Geert Wilders a fost dat în judecată pentru incitare la ură şi discriminare împotriva musulmanilor din Olanda. În acelaşi timp, este acuzat de majoritatea presei şi intelighenţiei europene de xenofobie, rasism şi extremism de dreapta. Acesta este motivul pentru care cred că sînt necesare cîteva detalii despre Afshin Ellian. Afshin Ellian este profesor de drept la Universitatea din Leiden şi columnist în NRC şi Elsevier, două dintre cele mai mari ziare din Olanda. Acesta este iranian şi a fugit din ţara natală după ce a fost condamnat la moarte de regilmul islamic de la putere. În 1987 a primit azil în Olanda, unde a studiat Drept Penal, Drept Internaţional şi filozofie.

Într-un interviu pentru Metronieuws în care este întrebar dacă vede asemănări între între procesul lui Geert Wilders şi justuţia din Iran, Afshin Ellian a spus:

Olanda, bineînţeles, nu poate fi comparată cu Iranul, dar depinde din ce perspectivă priveşti lucrurile. Dacă nu poţi spune că islamul este o religie primitivă şi ca Mahomed este un criminal, atunci trăieşti într-o ţară islamică, prietenul meu, pentru că nici acolo nu poţi spune astfel de lucruri. Aici sînt liber să spun că Iisus este un flikker şi că Maria a fost o curvă, dar aparent, ar trebui să stau departe de astfel de declaraţii despre Mahomed.

Mark Steyn, într-un articol pentru National Review, spune:

Ceea ce procesul lui Wilders, caricaturile daneze, procesele pentru „drepturile omului” împotriva lui Ezra Levant, MacLean’s, eu, şi alte ştiri aparent minore au cu toate în comun este un principiu de bază – legea islamică se aplică acum tuturor.

Afshin Ellian, a fost citat de Geert Wilders pentru a-i fi martor în proces. A fost respins de judecători. Dintre cei 18 martori citaţi curtea a admis doar trei.

Interviul continuă:
preluat din traducerea în engleză de pe Gates Of Vienna

Geert Wilders spune că procesul lui este un proces politic. Are dreptate?
„Acest proces are aparenţa unui proces politic. Spun aparenţă, pentru că în realitate Procurorul Public nu face politică.”
Un proces politic implică influenţe din partea politicului. Vedeţi aşa ceva?
„Aceasta este o interpretare limitată a termenului. Un proces politic are loc cînd cineva este judecat pentru opiniile sale. La fel cum este cazul aici. Mai mult de atît, biroul Procurorului Public este parte din Ministerul Justiţiei. Primeşte ordine de la minister.”
Se spune că Wilders nu va avea decît de cîştigat din proces. Ce credeţi despre asta?
„Cred că Wilders va avea cu siguranţă de cîştigat de pe urma procesului. Dar nu putem da vina pe el: nu s-a dat singur în judecată.”
Cine altcineva ar avea de cîştigat de pe urma procesului?
„Toate ţările islamice care vor ca Wilders să fie judecat, de la Arabia Saudită la Iordan. Aceste ţări poartă discuţii cu ministrul nostru de externe [Maxime Verhagen, CDA, Creştin Democrat]. De ce credeţi că dintr-o dată este aşa de linişte în Iordan?”
Wilders nu este judecat pentru opiniile lui ci pentru că declaraţiile lui ar fi discriminatării pentru musulmani. Discriminarea nu este permisă, aceasta e legea.
„Legislaţia privind discriminarea duce la rîndul ei la discriminare, pentru că face o disctincţie între opinii sacre [ce nu pot fi negate] şi opinii obişnuite. Ai mult mai multe şanse să fii acuzat pentru opinii obişnuite decît pentru opinii sacre.”

Procesul lui Geert Wilders este, poate, cel mai important proces al secolului, iar secolul abia a început. Reprezintă o piatră de hotar pentru transformarea a ceea ce înseamnă libertatea de exprimare în Europa, poate pentru dispariţia ei. Olanda, o ţară renumită pentru permisivitate şi libertăţile de care se bucura(u) locuitorii ei, în ultima decadă a devenit de nerecunoscut. Nu mai este ţara în care Descartes şi Locke au fugit de persecuţiile suferite în alte ţări Europene. Este ţara în care politicienii şi artiştii şi politicienii care nu au opiniile „corecte” sînt ucişi în prină stradă sau aduşi în faţa tribunalului.

Un alt fapt de remarcat este că presa ignoră, practic, cu desăvîrşire subiectul. Motivul acestei tăceri este fie ignoranţa crasă, ca în cazul presei româneşti, fie laşitatea. Aceeaşi laşitate provocată de exemplul lui Kurt Westergaard şi a celorlaţi critici ai islamului care trăiesc sub ameninţări cu moartea permanente.

Print Friendly, PDF & Email

36 COMENTARII

  1. Este incredibil cum Olanda-cea mai libera si progresista tara din lume ,cum obisnuiau sa se autointituleze olandezii a ajuns in halul asta !
    Olandezii sunt depasiti de propria permisivitate, libertate .Se autodistrug si nici ei nu-si dau seama de asta.
    Nu stiu cum se va termina povestea asta ,pentru ca vorbind in general ei sunt oameni cu caractere foarte puternice.Incapatanati si mandri,organizati si seriosi -sa nu uitam ca si-au „furat” pamantul pe care traiesc din Marea Nordului,construind diguri.
    Pentru mine ceea ce se intampla cu Olanda este un soc al viitorului .
    Sa nu ajunga si Wilders sa fie victima vreunui atentat

  2. Cu voia lu’ President Tom, Olanda ajunge și putere nucleară :mrgreen: L-am întrebat asta pe un cumătru de-al meu olandez, și a rîsu’-plînsu’ înghesuit, if you know what I mean…

  3. Prima oara cand am fost in Olanda am fost pur si simplu fermecata !
    Parea o tara din povesti-si nu exagerez deloc :
    peisajele pline de flori,canale, ratzuste,lebede,vacute pascand linistit,casute ca=n Alba ca Zapada, oameni calmi,echilibrati, stapani pe ei ,meticulosi, femei frumoase, blonde cu ochi albastri stand acasa avand grija de familie.
    Acum ,totul arata precum „planeta metisa” ( titlul unei emisiuni de la RFI)

  4. 🙂

    Nu stiu cum se va termina povestea asta ,pentru ca vorbind in general ei sunt oameni cu caractere foarte puternice.Incapatanati si mandri,organizati si seriosi -sa nu uitam ca si-au “furat” pamantul pe care traiesc din Marea Nordului,construind diguri.

    asta a fost demult, cand erau cei mai buni navigatori si unul din centrele culturale ale europei.
    s’ar putea ca schimbarea sa nu vina de la ei.
    priviti cu atentie zona euro.
    grecia este in corzi, urmeaza spania, italia, portugalia – toate cu structuri economice socialiste.
    frnata si germania vor rezista pana la unul ( datorita productiei care mai misca) insa deja sunt voci care nu vor sa „bail out” grecia din taxarea si asa monstruoasa a germanilor.
    si englezii stramba din nas.
    eu cred ca economicul va trada socialismul ( cum de altfel s’a mai intamplat dar oamenii tind sa se tot repete).

    am dat peste niste articole misto citind articolul panselutei al acelei ‘telectuale care mi’a scurtcircuitat creierul.

