Câteva ştiri de pe frontul georgian

Tanc georgian distrus în Ţkinvali

Cum a început totul
După o săptămână de schimburi de focuri între armata Georgiei şi separatiştii oseţi, cele două tabere cad de acord asupra încetării focului, dar armistiţiul semnat joi este încălcat în ziua următoare, nu se ştie de cine. Cert este că armata Georgiei începe să avanseze asupra poziţiilor separatiste. O fereastră de 3 ore este deschisă pentru a permite ultimilor civili să se retragă din calea viitoarelor lupte, după care asaltul este continuat.

În acest moment, începe ceea ce Rusia numeşte în mod ipocrit „dezastrul umanitar”: populaţia civilă ar fi fost atacată de gruzini, porniţi pe purificarea etnică a regiunii, iar bieţii „pacificatorii” ruşi (a căror eficacitate o cunoaştem şi noi, fiind văzuţi în acţiune în smirnovista Transnistrie) din Ţkinvali ar fi suferit atacuri din partea armatei Georgiei. Federaţia Rusă intră în acţiune; cavaleria rusă contemporană – coloanele de tancuri ruseşti aflate în mod curios la exerciţii, în Oseţia de Nord -, aflată la doi paşi de graniţa Georgiei, porneşte înspre Oseţia de Sud.
Continuare

Maica Rusie intră cu tancurile în Georgia

Conform unui proverb chinezesc, cel mai rău este să trăieşti în vremuri interesante. Fără îndoială, noi trăim vremuri foarte interesante. Două războaie în Irak şi în Afghanistan, un genocid în Sudan, lupte sporadice în Somalia, atentate islamiste în întreaga lume, minorităţi periculoase în Europa, dictatori demenţi în Africa şi Asia, clubul Chavez din America de … Continuare

Beijing 2008 – Jocurile Încrâncenării

În luna martie, când soldaţii chinezi înăbuşeau în sânge protestele tibetanilor, conducerea de la Beijing începuse să se teamă că Jocurile Olimpice din vara lui 2008 vor fi boicotate de lumea liberă, de ţările democratice. Dar, în urma tragicelor evenimente din mai, când un cutremur de gradul 8 a secerat aproape 70000 de vieţi în provincia chinezească Sichuan, lumea bună a politicii a decis să participe la ceremoniile oficiale de deschidere a jocurilor. Unul după altul, Sarkozy, Bush, Yasuo Fukuda şi ceilalţi invitaţi de prim-plan din aria occidentală şi-au confirmat prezenţa pentru data de 8-08-2008.
Continuare

Mircea Cărtărescu, Angela Martin şi poliţiştii aeroportului din Viena

Când Mircea Cărtărescu se plânge de ţara sa natală şi o zugraveste ca pe o mahala, e musai să-ţi faci bagajele şi să pleci unde vei vedea cu ochii. Asta dacă aderi la povestea că un nume mare este şi un caracter pe măsură, deoarece strâmbatul din nas – la propriu – poartă şi numele de schimonoseală, iar acte de acest fel nu dau bine la un domn. Revenit pe plaiuri româneşti după un sejur de câteva luni într-o ţară “civilizată”, Mircea Cărtărescu s-a îngrozit de mirosurile, de metehnele, de proastele obiceiuri, de îmbulzeala, de cele spuse şi de cele ce nu se pot scrie, de laptele nemuls de la vite, de lipsa plăcuţelor biligve din sectorul 5 al Capitalei şi de refrenele netiroleze ce i-au ajuns pe la urechile gingaşe.
Continuare

De strajă patriei

L-am prins. Bush manipulează din nou sondajele de opinie!
Emma, bine că m-ai pus în gardă. Astăzi, elemente bushiste infiltrate în organizaţia Rasmussen (o firmă de sondaje politice din SUA), au dat publicităţii o serie de statistici profund viciate şi tendenţioase. Conform acestei manipulări grosolane, boşorogul McCain şi vigurosul Obama ar fi la egalitate, fiecare la 44% din intentiile votanţilor cu o preferinţă clară. Dar mîrşăvia nu se opreşte aici. Rasmussen susţine că introducînd în calcul şi preferinţele celor indecişi, dar care şi-au exprimat favoritul de moment, McCain ar conduce cu 47 procente faţă de cele 46 ale lui Obama. Infamia continuă însă! Cică McCain ar conduce cu 52% la 37% în segmentul votanţilor neafiliaţi politic, cu toate că în urmă cu o săptămînă Obama era la egalitate cu McCain în acest grup. Mai mult, la ora de faţă 55% din electorat îl vede favorabil pe McCain, comparativ cu cei 51% care îl văd favorabil pe Obama.

Detaliile acestei făcături sînt publicate aici:
Daily Presidential Tracking Poll
Continuare

Turcia şi valorile europene

Partizanii statului secular au mai pierdut o bătălie în războiul ce macină o societate adânc divizată în ceea ce priveşte echilibrul valorilor. Miercuri 30 august 2008 Curtea Constituţională a Turciei a decis să respingă cererile de desfiinţare a Partidului Justiţiei şi Dezvoltării sau AKP (Adalet ve Kalkinma Partisi) cu o decizie ce dă însă un avertisment dur islamiştilor.

AK înseamnă alb în turcă şi are semnificaţia de necorupt sau incoruptibil, leit-motivul cu care a venit la putere AKP, partid înfiinţat formal în anul 2001, dar care îşi bazează acţiunea politică pe principiile antice ale islamului. AKP s-a declarat în favoarea aderării la Uniunea Europeană dar nu avem cum să uităm că actualul preşedinte al AKP Recep Tayyp Erdogan declara la 3 octombrie 2005:

“Ori [UE] va arată maturitate politică şi va deveni o putere globală, ori va sfârşi club creştin. Noi, totuşi, vom fi întristaţi dacă un astfel de proiect de alianţă între civilizaţii va fi prejudiciat”.

Cu ocazia începerii convorbirilor de aderare, Abdullah Gul, fostul ministru de externe turc şi exponent de frunte al AKP, devenit între timp Preşedinte al Republicii, a declarat tot la 3 octombrie 2005:
Continuare

Obama, petrolul şi Congresul boicotat de Democraţii ecologişti

Patrupezi, Aici, la mine, a fost ca la casa de nebuni: 1. Obama propune ca Exxon, etc. (companiile care distribuie benzină consumatorilor), să dea fiecărei familii americane cîte un cec de o mie de dolari, drept compensaţie pentru profiturile imense pe care le fac. 2. În timp ce dezbaterea despre deschiderea limitată a forării subsolului … Continuare

Veşnic ofensaţi. Sondaj de opinie tendenţios

„Cel mai recent raport despre studenţii musulmani britanici, produs de Centrul Pentru Coeziune Socială, serveşte doar la îmboldirea bigoţilor şi demagogilor predispuşi să semene discordie în rîndul poporului britanic. Autorii raportului nu se pot ascunde în spatele unui aşa-zis sondaj ştiinţific pentru a-şi justifica agenda proprie de a crea orice, dar nu coeziune socială.”Islamul ofensatDeclaraţie comună semnată de: Wes Streeting – preşedinte, Sindicatul Naţional al Studenţilor | Dr. Muhammad Abdul Bari – secretar general, Consiliul Musulman Britanic | Pav Akhtar – Egalitatea Naţională Rasială, UNISON | Khurshid Ahmad – preşedinte, Forumul Musulman Britanic | Milena Buyum – vice-preşedinte, Adunarea Naţională Împotriva Rasismului | Ahmad al-Rawi – Asociaţia Musulmană Britanică | Faisal Hanjra – preşedinte, Federaţia Societăţilor Islamice Studenţeşti, şi dată publicităţii de Veghea Islamofobiei, o remarcabilă organizaţie dedicată eradicării epidemiei islamofobice care macină intens fibra societăţii britanice.

„Raportul este slab metodologic, nereprezentativ şi mai ales subminează munca pozitivă depusă de societăţile islamice din toată ţara.” — Faisal Hanjra, preşedinte al Federaţiei Societăţilor Islamice Studenţeşti.

„Raportul reflectă deformările şi prejudecăţile unui centru de studiu de dreapta – nu reflectă vederile studenţilor musulmani din Marea Britanie. Participanţii la acest sondaj au răspuns la o serie de întrebări vagi şi tendenţioase.” — Wes Streeting, preşedinte al Sindicatului Naţional al Studenţilor.

„Întrebarea referitoare la omorîtul în numele religiei nu face nici o distincţie de sens. Dacă, de exemplu, o ţară este atacată, invadată şi ocupată, iar oamenii luptă în baza credinţei lor religioase, este aşa ceva acceptabil?” — Hizb-ut Tahrir, organizaţie al cărei scop declarat este instaurarea Califatului mondial.

Universităţile UK, o organizaţie reprezentînd administraţiile universităţilor din Marea Britanie, a declarat că rezultatele studiului nu constituie „o reprezentare corectă a vederilor împărtăşite de studenţii musulmani britanici”.

Dar ce studiu şi care au fost rezultatele?
Continuare

O zi tristă în Gaza. Ca peste tot, speranţa e în copii

În aceste zile, Palestina lăcrimează mai mult decît de obicei.
A pierdut un fiu dintr-o familie exemplară, dedicată păcii şi propăşirii celui mai asuprit popor din lume.
Ştiu la ce va gîndiţi. Vampirii sionişti l-au omorît înainte de termen.
E vorba despre termenul împlinirii oricărui destin nobil de palestinian, martiriul de shaheed, cînd agresorii sionişti sînt miniaturizaţi în sute de bucăţi de tehnologia palestiniană high-tech, iar shaheedul ia calea unui rendez-vous etern în paradis, unde zeci de virgine sint permanent disponibile să răsplătească vitejia şi pioşenia nestrămutate.

Nu şi nu. Acest tînăr promiţător şi cu o educaţie aleasă a comis cea mai gravă crimă. S-a convertit la creştinism.
Continuare

Gregorius Nekschot arestat în ţara lalelelor cu burka

Considerată a fi ţara europeană cu legislaţia cea mai liberală, Olanda a fost teatrul unei unei acţiuni poliţieneşti care demonstrează exact contrariul. Pe data de 13 mai 2008 un grup de 10 poliţişti echipaţi ca pentru o descindere în cuibul unui şef mafiot, au pătruns în locuinţa caricaturistului Gregorius Neckshot pe care l-au arestat, iar computerul, telefonul mobil, inclusiv memoriile flash, au fost confiscate şi vor fi folosite la proces.

Gregorius Neckshot este pseudonimul sub care publică un artist olandez care nu era faimos până la arestare. Pseudonimul are şi o explicaţie interesantă, prenumele Gregorius a fost inspirat de papa Gregory IX, cel care a fondat Inchiziţia, iar Neckhshot înseamnă “impuşcat în ceafa”, metodă atât de dragă naziştilor şi comuniştilor.
Continuare

Blogroll nou

L-am refăcut complet. Am înlocuit stilul vechi de linkuri cu o suită de widgets bazate pe feed-uri RSS. Pentru fiecare blog sau publicaţie e disponibilă o listă cu cele mai recente articole. În secţiunea americană, ultimele cinci sau şase feed-uri sînt de podcasturi audio – emisiuni conservatoare sau libertariene pe teme politice şi sociale. Talk … Continuare

Universităţile îndoctrinării

Puteți urmări documentarul în întregime, aici.

