai sindicatului din Long Island al lucratorilor din caile ferate au devalizat peste $1 miliard in ultimii 7 ani.

      Public Employees Busted in Retirement Scheme

      Employees of the Long Island Railroad (LIRR) have defrauded that organization of over $1 billion over the last seven years. In as many as 500 cases, LIRR employees falsely claimed disability benefits to supplement their pensions, employing a sophisticated scheme involving special “facilitators” and doctors operating “disability mills.” Eleven defendants have been named so far, including a former president of the railroad union; each has been charged with conspiracy to commit health-care fraud and mail fraud.

      There were three doctors who participated in this scheme, and in return they received cash payments between $800 and $1,200 — along with millions in health-insurance fees for unnecessary procedures. These procedures, which included X-rays, MRIs, and physical therapy, were used to bolster their patients’ files for later claims. Afterwards, they provided patients with falsified medical assessments, claiming that it would be impossible for them to continue working. The LIRR employees would then immediately retire with both their regular and disability pensions.

      The LIRR employees also collaborated with a few “facilitators,” who helped falsify disability applications and coordinated with the doctors’ offices. One of these facilitators, Joseph Rutigliano, was a former LIRR union president who had also falsely claimed disability benefits. Before retiring, he worked over 500 hours of overtime and took no sick days, yet applied for disability benefits due to back pain immediately upon retirement. His condition did not prevent him from playing golf several times a month.

      Other brazen disability claims included that of Gregory Noone, who collected $105,000 a year; he claimed that “he suffered severe pain when gripping and using simple hand tools and pain in his knees, shoulder, and back from bending or crouching.” Yet this pain did not slow down his post-retirement tennis and golf games. Similarly, Steven Gagliano’s “severe and disabling pain in [his] back, shoulder and legs,” which rendered him “occupationally disabled,” did not prevent him from participating in a 400-mile bike trip across northern New York.

      The structure of the LIRR’s pension system encouraged this massive scam. As early as age 50, a LIRR employee can retire and collect a LIRR pension, but has to wait until the age of 65 before he or she can claim a federal Railroad Retirement Benefit (RRB). However, if the employee is declared disabled immediately upon retirement, then that employee is entitled to both the LIRR pension and the RRB. This allows for the collection of an income equal to his or her previous base salary. In other words, the system created the incentives for deception by employees.

    42. E de tot rasul explicatia ta, adica, cand te duci la piata pe un kil de mere pe care vanzatoarea iti cere 3 lei tu ii dai 6 pentru ca esti capitalist si ai bani

      deceneu, te încurci in propriile explicaţii. păi tu nu ne-ai oferit nişte evaluări ale pieţei de servicii medicale sau o analiză a raportului dintre cerere şi ofertă, ci cheltuielile per capita cu sănătatea in 2 state. In sistemul socialist nu există piaţă, deci primeşti un singur măr şi ăla otrăvit, la un preţ exorbitant impus de unicul vînzător, şi nici măcar nu ai posibilitzatea să refuzi achiziţionarea lui, in timp ce pe piaţa din US -oricum accidentată şi ea de către stat aşa cum ţi s-a arătat cu lux de amănunte- ai de ales intre mai multe mere, şi orice alte fructe chiar şi exotice, plătind ce preţ doreşti in funcţie de posibilităţile şi planurile tale de viaţă. In US oamenii aleg mere mai bune şi mai multe pentru că îşi permit, in timp ce in uk oamenii plătesc enorm pentru mărul unic, găunos şi plin de viermi şi foarte puţini reuşesc să obţină şi mere de calitate [aşa cum probabil ai aflat şi tu încă mai există spitale şi asigurări private in Europa dar sînt considerate produse de lux, asemănătoare serviciilor speciale din regimurile comuniste unde anumite sectoare ale statului -nomenklatura, securitatea, armata- beneficiau de spitale proprii şi de servicii indisponibile omului de rînd].
      Pe tine, ca socialist, poate nu te deranjează să te hrăneşti doar cu mere putrede şi scumpe, e firesc ca iobagul să fie mulţumit că primeşte totuşi ceva comestibil de la stăpînul lui, dar asta nu înseamnă că socotelile tale şi speculaţiile asupra eficienţei economice ar avea vreo logică.

