Nimic despre apocalipsă. Despre alegeri nici atât.

    Print Friendly, PDF & Email

    un text de Vasiliu Mircea Paul

    „Din cauza vântului violinte, care sufla puternic de la oriinte spre occidinte…”
    I. L. Caragiale Temă și Variațiuni (s-au inversat punctele cardinale – on purpose)

    • 1) – [BBC 13.11.2010]
      Oamenii își petrec „jumătate din orele de veghe visînd cu ochii deschiși”.

      Extrase: După ce a analizat rezultatele anchetei (250.000 de subiecți) echipa de la Harvard a tras concluzia că respectivul grup de oameni își petrec 46,9% din timpul de veghe vagabondînd mental. Mai mult, studiul a arătat că cei ce se lasă distrași de la munca ce o îndeplinesc sînt mai predispuși la a se declara nefericiți.

    • 2) – În 1976, de 1 Aprilie, astronomul britanic Patrick Moore a declarat la Radio BBC că alinierea a două planete va crea un efect gravitațional invers, ceea ce va face ca oamenii să simtă o senzație de plutire, la o anumită oră. Acesta a invitat publicul să sară în aer, pentru a experimenta senzația. Zeci de ascultători i-au urmat sfatul, ba chiar o parte dintre ei au sunat la redacție să spună că experimentul a funcționat. (Printre altele Patrick Moore a prezentat la radio BBC timp de zeci de ani o emisiune de popularizare a astronomiei și a decedat recent ― 9 Decembrie 2012 ― Duminica orbului-bis. )
    • 3) – [BBC NEWS HEALTH 16.03.2012]
      Un studiu al BMJ sugerează că în Anglia unul din trei adulți trecuți de 65 de ani au dificultăți în înțelegerea celor mai elementare informații legate de sănătate… University College din Londra a testat 8.000 de adulți în legătură cu capacitatea lor de a înțelege instrucțiunile privitoare la utilizarea aspirinei.

    În fine, dacă mai contabilizăm și enorma extindere a mărcilor dublu-false (în genul ADIBAS sau PANASOANIC) vom fi prezentat suficiente exemple concrete, ba chiar cuantificabile, cu privire la prostia umană.

    Subiect nu prea political correct (din păcate). Însă nu aceasta este ținta prezentului eseu, deci să mai facem un pas.

    Dan Cristea Contributors 6 Decembrie 2012 Extrase

    • „Românii nu au structură. La noi lucrurile nu au început, cuprins și sfârșit. Discursurile publice sunt alunecări continue de teren, din care, în final, rămâne doar un vast și nedefinit moloz. În el, pe undeva, zac (probabil) îngropate idei.

      Dar România în sine, însăși țara nu are structură. Dezvoltarea urbanistică a orașelor românești este definiția haosului. E aproape amuzant când cineva mai pretinde acum că o anume construcție “nu se încadrează în peisajul urbanistic al zonei”. Care peisaj? Amalgamul de case aruncate peste blocuri aruncate peste buticuri a devenit, dintr-o dată, un “peisaj”?

      Marile noastre proiecte par gândite la o beție de week-end… legislația fiscală, cea a achizițiilor publice, ba chiar și procedura se modifică din 3 în 3 luni. O suită neverosimilă de inovații ciudate și răzgândiri amețitoare, dezarmante chiar pentru un jurist, darămite pentru un justițiabil.

      Marele șoc al carierei mele de public speaker a fost acela că, ajunși pentru prima oară la Oxford, juriul refuza să ne noteze ideile, chiar dacă dovedeam cea mai bună cunoaștere a temei în dezbatere dintre toate echipele. Am întrebat de ce – “no structure, no merit” (“nu ai structură, nu ai merite”) mi s-a răspuns. Ce lecție grea și adevărată: algoritmul de stabilire a curgerii unui discurs previne asupra calității vorbitorului, ba chiar și asupra calității argumentelor ce vor fi expuse.”