În cadrul şedinţelor cu Asistenţii Rezidenţi, studenţii universităţii X erau întrebaţi:

„Cînd ţi-ai descoperit identitatea sexuală?” La întîlnirile organizate în dormitoarele din căminul studenţesc, studenţii erau constrînşi să îşi declare loialitatea faţă de vederile aprobate de universitate referitoare la rasă, sexualitate şi ecologism. Cînd Y a evidenţiat această îndoctrinare, un purtător de cuvînt al universităţii a apărat „schimbul liber de idei”. Programul a fost anulat cîteva zile mai tîrziu.

Cum pot să vorbească cadrele universitare despre „gîndire critică” în timp ce transformă sălile căminelor studenţeşti în lagăre de re-educare? Desigur, intenţiile au fost cît se poate de bune. Toată lumea este de acord că personalul academic a fost mînat de intenţii bune. Însă n-ar strica dacă profesorii ar fi capabili de gîndire critică şi faţă de propriile supoziţii.

În urma publicării de către Y a materialelor folosite de Asistenţii Rezidenţi, ştim că scopul a fost de a-i educa pe studenţi despre „competenţe” pentru „cetăţenie”, cum ar fi: „Studenţii vor recunoaşte faptul că în societatea noastră există oprimare sistematică”, „Studenţii vor recunoaşte avantajele aduse de înlăturarea sistemelor de oprimare” şi „Studenţii vor fi în stare să utilizeze cunoştintele lor de sustenanţă pentru a-şi schimba obiceiurile zilnice şi mentalitatea de consumator”.

Învăţămîntul a fost definit drept „schimbări specifice de atitudine şi comportament”. Programul se numea un tratament.
Continuare

Uniunea Europeană vă dă vouă bloguri halal

Toate blogurile europene vor fi inspectate si etichetate conform normelor in vigoare. PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN privind concentrarea şi pluralismul mijloacelor de informare în masă în Uniunea Europeană V. întrucât cazurile în care libertatea de expresie intră în conflict cu respectul pentru credinţele religioase şi de altă natură au căpătat de curând mai … Continuare

Fascist notoriu ucis de Robin Hood Ecologistu’ (uciderea lui Pim Fortuyn)

Europa ultimelor decenii este Europa în care hipioţii şi bătăuşii generaţiei ’68 (Mai 1968, Sorbona şi sloganele revoltei) au crescut şi au intrat în politică, jurnalism, universităţi, academii, comitete şi comiţii. Între timp s-au înmulţit şi au ajuns majoritari în structurile de conducere ale, practic, fiecărei ţări din vestul Europei. Partide de dreapta şi centru-dreapta … Continuare

Operaţiunea “Fiii se vor intoarce”

Acum o săptămână lumea a privit şocată cum statul Israel, fără să fie presat de o urgenţă politică, a negociat şi a consimţit să dea drumul unor prizonieri fioroşi pentru coşciugele în care se aflau cei doi soldaţi evrei care fuseseră răpiţi de gherilele ”Partidului lui Allah” în urmă cu doi ani.

În cele ce urmează vă prezentăm un articol scris de Herb Keinon ce a apărut în cotidianul The Jerusalem Post (ediţia online) la data de 17 iulie 2008.
Termeni folosiţi:
IDF: Israel Defence Force, Armata statului Israel;
Hizbullah – grupare armată teroristă şiită din Liban, sprijinită moral, politic şi material de Iran; “Partidul lui Allah”.

Numai israelienii pot să înţeleagă
de Herb Keinon

Mult din ceea ce face ca Israelul să fie unic şi diferit trebuie să fie înţeles pentru a explica sinistrul schimb de prizonieri care a avut loc miercuri 17 iulie.
Continuare

Raportorul Dick Marty sau cum să bagi gunoiul sub preş

Antiamericanismul este o realitate pe toate meridianele, dar numai pe bătrânul continent a prins un contur oficial, prin documente aprobate de Consiliului Europei. Difuz şi anarchic, antiamericanismul european s-a revitalizat în perioadă post 2003 – deci de după ocuparea Irakului – iar noii săi apostoli şi-au consolidat o ideologie pe seama gafelor administraţiei preşedintelui Bush. Când s-a atins punctul de maxim, prin 2005-2006, elveţianul Dick Marty a fost magicianul care a ideat, produs şi livrat operele de larg interes media numite:

1. Documentul 10957 – Raport al Comitetului pentru Legalitate şi Drepturile Omului, adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la data de 12 iunie 2006 sub titlul de “Presupuse centre ilegale de detenţie şi trensferuri ilegale de deţinuţi între statele membre ale Consiliului Europei”.
2. În continuarea Documentului 10957 a fost aprobat pe 6 iunie 2007 raportul numit “Reţineri secrete şi transferuri ilegale de deţinuţi în care au fost implicate ţări membre ale Consiliului Europei: al doilea raport” (Documentul 11302).

Continuare

Doar un comentariu. Sper să nu fie cîh, dle Proto

Prin 2003 sau 2004 am făcut un filmuleţ care mi se pare destul de potrivit pentru subiectul articolului despre Ion Iliescu. Ar fi potrivit şi pentru firul de discuţie de sub postarea referitoare la culturnicul Ve Protopopescu, unde Panseluţa şi Fishbone au cîte ceva de zis despre emigranţii români şi raporturile cu ţara lor de departe. Deseori mi-e greu să confrunt acest subiect în mod direct. Am multe experienţe, dezamăgiri şi speranţe care se bat cap în cap. Uneori sînt deprimat şi fatalist, alteori detaşat şi pragmatic. Deci, e un comentariu pieziş şi nici pe departe exhaustiv, sub forma unui mic scenariu şi apoi a unor imagini.
Continuare

România iliesciană şi aparenta retragere a Înţeleptului

Dupa ce am citit Parfum de cale(ndele) grecesti, am avut intenţia să las un scurt comentariu pe Andreanum.org, dar pentru că deviam serios şi nu dădeam semne că îl voi termina prea curand, am hotărât că imi voi vărsa năduful în ograda proprie, într-un articol pe care îl voi lega de cel scris de Mutsunake. … Continuare

Olive Riley, 108

Sîmbătă 12 iulie a murit cel mai bătrîn blogger, o femeie din Australia care a părăsit şcoala în 1914 şi a postat pe internet primul articol de blog la vîrsta de 106 ani. Stră-strănepotul Darren Stone a declarat că, pentru doamna Riley, contactul cu corespondenţi din toată lumea a fost un mare stimulent în ultimii … Continuare

Să tacă emigranţii!

Acest strigăt de luptă lansat în numărul 27 (181) al revistei Cultura din 10 iulie 2008, vine pe fondul dezvoltării fără precedent a surselor alternative de informaţie, a blogosferei şi a forumurilor de discuţie pe internet. Valentin Protopopescu, autorul articolului “Cate ceva despre patriotismul internaut”, este unul din aspiranţii cu şanse mari la ocuparea unui post de comandă în cultură în momentul când se vor linişti apele răscolite de evenimentele din decembrie 1989.

Doctor în filozofie al Universităţii Bucureşti cu o teză despre Emil Cioran – un mare exilat ce a refuzat să scrie în româneşte – Valentin Protopopescu şi-a desăvârşit studiile de master la Paris sub îndrumarea lui Philippe Roger, unul din produsele remarcabile ale şcolii superioare marxiste din Franţa ce poartă numele de Ecole Normale Superieure. Lucrarea de masterat de la Paris a lui Protopopescu s-a ocupat de Antonin Artaud, cel care a inventat conceptul de “theatre de la cruaute” – teatrul cruzimii.

Diatriba lui Protopopescu împotriva celor emigraţi nu cade pe un pământ gol. Precursorii galici cei mai cunoscuţi ai gândirii anti-emigraţi au fost iacobinii Revoluţiei franceze, cei care au făcut să funcţioneze invenţia unui alt doctor, dar nu în filozofie ca Valentin Protopopescu, vorbesc despre doctorul Joseph Ignace Guillotin, creatorul instrumentului numit – ca omagiu – ghilotină. Ca să-şi justifice crimele, iacobinii au decretat că emigraţii erau duşmani ai statului, deci că măsură de apărare trebuiau ucişi fără milă cei care şi-au căutat scăparea peste hotare. În ceea ce priveşte România, a existat o perioadă după ‘89 în care funcţiona un reflex de respingere în masă a celor care trăiseră în străinătate. Sloganul “Noi muncim, nu gândim!” era expresia unor extremişti care îi acuzau pe “străinaşi” că “nu mâncaseră salam cu soia” şi de aceea, nu puteau să emită păreri sau să vină cu iniţiative.
Continuare

Patrupedbun.net şi Wikipedia

Românii au şi ei o mare dorinţă: să moară şi capra vecinului! Aşa se zice. Pe câţi aţi auzit să se bucure de reuşitele voastre? Pe urmă, v-aţi întrebat întrebat vreodată oare câţi prieteni sinceri aveţi? Ar fi un exerciţiu interesant, dar cam trist, puteţi să mă credeţi pe cuvânt…

Deschideţi va rog: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fitna

Ce simţiţi când citiţi ultimul rând – la legături externe – al acestui ciot, ciornă, schiţă de articol? Aveţi dorinţa sau curajul să vă bucuraţi alături de noi? Oceanul de indiferentă nu se mişcă la o adiere de vînt. Dar noi simţim fiecare vibraţie a aerului, la fel că pescăruşii ce se înalţă parcă fără să-şi mişte aripile.

dscf0019.jpg

Continuare

Deutschland şi efectele teutonice ale politicii struţului multicultural

Zilele trecute, Gates of Vienna a prezentat un clip de pe Youtube care arată starea de fapt din şcolile germane cu o proporţie foarte mare de imigranţi non-europeni, mai precis turci musulmani. Imaginile arată faţa prea puţin cunoscută a noii Europe, cea la care lucrează intens oficialii de la Bruxelles şi adepţii multiculturalismului, urmând cu stricteţe paradigma marxistă a superiorităţii economicului asupra culturalului. Dacă realitatea nu corespunde teoriei multi-culti, atunci ea este ignorată, preferându-se abordarea mult prea înţeleptului struţ.