    Merkel refuses to bail out Greece as Germany’s recovery stalls

    Read more: http://www.dailymail.co.uk/news/worldnews/article-1250433/Greece-debt-bailout-EU-leaders-split-euro-crisis.html#ixzz0fKljBKjo

    The euro? It’s a great success, says Mandy as Greece turmoil sends single currency into worst ever crisis

    Read more: http://www.dailymail.co.uk/news/article-1250094/Greece-debt-crisis-Britons-pay-3-5bn-bailout.html#ixzz0fKmS8hgN

    si un comentariu care mi s’a parut interesant:

    I hope the Euro keeps falling against the £, I live in Spain but get paid in Sterling and I’ve lost over 30% of my income on the exchange rate over the past 4 years, my rent has gone from £350 a month to nearly £600a month without any increase by my Landlord.
    Prices in Spain have rocketed with the Euro, a lot of things work out more expensive than in the UK now, specially clothing and electricals, I don’t know how your average low-paid Spaniard is surviving, perhaps this is why there seems to be an increase in begging over here recently.
    The Euro was a bad idea, they should have just left things as they were and I hope it’s never introduced in the UK.

    – Linda, Ex-pat in Spain, 12/2/2010 3:16

    Read more: http://www.dailymail.co.uk/news/article-1250094/Greece-debt-crisis-Britons-pay-3-5bn-bailout.html#ixzz0fKmtYWJs

    mai tineti minte miercurea neagra cand soros a devalizat banca angliei lasand fara economii majoritatea brits-ilor?

  5. Ce-am mai fi plans si noi acum chiar mai repede decat Grecia daca ar fi ramas Tariceanu prim ministru si in 2009.
    Am avut noroc la mustata..

    Situatia la noi e grea,dar sper totusi sa ne ridicam incetul cu incetul

  6. Germans have become so disillusioned with the euro, many will not accept notes produced outside their homeland.

    There is bitterness among some of the larger economies that they share the same currency as countries like Greece and may have to bail them out.

    Every note has a serial number with a one-letter prefix to identify the country of origin

    foarte tare!
    nemtii nu mai vor sa primeasca euro din alte zone.
    in timp ce in anglia lord mandelson declara euro un mare succes si promoveaza aderarea.
    merkel se opune salvarii economiei grecesti.
    urmeaza spania, prevad.

  7. Irina, daca o luam asa, si Olanda este anti islamica. Geert Wilders este cel mai popular politician in Olanda, iar el este unul dintre cei mai mari critici ai islamului din lume. Cel mai vizibil oricum. Traim vremuri foarte interesante si cred ca mault timp de acum incolo nu vom avea norocul de a ne plictisi.

  8. Uite-i cum isi distrug tara si continentul ‘telectualii’ liberali stangisti:

    http://www.romanialibera.ro/opinii-comentarii/a177300-haute-couture-in-drepturile-civile.html

    Ian Buruma– nu inteleg exact din ce tara este tipul

    Deci cum ar trebui sa ne raportam la asemenea practici considerate neliberale, daca nu le interzicem? Uneori e mai bine sa nu facem nimic. Convietuirea cu valori pe care nu le impartasim este pretul pe care il platim pentru a trai intr-o societate pluralista.
    A te asigura ca toti cetatenii primesc o educatie buna ar putea ajuta la reducerea potentialului de conflict. La fel si simtul umorului. Nu trebuie sa fie un umor ostil, cum a fost in cazul caricaturilor daneze. Una dintre cele mai inteligente reclame de pe piata este cea la o marca germana de lenjerie. Reclama prezinta o frumoasa femeie goala care trage pe ea cu vadita placere niste bikini negri sexy si ciorapi negri cu portjartier – inainte de a se acoperi apoi din cap pana in picioare cu o burqa neagra. Tot ce mai vedem, atunci cand se uita pe geam, sunt ochii ei, bine conturati cu mascara. Ce spune textul reclamei? „Spiritul sexy: pentru oricine, oriunde”.

    Nu doar ca reclama are umor si e bine facuta, dar – si aici ma bazez pe ce am observat in Orientul Mijlociu – reflecta acurat realitatea. Sigur ca iti poti imagina, asa cum a facut-o deputatul comunist, ca o femeie in burqa are planuri extremiste sau teroriste. Acelasi lucru poate fi valabil si pentru un barbat in jeansi sau o femeie in taior de afaceri. Ceea ce uitam uneori este ca persoana obisnuita ascunsa de o burqa e, pur si simplu, o femeie.