    Ei, cele expuse de Dl. Dan Cristea parcă seamănă cu rătăcirile mentale din deschidere. Și totuși nu-s același lucru fiindcă, atunci cînd ne povestește despre respingerile juriului oxonian, dezordinea ideatică îi aparține lui însuși, o inteligență evidentă (chiar și numai prin faptul că a încercat analiza defecțiunii).

    Și totuși similitudinile nu pot fi chiar întîmplătoare ― DE CE pînă și oamenii deștepți (de la noi) manifestă habitudini spirituale specifice persoanelor mai slab dotate ? Desigur putem găsi numeroase explicații, legate mai ales de efectele comunismului care, prin zdrobitoarea sa ideologie rudimentară, a laminat spre dispariție gîndirea liberă și bine ordonată. Însă faptul că, în peste două decenii de la obliterarea nemilosului cilindru compresor, încă nu ne-am revenit cred că mai are și alte cauze.

    Iată un nou citat, dintr-un articol al Dr. Vlad Stroescu (hotnews 06.10.2012):

    • „După părerea mea însă, nu atât cantitatea de informație este implicată în generarea anxietății, ci calitatea ei, sau, mai bine zis, profunzimea ei logică. “Profunzimea logică” este un termen informatic inventat de Charles H. Bennet și, deși nu sunt matematician, îl înțeleg ca pe o măsură a organizării structurale a informației. De exemplu, descrierea exactă a unui morman oarecare de nisip constă într-o cantitate foarte mare de informație, și de o mare complexitate, pentru că necesită descrierea poziției fiecărui grăunte de nisip în parte. Descrierea unui castel de nisip, însă, deși poate conține mai puțină informație, și mai simplă, este mult mai organizată, deci are o mult mai mare profunzime logică.

      Informația pe care o încasăm zilnic are un grad foarte mic de profunzime logică. De la știrile TV la informațiile medicale „de pe forumuri”, culorile peisajului urban care ni se impun conștiinței în fiecare minut, toate acestea sunt, cel puțin astfel prezentate, mult mai aproape de aleator decât de structura logică. Nu există nici timpul necesar înțelegerii profunde a tot ceea ce procesăm. Răspunsul natural al minții și al corpului la hazard este anxietatea, adică pregătirea pentru cele mai proaste scenarii. Ca să luptăm împotriva anxietății, am putea așadar să ne străduim să creștem profunzimea logică a vieților noastre „informaționale”, acolo unde putem.

    „Organizarea structurală” a Dr. Stroescu consună dureros cu „românii nu au structură”. Exact asta a făcut Dl. Cristea (sub presiunea „nemilosului” juriu de la Oxford): și-a amplificat profunzimea logică a vieții sale „informaționale”. Luminînd cusurul, el ne oferă și soluția eliminării lui.”

    DAR NU E SUFICIENT !

    Cîtă lume citește UN articol de pe Contributors ? În schimb bombardamentul „lipsit de profunzime logică” AL ÎNTREGII MASS MEDIA nu cunoaște răgaz. TOȚI se bat pe publicul „visător cu ochii deschiși”, toți vor să capteze atenția țopăitorilor entuziaști prin cîmpul gravitațional. Restul ? Victime colaterale (mai mult sau mai puțin inocente). Încă două citate:

    România Liberă, 3 Martie 2012: „Avem în România opt televiziuni de ştiri care produc zgomot senzaţionalist şi ţipete isterice, dar nu produc ştiri.”

    Mircea Vasilescu, Dilema Veche nr.460: „…mass-media… ne propune un mic infern bramburit și nevrotic”

    Majoritatea criticilor sînt focalizate asupra antenelor mogulistice dar, iată, ziaristul de la România Liberă emite un adevăr evident (din păcate pierdut printre multe alte vorbe), pe care toți îl simțim, fără a-l conștientiza cu adevărat. În definitiv și Dr. Stroescu spune același lucru.