Dar ce arată filmul de pe Youtube? O altă ţară europeană, o altă minoritate musulmană, aceleaşi probleme. Imigranţii turci nu par dornici să urmeze o şcoală, iar instituţiile educaţionale cu un număr mare de copii ai imigranţilor se confruntă cu grade ridicate de violenţă şi de infracţionalitate. Găştile turce se bat între ele şi îi terorizează pe germani, mult prea puţini şi mult prea apatici pentru a se putea apăra. Ameninţaţi atât în şcoală, cât şi în afara ei, uneori bătuţi şi mai tot timpul ridiculizaţi de elevii lor, profesorii se simt neputincioşi şi abandonaţi de oficiali. Priviţi Germania anului 2008, în toată splendoare ei multiculturală:
Continuare

Britania ca Titanicul. Ţînci rasişti şi grădinărit care discriminează

National Children’s Bureau, o agenţie guvernamentală britanică finanţată din bani publici cu 12 milioane lire sterline anual, a publicat îndrumarul pe anul în curs pentru personalul care are în grijă preşcolarii din grădiniţe şi creşe. O atenţie deosebită este acordată eradicării mofturilor la ţîncii care refuză alimente altfel aromate şi colorate decît meniul obişnuit. Acest … Continuare

Femeile hamal de la frontiera Uniunii Europene

Cu patru ani în urmă, în iulie 2004, între autorităţile socialiste spaniole şi guvernul Regatului Maroc s-a realizat o înţelegere în legătură cu acordarea de mii de paşapoarte speciale pentru cetăţenii marocani ce vor să intre în enclava spaniolă Ceuta, aflată pe coasta Africii de Nord.

Comercianţii musulmani din Ceuta au cerut impulsionarea “micului trafic”, iar guvernul spaniol condus de Zapatero a reacţionat pozitiv şi a apelat la autorităţile marocane, astfel s-au pus bazele unei noi meserii la frontiera de sud a Uniunii Europene. Aceea de hamal, cărător de poveri cu spinarea.

Aflată în posesia Spaniei din anul 1688, Ceuta priveşte aproape perpendicular spre stanca Gibraltar de pe coasta spaniolă. Locuitorii Gibraltarului îşi clamează apartenenţa la Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, lucru respins de guvernul Zapatero. Locuitorii Ceutei sunt fericiţi de faptul că sunt cetăţeni spanioli, dar Regatul Marocului a revendicat Ceuta la ONU încă din anul 1961, ca şi Melilla, cealaltă enclavă de pe coastă Mediteranei.
Continuare

Creaţionismul, ameninţare la adresa drepturilor omului?

Îi putem fi recunoscători revistei Cultura deoarece în numărul 26 din 3 iulie 2008 a adus în discuţie enormitatea numită Rezoluţia 1580, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei la data de 4 octombrie 2007. Autorul articolului “Despre un document al Consiliului Europei”, Alexandru Bogdan Duca pare să aibă un caracter intransingent şi un spirit liber, neinhibat. Bogdan Duca este un neoconservator într-o lume ce s-a întors cu spatele către această viziune. Cel puţin pentru moment.

Despre ce este vorba în Rezoluţia 1580? Este oare un document formal sau are nişte consecinţe? Fiind o rezoluţie, are putere, printr-o rezoluţie se cere parlamentelor ţărilor din Consiliul Europei să se întreprindă o acţiune contra sau în favoarea a ceva. În cazul nostru, Rezoluţia 1580 se ocupă de creaţionism, prezentat că o ameninţare la adresa drepturilor omului! Iată că izmeniţii lorzi fără jartiere şi puişori de leu socialist din Consiliu şi-au dat seama că fără un document cadru de luptă contra credinţei – de fapt contra credinţei creştine, deoarece zona islamistă nu ascultă decât de propriile ei determinări – ar putea să apăra chiar aşa cum sunt în faţa alegătorilor nepricepuţi. Adică, nişte personaje ce nu îşi găsesc o valoare decât în oglinzile deformate pe care şi le ţin unul altuia.
Continuare

Despre democraţie in America

Despre democraţie în America de Alexis de Tocqueville Operei apărute în două volume la editura Humanitas în două ediţii (1995 şi 2005) “Despre democraţie în America”, i s-a dat un loc special în dezbaterea politică din România de după 1989. Toată lumea a vrut să înţeleagă America învingătoare în Războaiele mondiale Unu, Doi şi Trei, … Continuare

Operaţiunea “Check”. Eliberarea lui Ingrid Betancourt

Ingrid Betancourt, pe vremea cand era un “oaspete” permanent al FARC

Ingrid Betancourt a stat în captivitate 2321 de zile, de la data de 23 februarie 2002 – când a fost răpită de gherilele FARC, în timp ce era candidat la preşedinţie – până pe 2 iulie 2008, zi în care a fost eliberată împreună cu alţi 14 prizonieri de o unitate de elită a armatei columbiene.

Forţele Armate Revoluţionare din Columbia sau FARC (Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia) reprezintă o grupare armată de inspiraţie marxist-leninistă ce a intrat în război contra statului columbian în anul 1964. Având la bază o tactică de gherilă, armata FARC a reuşit să ţină în şah guvernul de la Bogota într-un război lung, ce a avut suişuri şi coborâşuri pentru ambele părţi. Se pare că acum FARC se îndreaptă inexorabil către prăpastie. Nenorocul sau nevolnicia membrilor sau şefilor săi, aşa vor spune fataliştii, poate mersul istoriei, cum spun lucizii, cei care au văzut apusul stelelor roşii.
Continuare

Unu şi patru iulie

Adică ziua Canadei şi ziua Americii. Ţin mult la amîndouă (zile şi ţări) şi să mă scuze Împricinatul de Corn, dar voi reproduce puţin din ce vorbirăm ieri la el în ogradă. E tîrziu, nu prea mai am timp de gînduri proaspete, însă ceea ce am de gînd să împrumut este un comentariu care se leagă binişor de sărbătorile acestui început de iulie. Puţin context, însă. Sebastian a avut o postare despre Africa. Text şi fotografii de urmărit cu încîntare. Către sfîrşitul firului de comentarii a venit vorba despre America şi m-am legat de fir, ducîndu-l în altă direcţie decît subiectul iniţial. Dar ziceam aşa:
Continuare

Boala scrisului şi tratamentele alternative la editurile de tip clasic: selfpublishing-ul

„A scrie este o boală: se simte focul înăuntru. Eu aveam scânteia şi nu m-am însănătoşit, dar când am iniţiat cu propriile mâini un proces de autocombustie nu m-am mai putut lăsa.” Aceste cuvinte au fost scrise de Alice Wit, pseudonim ales de o doamnă sau domnişoară ce îşi are o pagină în comunitatea mereu mai extinsă de pe situl ilmiolibro.it.

Selfpublishing-ul este o soluţie a unei nevoi personale care poate deveni o platformă pentru succes, o cale prin care ne putem demonstra noua şi altora că, având ceva de transmis, o poveste-poem-eseu-cronică-roman etc, o putem face fără a mai sta la cozi, fără umilinţă şi fără compromisuri. De exemplu, una este să-i trimiţi unui critic literar un morman de foi cu poezii xeroxate la colţul străzii, alta este să-i pui pe birou un volum cochet, într-un format ales de tine.

Italia este – pe lângă alte multe lucruri de valoare foarte cunoscute românilor – şi un ghid în noua era a posibilităţilor oferite de internet. Astfel, cunoscutul Grup Editorial Espresso a avut iniţiativa, pe la mijlocul lunii mai anul curent, de a pune la dispoziţia celor interesaţi un sit dedicat autopublicarii lucrărilor originale. Este vorba despre ilmiolibro.it, unde totul se face online, de la transmiterea lucrării în format doc, pdf sau ppt, până la alegerea coperţilor, a formatului cărţii (de buzunar, tip roman sau A4), a fonturilor caracterelor grafice etc. Toate acestea într-o modalitate simplă, fără obstacole şi cu un aer de naturaleţe pe care ar fi bine să-l… importam.
Continuare

Certificate de toleranţă la doamna Laura, ghişeul din fund

Românii sînt foarte intoleranţi. Scrie la gazetă. Parafrazînd zicala dacă furi azi un ou mîine furi un bou, doamna Laura Cernahoschi zice Azi amprente, mâine lagăre pentru romi. Voi ofensa sensibilitatea doamnei Laura şi chiar cu riscul de a pupa goodbye de la certificatul de toleranţă din partea dînsei, voi folosi terminologia tradiţională, de ţigan. Însă, desigur, românii trebuie să fi făcut ceva tare urît ţiganilor de au indignat-o pe doamna Laura în asemenea hal.

Românii iau amprente ţiganilor. Urît, fără îndoială. Dar nu, de fapt italienii au decis să ia amprentele ţiganilor. Românii au anunţat că vor construi lagăre pentru romi. Nu, de fapt italienii… ba nu, chestia cu lagărele e de efect. Doamna Laura e plătită la normă şi se descurcă cum poate din ce-i lasă colegii în lada de cuvinte din redacţie. Fascism, Berlusconi, romi, steaua lui David, evrei, Holocaust. A ieşit o treabă bună.

Guvernul fascist al lui Berlusconi, un Il Duce în devenire, a decis să ia amprente tuturor ţiganilor români din Italia. Ţiganii au fost exterminaţi în masă de Germania nazistă, dar sînt în continuare discriminaţi, spre deosebire de evrei, care şi-au cîştigat dreptul la egalitate cu celelalte etnii. Pînă şi copiii ţigani vor fi supuşi măsurii de luare a amprentelor.

Rezumatul meu e mult inferior originalului, dar cîteva nelămuriri tot îmi dau tîrcoale. Ce au făcut ţiganii în Italia de s-a ajuns la decizia de a le lua amprentele? Doamna Laura nu spune; probabil şi-a epuizat norma de cuvinte înainte să ajungă la acest detaliu. Dar din ce spune, nu pot decît să trag concluzia că e vorba de un spasm fascist al italienilor, un fel de tic nervos care le trădează natura. Cîţi ţigani se află în Italia? De cît timp? Cum au ajuns acolo? Se pare că acestea sînt într-adevăr detalii lipsite de importanţă, altfel desigur că doamna Laura nu şi-ar fi lăsat cititorii să orbecăie în căutarea unei logici.
Continuare

Linşaj la Marsilia. Românofobia noii Franţe

Două evenimente reprobabile s-au produs în Franţa pe data de 21 iunie 2008, unul la Paris iar celălalt la Marsilia, victimele şi motivaţiile fiind cu totul diferite, dar atacatorii au ceva în comun, religia. Aceea incorect denumită ca fiind a păcii.