    Copyright: Project Syndicate, 2010.
    http://www.project-syndicate.org

  9. Sa vezi ce tavalug vine !
    Mai repede decat ne asteptam

    mai repede? io unu’ nu’mi explic cum de a rezistat atata.
    adevarul e ca nu au cheltuieli militare, da’ au sedinte grupa mare.
    apoi tin foarte sus euro ceea ce face exporturile neatractice si nici turismul ( grecia),
    au taxele foarte mari si nu impulsioneaza afacerile, benzina scunpa care scumpesc produsele samd.
    si sua si eu au cedat productia chinei, ca deh, ei sa fie „curati” sa nu polueze si o sa ajunga populatiqa sa nu aibe dupa ce bea apa.
    asa le trebuie sa le iasa politica economica socialista si pe gat si pe nas si pe toate gaurile.
    mai trist e ca sunt si eu direct afectat.

    everybody deserve a home si au construit ghettouri si au nimicit economia.

    everybody deserve healthcare si au spitale fara de niciunele cu personal prost platit care traieste din spaga.

    everybody deserve an education si au construit fabrici de ‘telectuali si „oameni de stiinta” pe banda rulanta.

    si ca everybody sa aibe de toate – au distrus economia prin suprataxe.
    asa a ajuns generatia de patru sute de euro din grecia care iese de pe bancile scolilor si nu au unde sa se angajeze.
    ai mai fericiti care pun mana pe o slujba de 400 euro – s’au scos chiar daca platesc chirie 3/4 din salariu.
    acum au iesit in strada ca nu mai vor austeritate la austeritate!
    da’ cine v’a pus sa votati mah socialistii sperand sa primiti totul pe gratis?

  10. asa si cu olandejii sburatatori.
    cine i’a pus sa tot voteze socialistii?
    pai toti se plang ca le merge rau si in ce situatie au ajuns – dar tot tampenia aia voteaza.
    pai sa prind io un olanz: „socialism ai vrut? – socialism ai capatat!”
    unde ai fost la procesul lui gert?
    dar la moartea lui van gogh?
    dar la rioturile de strada a fanaticilor islamisti?
    dar la explozia de emigranti necontrolata?
    ah, da. ati facut gat numai de romani si polonezi care veneau la munca si plangeti dupa taximetristii marocani?
    de aia sa aveti parte pana va plictisiti.
    sa va dea foc la masini, sa va sparga vitrinele si capetele politistilor.
    sa nu va mai simtiti in siguranta in propria casa.
    de ce?
    pentru ca meritati!
    pentru toate celelalte exista mastercard.

  11. si inapoi la americani, un articol din pjm:

    Why Did Rome Fall—And Why Does It Matter Now?

    A German scholar twenty years ago listed, I recall, some 210 reasons for the collapse of the Western Empire. Readers, you have heard many of them, plausible and otherwise — corruption, civil strife, Germanic barbarians, Christianity, lead in the pipes of the elite, etc.

    The Romans themselves by the first century AD (cf. Horace to Livy to Petronius to Juvenal) felt that the enormous influx of unearned wealth from conquered provinces had undermined the old republican virtues of small farmers and merchants (e.g., the old yeoman with four kids and a wife on five acres of grain now either devolved into the urban unemployed spectator in the Coliseum at Rome on the dole or evolved into the sterile estate owner with 50 slaves and 200 acres of wine grapes and an expensive pasture with a herd of beef cows.)

    So the rise of latifundia, and the influx of unheard of wealth and slaves, gradually, in the ancients’ own view, created a dependent class on the dole and corruption among the elite. “Decline” as seen in the ancient mind was not inevitable, and was almost seen as a moral question — material progress resulting in ethical regress.

    The point? We see something like this today. What made American culture boom through much of the nineteenth and twentieth centuries were traditional American values like the Protestant work ethic, family thrift, limited and stable government, equality of opportunity rather than result, lower taxes, personal freedom, opportunity for advancement and profit, and faith in American exceptionalism.