    43. Cea mai radicala masura dintr-o reforma adevarata ar fi ridicarea mandatului de medical insurance through employment. Oamenii sa-si primeasca “beneficiile” (care, repet, sint ale lor de drept!) nu in natura, ci in cash, si-apoi sa decida ei singuri ce vor sa faca cu cash-ul. Sa vezi atunci “prabusiri” de preturi pe “piata medicala”.

      întru totul de acord. această schemă a terţului obligatoriu introdus in relaţiile contractuale datează într-adevăr din perioada fascistă a us, mecanism dezvoltat după modelul european al vremii. şi in timp practica s-a extins, iar asiguratorii s-au complăcut in rolul de intermediari perpetui. defapt, in prezent putem vorbi de 3 categorii de terţi consolidaţi in contractele de servicii medical: asiguratorii aproape ubicuizaţi pe piaţă [într-o formulă de oligopol, nu monopolistică], statul ce impune achiziţionarea unor anume poliţe, încurajează reţelele oligopoliste şi poliţele subsude contractului de muncă şi reglementează la greu domeniul medical şi cele conexe in special farmaceutica, şi, binenţeles, corporaţiile-angajatoare [care au interesul de a menţine această practică pentru că astfel ridică foarte mult standardul de remunerare dezavantajînd legal firmele mici care nu-şi permit negocierile unor polţe colective avantajoase]. Toţi aceştia culeg beneficii imorale prin intermedierea sau simpla plasare a clienţilor spitalelor, iar soluţia constă în desfiinţarea obligativităţii încheierii asigurărilor medicale printr-un terţ, corelată cu dereglementarea masivă a serviciilor medicale [ultrareglementarea sănătăţii a condus la dispariţia multor spitale mici şi cabinete medicale ce nu au avut destule resurse să acopere investiţiile dictate de către stat]. Deocamdată, într-adevăr, nu putem vorbi de o piaţă liberă a serviciilor medicale nici măcar in US.

    44. sofistica si propaganda la nivel inalt: invataturile lui george lakoff insusi catre fiii sai de pe wall street

      I think it is a good thing that the occupation movement is not making specific policy demands. If it did, the movement would become about those demands. If the demands were not met, the movement would be seen as having failed.

      The Public is not opposed to The Private. The Public is what makes The Private possible. And it is what makes freedom possible. Wall Street exists only through public support.

      To be effective, your movement must be seen by all of the 99% as positive and moral. To get positive press, you must stress the positive and the moral.

      http://readersupportednews.org.....all-street

      apropo, e evident ca nu au cum sa aiba vreo cerere sau obiectiv concret – unde naiba s-a mai vazut ca 99% din populatie sa se poata intelege pe ceva, oricit de simplu? ai pus un obiectiv, pac, ramii cu 70%, al doilea, ramii cu 50%, pe cind ai terminat decalogul, te trezesti ca esti 1% si trebe s-o iei de la capat

      asa ca raminem la vorba lui lakoff, it’s all about the movement

    45. P.S. (la inceput! 🙂 N-a intrat de prima data si-am profitat de ocazie sa corectez citeva typos. Cind ii dati drumul, lasati-o pe asta.

      #43 emil b.

      Roadrunner… yeah man sistemul american e tare deficient.

      Mi se pare mie sau deosebesc o nuanta de sarcasm aici? Eu am vorbit foarte serios! :mrgreen:

      Sa nu crezi ca sint vreun Michael Moore care zice ca sistemul din Cuba e mai bun decit in America. Cu asta, de altfel, imi sar toti in cap atunci cind indraznesc, cu timiditate, sa-mi expun teoria.