În acea zi, preşedintele Nicolas Sarkozy se afla în vizită în Israel, iar la Paris a avut loc unul din destul de frecventele atacuri ale beurs (cetăţeni de origine magrebiană) asupra unui tânăr evreu francez. Victima acestui acţiuni ne-întâmplătoare, să-l numim Henry X., a ajuns în comă la spital dar a avut noroc şi a fost salvat. Cei cinci agresori sunt cunoscuţi organelor de poliţie care au început o investigaţie, pe care o conduc totuşi fără prea mare tragere de inimă. Nimeni nu doreşte o reizbucnire a violenţelor în suburbiile turbulente din Paris, iar poliţia se află sub tirul media de stânga pentru o presupusă înclinaţie către o atitudine dură faţă de minoritatea musulmană. Pentru a se crea confuzie, s-au lansat zvonuri cu privire la pretinse reglări de conturi între bande. În România un ziar de inspiraţie fascistă – mă refer la Gardianul – a subliniat ştirea cu privire la vizita “evreului Sarko” în statul Israel, ca fiind o noua demonstraţie în sprijinul ideii existenţei unei conspiraţii sioniste la nivel mondial. Televiziunile arabe au repetat până la intoxicare “amanuntul” (de importanţă capitală pentru unii) cu privire la descendenţa parţial iudaică a lui Sarkozy. De aici, precum şi în logica istorică a aversiunii minorităţii musulmane faţă de preşedintele care a avut neobrăzarea să-i caracterizeze ca “racaille” pe turbulentii anului 2005, se poate trage concluzia că agresiunea contra tânărului evreu parizian a fost o urmare a sprijinului pe care Franţa îl acordă Israelului.
Continuare

Adevărul istoric despre crimele lui Che Guevara

Marele Ernesto “Che” Guevara: un asasinAm văzut efigia lui Che Guevara şi pe bara din spate a unor maşini de lux. Mi s-a arătat în vitrine, pe brichete, pe brelocuri, pe steaguri şi în fotografii. Obsedantul Che şi obsesia revoluţiei continuie. Dar cine a fost de fapt Ernesto Che Guevara, cine a fost acest comunist care a luptat pentru distrugerea capitalismului dar care a ajuns să fie o „marca ce este însăşi chintesenţa capitalismului”, după cum s-a exprimat Alvaro Vargas Llosa?

Cartea scrisă de Alvaro Vargas Llosa, „Mitul Che Guevara şi Viitorul Libertăţii”, apărută în 2005, conţine mai multe informaţii decât cele din articolul ce a prefigurat-o, articol din care vă prezentăm partea direct referitoare la acţiunile criminale ale lui Che Guevara.

În ianuarie 1957, aşa cum este indicat în jurnalul din Sierra Maestra, Guevara l-a împuşcat pe Eutimio Guerra, suspectat de a fi transmis informaţii: ”Am rezolvat problema cu un calibru 32 în partea stângă a creierului… Ceea ce îi aparţinea lui acum era al meu.” Mai târziu a tras asupra lui Aristidio, un ţăran care îşi exprimase dorinţa de a se retrage de îndată ce rebelii se vor fi deplasat. Şi în timp ce se întreba dacă victima ”fusese vinovată ca să primească moartea”, nu a ezitat să ordone uciderea lui Echevarria, fratele unui tovarăş de-al său, vinovat de crime neprecizate: ”trebuia să platească”. În alte ocazii simula execuţiile fără să le ducă la îndeplinire, ca o formă de tortură psihologica. Luis Guardia şi Pedro Corzo, doi cercetători ce lucrează (în 2005, n.t) la un documentar asupra lui Guevara, au obţinut mărturia lui Jaime Costa Vazquez, un fost comandant al armatei revoluţionare, alias „Catalanul”, după care multe din execuţiile atribuite lui Ramiro Valdés, cel ce va deveni mai târziu ministru de interne în Cuba, sunt în schimb imputabile lui Guevara, deoarece Valdés îi executa ordinele în munţi. „Daca aveţi dubii, ucideţi” era directiva lui Che.
Continuare

Vinerea, parlamentarul european începe lucrul la 6:45 trecute fix

… şi pînă la 7 rezolvă toate problemele dificile din agenda încărcată a zilei. La şapte şi un minut priveşte răsăritul soarelui bruxelez. Cu satisfacţia datoriei împlinite, strigă ura! şi la gară. Începe weekendul. Un moment. E vineri. Parlamentarul european şi-a făcut datoria pe ziua de azi! Dis-de-dimineaţă a semnat condica de prezenţă. Acum, e … Continuare

Exemplul danez

Acest discurs a fost tradus iniţial din daneză în engleză pentru Gates of Vienna şi nu întîmplător. Gates of Vienna este blogul a doi americani care scriu sub pseudonim: Baron Bodissey şi Dymphna. De-a lungul anilor şi-au format o reţea de sute de colaboratori în toată Europa (în special din nordul Europei). Cu ajutorul lor, dacă un eveniment important apare oriunde în Europa cu privire la imigraţie, emigraţie, cenzura libertăţii de exprimare şi alte evenimente politice în general legate de stînga progresistă europeană, în citeva ore, Baronul şi Dymphna primesc traduceri din ziarele locale, comentarii sau eseuri lămuritoare. Aproape o treime din vizitatorii blogului sînt din Danemarca, un lucru deosebit pentru o ţară de patru milioane de oameni.

Discursul mi se pare foarte important din mai multe motive: Danemarca este singura ţară din Uniunea Europeană (şi din lume) în care toate partidele majore, de la socialişti la fortele de dreapta, în momentul în care unul dintre caricaturiştii implicaţi în scandalul din 2005 a primit ameninţări cu moartea, s-au mobilizat împreună cu marea majoritate a presei şi caricaturile lui Mohamed au fost retipărite în 17 ziare majore în semn de protest.

Spre comparaţie, în Olanda, rebelii care ies puternic din discursul corect politic sînt arestaţi, iar mass media şi marea majoritate a partidelor politice, de la stînga eşichierului politic la dreapta lui, susţin cenzura şi suflă în goarnă islamiştilor, socialiştilor şi comuniştilor. La fel şi în restul statelor din Europa care se confruntă cu această problemă.

Holger DanskeHolger Danske stă cu un ochi deschis, este la pînda. În curînd va intra în alertă!

Continuare

Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalităţii răului

Lucrare apărută în 2007 la editura Humanitas în traducerea Marianei Neţ, “Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalităţii răului” a fost publicată prima dată în 1963, apoi – completată şi adăugită – apare în forma finală în 1964. Reporter al ziarului The New Yorker, Hannah Arendt se foloseşte de prilejul vestitului process al criminalului nazist Eichmann … Continuare

Primul an patruped

Happy Birthdayemil
Pe 25 iunie 2007 nu îmi imaginam că acest blog va supravieţui mai mult de şase luni. M-am gîndit că în cel mai bun caz va fi un ungher liniştit şi obscur unde voi putea lăsa notiţe pentru mine, la fel cum mai toţi obişnuim să facem însemnări pe un colţ de hîrtie, cu avantajul că notiţele de blog nu se rătăcesc la fel de uşor ca cele din buzunar sau sertar. Însă la un moment dat, şi e un lucru normal, se petrece un mic paradox: scrii pentru tine, dar în loc să protejezi intimitatea gîndurilor tale, începi să îţi doresti exact opusul, adica să fie citite de cît mai mulţi. Pe nebănuite intri pe alt teritoriu. Nu te mai afli singur în faţa hîrtiei sau ecranului alb, te urci pe o scenă şi începi să joci un rol într-o piesă pe care o scrii din mers.

Un scriitor nu îşi publică gîndurile în stare brută. Le şlefuieste atent în muncă solitară pînă cînd prind un contur final şi abia atunci le împărtăşeşte cititorului. E un defazaj aici. Două solitudini se întîlnesc într-o carte. Autorul crează în solitudine şi cititorul absoarbe ulterior tot în solitudine, iar cartea este singura punte dintre cei doi. Etapele temporale sînt clar delimitate. Însă bloggerul nu are privilegiul unei etape îndelungi de gestaţie şi intimitate cu gîndurile sale. Bloggerul scrie de asemenea pentru un public nevăzut, dar mai ales nerăbdător să asculte replica următoare şi să intervină direct, cu propriile replici spontane. În această aşteptare şi participare a publicului, ca un suflu în ceafa bloggerului, se dezvăluie natura adevărată a oricărui blog.
Continuare

Ce citim şi de ce? Umanizarea prin reflecţie

De nenumărate ori am avut de răspuns la această întrebare, măcar nouă înşine. Sinceră sau formală, întrebarea ce şi de ce citim ceva anume lansează provocări, incită, este ca un interogatoriu sau un interviu, depinde. Ne şi plictiseşte sau ne enervează când suntem întrebaţi, dar suntem în general curioşi să vedem ce răspunsuri dau alţii.

Mai uşor ar fi să răspund la întrebarea de ce citesc ceva anume. De regulă din curiozitate, dar această regulă se aplică atunci când nu sunt obligat să o fac dintr-un anume interes legat de slujbă. Mă văd ţinând în mână o carte, ziar sau revistă, din întâmplare sau pentru că mi-a fost recomandată de cineva, mamă, amic sau prietenă. Sau pentru că am văzut un articol elogios despre acea carte. Doresc să impresionez? Ei da, sunt la zi cu lectura, sunt în grupul celor ce nu scapă de modernitate, de efemer sau de pasiunea unei zone intelectuale! Nu este cazul meu, era doar o înfloritură, mă voiam în pielea altuia.
Continuare

Tînără musulmană rănită în sentimente de o coafeză, deznodămînt

Cu altă ocazie am relatat cazul unei tinere musulmane care a dat în judecată pe patroana unui salon de coafură din Londra pe motiv de discriminare, întrucît, după 25 de interviuri de angajare fără succes, a fost refuzată şi la al 26-lea, în urma unui răspuns negativ la întrebarea dacă ar fi dispusă să lucreze … Continuare

Iacobinismul lui Cristian Pîrvulescu

Comentator la ziarul Cotidianul, membru – când nu poate fi conducător – în varii comisii, comitete şi comiţii, invitat perpetuu la Realitatea TV unde un zâmbet atotştiutor îi însoţeşte fiecare remarcă, iată doar câteva din ipostazele în care se prezintă Cristian Pîrvulescu, stâlp al şcolii româneşti de politichie SNSPA, unde este şi decan, iar de zilele trecute şi aprig denunţător de încălcări reale ori imaginare ale „drepturilor” fundamentaliste derivate din corectitudinea politică.

Într-un articolaş intitulat „Integrism de-voalat”, s-a năpustit vitejeşte să terfelească o hotărâre a Înalţii Curţi de Casaţie şi Justiţie din România ce a pus stavilă unui ucaz venit de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ce îşi dorea instituirea obligativităţii scoaterii simbolurilor religioase din şcoli. Istoria plecată de la un profesoraş de filozofie din Buzău – cam marxist de formaţie – are caracteristica unui bulgăre de zăpada ce se măreşte prin rostogolirea din ce în ce mai rapidă către bază muntelui. Buzoianul a reuşit să îşi facă un nume (la el să fie!) prin denunţarea oribilelor-posibilelor-probabilelor-sau-improbabilelor discriminări generate de prezenţa icoanelor în şcolile publice. Instituţia numită CNCD, care a mai luat hotărâri controversate, s-a folosit de prilej pentru a-i da dreptate profesoraşului de filozofie, cerând Ministerului Educaţiei şi Cercetării elaborarea de reglementări pentru eliminarea discriminării generate de prezenţa simbolurilor religioase. Caracterul forţat, excesiv chiar dictatorial al hotărârii CNCD a fost corect judecat de ÎCCJ, care a respins formulările ce sub aparenţa păstrării unei libertăţi de conştiinţă a elevilor proclamă de fapt instituirea unui nou iacobinism, radical şi bezmetic.
Continuare

Secolul credinţelor

Europenii se mândresc cu o politică externă complet diferită de cea americană. Trecuţi prin două războaie mondiale, cred că au identificat soluţia la toate problemele lumii în lipsa de negociere şi privesc uneori cu amuzament, uneori cu indignare la modul în care verii lor de peste ocean, americanii, înţeleg a se implica în politica mondială. … Continuare

Reflecţiile lui Fidel Castro Ruz – Elefantul şi Furnica

Nu s-a exprimat niciodată că va ieşi din politică doar cu picioarele înainte, aşa cum a făcut-o Ion Ilici Iliescu, nu şi-a pregătit un mausoleu ca acela făcut lui Mao Zedong, nu şi-a botezat oraşele cu numele său cum a făcut-o tovul Stalin. Este modest, este revoluţionar cubanez.