    But the cloning and spreading of this system after WWII (“globalization”) did two things: literally billions of non-Westerners adopted the Western mode of production and began, in economic terms, becoming far more productive in creating valuable manufacturing goods, food, and exporting previously unknown or untapped natural resources; in addition, the vast rise in population added billions to the world’s productive work force.

    The Tab

    But as in the case of Rome, there is a price for all these sudden riches. Just as the Iberians, and Libyans, and Thracians were hungrier and more enterprising than Italians back in the bay of Naples, so too we, the beneficiaries of this wealth, lost the values that were at its heart, in a way that the Indians, Chinese, and others have not — yet. Our youth in schools are not so excited by the notion of creating 100 new nuclear power plants, creating new mountain reservoirs, building new railroads and highways, or eager to rebuild the steel industry, or dreaming of increasing food production or eager to mine more ores. Instead, the emphasis in our schools is more on race/class/gender engineering, regulation, redistribution, etc, all of which in classical terms is not necessarily wealth creation.

    We are now borrowing nearly $2 trillion a year to do things like ensure the 84-year old has a hip replacement — nearly half of it from the Chinese where 400 million have never been to a Westernized doctor. We spend $45,000 to incarcerate the felon in California, to meet utopian court-ordered mandates. As imperial Romans, we are felt to be owed a standard of living, even as our own daily habits would no longer necessarily translate into such largess, even as those on the periphery have learned what made America so wealthy from 1950 to 1990.

    Where does it all end? I have no idea, but offer only competing scenarios: 1) as our debt becomes unsustainable, we react and increase the retirement age, cut spending and entitlements radically, and renew our work ethic (impossible by choice, made possible by necessity), and enjoy a renaissance; 2) we become a UK-like museum, with witty cynical observers, as the new giants in Asia produce the next Microsoft, Exxon, and Ford, and we fade; 3) India and China discover that they too have a rendezvous with suburban blues, environmentalism, consumer regulation, and a pampered citizenry, and there is some sort of shared global postmodernism.

    We inherited a wonderful infrastructure from our parents. A superb system of politics and economics was likewise given to us at birth. Many of us try to copy our grandparents and parents whose values and work ethic we increasingly eulogize. But against all that is that Roman notion of luxus, untold wealth and leisure that we see juxtaposed with shrill cries and accusations that we are too poor, exploited, and in need of someone else’s income. The wealthier we become, the louder and angrier we become that we are not even more wealthy.

    In short, what ruined Rome in the West? Lots of things. But clearly the pernicious effects of affluence and laxity warped Roman sensibility and created a culture of entitlement that was not justified by revenues or the creation of actual commensurate wealth — and the resulting debits, inflation, debased currency, and gradual state impoverishment gave the far more vulnerable Western Empire far less margin of error when barbarians arrived, or rival generals marched on Rome. For a while the Romanization of the wider Mediterranean subsidized this ennui, but eventually the old western and southern provinces neither could protect what they had created nor could continue to be as productive as in the past nor believed that being Roman was any better than the alternative.

    A State of Mind

    The strange thing is that these wild swings in civilization are at their bases psychological: decline is one of choice rather than necessity. Plague or lead poisoning or famine did not destroy Rome. We could balance our budget tomorrow without a great deal of sacrifice; we could eliminate 10% worth of government spending that is not essential; we could create our own energy with massive nuclear power investment, and more extraction of gas, oil, and coal. We could instill a tragic rather than therapeutic world view that would mean more responsibilities rather than endlessly more rights. We could do this all right — but too many feel such medicine is worse than the malady, and so we probably won’t and can’t. An enjoyable slow decline is apparently preferable to a short, but painful rethinking and rebirth.

    cu alte cuvinte, socialism.
    bogatia adunata de la o natie prospera de catre un nanny state si redistribuita prin welfare.
    adica in buzunarele coruptiei.
    coruperea „oamenilor de stiinta” cu fonduri care daca ar disparea maine – ar ramane someri si numai gandul ii indarjeste sa gaseasca noi :solutii” de a’si pastra locurile caldute, cresterea masiva a guvernului si regularizarile total absurde ce vor transforma cetatenii in legume dependente de stat.
    statul iti da mancare, haine, sanatate samd – tu nu mai trebuie sa gandesti – statul o va face pentru tine.