    Așadar, CUM luptăm împotriva tentativei, mai mult sau mai puțin deliberate, prin care universul nostru mental se dorește a fi de-structurat ? Întotdeauna avem la îndemînă soluția individuală, și ea nu-i o bagatelă. Ce facem însă cu acea mulțime de oameni care depășesc binișor nivelul ADIBAS-PANASOANIC, dar nu citesc nici hotnews, nici Contributors, nici România Liberă ? CUM „destructurăm” habitudinile mentale, temeinic clădite în comunism și interesat-perpetuate de spațiul media autohton ?

    Aici ar trebui să-și intre în rol elitele națiunii. Adică acele persoane pentru care TOT ce am scris mai sus sînt de-a dreptul niște banalități. 45 de ani i-au fost necesari comunismului pentru a deforma pînă la limita haosului mințile românilor. Crede cineva că lucrurile vor reintra în normal de la sine ? Iată că, abia la jumătatea aceluiași interval, cîteva articole prizărite atacă, pe ici, pe colo, problema în punctele ei… neesențiale. Sau mai degrabă ne-„structurate” complet. Ar fi nevoie de o muncă asiduă, răbdătoare și, mai ales, de echipă, deoarece obiceiurile rele nu pot fi combătute eficient exclusiv prin editoriale (fie ele și geniale), munți de volume în tiraje confidențiale (lecturate de cei deja lămuriți), sau talk-show-uri „scînteietoare” (verba volant).

    CE NE LIPSEȘTE

    Dublul limbaj comunist face ravagii și după două decenii ― „șopîrlele” lui Toma Caragiu, piruetele savuroase ale lui Marin Sorescu ș.a.m.d. au metastazat în fraze elevat-vide care, în loc să chiureteze nemilos, ocolesc, ba chiar mîngîie furunculele neexplodate induse de bacilii leniniști. Rezultatul ? „…o păsărească pretenţioasă care se abţine să spună ceva, în primul rând pentru că autorul nu are nimic de spus. Alţii sunt fermecaţi de el, cuprinşi de veneraţie în faţa vacuităţii sale maiestuoase şi convinşi că el conţine (sau măcar ascunde) misterul cuvântului scris” (Roger Scruton).

    Precizare: boala „nimicului” poate fi mult mai insidioasă decît o prezintă Roger Scruton. S-au publicat la noi tone de eseuri, foarte clare, bine construite și tratînd subiecte importante. Dar pe sărite, fără continuitate, fără STRUCTURĂ. E și asta un soi de vacuitate maiestuoasă.

    Rezultatul-rezultatului ? Nici O structură. Lipsă de profunzime logică. Palavre. Infern bramburit și nevrotic. ANXIETATE !

    Iată și două exemple din care veți vedea cum elitele românești post-1989 nu doar că nu-și fac datoria ci, în fond, colaborează perfid cu mass-media ticăloșită. Doi autori de mare anvergură, ale căror opere ar putea contribui substanțial la re-structurarea gîndirii noastre, sînt ignorați total – nimeni nu-i amintește, nimeni nu-i citează, nimeni nu pare a fi influențat cîtuși de puțin de cele scrise de ei.

    Unul ar fi Anton Dumitriu (1905-1992), celălalt Ovidiu Drimba (născut 1919 – DA, încă e în viață).

    Primul se remarcă printr-o monumentală Istorie a logicii (1969 & 1975) tradusă în mai multe limbi și apreciată drept lucrarea completă a genului. Nefiind destinată publicului larg ea a fost amintită doar ca o piatră de temelie pentru mult mai restrînsa Aletheia – încercare asupra ideii de adevăr în Grecia antică (1984, premiată de Academie în același an). În acest din urmă caz avem de a face cu un remarcabil efort de a explica fundamentele filosofiei cît mai multor persoane, fără vreun rabat în privința profunzimii (nota bene !). Un veritabil tur de forță al clarității. Respectivul volumaș se află la antipodul „bolii” de care suferă mințile românești – practic este un „abecedar” al gîndirii „libere și bine ordonate”.
    Ați auzit de Aletheia ? Nu ? Nici o mirare: în afară de două interviuri televizate cu Anton Dumitriu realizate de Vartan Arachelian, NIMENI nu a mai scos o vorbă despre distinsul profesor. Iar moartea lui a trecut complet neobservată.