      Da, exemplul tau este tipic. La asta ajungem inevitabil cind avem un sistem monopolistic in bed cu guvernul. Problema este ca dezbaterea pe tema asta in America se impotmoleste rapid din cauza de blind-spots ideologice. Dreapta da vina pe guvern, stinga pe sistemul „privat”, si nimeni nu este in stare sa depaseasca nivelul asta de genunchi al broastei, cu foarte putine exceptii pe care le gasesti pe site-uri obscure, gen mises.org sau financialsense.com, nu in mainstream. Si tot de-aia nimeni dintre candidatii republicani nu reuseste sa convinga publicul cind aduc vorba despre healthcare. Publicul simte ca ceva nu este in regula dar nu poate sa puna degetul pe ce anume. Iar cind republicanii injura partea „publica” si vin cu partea „privata”, nu conving pe nimeni. La urma urmei, de ce ar merge mai bine pe „privat”? se intreaba publicul. Doar asta avem de vreo 60 de ani!

      Daca ar fi dupa mine, as da de pamint si cu sistemul „public” si cu cel „privat”.

      Problema este ca intreg sistemul se simte calare pe situatie, inamovibil, stie ca lumea n-are alternativa. Obama n-a facut decit sa mai adauge citeva tzitze la ugerul vacii. Cine zice ca industria medicala a fost impotriva lui Obamacare nu percepe corect situatia.

      Doua istorioare: una pe „sistemul deficient”, alta pe frauda.

      1. Am fost in Romania in primavara asta. M-am intilnit cu un vechi amic care face parte din subtirica clasa antreprenoriala din Romania, din cei 1% 😉 A avut nevoie de o interventie chirurgicala mai delicata si s-a dus la o clinica din Germania. Evident ca a trebuit sa plateasca totul cash. Cit l-au costat 7 zile de spital + interventia? 5,000 de euro.

      In America ar fi trebuit sa decarteze 70,000 USD (pentru spital) si >30,000 USD pentru interventie. I’m not kidding, am billuri care demonstreaza asta.

      „Da, baaa…”, ii ziceam eu, „da stai sa vezi, pai ce-avem noi in America n-are nimeni, in America ai camera ta privata, televizor si internet (de parca asta-i trebuie unuia bagat la perfuzii si la aparate, televizor si internet!), serviciu a la carte, ai o legiune de amploaiati care au grija sa-ti fie totul bine si te gidila si-n koor! Ce? se compara?”

      „Ai sa rizi”, zice el, „da’ am avut si eu camera mea, televizor si internet, si da, m-au gidilat si in koor.”

      Ce era sa-i mai zic? Oricit ai fi de patriot si de pro-american, e o diferenta intre 5,000 de euro si 100,000 USD. „Bine”, zic, „da-mi si mie adresa clinicii aleia…”

      Numai ca n-am ce face cu adresa! Oricum ma jupoaie baietii aici. Daca as reusi sa ies din sistemul de aici, sa fie-al naibii ala care nu se va duce in Germania cind va avea vreo problema!

      2. Fraudarea are loc la toate nivelurile, cele mai benigne.

      Eu m-am dus de 2 ori la doctor in ultimii 5 ani, pentru raceli normale, vizite pentru care 100 de dolari ar fi un pret normal. Intervalul dintre vizite a fost de vreo 3 ani. Cind doctorul m-a vazut a doua oara mi-a zis:

      „Vai, dl. roadrunner, ce placere!” (!!!) „Dar de ce nu veniti pe la noi mai des?” (!!!!!!!)

      M-am uitat la el crucis! Cum adica ma, sarlatanule, sa vin la tine mai des? Ce vorba-i asta? Ce-mi doresti tu cu vorba asta???

      Eu n-as veni la tine deloc daca as putea!

      Evident, el nu-mi facea urarea sa ma imbolnavesc mai des. El imi sugera sa trec pe la el mai des, asa, la o-ha, ca sa aiba si el ce sa billeze, ca sa ii fac lui un bine, sa-l ajut sa mulga sistemul. Si de ce n-as face-o? La urma urmei, tot platesc, fie ca trec pe la el, fie ca nu.

      Cam la astfel de scene de teatru absurd ajungi cind nu ai free-market in medicina, indiferent ca-i socializata ca-n Europa si Canada sau ca-i „privata” (privata my ass!) ca-n America.