  12. ramane de vazut totusi cine pe cine va manca la sfarsit.
    socialistii pe islamisti sau viceversa?
    ca acu’s prieteni la catarama impotriva dusmanului comun: capitalismul si omul alb cu parul rosu platitor de taxe vinovatul prosperitatii si inovatiilor.

  13. pendulez.

    „Greece in itself is not a big thing,” said Sveder van Wijnbergen, of the Free University of Amsterdam, who says Athens’ budget shortfall of euro54 billion ($75 billion) is small change by European standards. „I’m worried about what sort of message we give to other governments.”

    Euro currency union showing strains

    spre comparatie:

    Kyser cautioned that the threat of the state defaulting on its billions of dollars in bond debut has become a distinct possibility. As of Dec. 1, California had $83.5 billion in long-term bond debt, with most of the debt, $64 billion, in general obligation notes, which are financed by the state’s general fund.

    deci pentru europeni $75 miliarde sunt un fleac – daca intrebi politicienii nu insa si populatia datoare sa stranga banu’.

    At a time of financial hardship, most Europeans are worried about their own problems, and don’t like the idea of their tax money going to help Greece.

    „I’m going bankrupt due to this recession, so I really don’t care about Greece,” said Michele Fenizia, 55, who runs a takeaway kosher pizza place in Rome. „I don’t think we should focus on helping Greeks, we should mainly think of ourselves.”

    „If they take money out of France’s state cash box, I’m afraid people won’t accept it and will revolt,” said Parisian travel agent Brigitte Briard.

    intrebare intrebatoare:

    But what happens if Greece’s woes spread and the bigger economies on shaky ground — Italy, Spain, Portugal and Ireland — encounter similar problems?

    ca si in cazul californieise discuta foarte mult despre efect si nu despre cauza.
    economiile astea gen welfare in care incurajezi oamenii sa stea acasa pe banii altora in loc sa ii incurajezi sa plece la munca sunt sortite falimentului.
    degeaba ii platesti datoriile ca in 3 ani le are la loc.
    si atunci ce faci?
    i le platesti din trei in trei ani?
    si apoi mai apar si altii: illinois/italy, NYC/spain, portugal, ireland, netherland, sweden pana ramane germania sa plateasca tuturor – si asta pentru ca inca mai are relatii comerciale cu statele unite, insa toata europa cumpara de la chinezi produse cat mai ieftine si mai dubioase pentru a putea intretine cartierele cu emigranti furiosi.
    cea mai vanduta masina in germania a ajuns dacia.
    da da – tara care fabrica BMW, mercedes, volkswagen si porsche.
    pentru ca cetateanul german in loc sa isi cumpere bmw – isi cumpara dacia ca sa poata sa plateasca grecii si proprii someri victime ale incalzismului global, unde fabrica, uzina samd a fost inchisa pentru a combate clima.
    ce te faci insa cand cetateanul german va ajunge sa conduca pegasul si nu va mai avea de unde sa dea?

  14. 🙂 multumesc de aprecieri, despina.
    daca as avea ceva de reprosat blogului – este motorul de cautare de unde si de-gringo-lada.

  15. 😆 exact asta i-am spus si eu lui emil de citeva ori: sa faca ceva cu motorul de cautare ca nu e bun de nimic. dar nu m-a crezut. si nici macar curcubeul aromelor skitles care apare cind faci o cautare nu l-a scos. de aia si eu cind caut un articol, nu o fac niciodata cu motorul de cautare al blogului ci cu google.

    acuma ca ai zis si tu de motorul de cautare, poate ne facem auziti. emil, vrem un upgrade la jucarie! nu ne mai place!