    Mult mai cunoscuta Istorie a culturii și civilizației de Ovidiu Drimba, deși acoperă o cu totul altă sferă, completează în cel mai fericit mod manualul de bună gîndire amintit. Printr-un stil vioi și accesibil (plus multiple ilustrații) eminentul critic literar ne aduce în fața ochilor vasta panoramă a spritului uman, de pe toate meridianele și din toate timpurile. Cînd spun „cunoscută” mă refer la faptul că multă lume (ba chiar persoane destul de modeste) a cumpărat cel puțin primul volum, pe care îl ține în bibliotecă la loc de cinste. Dacă l-a și citit este o altă problemă – de fapt, chiar problema în discuție: cine să-i îndemne la acest gest ?

    Cine ? Acei ce umplu spațiul carpato-pontico-danubian cu vorbe gongorice din care picură lichidul insipid al nimicului ? Nici o șansă: sînt atît de de-structurați încît asemenea lucrări reprezintă pentru ei echivalentul ciumei.

    Din nou, un exemplu concret: undeva, pe un blog, pentru a combate niște inepții, am utilizat un extras din Drimba cît se poate de tangibil, ba chiar întemeiat pe cifre. IMEDIAT am încasat următoarea replică (din partea unui „anonim”, și, of course, LA PERSOANA 1): „orice minim specialist în istorie o să-ți spună că lucrările lui Ovidiu Drimba nu sunt științifice, putând fi cel mult niște cărți de popularizare, care au în spate o metodologie cel puțin îndoielnică”, (corecțiile gramaticale și diacriticele îmi aparțin).

    Observați viteza reacției, într-un cotlon pierdut al internetului. Am spus ciumă ? Slab, palid, irelevant ! Pentru asemenea „minimi (microscopici) specialiști” chiar și ideea unei lucrări capitale reprezintă un coșmar mai teribil decît cavalerii apocalipsului.

    Departe de mine gîndul că re-educarea unor largi categorii de oameni se face exclusiv prin opere monumentale. „Doar o vorbă săț-i mai spun” a lui George Pruteanu ar fi contra-exemplul perfect. Însă NU seratele lui Iosif Sava, simple etalari de erudiție fudulă, de-a dreptul inamice a oricărei structuri.

    Vasăzică săbiile cu care s-ar putea combate „infernul bramburit și nevrotic” ce ne destructurează mințile există, însă tocmai les maîtres d’armes sînt cei ce le ascund. Fiindcă nu știu, și mai ales NU VOR, să le mînuiască. De aceea eu spun că indivizii sînt complicii bandiților care ne atacă la cortex de 22 de ani, iar pasivitatea lor infatuată face mai mult rău decît toți politicienii corupți, demagogi și obraznici la un loc (inclusiv Ion Iliescu).

    În încheiere nu uitați că orbecăiala ideatică poate provoca nefericire (vezi studiul publicat de BBC). Așadar consumați zilnic doi litri… Pardon! Scuze! Vroiam să spun „frunzăriți” zilnic măcar una din cărțile recomandate mai sus. Și nu numai!

    despre starea sistemului educațional românesc, citiți Pentru o revolutie in educatie

    15 gânduri despre “Nimic despre apocalipsă. Despre alegeri nici atât.

    1. Primul se remarcă printr-o monumentală Istorie a logicii (1969 & 1975) tradusă în mai multe limbi și apreciată drept cea mai completă lucrare a genului.

      „Complet” e un adjectiv care exprima calitati absolute. Nu are grad de comparatie.. 😀

    2. Un articol foarte bun, un articol ce vorbeste despre noua civilizatie, civilizatia imaginii, civilizatie in care informatia televizata surclaseaza, de departe cunoasterea, cunoastere ce o poti obtine doar din carti. Carti?

      „…mass-media… ne propune un mic infern bramburit și nevrotic” Nu ne propune nimic; mass-media a creat, demult, un infern pe care l-a impus si in care marea majoritate a oamenilor traieste total dependenta.