Când boala l-a determinat să renunţe la conducerea directă a ţării, se părea că Fidel Castro Ruz a intrat într-un con de umbră din care nu va mai ieşi niciodată. Primele semne de îmbunătăţire evidentă a sănătăţii sale s-au văzut cu cîrca un an în urmă, iar acum se pare că a ajuns într-o formă foarte bună, dacă este să ţinem cont de numeroasele intervenţii televizive, interviuri acordate ziariştilor, întâlniri cu şefi de stat şi alte personalităţi, precum şi de articolele pe care le publică în ziarele guvernamentale Granma şi Juventud Rebelde. Este convins de superioritatea Cubei faţă de Statele Unite, iar unii îl consideră normal, chiar un model de urmat…

Articolul următor a apărut în ediţia electronică a ziarului Granma din 18 iunie 2008.

Elefantul şi Furnica

După masa rotundă televizată din 12 iunie care s-a ocupat de noua ediţie a unei lucrări publicate cu 15 ani în urmă în Bolivia şi pe care am prefaţat-o pentru reeditare, masă rotundă la care s-au citit atât introducerea scrisă de preşedintele Evo Morales precum şi un mesaj scris de prestigioasa scriitoare argentiniană Stella Calloni, ce vor fi de asemenea incluse în ediţia următoare, există teama că putem pune la încercare răbdarea cititorilor prin revenirea la aceeaşi temă. Am ales cu multă grijă informaţiile pe care le-am introdus în prologul meu.

Un puternic spirit internaţionalist s-a dezvoltat în Cuba încă din primii ani ai Revoluţiei, spirit ce îşi are rădăcinile în contingentul larg de combatanţi cubanezi care au participat în lupta anti-fascistă a poporului spaniol, cu care prilej şi-au însuşit cele mai bune tradiţii ale mişcării muncitoreşti internaţionale.
Continuare

Indonezia pe drumul către fundamentalism

Stema IndonezieiAceastă ţară are 226 de milioane de locuitori din care 85% sunt musulmani, în cea mai mare parte sunniţi. Restul populaţiei este formată din creştini, hinduşi şi budişti. Statul indonezian, care se bazează pe un fundament filozofic oficial numit Pancasila (termen derivat din două cuvinte sanscrite, „panca” adică cinci şi „sila” cu înţelesul de principii) a început să alunece spre un anume tip de societate în care se pun obstacole din ce în ce mai mari pentru libertăţile religioase, uneori însă şi pentru cele cetăţeneşti.

De curând guvernul indonezian a aprobat un decret în care îi ameninţă pe membrii cultului Ahmadyya – puţin cunoscut la noi – cu pedepse cu închisoarea de până la 5 ani dacă or să continuie să „degradeze” religia. Inutil să ne punem prea multe întrebări cu privire la ce religie se face referinţă. Binenţeles că la religia islamică, pe care aceşti amărâţi de ahmadişti – au 500000 de aderenţi în Indonezia – s-ar părea că o pun într-o lumina proastă. Guvernul a evitat în ultima clipă să pună în afară legii secta Ahmadyya, dar nu este exclus ca să se treacă în curând la această măsură extremă. Adepţilor Ahmadyya li se cere prin decret să declare că nu sunt de fapt musulmani, deşi cred în Coran şi în preceptele islamice din Hadidh.
Continuare

Haznaua urii şi ignoranţei

continuare la Sistemul de operare George

George, alias Jorje the Famous. Your 15 minutes of fame are up. Ai avut suficient timp şi spaţiu la dispoziţie pentru a-ţi expune teoriile, însă perseverezi în a emite imbecilităţi şi ură, în a ignora ceea ce ţi se prezintă drept contra-argument şi a face insinuări fără acoperire.

Imbecilităţi

1. Probabil ca stii deja dar unul din scopurile principale ale celui de-al doilea razboi mondial a fost de a-i uni pe evrei.
(comentariul 45 la De ziua Israelului)
Cine? Unde? In ce scop? Nici un istoric nu susţine aşa ceva, nici măcar la nivel de ipoteză.

2. Evreii pur si simplu au fost transportati ,chiar cu ajutorul lui hitler in Palestina.
(comentariul 45 la De ziua Israelului)
Te-am interpelat şi răspunsul tău a fost:
Dovezi nu am acum despre transportul evreilor in Palestina ,auzisem de asta mai demult.
Continuare

Criminal de război descoperit de The Sun în Klagenfurt

Când se vorbeşte despre tabloide faimoase ne gândim în primul rând la britanicul The Sun, celebru pentru multele scandaluri pe care le-a provocat de-a lungul timpului. Iată că acest tabloid nu îşi menţine renumele numai pentru că ne introduce în viaţa amoroasă (secretă) a diverselor persoane cu faimă din societate, ci şi pentru că aduce în dezbatere publică anumite cazuri grave de dispreţ la adresa justiţiei. Cazul cel mai flagrant în acest sens este cel al unui suspect de crime de război, pe numele său adevărat Milivoj Asner, numărul 4 de pe lista Interpolului, care a fost identificat de reporterii publicaţiei The Sun în oraşul Klagenfurt din Austria în timp ce se plimba cu soţia alături de fanii echipei naţionale croate.

Milivoj Asner in anii sai de glorie

Milivoj Asner s-a născut pe data de 21 aprilie 1913 în localitatea Daruvar din Croaţia pe când aceasta mai făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Crăciunul anului 1941 a fost o zi specială pentru circa 150 de evrei din oraşul Pozega din Croaţia care au fost adunaţi într-o clădire aflată pe strada Primorska. Aici au fost deposedaţi de toate obiectele de preţ, au fost puşi să renunţe la toate proprietăţile, după care, înghesuiţi în vagoane de vite au luat drumul lagărelor de concentrare naziste pentru a pieri conform ordinului dat de Hitler din iunie 1941, cel care se referea la Soluţia Finală. Pe la mijlocul anului 1942, întreaga comunitate evreiască din Pozega – cea mai veche din Croaţia – fusese distrusă, dar din oraş fuseseră trimişi în lagărele de concentrare şi sute de sârbi şi ţigani, toate aceste activităţi fiind supervizate de un tânărul, pe atunci, Milivoj Asner laureat în avocatură al Universităţii din Zagreb şi şef al poliţiei locale.
Continuare

Sistemul de operare George

Jargonul programatorilor e plin de acronime. Unul din cele mai vechi este GIGO. Garbage In, Garbage Out. Introduci gunoi, obţii gunoi. Se aplică şi oamenilor, nu doar maşinilor. Ce urmează sînt panseurile lui George – un comentator recent pe blog – despre evrei şi Holocaust. Firul în întregime poate fi urmărit aici. Mintea lui George … Continuare

El Che Vive! 14 iunie 2008 – 80 de ani de la naşterea lui Che Guevara

El Che Vive!Omniprezent în simbolistica oficială din Cuba lui Fidel şi Raul Castro, Che Guevara era absent până ieri 14 iunie din ţara sa natală, Argentina, cel puţin de pe străzi şi din pieţe. În 2007 s-au comemorat cei 40 de ani scurşi de la moartea, de fapt de la lichidarea în Bolivia a celui ce a devenit în timp un simbol al luptei comuniste contra “imperialiştilor”. Anul acesta i se sărbătoresc 80 de ani de la naştere, iar la anul probabil se vor sărbători 50 de ani de la victoria sa care a dus la capturarea oraşului Santa Clara în timpul insurecţiei cubaneze. În 2010 se va vorbi probabil despre o altă sărbătoare legată de numele acestui mit, mit creat de jurnalişti, ideologi şi activişti ce nu lasă să se vadă decât partea strălucitoare a personalităţii argentinianului. Un mit întors către trecut, ce se hrăneşte din minciuna propagandei ce nu a încetat nici o clipă să aiureasca minţile înfierbântate ale tineretului de stânga de pe glob.

Aşa se face că oraşul Rosario din Argentina s-a “îmbogăţit” cu o statuie enormă ce îl reprezintă pe Ernesto Che Guevara, figură simbol a comunismului mondial, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naştere. Statuia, realizată din bronz de către sculptorul Andres Zerneri, are o înălţime de aproximativ 4 metri şi cântăreşte 2.7 tone. Au fost colectate trei tone de bronz într-un număr total de 75000 de piese (chei, lacăte, suporţi de lumânări, etc) de la circa 15000 de donatori benevoli şi entuziaşti de pe tot globul. Statuia a fost adusă de la Buenos Aires pe calea apei, drumul pe fluviul Rio Plata începând pe data de 28 mai, după demonstraţiile contra preşedintei Cristina Kirchner şi guvernului sau progresist de stânga din 24 şi 25 mai ce au avut loc tot în oraşul Rosario. Aceste demonstraţii nu au fost bine primite de către consiliul orăşenesc dominat de formaţiuni de stânga, dar se ştie că memoria stăngii este selectivă…

Continuare

Votul irlandez – un cartof prea fierbinte pentru mâinile delicate de la Bruxelles

Irlandezii au spus nu Tratatului de la Lisabona la referendumul de joi, 12 iunie şi au transmis un mesaj cât se poate de clar reprezentanţilor naţiunilor europene ce se vor întruni săptămâna viitoare la summit-ul din Luxemburg. Mesajul irlandez vorbeşte despre refuzul de a accepta un proiect constituţional greu de înţeles pentru omul obişnuit şi este foarte important deoarece vine din partea unei naţiuni care a beneficiat enorm de pe urma aderării la UE în anul 1973.

Singurul stat dintre cei 27 de membri ai Uniunii Europene care a trebuit să ţină un referendum în concordanţă cu Constituţia ţării ce datează din anul 1936, Republica Irlanda a traversat o perioadă de avânt economic în cei 35 de ani de la aderare, cu precădere în ultimii 20 de ani, ca urmare a masivelor transferuri de fonduri europene. 40 de miliarde de euro au fost intrările nete de capital care au ajutat la crearea mitului Tigrului Celtic. Bilingv şi cam sucit, irlandezului nu-i place să-şi piardă libertatea sa de acţiune, mai exact nu doreşte să piardă ceva din suveranitatea ţării.