  16. asa este emil.
    eu de exemplu postez pe unde apuc ca nu mai stiu pe unde am scris cu o zi inainte :).

  17. Blasfemie! Avem o cautare foarte buna!! 🙂
    Iar cuvintele din termenul de cautare care apar ca bombonele colorate sint foarte utile: vezi repede unde apar in text si poti sa verifici iute daca e contextul dorit.
    … o sa ma uit si la alte pluginuri, poftim.

  18. da, west e f tare. am vazut secventa asta pe gates of vienna mai devreme azi si ma gindeam sa fac o postare. dar lenea e cucoana mare

  19. am pus si eu cateva link-uri anul trecut cu mr. west dar nu le gaseste motorasul.
    chiar vroiam sa le revad…

  20. TP:

    Multzam pentru clip. Mai incape discutie cine ar fi mai bun la cirma tarii, acum?
    West s-a pronuntat, clar, fara echivoc, desi la un moment dat, la approx. 1:42, tipul spune ca trebuie sa vorbeasca deschis si ca nu-i pasa de „impactul” pe care-l va avea analiza sa (citeste: reactii si consecinte din partea comisarilor PC):

    1. Trebuie sa-ti intelegi dusmanul daca vrei sa-l invingi. Islamul nu e o religie ci o teologie politica ale carei scopuri sunt trasate, de la inceput, in cartile sale fundamentale. Ideea ca jihadistii „perverstesc” Islamul e o minciuna. Jihadistii nu fac decit sa recupereze spiritul original al lui Mahomed zacind in letargie dupa infringeri milenare, mai ales dupa dezmembrarea Imperiului Otoman si stabilirea statului Israel.

    2. Mizele luptei cu Islamul sunt, in suma: „securing the Republic” si „securing Western Civilization”.

  21. Eu mai am si acum clipul pe care l-am salvat de la voi anul trecut cand a izbucnit razboiul: „What really happened in the Middle East”
    Atunci m-am lamurit eu ce inseamna religia islamica si am inteles esentialul

  22. Fascist notoriu – ucis de Robin Hood Ecologistu’
    Asasinate politice în Olanda

    ———————–
    Fortuyn killed ‘to protect Muslims’, Published: 12:00AM GMT 28 Mar 2003

    A Left-wing activist confessed in court yesterday to Holland’s first political assassination in 400 years, claiming that he shot Pim Fortuyn to defend Dutch Muslims from persecution.
    Volkert van der Graaf, 33, a vegan animal rights campaigner, said he alone was responsible for killing the maverick protest leader last May, days before a general election in which the Fortuyn List party vaulted into second place and shattered Holland’s consensus.

    Facing a raucous court on the first day of his murder trial, he said his goal was to stop Mr Fortuyn exploiting Muslims as „scapegoats” and targeting „the weak parts of society to score points” to try to gain political power.
    He said: „I confess to the shooting. He was an ever growing danger who would affect many people in society. I saw it as a danger. I hoped that I could solve it myself.”
    Mr Fortuyn’s relatives wore fur coats in the high-security court to show scorn for the animal rights zealot. „I want to cause him maximum pain, I will make sure he notices me,” said Jolanda Fortuyn, a sister-in-law who helped edit many of Mr Fortuyn’s inflammatory books and columns.
    Onlookers in the gallery shouted abuse through a glass screen, with a vehemence unusual for the Dutch. „Life! Life,” chanted Fortuyn supporters, some of whom were jostled from the room by bailiffs.
    Van der Graaf, who avoided eye contact with the family, could be jailed for 20 years. Holland does not practice the death penalty.
    He confessed to the crime last November, after months of silence, but had never explained publicly why he reacted so violently against his victim, a gay former Marxist professor who mixed Left-wing and Right-wing ideas.
    The shaven-headed Fortuyn, who used to sweep across Rotterdam in a chauffeur-driven Daimler with two King Charles spaniels by his side, relished mocking all forms of political correctness, but rarely ventured into the animal rights dispute.
    His chief targets were militant Islam and the persecution of gays and lesbians. He said the emergence in Rotterdam, Amsterdam and The Hague of Muslim ghettoes resisting assimilation threatened Holland’s liberal society and national cohesion.
    His murder stunned the nation. Thousands queued outside the Rotterdam Stadhuis to sign a condolence book.
    Mr Fortuyn’s party survived 100 days in office before its coalition partners called a fresh election in January. The established parties co-opted much of Mr Fortuyn’s law-and-order message, reducing his party to eight MPs.
    The trial is expected to last three days, with a verdict next month. The panel of judges must decide whether Van der Graaf is mentally fit to be held accountable for the crime.