    3. lucrarea completă a genului

      Nici exprimarea asta asta nu-mi suna prea bine, parca ar fi alfa si omega filozofiei, acum si in vecilor vecilor, amin. „Opera completa” (cand vorbim de un autor), da, merge, insa parca nu m-as risca sa spun ca acolo e tot ce se putea zice despre subiect. (bine, n-am citit-o insa comentez si eu de pe margine, ca un chibitz).

    4. 1. Un mic detaliu, În „Anatomia unei catastrofe” Patapievici sugerează destul de convingător că problema nu a rezultat din doar 45 de ani de deformare comunistă (fără ca astfel să putem vorbi de un blestem național, dimpotrivă).
      2. Drîmba vs. Anonim.
      Dacă singura formă de argument la îndemîna anonimului este recursul la autoritate, atunci într-adevăr, lucrarea respectivă fiind un manual și nu cercetare de vîrf, nu are valoare, tot așa cum nu poți cita din DEX semnificația unor concepte științifice ori filozofice. Sigur, dacă ai în cap informația structurată, nu are sens să faci recenzii ISI pentru a susține o idee de notorietate iar citatul din Drâmba reprezintă tocmai evidențierea faptului că nu este vorba de o idee personală ci de un dat cu acceptare largă. Evident, cu condiția să poți deosebi între un Drîmba integrator și sistematizator de informație și un Drîmba emitent de idei originale, „cu o metodologie cel puțin îndoielnică”.
      3. Nerozia.
      Este efectul unei educații bazate excesiv pe informație (la noi) și pe dobîndirea de „skills” (la ei). Abilitățile sînt mai utile decît informația încă de pe vremea lui Creangă „cumplit meșteșug de tîmpenie”, însă înainte de a învăța cum să te porți, înainte de a învăța date ai nevoie de o busolă morală proprie, asumată și de cadrul de referință al unei gîndiri critice. În cei 6-7 ani de acasă și în primii ani de școală acestora trebuie să le fie subordonată asimilarea de informații (de pildă despre rața formată din cap, trunchi și membre) ori de abilități (citit, scris). Începe înainte de „Istoria” lui Drîmba, cu lucruri de bază cum ar fi redarea cu propriile cuvinte a unor cunoștințe, întîmplări, descrieri etc. și cu capacitatea de a sta pe picioarele proprii și de a-ți apăra demnitatea și de a cîștiga respectul celor din jur (de ex. colegi, învățător).
      4. Mesajele publice.
      E adevărat. Cu mulți ani în urmă am văzut un reportaj de știri dintr-un sat fără acces la televiziune unde se rupsese o punte. Exprimarea celor intervievați era surprinzător de nuanțată și de bogată. Cred că nu atît din lipsa în sine contactului cu studiourile, cît din nevoia de a înțelege singuri ce se întîmplă în jurul lor și mai ales din exercițiul inevitabil mai amplu de a se exprima liber.
      Pe de altă parte, un mesaj rațional, bine organizat și cu o gîndire în spatele său poate răzbate. Contractul cu România al CDR, cota unică și „La țepe!” ale alianței DA, „Doar o vorbă…” au răzbit printr-un baraj mediatic major.
      5. Comunicarea are două capete și este nevoie de educație la ambele. Un mesaj bine construit și țintit poate trece prin blindaje extrem de groase. Gîndirea critică și busola morală se formează prin utilizare. Pînă acum a fost mai simplă exploatarea statului (pensii, diplome la kil, posturi bugetare, privatizări și achiziții publice) fără a pune prea multe întrebări. Spiritul critic și consecvența morală au părut handicapuri. Din păcate sau din fericire această simplitate relativă nu poate dura la nesfîrșit. Acesta este mesajul care trebuie să treacă.

    5. Delectabil! :

      …Luminînd cusurul, el ne oferă și soluția eliminării lui

      Mulțumesc pentru spumosul articol, Domnule Vasiliu, și felicitări pentru debutul ca autor pe ILD, după ce ne-ați răsfățat multă vreme cu nenumărate comentarii erudite și pline de tîlc.