Continuare

Se poate!

Întrerupem programul obişnuit pentru a face o mică observaţie: uite că se poate, dragi compatrioţi. Cine ar fi crezut că putem face un asemenea meci cu campioana mondială, Italia? Puţini, fără îndoială, dar uite că pentru prima dată în istorie, am reuşit să îi facem pe italieni să tremure niţel în faţa noastră. Neamul de … Continuare

Fiţi vigilenţi, tovarăşi. Duşmanul este islamofob

Luni, 2 iunie, a început în Vancouver, Columbia Britanică, sezonul de teatru al drepturilor omului. Se joacă o adaptare după Procesul de Franz Kafka, semnată de Mohamed Elmasry, iar regia aparţine unui complet de judecată format din trei activişti specializaţi în inginerie socială. Asupra dreptului de liberă exprimare în Canada se va pronunţa un tribunal … Continuare

Mark Steyn şi păpuşile lui Elmasry

Continuare la O masă rotundă şi Interviu Mark Steyn. În luna mai s-a întîmplat ceva neprevăzut. Mark Steyn s-a întîlnit cu acuzatorii săi la o emisiune tv transmisă în direct. Circumstanţele imediate în care a avut loc această polemică ad-hoc au fost hilare, mai ales ţinînd cont de contextul anterior. Mohamed Elmasry, autorul plîngerii de … Continuare

Libertatea de exprimare în Canada. Interviu Mark Steyn

Continuare la articolul anterior. Mark Steyn e stabilit în New Hampshire, dar fiind nativ canadian şi mai ales deoarece articolul său din Maclean’s a fost catalistul reclamaţiei de islamofobie înaintată la Comisia Canadiană a Drepturilor Omului (CHRC), luna mai a petrecut-o mai mult în Ontario, invitat la o serie de emisiuni tv şi radio. A … Continuare

Libertatea de exprimare în Canada. O masă rotundă

E vorba despre emisiunea lui Michael Coren din 1 februarie 2008, de pe postul tv canadian CTS. Invitaţii sînt doi autori de blog, Kathy Shaidle şi Mike Brock — Kathy conservatoare şi Mike libertarian — alături de James Morton, fost preşedinte al Societăţii Avocaţilor din Ontario, şi Noa Mendelsohn Aviv, directoare a Asociaţiei Libertăţilor Civile din Canada.

Indiferent cum bate vîntul peste trestia gînditoare

Recent, de cîteva luni, subiectul major de dezbatere al opiniei publice din Canada a devenit libertatea de exprimare. În presă, televiziune şi pe internet, comentatori cu nume, personalităţi din diferite domenii, experţi şi simpli cetăţeni participă la o mare conversaţie despre această însuşire a societăţii canadiene, atît de firească încît este ignorată de obicei cu desăvîrşire. Pare puţin paradoxal, dar aşa este normal în vremuri normale. Nimeni nu se gîndeşte la componenţa chimică a aerului pe care îl respiră. E în jur, din abundenţă şi invizibil. La ce bun să îţi baţi capul cu ceva care este natural şi în firea lucrurilor. La fel şi libertatea de exprimare. A devenit naturală şi în firea lucrurilor, la fel ca aerul. Şi la fel ca aerul, naturaleţea libertăţii de exprimare în societatea canadiană (şi Occident în general) a devenit posibilă în urma unui proces lent şi complex, de sute de ani, printr-o evoluţie sinuoasă cuprinzînd framîntări şi corecţii, azi uitate sau ignorate.

Însă nu trăim vremuri normale. Trăim în multiculturalism şi am fost dresaţi să acceptăm orice, în egală măsură. Cine sînt eu să judec şi să critic? Care este cadrul meu de referinţă şi de unde provin logica şi reperele etice de care mă folosesc? Oare nu discriminez? Care este coeficientul de toleranţă — citeşte pasivitate indiferentă — al afirmaţiilor pe care le fac?
Orice afirmaţie trebuie bine cîntărită înainte de lansarea spre urechea lumii. Dacă ofensează pe X, Y sau Z? Nu cumva este prea tranşantă? Subtextul şi contextul, trec oare testul de corectitudine politică?
Continuare

Cuba după Fidel: stabilitate, mişcare, reformă

El Lidero Maximo se retrageCuba după Fidel? Pare un banc la fel de obosit ca şi bătrânul revoluţionar comunist. Nu sunt foarte dese analizele asupra Cubei contemporane şi de aceea am considerat firesc să vă prezentăm un articol al profesorului Antoni Kapcia de la Universitatea din Nottingham, articol ce a apărut la data de 22-05-2008 pe site-ul Open Democracy. Ne-am conformat cerinţelor celor de la Open Democracy pentru postarea acestei traduceri, dar asta nu înseamnă că suntem de acord cu toate părerile expuse de autor.

Cuba după Fidel: stabilitate, mişcare, reformă

de Antoni Kapcia

Încotro poartă Raul Castro Cuba după pensionarea fratelui său Fidel, şi cum vor răspunde “sistemul” şi poporul cubanez? Antoni Kapcia evaluează perspectivele în lumina celor cinzeci de ani de istorie a revoluţiei.

Pensionarea formală a lui Fidel Castro din funcţia de preşedinte al Cubei (după treizeci si doi de ani) şi de la conducerea revoluţiei cubaneze (după patruzeci şi nouă de ani) a venit pe data de 19 februarie 2008, când şi-a retras numele de pe lista celor ce erau discutaţi de către nou aleasa adunare naţională, dar retragerea neoficială avusese loc pe 31-iulie 2006, când şi-a transferat temporar puterea, în aşteptarea intervenţiei chirurgicale – către fratele sau Raul. În orice caz, cea de a doua mişcare a fost surprinzătoare doar ca moment ales şi ca manieră. A zguduit oarecum media mondială, şi a prins pe picior greşit pe mulţi din Statele Unite, dar decizia luată, succesiunea precisă şi calmul răspuns domestic au fost cu totul previzibile. Boala lui Fidel a adus mai aproape inevitabilul.
Continuare

De ziua Israelului

Antisemitismul ia amploare. Judecînd după ce am citit în ultimele zile cu ocazia celor 60 de ani împliniţi de Israel, tensiunile conflictului Israelo-Palestinian şi reacţiile din Europa şi SUA la acest conflict au escaladat.

În discursul ţinut de preşedintele Bush, remarcabil în opinia mea, acesta s-a referit la conflict şi felul cum ar trebui abordată situaţia:

Some seem to believe we should negotiate with terrorists and radicals, as if some ingenious argument will persuade them they have been wrong all along.

We have heard this foolish delusion before. As Nazi tanks crossed into Poland in 1939, an American senator declared: ‘Lord, if only I could have talked to Hitler, all of this might have been avoided.’ We have an obligation to call this what it is –- the false comfort of appeasement, which has been repeatedly discredited by history.

Bush’s Knesset Speech

Reacţiile nu s-au lasat aşteptate
Obama a interpretat discursul lui Bush ca un atac politic la adresa lui:
Continuare

Pentru Cornel Chiriac

Cornel ChiriacAm pornit de la Krautrock şi din comentarii s-a desprins amintirea unor ani şi a unor zile, în special duminici, ca un nor alb fugar.

Ai atins o zonă sensibilă cu Kraftwerk, zona Cornel Chiriac şi Andrei Voiculescu.
….
Cornel Chiriac de la Europa Liberă? Ce vremuri… Îl ascultam noaptea în pat la umilul radio cu tranzistori ceauşist, ăla îmbrăcat în piele maro şi purtat pe curea….

Acel nor e spiritul lui Cornel Chiriac. Pentru cei din generaţia Panseluţei, a lui Francesco şi a mea, emisiunile lui muzicale au fost singurul refugiu şi una din puţinele consolări. Nu exista Internet, dar prin Cornel, toţi tinerii de atunci eram racordaţi la un nod de rafinament şi libertate. Un nod foarte departe, pe care mi-l imaginam ca un nor alb venind de nu ştiu unde şi dispărînd repede, însă cu frecvenţa regulată a unui metronom. În urma lui, cerul se curăţa de mîzgă şi vedeam crîmpeie din albastrul intens al normalităţii. Se murdărea la loc, dar nu disperam. Sîmbătă seara şi duminică după-amiază, mai ales duminică după-amiază, cînd mă întorceam de la meciul de fotbal cu băieţii şi mă îndreptam obosit şi asudat către casă pe aleile dintre blocuri, de undeva din verdeaţa alandala a spaţiilor pe care nu aveam voie să călcăm dar care nu erau mai niciodată îngrijite, din liniştea plăcută întreruptă de ciripitul păsărilor şi clinchetul de tacîmuri şi pahare al familiilor de la parter aşezîndu-se la masa de prînz, din mirosul de supă de pui cu tăieţei alternînd cu miros de iasomie, răzbătea mereu, din penumbra unui balcon, muzica lui Cornel. Era semn să grăbesc paşii spre tranzistorul meu de acasă. Această rutină a speranţei s-a întrerupt pe 4 martie 1975. Cornel Chiriac dispăruse, asasinat în condiţii dubioase.
Continuare

Religia şi înclinaţiile democratice

Despre America s-au scris mii de cărţi însă cea mai adâncă dintre ele a rămas “Despre Democraţie în America” de Alexis de Tocqueville. Francez, aristocrat, catolic, de Tocqueville este candidatul atipic în ipostaza de cercetător al adevărurilor vieţii şi identităţii americane. Ideile tulburi în care se scălda Europa Restauraţiei nu au influenţat claritatea viziunii autorului care reuşit o sinteză ce a suportat cu succes trecerea a peste 160 de ani de la apariţia cărţii.

În volumul 2, capitolul 5 denumit “Cum se foloseşte religia de înclinaţiile democratice din Statele Unite” se fac unele consideraţii despre religie din care o parte vi le supunem atenţiei.

Extras din cartea “Despre Democratie in America”, de Alexis de Tocqueville, editura Humanitas, Bucureşti, ediţia 2005.

