Diversele mișcări de protest, de la indignații din Spania la revoltații englezi din august sau la ocupanții americani din ultimele săptămîni, au un punct comun: revolta în fața inegalității materiale. Ar fi poate dispuși, cel puțin unii dintre ei, să accepte o oarecare inegalitate între veniturile unui chirurg de top și cele ale unui măturător de stradă. Însă diferența între veniturile unui CEO care doar învîrte hîrtii și vorbește la telefon și cele ale unui proaspăt absolvent de filologie care trage din greu la vreo editură de provincie sau predă engleza la un liceu industrial li se pare profund injustă. Mai ales că un CEO pare să folosească mare parte din timpul de lucru pentru felurite mașinațiuni secrete destinate exploatării tot mai crîncene a angajaților proprii, înșelării clienților, subjugării țărilor din lumea a treia și, în fine, atingerii scopului final – stăpînirea întregii lumi.
Dar cine sînt cei 1% cu venituri nesimțite care conspiră la perpetuarea unui trai prost pentru noi toți, restul de 99%? Sporting Inteligence a publicat un studiu asupra evoluției veniturilor medii ale fotbaliștilor din Marea Britanie în ultimii 30 de ani. În 1984, un sportiv din prima ligă engleză avea un venit mediu de aproximativ 25 000 £/an. Salariul mediu era de 10 000 £/an, deci un fotbalist cîștiga de 2.5 ori mai mult față de un muncitor obișnuit. În ultimii 30 de ani salariile au crescut continuu în Marea Britanie. Astfel, salariul mediu a ajuns în 2009-2010 la 34 000 £/an, o creștere (nominală) de 3.4 ori față de 1984-1985. Însă veniturile unui sportiv din Premier League au ajuns la 1 162 350 £/an. În sezonul 2009-2010, un fotbalist cîștiga de 34 de ori mai mult față de un muncitor obișnuit. Diferența este de fapt chiar mai mare pentru că nu au fost luate în considerare bonusurile care conduc la o creștere cu 50-100% a sumelor reale încasate.
Avînd în vedere sumele vehiculate, cred că îi putem include linistit printre cei 1%, cel puțin pe fotbaliștii din ligile superioare. În aceeași clasă îi putem include probabil și pe antrenori sau pe medicii acestor echipe. Veniturile fotbaliștilor au crescut în ultimii 30 de ani cu 5000% (incomparabil mai mult față de majoritatea CEO americani). Inegalitatea între nivelul de trai al unui fotbalist mediu dintr-o ligă superioară și cel al unui muncitor mediu este astronomică.
Cine pierde, de la cine sînt luați acești bani? În urma cărei conspirații s-a ajuns aici? Ce e de făcut?
Ce s-a schimbat în ultimii 30 de ani în acest domeniu? Din aceeași publicație aflăm că meciurile Premier League sînt urmărite astăzi în direct în peste 200 de țări, iar cîștigurile doar din vînzarea drepturilor de retransmisie în afara țării sînt astăzi de £479 milioane/an. Muncitori medii din România și pînă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii își petrec timp în fața televizorului urmărind meciuri din Premier League și, astfel, contribuie voluntar la creșterea veniturilor vedetelor preferate. Așa cum mai demult preotul putea aduce la cunoștința întregului sat anunțurile importante la sfîrșitul slujbei de duminică, tot așa astăzi companii din toată lumea licitează din ce în ce mai mult pentru spațiile de publicitate din teren sau pentru calupurile televizate din pauze – pentru ca muncitorul mediu să afle astfel despre ultimele lor produse și apoi să prefere să le cumpere pe acestea și nu altele. De la producătorii mari de bere, televizoare, șepci sau tricouri, la terasele și barurile de cartier, toți așteaptă cu sufletul la gură următorul campionat mondial de fotbal – știu cu toții că veniturile lor vor crește semnificativ în acea perioadă, muncitorul mediu va contribui voluntar și la aceasta.
Veniturile astronomice ale fotbaliștilor nu se datorează nici vreunei conspirații și nici exploatării omului de către om, ci unei conjuncturi fericite – o mulțime de oameni plătesc voluntar pentru spectacolul oferit de aceștia. Dar de ce contribuie voluntar muncitorul mediu la creșterea nivelului de trai al fotbalistului? El cu ce se alege?
Foarte simplu: contribuie pentru că așa vrea și se alege cu distracția. E fain să stai pe o canapea comodă de la IKEA, să bei bere Ursus și să te uiți la un meci de Premier League pe un LCD Philips cu diagonala peste 100, luat pe credit de la Țiriac Bank. E mult mai fain astăzi – să vezi meciul cu prietenii într-un bar încălzit și decorat modern – decît era acum 30 de ani în Pădurea Făget de pe Dealul Feleacului, unde mergeai pe ascuns să prinzi ungurii (e vorba despre transmisia Campionatului Mondial, în Cluj nu se prindeau unguri la propriu). Toate acestea reprezintă pentru muncitorul mediu o creștere fantastică a nivelului de trai. Și-a dorit toate aceste lucruri, a fost dispus să facă eforturi și să plătească pentru ele, iar acum le are și se bucură de ele.