      Subscriu cu entuziasm recomandărilor de lectură (poate n-ar fi rău să extindem lista!). Anton Dumitriu mi-a fost de mare folos în profesie, îmi amintesc că am citat lucrări ale sale în articole/cărți publicate, cu o mențiune aparte pentru Soluția paradoxurilor logico-matematice. Cît despre monumentala Istorie a Culturii și Civilizației a profesorului Ovidiu Drimba, primele volume apărute pe la jumătatea anilor ’80 au fost și rămîn lectură de mare folos, cu precădere pentru fetița mea de atunci, iar colecția acum completă s-a mutat pe rafturile încăpătoare ale bibliotecii personale a nepoțelului meu, ajuns la vîrsta lecturilor, căci a trecut deja de 4 ani 🙂

    6. În ’89-’90, când cadeţii de la Litere, autointitulaţi „elită”, se căzneau să inventeze discipline mai nobile decât Istoria şi Slavona (primele repudiate), cineva le-a şoptit Logică şi Filozofie. Logica a căzut imediat (aşa o materie antivise poetice! aridă, exactă, inflexibilă! cine nu era poet nu merita statutul de student anul I la Litere – şi alte pretexte asemenea). De Filozofie s-a ales alt praf: nefiind prevăzuţi şi profesori care să lumineze creierele însetate de absolut, au fost expediaţi nişte bieţi soli de circumstanţă… iar studenţii au profitat cu „abilităţile” lor de acasă: vă garantez că unii au citit Kant în original (Critica Raţiunii Pure!), deşi erau „la germană începători”, în sala de lectură, între 2 cursuri, cu dicţionar de buzunar bilingv, apoi s-au repezit în sala de curs şi seminar, au deschis un subiect absolut paralel, dar au făcut impresie şi-au luat notă mare. Bingo.
      Au absolvit de mult, şi-au construit nişte cariere flamboaiante, da, în lăbărţatul spaţiu cultural… dar bănuiesc că nu aşteptaţi de la ei structură, coerenţă, consecvenţă.

      Istoria? Păi, când viitorul ne e atât de îndoielnic (nu mă refer la Apocalipsă), cui îi pasă de istorie? Istoria se rescrie, istoria e mistificată, istoria e unealtă propagandistică, e incertă, e ignorată, e interpretabilă… toate astea le-am auzit/citit aproape până la saturaţie. Ovidiu Drîmba e poet, fiindcă susţine că piramidele nu-s făcute de extratereştri; Pavel Coruţ ştie mai bine! (mă rog, exagerez, dar aţi prins ideea.)

      Până la urmă, momentul ’89 a fost fatal. Deschiderea porţilor, năvala informaţiilor (unele chiar esenţiale pentru supravieţuire), amploarea progresului au silit la adoptarea a două atitudini principale: „e prea mult ca să recuperez, mai bine mă poleiesc niţel, impresionez şi iau o notă mare, fac carieră etc.” sau „dacă atât de mult au progresat EI, înseamnă că nu trebuie să-mi mai bat eu capul, oricând voi dori, voi găsi un specialist să mă lămurească” (sistem Wikipedia). Plus fatalităţile locale, gen „noi muncim, nu gândim” sau „banul închide gura oricărui deştept”.
      Media, la noi ca şi la alte popoare, muuult mai dezvoltate, e singurul glas rapid inteligibil, fără efort mintal deosebit, confortabil, gata tradus. Decât să citeşti zeci de volume, ca să rămâi în urmă (să-ţi dai seama cât nu ştii, nu?), nu-i mai atrăgător să fii om al timpului tău, să consumi gata-preparatul şi să nu produci nimic, că oricum e supraproducţie la nivel global?

