El Che Vive! 14 iunie 2008 – 80 de ani de la naşterea lui Che Guevara

El Che Vive!Omniprezent în simbolistica oficială din Cuba lui Fidel şi Raul Castro, Che Guevara era absent până ieri 14 iunie din ţara sa natală, Argentina, cel puţin de pe străzi şi din pieţe. În 2007 s-au comemorat cei 40 de ani scurşi de la moartea, de fapt de la lichidarea în Bolivia a celui ce a devenit în timp un simbol al luptei comuniste contra “imperialiştilor”. Anul acesta i se sărbătoresc 80 de ani de la naştere, iar la anul probabil se vor sărbători 50 de ani de la victoria sa care a dus la capturarea oraşului Santa Clara în timpul insurecţiei cubaneze. În 2010 se va vorbi probabil despre o altă sărbătoare legată de numele acestui mit, mit creat de jurnalişti, ideologi şi activişti ce nu lasă să se vadă decât partea strălucitoare a personalităţii argentinianului. Un mit întors către trecut, ce se hrăneşte din minciuna propagandei ce nu a încetat nici o clipă să aiureasca minţile înfierbântate ale tineretului de stânga de pe glob.

Aşa se face că oraşul Rosario din Argentina s-a “îmbogăţit” cu o statuie enormă ce îl reprezintă pe Ernesto Che Guevara, figură simbol a comunismului mondial, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naştere. Statuia, realizată din bronz de către sculptorul Andres Zerneri, are o înălţime de aproximativ 4 metri şi cântăreşte 2.7 tone. Au fost colectate trei tone de bronz într-un număr total de 75000 de piese (chei, lacăte, suporţi de lumânări, etc) de la circa 15000 de donatori benevoli şi entuziaşti de pe tot globul. Statuia a fost adusă de la Buenos Aires pe calea apei, drumul pe fluviul Rio Plata începând pe data de 28 mai, după demonstraţiile contra preşedintei Cristina Kirchner şi guvernului sau progresist de stânga din 24 şi 25 mai ce au avut loc tot în oraşul Rosario. Aceste demonstraţii nu au fost bine primite de către consiliul orăşenesc dominat de formaţiuni de stânga, dar se ştie că memoria stăngii este selectivă…

Continuare

Votul irlandez – un cartof prea fierbinte pentru mâinile delicate de la Bruxelles

Irlandezii au spus nu Tratatului de la Lisabona la referendumul de joi, 12 iunie şi au transmis un mesaj cât se poate de clar reprezentanţilor naţiunilor europene ce se vor întruni săptămâna viitoare la summit-ul din Luxemburg. Mesajul irlandez vorbeşte despre refuzul de a accepta un proiect constituţional greu de înţeles pentru omul obişnuit şi este foarte important deoarece vine din partea unei naţiuni care a beneficiat enorm de pe urma aderării la UE în anul 1973.

Singurul stat dintre cei 27 de membri ai Uniunii Europene care a trebuit să ţină un referendum în concordanţă cu Constituţia ţării ce datează din anul 1936, Republica Irlanda a traversat o perioadă de avânt economic în cei 35 de ani de la aderare, cu precădere în ultimii 20 de ani, ca urmare a masivelor transferuri de fonduri europene. 40 de miliarde de euro au fost intrările nete de capital care au ajutat la crearea mitului Tigrului Celtic. Bilingv şi cam sucit, irlandezului nu-i place să-şi piardă libertatea sa de acţiune, mai exact nu doreşte să piardă ceva din suveranitatea ţării.

Continuare

Se poate!

Întrerupem programul obişnuit pentru a face o mică observaţie: uite că se poate, dragi compatrioţi. Cine ar fi crezut că putem face un asemenea meci cu campioana mondială, Italia? Puţini, fără îndoială, dar uite că pentru prima dată în istorie, am reuşit să îi facem pe italieni să tremure niţel în faţa noastră. Neamul de … Continuare

Fiţi vigilenţi, tovarăşi. Duşmanul este islamofob

Luni, 2 iunie, a început în Vancouver, Columbia Britanică, sezonul de teatru al drepturilor omului. Se joacă o adaptare după Procesul de Franz Kafka, semnată de Mohamed Elmasry, iar regia aparţine unui complet de judecată format din trei activişti specializaţi în inginerie socială. Asupra dreptului de liberă exprimare în Canada se va pronunţa un tribunal … Continuare

Mark Steyn şi păpuşile lui Elmasry

Continuare la O masă rotundă şi Interviu Mark Steyn. În luna mai s-a întîmplat ceva neprevăzut. Mark Steyn s-a întîlnit cu acuzatorii săi la o emisiune tv transmisă în direct. Circumstanţele imediate în care a avut loc această polemică ad-hoc au fost hilare, mai ales ţinînd cont de contextul anterior. Mohamed Elmasry, autorul plîngerii de … Continuare

Libertatea de exprimare în Canada. Interviu Mark Steyn

Continuare la articolul anterior. Mark Steyn e stabilit în New Hampshire, dar fiind nativ canadian şi mai ales deoarece articolul său din Maclean’s a fost catalistul reclamaţiei de islamofobie înaintată la Comisia Canadiană a Drepturilor Omului (CHRC), luna mai a petrecut-o mai mult în Ontario, invitat la o serie de emisiuni tv şi radio. A … Continuare

Libertatea de exprimare în Canada. O masă rotundă

E vorba despre emisiunea lui Michael Coren din 1 februarie 2008, de pe postul tv canadian CTS. Invitaţii sînt doi autori de blog, Kathy Shaidle şi Mike Brock — Kathy conservatoare şi Mike libertarian — alături de James Morton, fost preşedinte al Societăţii Avocaţilor din Ontario, şi Noa Mendelsohn Aviv, directoare a Asociaţiei Libertăţilor Civile din Canada.

Indiferent cum bate vîntul peste trestia gînditoare

Recent, de cîteva luni, subiectul major de dezbatere al opiniei publice din Canada a devenit libertatea de exprimare. În presă, televiziune şi pe internet, comentatori cu nume, personalităţi din diferite domenii, experţi şi simpli cetăţeni participă la o mare conversaţie despre această însuşire a societăţii canadiene, atît de firească încît este ignorată de obicei cu desăvîrşire. Pare puţin paradoxal, dar aşa este normal în vremuri normale. Nimeni nu se gîndeşte la componenţa chimică a aerului pe care îl respiră. E în jur, din abundenţă şi invizibil. La ce bun să îţi baţi capul cu ceva care este natural şi în firea lucrurilor. La fel şi libertatea de exprimare. A devenit naturală şi în firea lucrurilor, la fel ca aerul. Şi la fel ca aerul, naturaleţea libertăţii de exprimare în societatea canadiană (şi Occident în general) a devenit posibilă în urma unui proces lent şi complex, de sute de ani, printr-o evoluţie sinuoasă cuprinzînd framîntări şi corecţii, azi uitate sau ignorate.

Însă nu trăim vremuri normale. Trăim în multiculturalism şi am fost dresaţi să acceptăm orice, în egală măsură. Cine sînt eu să judec şi să critic? Care este cadrul meu de referinţă şi de unde provin logica şi reperele etice de care mă folosesc? Oare nu discriminez? Care este coeficientul de toleranţă — citeşte pasivitate indiferentă — al afirmaţiilor pe care le fac?
Orice afirmaţie trebuie bine cîntărită înainte de lansarea spre urechea lumii. Dacă ofensează pe X, Y sau Z? Nu cumva este prea tranşantă? Subtextul şi contextul, trec oare testul de corectitudine politică?
Continuare

Cuba după Fidel: stabilitate, mişcare, reformă

El Lidero Maximo se retrageCuba după Fidel? Pare un banc la fel de obosit ca şi bătrânul revoluţionar comunist. Nu sunt foarte dese analizele asupra Cubei contemporane şi de aceea am considerat firesc să vă prezentăm un articol al profesorului Antoni Kapcia de la Universitatea din Nottingham, articol ce a apărut la data de 22-05-2008 pe site-ul Open Democracy. Ne-am conformat cerinţelor celor de la Open Democracy pentru postarea acestei traduceri, dar asta nu înseamnă că suntem de acord cu toate părerile expuse de autor.

Cuba după Fidel: stabilitate, mişcare, reformă

de Antoni Kapcia

Încotro poartă Raul Castro Cuba după pensionarea fratelui său Fidel, şi cum vor răspunde “sistemul” şi poporul cubanez? Antoni Kapcia evaluează perspectivele în lumina celor cinzeci de ani de istorie a revoluţiei.

Pensionarea formală a lui Fidel Castro din funcţia de preşedinte al Cubei (după treizeci si doi de ani) şi de la conducerea revoluţiei cubaneze (după patruzeci şi nouă de ani) a venit pe data de 19 februarie 2008, când şi-a retras numele de pe lista celor ce erau discutaţi de către nou aleasa adunare naţională, dar retragerea neoficială avusese loc pe 31-iulie 2006, când şi-a transferat temporar puterea, în aşteptarea intervenţiei chirurgicale – către fratele sau Raul. În orice caz, cea de a doua mişcare a fost surprinzătoare doar ca moment ales şi ca manieră. A zguduit oarecum media mondială, şi a prins pe picior greşit pe mulţi din Statele Unite, dar decizia luată, succesiunea precisă şi calmul răspuns domestic au fost cu totul previzibile. Boala lui Fidel a adus mai aproape inevitabilul.
Continuare

De ziua Israelului

Antisemitismul ia amploare. Judecînd după ce am citit în ultimele zile cu ocazia celor 60 de ani împliniţi de Israel, tensiunile conflictului Israelo-Palestinian şi reacţiile din Europa şi SUA la acest conflict au escaladat.