Cel mai mare avantaj al religiilor este de a inspira instincte complet contrare. Nu există religie care să nu aşeze obiectul dorinţelor umane dincolo şi deasupra bunurilor pământene şi care să nu ridice firesc sufletul omului către regiuni superioare celor ale simţurilor. La fel, nu există o religie care să nu impună fiecăruia nişte îndatoriri faţă de specia umană, împărtăşindu-le cu ea, şi care să nu-l scoată, din când în când, din propria sa contemplare. Această se întâlneşte în religiile cele mai false şi mai periculoase.
Continuare

Veşnic ofensaţi. Azi, cum să aduci un salon de coafură la sapă de lemn

Ce faci dacă eşti tînără, abia ai absolvit liceul cu o specializare în coafură şi îţi cauţi slujbă la un salon de coafură sau frizerie, dar ai fost refuzată de toţi cei 25 de angajatori la care te-ai prezentat? A. Te duci la al 26-lea interviu de angajare. B. Te duci la al 26-lea interviu … Continuare

Dacă Noica ar fi avut blog

C. Noica - Conferinte RadiofoniceAm recitit azi cîteva eseuri ale lui Constantin Noica din perioada interbelică şi dintr-un capriciu am început cu ultimul. Eseul cu pricina are venerabila vîrstă de 65 de ani iar fenomenul descris s-a amplificat între timp, ba mai mult, diagnosticul filozofic şi tratamentul preventiv prescris de Noica pentru inflaţia şi dependenţa de informaţie şi-au păstrat prospeţimea şi valabilitatea. Bine, ştiam aceste lucruri, nu eram la prima lectură. De data asta însă, tonul conversaţional, simplu şi direct al acestor bucăţi scurte de gîndire vie aplicată unor aspecte culturale sau de viaţă curentă familiare omului obişnuit, de pregătire medie, m-a intrigat mai mult ca alte dăţi. Am uitat să menţionez, cartea cuprinde textele unor conferinţe radiofonice pe care Noica le-a citit între 1936-1943 în cadrul emisiunii „Universitatea Radio”. Senzaţia unei prezenţe imediate a autorului şi de comunicare individuală, specifică emisiunilor radiofonice, răzbate clar din aceste lucrări şi dintr-o dată mi s-a părut firesc să-mi imaginez că dacă Noica ar fi trăit azi şi ar fi avut un blog, probabil că astfel ar fi arătat postarile lui.

Probabil ar fi scris rar la acel blog, să zicem 21 de postări. Acesta ar fi fost cu siguranţă ultimul, o încurajare pentru oricine de a se forma trăind, nu consumînd informaţii. Nu de alta, dar sutele de ziare şi buletine de ştiri TV spun cam acelaşi lucru.

Formă, formare, informare

25 noiembrie 1943

Nimeni nu ştie destul astăzi. Toţi vrem să fim informaţi. Cu privire la ce? Nu ştim exact. Dar am voi să ştim, să aflăm, să putem spune – într-o lume în care în fiecare clipă avem impresia că se întîm­plă ceva, fără ca noi să fim la curent. Există, în vre­muri de mare densitate, cum sînt cele de azi, o supremă valoare, din care omul îşi face hrana zilni­ca: informaţia. Să ştii ceva, chiar inexact, dar să ştii. E aproape ca un narcotic.
Despre „informaţia” aceasta, atît de uşuratică în ea însăşi, dar care exercită o tiranie atît de mare asupra omului contemporan, aş vrea să vă spun că are o ascendenţă nobilă, poartă un nume mare. Ca orice lucru cu vechime, a degenerat. Nici nu ne dăm seama cîte forme de viaţă, cîte noţiuni, cîte cuvinte sînt degenerate, decăzute, automatizate. Se spune că viaţa e îmbogăţire. Dar în unele privinţe ea e dim­potrivă: pierdere, împuţinare, sărăcie. Golim lucru­rile de sens, ca să ne mişcăm mai uşor printre ele. Călcăm peste morminte, ca în adevărate cimitire. Dar lucrurile acestea moarte învie din cînd în cînd, iar atunci ne îngrozeşte tot ce am lăsat să moară, pentru a fi noi liberi să trăim.
Continuare

Între Che şi DVD – Cuba

Oh, dacă ar şti, dacă ar şti Che Guevara…

Cum să înţeleagă comuniştii din generaţia eroică o schimbare către huzur, către pierderea de vreme? Îndelung antrenata reacţie de refuz pentru orice este comoditate, pentru orice obiect sau mijloc de petrecere a timpului în alt mod decât l-a dorit Revoluţia a fost doar un machiaj ideologic.

Când Fidel Castro s-a dat deoparte, conştient sau nu, a lăsat urmaşului său – nimeni altul decât Raul Castro, fratele – să încerce să readucă prosperitatea şi bucuria de a trăi pe marea insulă din Caraibe. Fidel Castro nu a putut face paşii necesari unei deschideri ideologice, nu ar fi putut explica poporului că a condus ţara către dezastru, că universul paradisului comunist a devenit defunct din lipsă de funcţionalitate. A avut totuşi curajul de a se lupta cu boala şi cu bătrâneţea fără să mai fie Conducătorul Suprem. O fi fost de vină întâlnirea din trecut cu Papa Wojtyla sau oboseala unei vieţi lungi trăite fără a avea satisfacţia unei posibile continuari triumfale, pentru această reconsiderare a atitudinii sale de pumn de fier, quien sabe? Cine ştie?
Continuare

Poveştile Dunării

Cu ani în urmă localitatea Partizani de pe braţul Sulina din deltă a reuşit să mă impresioneze prin două mărturii, una adusă de o poveste, iar a două desprinsă din nişte fotografii. Fotografiile erau făcute la înmormântarea unui băiat din familie. Recunosc sentimentul de groază ce m-a copleşit la gândul de a dormi în camera unde candela era veşnic aprinsă pe peretele cu instantaneele ultimului drum făcut de cineva iubit. Dar banii erau daţi, şi nu prea aveam de ales. Gazdelor mele le-a făcut plăcere să depene multe istorii, din familie sau din cele trăite în deltă, ştiau ce să spună chiriaşilor de o zi sau două, iar cuvintele aspre ale celor obişnuiţi în traiul comunităţilor mici au fost uitate, dar ştiu că mi s-a părut ciudată acea formă a unei vorbiri în româneşte pe altă structură gramaticală.

Mi-au povestit despre spectacolul plecării evreilor români. A fost o experienţă de neînţeles pentru acele minţi de pescari ce nu au exerciţiul dăruirii totale, dar care sunt impresionaţi de această calitate a altora. În acei ani mi-a fost imposibil să înţeleg ce se întâmplase de fapt, propaganda “fiului iubit” era străjerul întunericului minţii.
Continuare

O campanie sub asediu

Realistic, şansele senatorului Hillary Clinton de o obţine nominalizarea Democraţilor pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, sînt minime. Teoretic însă, ele există. Iar dacă teoria va deveni realitate — prin convingerea majorităţii superdelegatilor indecişi de a-i sprijini candidatura la nominalizare — senatorul de New York va reuşi să declanşeze război civil în rîndul susţinătorilor propriului partid. … Continuare

Conversaţie despre jihad în America

De la Costin.

Uite ce am gasit. Din 1994:

„A discussion on the controversy surrounding the PBS movie „Jihad in America” and its impact on America’s perception of Muslims. Panelists include Steve Emerson, the film’s executive producer, correspondent Anisa Abd El-Fattah, Chairwoman of the National Association of Muslim Women, Mohammad Mehdi, Secretary-General of the National Council of Islamic Affairs, and Abdurahmad Alamoudi, Executive Director of the American Muslim Council.”

Nu am vazut inca interviul si nici filmul dar o sa il caut. E foarte interesant de vazut cum evoluat jihadul, reactiile Vestului la jihad, ce se putea spune atunci si ce se poate spune acuma. „Jihad in America” a fost facut dupa bombardarea WTC din ’94.

Charlie Rose este un jurnalist TV american de notorietate. Din 1991 are propria emisiune de interviuri produsă de un post de televiziune din New York şi redistribuit naţional de PBS, reţeaua publică naţională de radio şi televiziune. De-a lungul carierei, Charlie Rose a realizat mii de interviuri acoperind o arie largă a interesului public politic, economic, social, artistic şi invitaţii săi sînt figuri reprezentative pentru subiectele abordate. Siteul charlierose.com arhivează majoritatea emisiunilor produse.

Documentarul Jihad in America a fost difuzat de PBS în 1994 şi a fost primul film american major de investigaţie jurnalistică asupra unui subiect obscur la vremea respectivă: activităţile jihadiste ale unei reţele de organizaţii musulmane acoperite sub masca respectabilităţii caritabile şi de activism social. Autorul este Steve Emerson, o altă figură obscură la vremea respectivă. Documentarul lui Steve Emerson, prin difuzarea la nivel naţional şi mai ales datorită filmărilor cu camera ascunsă la întîlnirile şi conferinţele organizate de lideri ai aceste reţele, a expus prin redarea discursurilor înregistrate agenda teroristă din spatele activităţii acestor organizaţii. Impactul a fost sever. FBI şi CIA s-au declarat surprinse de aceste dezvăluiri şi verificarea informaţiilor prezentate a confirmat faptul că, la timpul respectiv, Steve Emerson reuşise să contureze un profil al actitvităţilor teroriste musulmane pe teritoriul SUA care scăpase complet guvernului federal. În acelaşi timp, documentarul lui Emerson subliniază faptul că investigaţia asupra jihadismului pe sol american nu urmăreşte să culpabilizeze colectiv musulmanii din America. Autorul afirmă clar faptul că victimile retoricii şi acţiunilor extremiştilor musulmani sînt de fapt toţi cetăţenii americani.

Interviul descoperit de Costin a avut loc imediat după difuzarea documentarului pe reţeaua PBS şi reprezintă ocazia oferită de Charlie Rose cîtorva lideri de organizaţii civile musulmane din SUA de a răspunde datelor prezentate de Steve Emerson în documentarul său. Şi evident lui Steve Emerson în persoană, invitat de asemenea la discuţie. Privit retrospectiv, interviul este cu adevărat remarcabil. Dincolo de mantra autovictimizării, pe acea vreme proaspătă, şi celelalte elemente de recuzită retorică de acum binecunoscute (negare prin minimalizare, acuze de incitare la ură, invocarea sensibilităţilor ofensate) acest interviu rămîne un exemplu clasic de decepţie. Activităţile şi simpatiile teroriste a doi din cei trei invitaţi musulmani au devenit publice abia după septembrie 2001.
Continuare

O epocă şi o lume – Despre Monica Lovinescu

Să lăsăm să vorbească pe unul din cei care au cunoscut-o, pe Nicolae Manolescu printr-un text apărut în România Literară, numărul din 25 aprilie 2008.

Marea Doamnă ne-a părăsit

de Nicolae MANOLESCU

Am văzut-o ultima oară pe Monica Lovinescu duminică 13 aprilie în clinica de lângă Paris, unde se afla internată. Deşi starea ei continua să fie gravă, reaparuseră unele speranţe de viaţă. Ce e drept, nu şi de însănătoşire. După aproape şase ani, de când nu mai putuse părăsi patul, Monica Lovinescu rămăsese aceeaşi personalitate puternică, vie, decisă, la curent cu tot ce se petrecea în lumea literară românească.

Dispariţia lui Virgil Ierunca o marcase profund. Continua să vorbească despre el ca şi cum ar fi fost prezent. Dacă-i atrăgeai atenţia că Virgil nu mai este printre noi, te privea o clipă în ochi şi se mira că o poţi crede în confuzie. Nu, ştia bine că Virgil nu mai trăieşte, dar refuza să accepte ideea.
Continuare

1948, Israel şi palestinienii

Israel a împlinit 60 de ani de existenţă în această săptămînă. Efraim Karsh, istoric şi profesor la King’s College, Londra, a publicat în revista Commentary un articol despre formarea statului Israel. În introducere, profesorul Karsh reiterează atitudinea lumii arabe şi a unor segmente importante de opinie publică occidentală faţă de statul evreu si rezumă principalele … Continuare

Ne va salva frumuseţea?