    46. Nu era sarcasm, sau fara intentie, in orice caz. Azi citeam o postare pe National Review de Veronique de Rugy in care tipa se intreba daca intr-adevar nu ar fi mai bine sa ca asigurarile de sanatate sa plateasca pacientul, in loc de doctor sau spital. Ca la orice alt gen de asigurari, de exemplu de masini sau casa. Ideea era ca un sistem centrat pe client ar duce la scaderea costurilor si a fraudei – makes sense in principle, this would make the industry compete for the pacients’ money, and the pacient would have to spend it wisely, coz’ his purchasing power is limited by what he was willing to pay for his insurance policy in the first instance. So, there would be less scope for free riding, both from the pacient and the industry. It sounds good as an idea, but I guess that a lot matters in how one would implement this.

    47. @emil #50

      Another blind-spot. Ideea ca „asigurarea medicala” este ca asigurarea de masina, sau casa, sau, de ce nu? life.

      Daca asigurarile de sanatate ar plati pacientul, de ce ar mai fi nevoie de asigurari? S-a intrebat V. de Rugby asta? Adica cum? Asigurarile sa ma plateasca pe mine iar eu sa-l platesc pe provider? Si pe ce baza mi-ar elibera asigurarile suma? Mi-ar da ele 10,000 ca eu sa negociez cu providerul 5,000 si sa bag 5,000 in buzunar? No way, Jose! Asigurarile mi-ar da 5,000 si am fi back to square one. „Square one” fiind ca eu, consumatorul, nu am controlul.

      Analogia cu asigurarea de masina este falsa. Cind te asiguri de masina te asiguri de ceva ce nu vrei sa se intimple si care, poate, nu se va intimpla niciodata. Nu te asiguri pentru schimbare de ulei, pentru cauciucuri, bujii, pene la transmisie, pentru vear and tear. Pentru astea nu te asigura nimeni, le platesti din buzunar cind se intimpla.

      De-aia pretul unei asigurari de masina este ala care este. Se bazeaza pe notiunea de risc si pe faptul ca tu faci tot posibilul sa previi acel risc. De-aia costa zeci, poate o suta de dolari, nu mai mult de doua sute. In nici un caz mii.

      In analogia cu asigurarea de masina are sens sa te asiguri de ceva catastrofal, un accident, vreo boala care te trazneste din senin, iar pretul ar fi mai mult sau mai putin ca la un life: citeva zeci, poate o suta. Nu are sens sa te asiguri pentru vizite de rutina la doctor. Sau pentru operatii de apendicita.

      La fel este cu asigurarea de casa. Iti asiguri casa la incendiu, inundatie, cutremur, nu pentru cind trebuie sa schimbi clantza la usa.

      Cuvintul „insurance” din sintagma „health insurance” este un misnomer, si inca unul foarte pervers! Ce inseamna el este ca tu nu trebuie sa-ti platesti vizita la doctor. Cine s-o plateasca? I don’t care! I have „insurance”! De platit ti-o plateste, evident, altcineva, cineva care contribuie fortat la sistem si care n-are nevoie sa se duca la doctor. But you don’t care. You have insurance.

      Daca insa acceptam premiza (corecta!) ca medicina este un produs economic, la fel ca „food, clothing, housing, entertainment” si restul necesitatilor umane, atunci notiunea de „health insurance” isi pierde orice sens.

      Imagineaza-ti ce-ar fi sa existe un „food insurance”. La urma urmei, „food” este o necesitate (un „drept” ar zice stingistii) mai stringenta decit „health”. Ce-ar fi ca noi, cu totii, sa platim un „food insurance”, iar cind mergem la supermarket sa ne plateasca „asigurarile de food” coshul.

      Iti spun eu ce s-ar intimpla. Rafturile de caviar si de Dom Perignon s-ar goli intr-o secunda, iar cartofii, varza si fasolea ar ramine nevindute!

      And food prices would go through the roof! 🙂

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.