  23. 🙂 se pare ca american thinker este in asentimentul meu California is America’s Greece

    To think that Greece’s troubles are an ocean and a sea away from where we stand in North America is to have your head in the Mediterranean sand. In Greece we have

    * a near bankrupt, over-indebted, overspending nanny state, drowning in future liabilities;

    * where civil servants are pampered and overpaid;

    * in which unions are demanding a continuation of their inflated wages and entitlements; and

    * productive individuals and businesses are leaving for more favorable climes.

    Where have we heard all this before? Ah yes: California.

  24. Disctuie de la o televiziune romaneasca despre poligamie musulmanilor in islam. este permisa, recomandata, and all that..

    una dintre femei: „femeia ar fi nedreapta sa impuna sotului ei sa nu isi mai ia o a doua sotie”
    intrebare de la un moderato: „ce ar fi mai bine? sa ai o sotie si 20 de amante sau sa ai 4 sotii de care ai grija si le iubesti?”

    astea sint doua citate aproximative la intimplare. tot dialogul este pli9n de absurditati de genul

  25. Dom’le, dar am o intrebare. De ce nu se poate o poligamie cu 1 femeie si 4 barbati? Ca si din unghiul asta putem vorbi despre „dreptate si egalitate”… pentru a intelege ce urmeaza trebuie sa urmariti clipul… adica, sa zicem ca Angelica bin Rasul e maritata cu Ionel si Ahmed. Ionel are 60 de kg si Ahmed are 100 de kg. Chiuveta e plina de vase mari si mici, de tacimuri si cratite. Angelica ar putea sa-i spuna lui Ionel „tu speli jumatatea din dreapta” si lui Ahmed „tu ai grija de jumatatea din stinga”. Da, ar fi egalitate… dar este aceasta si dreptate? Daca in dreapta sint cratitile si in stinga linguritele? Desigur, nu este drept ca Ionel cel tras prin inel sa trudeasca la cratiti in timp ce Ahmed cel voinic sa fluiere la lingurite. De aceea, Angelica il va muta cu blindete pe Ionel la stinga si il va dojeni pe Ahmed in partea dreapta. Asa, da, surioarelor… si nu uitati sa-i cintariti pe fratiori inainte de dreapta judecata la chiuveta… daca Ionel s-a ingrasat putin si Ahmed a mai slabit un pic, trebuie sa echilibrati si munca: pentru fiecare 5 kile in plus la Ionel mutati cite o cratita in stinga, iar pentru fiecare 5 kg in jos pentru Ahmed mai mutati o cratita la Ionel. Pentru restul permutarilor (Ionel slabeste – Ahmed slabeste, Ionel se ingrasa – Ahmed se ingrasa, Ionel slabeste – Ahmed se ingrasa) intrebati imamul sau scrieti-ne pe adresa emisiunii si va vom trimite cel mai recent manual de Al Gebra aprobat de Ministerul Virtutii din Arabia Saudita.

  26. 😆 😆 😆

    Si pe ceilalti doi ( din patru) i-as pune sa repare chiveta si conducta care s-a spart, acoperisul prin care curge apa,sa sape in gradina si sa pun flori….

    Asa, frumos, in pas de dans ca-n Rai….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here