Torino, oraşul al cărui nume este asociat cu uzinele FIAT, locul în care se ţine un prestigios târg internaţional de carte – Fiera Internazionale del Libro – anul acesta pe parcursul a cinci zile, între 8 si 12 mai. Tema ediţiei 21 din 2008 poartă titlul “Ci salvera la bellezza”, adică “Frumuseţea ne va salva”, un titlu ce ne poartă către o întrebare pe care o adresează un personaj prinţului Miskin din romanul Idiotul de Dostoievski. “Frumuseţea va salva lumea?”, această întrebare vrea să incite la dezbatere, la confruntarea unor păreri, la definirea frumuseţii şi la determinarea graniţelor ce o separă de urât, deoarece “estetica este strâns legată de etică”, după cum este scris în prezentarea online.
Continuare

A căzut o stea a învăţămîntului palestinian

…răpusă în floarea vieţii de maşina de război sionistă. Awad al-Qiq, profesor de fizică la o şcoală din Gaza finanţată de ONU, s-a stins tragic din vaţă la numai 33 de ani, în urma unui atac cu rachete israelian.

… Qiq, a physics graduate with eight years’ experience of teaching at UNRWA [Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, n.t] schools, was also described by colleagues as a rising star in education. Relatives said he was promoted to run the school last year, with the title of deputy headmaster.

Bunul profesor lasă în urmă o naţiune îndurerată şi o familie devastată.

Qiq’s sister said his wife and five children were worried by the lack of news on any pension payment: „Awad did a lot for UNRWA,” she said. „The family hoped UNRWA would support them.”

Continuare

Ken cel Roşu, Brown cel Verde şi Boris Bufonul

Iată că s-s produs o a gaură în norii laburişti de deasupra Londrei, oraşul poreclit Londoninstan de gurile-rele franţuze. Biografia lui Ken Livingstone sau Red Ken pentru amici, născut din părinţi proletari (dansatoare plus marinar, combinaţie net anti-aristocratică) în anul 1945 (când conservatorii lui W. Churchill pierdeau alegerile după câştigarea războiului), este un model al anti-modelului.

La 11 ani nu reuşeşte să treacă examenul 11-Plus (pentru elevii care terminau clasele elementare) dar se fofilează cu examenul O-levels şi ajunge cumva tehnician după ce a spălat (ca spălător calificat) importante suprafeţe din geamurile capitalei. Lucrează 8 ani ca tehnician într-un centru de studiere a cancerului între anii 1962 şi 1970, şi cea mai mare realizare a sa este că a descoperit în 1968 tumoarea numită Partid Laburist. Erau vremuri tulburi pentru partidul clasei muncitoare căruia i se răriseră îngrijorător rândurile, dar astea erau vremuri de aur pentru pescuitorii în zoaiele de la spălatul geamurilor. În 1971 Ken devine consilier în cartierul Lambeth, zonă unde s-a născut şi îşi descoperă în mod neaşteptat marile sale talente la promovare, luindu-şi o diplomă de învăţător în 1973. Din fericire nu a utilizat-o decât la scrierea CV-ului care i se îmbogăţeşte prin diversele însărcinări legate de activitatea de consilier ocupat timp de câţiva ani cu gestionarea locuinţelor sociale. În 1973 a fost ales pe lista zonei Norwood în Greater London Council (capitala plus suburbiile) – GLC. Latura sa progresistă se manifestă puternic la abolirea cenzurii filmelor când activa în comitetul de cenzură. Şi-a schimbat cartierul în 1977 când a fost ales în GLC pe lista Hackney North şi Stoke Newington, o zonă sigură pentru laburişti. În 1981 este reales în GLC, de data aceasta pe lista cartierului Paddington şi obţine conducerea grupului laburist, grup ce îl votează ca şef al consiliului.

Continuare

Prin olimpism spre tembelism

Simbolul Olimpiadei de la Beijing

Asa cum am promis, al doilea articol al lui Traian Ungureanu despre Olimpiadă (revista 22, numărul 946, 22 aprilie 2008 – 28 aprilie 2008). Primul poate fi găsit aici. Câteva cuvinte despre olimpismul antichităţii greceşti, rădăcinile pacifiste ale flăcării olimpice şi noua direcţie chinezo-rusească a Comitetului Olimpic Internaţional.

Imediat după 1910, America şi Europa s-au trezit dansând frenetic, la limita dintre somnambulism şi excitaţie diurnă, foxtrot şi, apoi, charleston. Noua vibraţie părea să aibă legătură cu formele hiperactive ale speranţei pe care le numim adesea optimism. În acest caz, optimism istoric. Într-adevăr, lumea occidentală consuma bulimic „anii nebuni”, epocă de trepidaţie, abandon şi nonşalanţă pe care F. Scott Fitzgerald a surprins-o fără identitate şi a arestat-o în formula „the jazz age”. Lumea occidentală simţea o nevoie irepresibilă de epuizare prin fericire şi transă entuziastă. Ştim, astăzi, retrospectiv, că mania dansantă a Occidentului era un presentiment colectiv, o premoniţie orgiastică înaintea măcelului generalizat care avea să distrugă spiritul european. O ştim retrospectiv, dar asta nu înseamnă decât că am raţionalizat post-factum acel sentiment electric pe care mulţimile din sălile de dans ale anilor 1910-1930 l-au trăit cu un amestec de nepăsare şi înverşunare veselă.

Indiferent de ce am descoperit noi, în milionul de cărţi de istorie despre războaiele europene ale secolului XX, „anii nebuni” au fost un caz autentic de expresie culturală a disperării. Anxietatea s-a infiltrat în dans şi a trecut în acel tremur fizic ritmat în care psihanaliştii vremii au văzut, de la început şi zadarnic, o formă de isterie în masă. Cultura populară, în acest caz noile dansuri ale unei epoci care deschidea, în sensul cel mai larg, artele pop, luă conturul principalei direcţii istorice şi politice a momentului. Dezmăţul iconoclast şi banditismul avântat al politicii europene se oglindeau în pasiunea populară pentru convulsie dansantă. Cultura populară, condusă de noua muzică şi de noile jocuri sportive, cucerea centrul scenei, devenea noul limbaj al modernităţii universale şi dovedea capacităţi plastice uluitoare sau, mai degrabă, o stranie sensibilitate seismică. Nimic nou. Cu un pic de deschidere şi cu ceva mai multă îndrăzneală în faţa pioaselor superstiţii olimpice ale prezentului, vom regăsi aceeaşi corespondenţă strictă şi tulburătoare între jocurile populare şi spiritul public ale Greciei arhaice.
Continuare

Identificarea şi înţelegerea tendinţelor globale

Generalul Michael V. Hayden este Directorul CIA, Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite, funcţie pe care o deţine din data de 26 mai 2006 când plenul Senatului i-a confirmat numirea făcută de preşedintele Bush. Cariera în diversele servicii de informaţii şi-a început-o la Air Intelligence Agency, unde a comandat 16000 de oameni. În 1999 a trecut pe post de director la National Security Agency iar până la numirea la CIA a fost timp de aproximativ 2 ani Director Adjunct la National Intelligence.

Un om cu experienţa generalului Hayden ştie să-şi aleagă cuvintele în faţa oricărui auditoriu iar cele spuse pe data de 30 aprilie la Kansas State University confirmă motivele pentru care şi-a cucerit respectul din partea mediilor academice, a majorităţii reprezentanţilor presei precum şi a politicienilor din ambele partide. Figura sa deschisă, tonul amabil, frazele deseori punctate de accente joviale au fost la înălţimea aşteptărilor. Ceea ce spus generalul Hayden cu această ocazie a depăşit cu mult cadrul unui discurs plat, pur formal. Directorul CIA a reamintit auditoriului că Statele Unite sunt angajate în război pe mai multe fronturi, cu trupe combatante în Afghanistan şi Irak, zonele unde se poartă o parte din lupta contra terorismului musulman.

Continuare

Eseu asupra catolicismului, liberalismului şi socialismului

Editura ANTET XX PRESS a avut lăudabila iniţiativă în anul 2007 de a aduce la cunoştinţa publicului românesc o lucrare cândva faimoasă apărută la mijlocul secolului XIX, este vorba despre Eseu asupra catolicismului, liberalismului şi socialismului de Juan Donoso Cortes în traducerea Ruxandrei Luca, ediţie îngrijită de Cristi Pantelimon. Acesta din urmă semnează şi cuvântul … Continuare

Olimpiadă cu o singură probă (în umbra şepticului)

China se pregateste de Olimpiada

În ultimele săptămâni, revista 22 a publicat sub semnătura lui Traian Ungureanu două articole având ca subiect Olimpiada de la Beijing. Le vom publica la rândul nostru, considerând că în România nu a avut loc o dezbatere privind Jocurile Olimpice din 2008. Din nefericire, atât atleţii, cât şi o bună parte din comentatorii sportivi au făcut dovada unei complete indiferenţe în ceea ce priveşte evenimentele din China. Intervievaţi de televiziunile româneşti, aceştia au ţinut discursuri sforăitoare despre spiritul olimpic şi simbolul flăcărei olimpice, desacralizat de protestatarii pro-tibetani, ignorând cu bună ştiinţă acţiunile guvernului comunist chinez. Pentru aceste voci ale sportului românesc, câteva medalii valorează mai mult decât suferinţa umană.

„Olimpiadă cu o singură probă” a apărut în numărul 944 (08 aprilie 2008 – 14 aprilie 2008) al revistei 22 şi este o dovadă că nu toate conştiinţele dorm, aşteptând aurul de la Beijing.
Continuare

Eseu asupra catolicismului, liberalismului şi socialismului

Editura ANTET XX PRESS a avut lăudabila iniţiativă în anul 2007 de a aduce la cunoştinţa publicului românesc o lucrare cândva faimoasă ce a apărut la mijlocul secolului XIX, este vorba despre Eseu asupra catolicismului, liberalismului şi socialismului de Juan Donoso Cortes în traducerea Ruxandrei Luca, ediţie îngrijită de Cristi Pantelimon. Acesta din urmă semnează şi cuvântul înainte al lucrării în care aduce câteva precizări semnificative privind biografia autorului, geneza lucrării şi elementele de bază ale gândirii filosofului.

Dacă pentru Cristi Pantelimon Donoso Cortes este un filozof reacţionar datorită faptului că a teoretizat necesitatea dictaturii într-o perioadă de mari frământări sociale şi politice – este vorba despre un discurs ţinut în anul 1849 – alţii, cum ar fi Francis G. Wilson, îl consideră un tradiţionalist (sau conservator) în sensul larg al şcolii istorice a gândirii contrareformei spaniole. Pasionat apărător al monarhiei şi un conservator catolic de marcă, Donoso Cortes s-s dovedit a fi un critic acerb a liberalismului al şi ideilor socialiste ce au stat la baza revoluţiilor de la 1848.

Continuare