Cine este Rogozanu să-i spună că sînt prostii, că ar trebui să fie mai materialist? Sau că ar trebui să se simtă vinovat, că ar trebui să renunțe la meciuri pentru că „cineva” cîștigă (mult) din ele? Acel „cineva” este în primul rînd el, iar înțelegerea este conștientă și voluntară. El vrea să bea lapte și îl cumpără de la un vecin. Muncitorul mediu știe că este just ca vecinul să fie recompensat pentru efortul său de a îngriji zilnic vacile. Dacă nu-i va mai conveni prețul sau dacă vecinul va indoi laptele cu apă înțelegerea va pica, se va muta la un alt furnizor și îl va vorbi de rău în sat. Iar vecinul va fi singurul care va avea de suferit pe termen lung. Dar nu-i va trece prin cap să ucidă toate vacile din lume pentru a împiedica repetarea vreunui astfel de „rău”. Asta ar fi o tîmpenie, o știe orice copil de proletar.
Poftiți de Ocupați stadioanele! Luați-i toate aceste superficialități consumeristice muncitorului mediu și abia atunci veți vedea proletariatul ridicat la revoluție. Și nu împotriva Capitalismului.
Romanian
3 comentarii
Nea
12 noiembrie 2011E ok ca muncitorul să aibă dreptul de a se distra privind la fotbal. Şi să plătească pentru asta.
Dar, de fapt, nu plăteşte el. Plătesc toţi abonaţii la cablu, fie că îi interesează, fie că nu.
Pe de altă parte, mi se pare că fotbalul este circul din sistemul pâine şi circ. Nu degeaba rar o să vezi politician lichea (pleonasm) care să fi fie pasionat de fotbal.
AliKimicu
12 noiembrie 2011Fotbalistul nu va intra in aceasi categorie a luptei de clasa cu CEO din simplul motiv ca proletariatul vede in el un potential Ati uitat sa spuneti ca daca acum 30 ani fotbalistul avea de multe ori studii si o meserie in afara terenului acum fotbalistul e de multe ori un analfabet sau semi-. De aici identificarea spectatorului cu idolul lui care a reusit in viata. Pe de alta parte nimeni nu se identifica cu CEO de parca aia ar fi nascuti din supra mame cu telefonul in mana(desi multi dintre actualii manageri de top sint exact din generatia revoltatilor de la ’68 ) . Nu sint de acord cu idea de circ in cazul fotbalului. E pur si simplu o chestie comerciala legata de cerere si oferta.
Liviu Crăciun
12 noiembrie 2011e aici o ironie „cosmica”, pe care au observat-o multi pina acum – intelectualul idealist si ocupist incearca sa ne convinga ca totul se reduce la bani, iar „proletarul” vrea tot felul de lucruri imateriale;
articolul acesta ar putea avea multe episoade: „ocupati cinematografele (in special cele 3D)”, formula 1, manelele, pe lady gaga sau angela similea (dupa virsta), pe tiriac, comaneci sau andreea marin; toti acestia sint bogatii zilelor noastre si nu obtin banii din exploatarea cuiva (cu exceptia andreei marin care obtine bani prin santaj sentimental); toti cei care ofera ceva multora se imbogatesc, de la producatorii de bere si masini la chirurgi (fie ei si esteticieni), piloti de avioane, producatori de medicamente, benzina sau asiguratori; iar bancile reprezinta doar una, si nu cea dintii, dintre cai; oamenii obisnuiti le doresc pe toate celelalte, de aceea apeleaza uneori la banci
pe de alta parte, multi dintre acesti bogati ai zilelor noastre (de la actori, cintareti sau sportivi, la traderi de pe wall street si ceo de mari companii it), la 18-20 de ani nu aveau vreo situatie materiala stralucita; ca si celelalte aspecte, si visul american se globalizeaza
se face o comparatie nejustificata intre ceea ce socialismul promite (paradisul terestru) si nu va putea oferi niciodata si ceea ce capitalismul a oferit deja (majoritatea oamenilor au un trai mult mai bun fata de generatiile anterioare); capitalismul nu a promis o societate in care toti vor fi cistigatori, in care nu va exista coruptie, hotie sau crima (promite totusi sa incerce sa le reduca printr-un arbitraj corect pe cit este uman posibil si a facut-o); de aceea, exemplele de drame sau tragedii posibile in lumea capitalista nu reprezinta un contraargument (decit eventual pentru imposibilitatea realizarii practice a socialismului, cel putin nu cu soiul curent de oameni)
Nea, cred ca exagerezi aici; este un aspect accidental, neesential, care tine de specificul intelegerii – microbistul plateste pentru cablu, iar abonamentul sau include si meciurile pe care le urmareste si spectacolele de opera de pe tvr cultural;
cu circul mi se pare ca discutia ar intra pe teren nesigur – este dificil si riscant sa incerci sa definesti circul (poti porni de la manelisti, dar poti ajunge foarte usor si la concertele cu pavarotti, la mozart, beethoven sau stravinsky; ca sa nu mai vorbim de jazz, rock sau pop), iar sintagma sugereaza motive ascunse care tin de dominatia mondiala; mi-e greu sa-mi inchipui asta despre multi dintre acesti imbogatiti