      Uite, de pildă, eu: am adunat mii de cărţi, mi-am ticsit casa cu ele şi mă asigur an de an împotriva incendiilor (fără glumă). Le-am citit la foc automat pe unele, pe altele doar le-am răsfoit, în speranţa că, într-o bună zi, voi avea răgazul să le parcurg pe îndelete. Şi ziua aceea e tot mai îndepărtată. Şi ori de câte ori mi se blochează blestemăţia de calculator, dau fuga la „specialist”, care e un tânăr ce şi-a luat bacu’ din a treia încercare, dar are firmă, maşină şi petrece Revelionul, 1 Mai şi alte „sărbători” în locuri exotice (mi-aduce vederi, mi-arată poze). Mărturiseşte că a citit o singură carte şi nici că-i mai trebuie altă experienţă (clatină înciudat din cap): Anna Karenina. A fost în Egipt, „face” Italia sau Grecia în fiecare vară – să-i dau Ovidiu Drîmba? Să-l anunţ c-o să trăiască mai mult şi mai bine dacă pierde câteva săptămâni bune citind? Îl cheamă Mi’ai. Are acelaşi drept de vot ca şi dumneavoastră, domnule Vasiliu, absolut egal. Şi „ţine” cu Ponta (totuşi îmi repară calculatorul – în fine, am bănuiala că nu se strică el, nu ştiu eu să-l folosesc). Şi e mai încântat de ruşi, decât de americani.
      Sincer, n-am nimic să-i reproşez!

      (Apropo, fiindcă am râs când Ponta a împărţit fotoliile 13 -13 pentru guvernarea care începe în 2013, acum am râs iar, mi s-a părut prea mult, şi m-am dus să citesc în calendar: 2 dec. e „a orbului”, 9 e „a femeii gârbove” – dar râd mai departe).

    7. @8 dama-de-pica

      Istoria? Păi, când viitorul ne e atât de îndoielnic (nu mă refer la Apocalipsă), cui îi pasă de istorie? Istoria se rescrie, istoria e mistificată, istoria e unealtă propagandistică, e incertă, e ignorată, e interpretabilă…

      Dacă există negația și există timpul, socialiștii există inversînd Timpul…; ...avînd drept unică certitudine viitorul (dincolo de care nu mai e nimic), progresiștii au cancerigena (căci merge ca racul) preocupare de a construi trecutul, care e posibil să nu existe, căci prea e plin de mistere…

    8. Interesant articol.
      John Galt, Pataphyl, mi se pare că sunteţi fluenţi nu doar în română, ci şi în pidgin (dincolo). Putem dialoga, dacă vreţi.

    9. În ’89-’90, când cadeţii de la Litere, autointitulaţi “elită”, se căzneau să inventeze discipline mai nobile decât Istoria şi Slavona (primele repudiate), cineva le-a şoptit Logică şi Filozofie. Logica a căzut imediat (aşa o materie antivise poetice! aridă, exactă, inflexibilă! cine nu era poet nu merita statutul de student anul I la Litere – şi alte pretexte asemenea). De Filozofie s-a ales alt praf: nefiind prevăzuţi şi profesori care să lumineze creierele însetate de absolut, au fost expediaţi nişte bieţi soli de circumstanţă… iar studenţii au profitat cu “abilităţile” lor de acasă: vă garantez că unii au citit Kant în original (Critica Raţiunii Pure!), deşi erau “la germană începători”, în sala de lectură, între 2 cursuri, cu dicţionar de buzunar bilingv, apoi s-au repezit în sala de curs şi seminar, au deschis un subiect absolut paralel, dar au făcut impresie şi-au luat notă mare. Bingo.

      Au absolvit de mult, şi-au construit nişte cariere flamboaiante, da, în lăbărţatul spaţiu cultural… dar bănuiesc că nu aşteptaţi de la ei structură, coerenţă, consecvenţă.

      Deh, oamenii erau umanisti.. Chiar daca umanitatea inseamna cu totul altceva..

      Putem dialoga, dacă vreţi.

      @10: Daca vrem, da. Daca nu, nu.

      🙂

    10. @8 dama -de – pica.

      Nu curge,din pacate, dar pica, si pica bine; as spune ca si pi(s)ca uneori. Chapeau!

