FUNDATIA IOAN BARBUS

“Ordine și curățenie” în Chișinăul sovietic

Adesea mi-e dat să văd pe rețele postări, dacă nu grupuri întregi, dedicate Chișinăului din perioada sovietică, descris nostalgic de mințile tinere ale celor care s-au obosit prea puțin să cunoască sau să înțeleagă regimul comunist.

„Ce frumos era orașul, ce puține mașini pe străzi, ce curat era pe jos!”

Cartier de locuințe din Chișinău, 1981

În primul rînd, acelea sunt poze de propagandă oficială, în care ziua, unghiul, perspectiva au fost alese și retușate cu grijă. Într-al doilea rînd, trebuie să ai o înțelegere greșită a sistemului sovietic că să crezi că raritatea mașinilor în epocă era sau este o chestie dezirabilă. Acea imagine austeră nu era decît semnul sărăciei și al lipsurilor unei economii planificate, cînd pentru o mașină așteptai la coadă ani de zile, nu efectele vreunui sistem magic de decongestionare eficientă a traficului, cum își imaginează unii.

Într-al treilea rînd, Chișinăul arăta literalmente „ca-n poze” doar în acele fotografii, viața orașului fiind caracterizată în rest de foarte multe lipsuri, iar aspectul urban, estetic a lăsat de dorit foarte mult timp. Pînă foarte tîrziu în anii `60, așa numitul fond locativ era insuficient, puținele clădiri care se construiau în noile cartiere erau locuite prioritar de „specialiștii prețioși” sosiți din Rusia. Atît de gravă era situația locativă, că moldovenii veniți din provincie stăteau în chirii în subsolurile (!) caselor din oraș, studenții se înghesuiau cîte 3, 4 în cămăruțe închiriate adesea în casele evreilor bătrîni de prin oraș. Căminele erau puține și lipseau condițiile elementare, se dormea pe jos, pe saltele de paie, nu erau condiții sanitare corespunzătoare. Abia la începutul anilor 70, în urma solicitărilor conducerii locale, Moscova a transferat fonduri pentru construcția de noi cartiere – așa numitele raioane-dormitor, cu clădiri trase la indigo, unde încet-încet au început să primească apartamente și moldovenii care se stabiliseră la oraș.
Întrebați-vă părinții, bunicii cum trăiau în cămine de familiști, sau „komunalka”, cu baia, toaleta și bucătăria pe hol. Vorba lui Steinhardt:
„Ăsta e comunismul! Ăsta și nu altul: tovarășul de la raion, spațiu locativ, certificatul de origine socială, delațiunea obligatorie, cozile, primusul. În vreme ce un miliard și jumătate de imbecili, în Occident, oftează, manifestă, răpesc, urlă, scriu, se despoaie, își lasă barbă, fac dragoste în public, aruncă cocteiluri Molotov pentru a realiza idealul: Primusul, mașinuța cu gaz a sărăcimii. (…) Ăsta e, nu altul. Răzbunător. Mic. Împuțit. Mahalagesc. Pizmaș. Credincios al treimii: ură, bănuială, invidie. Cu gura de țață și ura de slugă. Societatea bunei stări, unde bucătăria e Primusul de pe coridor.”

Komunalka sovietică

Pe urmă, Chișinăul s-a refăcut foarte greu, estetic vorbind, și nu și-a revenit niciodată de fapt, de pe urma războiului, multe clădiri de epocă au fost distruse, printre care și fosta clădire a Eparhiei, rasă de pe fața pămîntului de bombardamentele sovietice. Actuala clădire a guvernului, care stă pe locul fostei Eparhii, a fost construită tot tîrziu, la mijlocul anilor `60. Pînă atunci, imaginați-vă că situl a stat în paragină, împrejmuit de garduri, cam cum stau astăzi șantierele abandonate, în fix centrul orașului, lîngă Catedrală și parc, mai bine de 20 de ani. Ce-ar zice azi de o asemenea priveliște tinerimea care oftează după „curățenia” și „ordinea” sovietică? Niște vițeluși care nu știu elementar istorie, dar vin cu rețete pentru viitorime.

Centrul Chișinăului, anii ’60

În fine, drumuri noroioase, autobuze puține și arhipline, infrastructură proastă, cînd nu era lipsă. Iar pe unii îi fură „pozele”. Care mie, așa fruste și „igienizate”, îmi provoacă scîrbă. Pentru că e fix imaginea în efigie, aia poleită și mincinoasă prin excelență a comunismului: prefăcătoria, parada, impostura, ascunderea gunoiului sub preș. Chișinăul anilor `70 e ca Phenianul anului 2018.
Nu, merci, prefer sinceritatea și naturalețea pline de mașini occidentale ale unui ambuteiaj.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Marcela Țușcă

Marcela Țușcă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian