Observații pe sărite despre marxism și revoluția sexuală

Avem de a face cu marxismul economic și marxismul cultural. Primul a justificat Revoluția din Octombrie și este teza justificatoare de la baza statelor de tip sovietic (URSS, RPR/RSR, RDG etc). Al doilea s-a desprins din matricea originală în anii 1920, cu scopul declarat de a explica eșecul lamentabil al exportului de revoluție proletară în stadiul final al primului război mondial. Cuprinde Școala de la Frankfurt, Teoria Critică, opera lui Gramsci. În perioada celui de-al doilea război mondial teoreticienii marxismului cultural găsesc refugiu în mediul universitar american, ca urmare a mediului neprielnic creat de naziști. A urmat un timp de gestație și proliferare sub radar. Deceniul 1960 – polimorf, nuanțat și bulversant – a fost dominat de ideile lui Herbert Marcuse, Eric Fromm, Theodor Adorno, Max Horkheimer. Primul a devenit o celebritate filozofică în anii 1960, cu un impact profund asupra mișcării hippie, a studenților și activiștilor de stânga din SUA.

Personalitatea Autoritară, publicată de Adorno în 1950, a creat mitul echivalării trăsăturilor psihologic-sociale ale omului normal cu profilul tipic al fascistului. Printre trăsăturile “fasciste” descoperite de Adorno se număra și atașamentul față de sexualitatea tradițională. Marcuse, primul gânditor vedetă populară de rang global, a devenit celebru (inițial numai în circuitul academic) datorită unei cărți publicate în 1955: Eros și Civilizație. Spus direct, fără nuanțe și polimorfisme, teza cărții este Marx + Freud = Libertate pe un palier dialectic superior. Marele Guru lansează ideea că biologia este o luptă continuă împotriva reprimării instictelor. Cică societatea industrială modernă este la bază opresivă, deoarece ne împiedică să realizăm un potențial social care “se fundamentează pe o experiență diferită a existenței, pe o relație fundamental diferită între om și natură și pe relații existențiale fundamental diferite”. Super-eul dictat de normele societății capitaliste asuprește instinctele ce abia așteaptă să fie descătușate de sub tirania convențiilor burgheze, iar această tensiune îl ține pe om prizonier al unei identități erotice false. Ceea ce duce la alienarea prin muncă, deoarece muncitorul are libidoul oprimat. Elucubrații de năuc cu diplomă, dar sorbite cu nesaț la vremea respectivă.

Iar la început de tot, în 1919, marele Georg Lukacs a implementat un program de educație sexuală total dezinhibatoriu pentru elevii din republica maghiar-sovietică a lui Bela Kun.

Referitor la blocul țărilor comuniste și restul lumii: a existat un marxism autohton și unul de export. Țările cu regim comunist nu au gustat din varianta de export deoarece scopul ei era pur tactic, de a exploda societățile occidentale prin introducerea revoluției sexuale. Argumentul economic fusese demult pierdut. În schimb, revoluția sexuală nu avea rost pentru țările din “lagăr” deoarece puterea fusese deja cucerită, iar o societate permanent întoarsă cu fundul în sus nu poate funcționa mult timp la parametri necesari pentru perpetuarea regimului. Marxismul este o formă de conformism despotic și de aceea destabilizarea sexuală nu poate face parte din politica unui regim marxist. Doar din agitația necesară pentru instaurarea unui regim marxist.

6 gânduri despre “Observații pe sărite despre marxism și revoluția sexuală

  1. Articolul dumneavoastra surprinde corect modul de actionare al comunistilor.

    Anca amintea intr-un comentariu de la un articol asemanator, atunci cand incerca sa-l lamureasca pe Adrian Rusu de niste evidente politice, de o componenta importanta a mecanismului de propaganda si de actiune ale regimurilor comuniste: dialectica. Dialectica comunista , complet diferita de ce se intelege in genere prin dialectica, devenea astfel un artificiu pseudo-logic prin care da-ul devenea nu, binele devenea rau dupa care redevenea bine, in care, in general, toate situatiile, afirmatiile, teoriile si comportamentele politice erau definite, redefinite si rastalmacite in functie de interesul momentan al Partidului. Se ajungea la situatii hilare de genul in care, in ultima perioada a regimului ceausist, sistemul putea fi definit cu usurinta ca unul national-comunist desi una din teoriile de baza ale marxismului era necesitatea internationalizarii miscarilor muncitoresti si a unei interdependente intre partidele muncitoresti din intreaga lume. Era absolut grotesc sa-i vezi pe tovarasi cantand Internationala in acelasi timp in care faceau apel la un nationalism gaunos. Dialectica l-a ajutat pe Hrusciov sa-l condamne pe Stalin dupa ani de fructuoasa colaborare, dialectica i-a ajutat pe comunisti sa sa autodeclare luptatori pentru pace iar in acelasi timp invadau tari si inarmau miscari teroriste, dialectica i-a ajutat pe comunisti ca la inceputul regimului de teroare sa se bazeze pe diferite minoritati (in speta evrei si unguri) iar pe la sfarsitul regimului minoritatile respective deveneau tapul ispasitor ale esecurilor (vremelnice, bineinteles) in serie si a dezastrului economic si moral a societatii comuniste. Si, in fine, tot dialectica l-a ajutat pe Iliescu sa declare, de la altarul unei revolutii anticomuniste, ca sotii Ceausescu au intinat idealurile socialismului.

    Scopurile, mizele si mai ales metodele erau astfel complet diferite (daca nu chiar opuse) in functie de tara respectiv regimul la care se raportau teoreticienii marxisti. Pentru tarile occidentale, scopul principal era destructurarea societatii, abolirea oricaror norme morale si justificarea in numele unor libertati (pervertite de discursul marxist) a unor comportamente amorale. Dimpotriva, in tarile comuniste se urmarea o nivelare, inhibarea oricaror tendinte de autonomie. Omul nou trebuia sa devina nu o persoana libera si responsabila, ci un individ fara personalitate si ambitii proprii cu un comportament previzibil si anticipat de institutiile de represiune. Se ajungea, de exemplu, pana la interzicerea unor concerte rock care ar fi periclitat anvelopa culturala creionata de activistii si securistii desemnati special pentru pastrarea unei identitati culturale.

    In aceasta cheie trebuie privita si problema homosexuala si raportarea comunistilor la aceasta problema.
    Cele afirmate mai sus nu sunt speculatii. Sunt doar niste simple constatari.
    Nu cunosc varsta domnului Adrian Rusu. Sper sa aiba o varsta suficient de frageda care sa justifice doar o ignoranta juvenila si o naivitate caracteristica unei perioade adolescentine.

  2. Nu vazusem, e oribil. Bietii copii, cum isi bat joc ei. Multumesc, solo!

    Hehe, cand ma gandesc ca tocmai am avut ieri o discutie cu un destept despre Slate…

  3. S-au găsit și câțiva demenți care să discute dacă nu e pripit anunțul cum că Royal Baby e băiețel. Ar trebui, zic demenții în chestiune, să-l/o lăsăm să decidă ce gender să-și aleagă, când o fi mai mare.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.