    11. @ John Galt, 11: A fost o perioadă în care, pentru a studia filosofia în Germania, trebuia să studiezi un an de matematică. Probabil, fiindcă hârtia era scumpă şi nu merita irosită de câte ori o lua unul razna pe umanism, sărind pârleazul logicii. Am impresia că unii dintre filologii şi istoricii de azi sunt ca activiştii de pe vremuri: buni la orice, în special în posturi de conducere.

    12. După cîteva zile de la postare voi încerca să completez și să răspund.

      Dincolo de erori, ceea ce am vrut să spun (prea) pe scurt despre Istoria logicii ar fi faptul că lucrarea Prof. Dumitriu este SINGURA de o asemenea anvergură din ultimii (aproximativ) 30 de ani (data apariției). Vorbim de TOATĂ LUMEA. Ei, iată că „nasc și la România oameni !”. Din acest motiv ignorarea aproape absolută a persoanei în discuție nu poate fi decît expresia micimii de spirit a elitelor invidioase. Insistența cu care sînt scoși la înaintare „TRIUMVIRII” Cioran-Eliade-Noica (categoric valoroși, dar absconși prin definiție) conjugată cu obliterarea lui Anton Dumitriu, ne dovedește more geometrico cum claritatea de spirit repugnă celor formați la școala șopîrlelor comuniste. Vezi cazul ceva mai detaliat al lui Ovidiu Drimba. Grea moștenire !

      Insist asupra volumașului Aletheia – textul meu nu face apologia obezului tom Istoria logicii, util primordial specialiștilor, ci propune un sintetic manual contra-destructurant, scris pentru cît mai mulți. Spre exemplu, ași recomanda și Hannah Arendt Între trecut și viitor, plin de idei zguduitor de profunde – dar lipsit de structură. „Balcanicul” nostru brăilean s-a îmbibat infinit mai profund cu rigoarea germanică decît eleva (și amanta) lui Heidegger. Observați cum sexul consună cu ȘI CU inteligența !

      Despre istorie nu pot decît să-l citez pe unul din autorii mei preferați: ”Nu cred în istorie şi-n cei ce-o ajustează după necesităţi, ca pe-o haină, după cît e de schilav sau umflat trupul ce-o poartă...”. Nu vă zic numele, s-ar putea să-mi rîdeți în nas. Oricum a apărut în plin ceaușism (parcă un strop mai percutant decît „motanul Arpagic”).

      @dama-de-pică Eu însumi am încercat să citesc Anna Karenina, terminînd-o prin frunzărire. Mă voi auto-cita: TOATĂ literatura devine caducă şi, subiacent, cinematografia. Compară „dramoletele” Doamnei Bovary cu chinurile lui Lily, din clipa debarcării la Auschwitz pînă în momentul reîntîlnirii cu tata. Ce Dante va transpune acest infern pe hîrtie astfel încît generaţiilor viitoare să li se facă părul măciucă şi peste o mie de ani ? Pentru mine Karenina identic Madame Bovary.

      Cît despre tehnicienii excelenți-profesional-dar-bîte-d.p.d.v. politic (adică, pînă la urmă, moral), vă voi povesti o experiență personală. Pe la începutul anilor ´80, cu naivitatea tinereții, mi-am construit o paradigmă „liniștitoare”: oricare ar fi structura societății, dominanța tehnicii (subiacent a matematicii, ba chiar a ARITMETICII) va impune o minima moralia (zis-a un neamț, Theodor W. Adorno, NU… cine știți). Fiindcă 1+1 fac 2 indiferent de interesele noastre personale. Logic, nu ? În mai puțin de doi-trei ani viața mi-a dărîmat teoria: un excelent electronist (coleg de liceu) s-a dovedit a fi complet labil – era chiar supra-numit „Mișu-mincinosu´”.

      Q.E.D.

      @Pataphyl – dacă fetița și nepotul îl citesc pe Drimba, NIMIC NU E PIERDUT !

      Final: în materie de virgule SÎNT BÎTĂ ! Apologies !

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.