În discursul ţinut de preşedintele Bush, remarcabil în opinia mea, acesta s-a referit la conflict şi felul cum ar trebui abordată situaţia:

Some seem to believe we should negotiate with terrorists and radicals, as if some ingenious argument will persuade them they have been wrong all along.

We have heard this foolish delusion before. As Nazi tanks crossed into Poland in 1939, an American senator declared: ‘Lord, if only I could have talked to Hitler, all of this might have been avoided.’ We have an obligation to call this what it is –- the false comfort of appeasement, which has been repeatedly discredited by history.

Bush’s Knesset Speech

Reacţiile nu s-au lasat aşteptate
Obama a interpretat discursul lui Bush ca un atac politic la adresa lui:
Continuare

Pentru Cornel Chiriac

Cornel ChiriacAm pornit de la Krautrock şi din comentarii s-a desprins amintirea unor ani şi a unor zile, în special duminici, ca un nor alb fugar.

Ai atins o zonă sensibilă cu Kraftwerk, zona Cornel Chiriac şi Andrei Voiculescu.
….
Cornel Chiriac de la Europa Liberă? Ce vremuri… Îl ascultam noaptea în pat la umilul radio cu tranzistori ceauşist, ăla îmbrăcat în piele maro şi purtat pe curea….

Acel nor e spiritul lui Cornel Chiriac. Pentru cei din generaţia Panseluţei, a lui Francesco şi a mea, emisiunile lui muzicale au fost singurul refugiu şi una din puţinele consolări. Nu exista Internet, dar prin Cornel, toţi tinerii de atunci eram racordaţi la un nod de rafinament şi libertate. Un nod foarte departe, pe care mi-l imaginam ca un nor alb venind de nu ştiu unde şi dispărînd repede, însă cu frecvenţa regulată a unui metronom. În urma lui, cerul se curăţa de mîzgă şi vedeam crîmpeie din albastrul intens al normalităţii. Se murdărea la loc, dar nu disperam. Sîmbătă seara şi duminică după-amiază, mai ales duminică după-amiază, cînd mă întorceam de la meciul de fotbal cu băieţii şi mă îndreptam obosit şi asudat către casă pe aleile dintre blocuri, de undeva din verdeaţa alandala a spaţiilor pe care nu aveam voie să călcăm dar care nu erau mai niciodată îngrijite, din liniştea plăcută întreruptă de ciripitul păsărilor şi clinchetul de tacîmuri şi pahare al familiilor de la parter aşezîndu-se la masa de prînz, din mirosul de supă de pui cu tăieţei alternînd cu miros de iasomie, răzbătea mereu, din penumbra unui balcon, muzica lui Cornel. Era semn să grăbesc paşii spre tranzistorul meu de acasă. Această rutină a speranţei s-a întrerupt pe 4 martie 1975. Cornel Chiriac dispăruse, asasinat în condiţii dubioase.
Continuare

Religia şi înclinaţiile democratice

Despre America s-au scris mii de cărţi însă cea mai adâncă dintre ele a rămas “Despre Democraţie în America” de Alexis de Tocqueville. Francez, aristocrat, catolic, de Tocqueville este candidatul atipic în ipostaza de cercetător al adevărurilor vieţii şi identităţii americane. Ideile tulburi în care se scălda Europa Restauraţiei nu au influenţat claritatea viziunii autorului care reuşit o sinteză ce a suportat cu succes trecerea a peste 160 de ani de la apariţia cărţii.

În volumul 2, capitolul 5 denumit “Cum se foloseşte religia de înclinaţiile democratice din Statele Unite” se fac unele consideraţii despre religie din care o parte vi le supunem atenţiei.

Extras din cartea “Despre Democratie in America”, de Alexis de Tocqueville, editura Humanitas, Bucureşti, ediţia 2005.

Cel mai mare avantaj al religiilor este de a inspira instincte complet contrare. Nu există religie care să nu aşeze obiectul dorinţelor umane dincolo şi deasupra bunurilor pământene şi care să nu ridice firesc sufletul omului către regiuni superioare celor ale simţurilor. La fel, nu există o religie care să nu impună fiecăruia nişte îndatoriri faţă de specia umană, împărtăşindu-le cu ea, şi care să nu-l scoată, din când în când, din propria sa contemplare. Această se întâlneşte în religiile cele mai false şi mai periculoase.
Continuare

Veşnic ofensaţi. Azi, cum să aduci un salon de coafură la sapă de lemn

Ce faci dacă eşti tînără, abia ai absolvit liceul cu o specializare în coafură şi îţi cauţi slujbă la un salon de coafură sau frizerie, dar ai fost refuzată de toţi cei 25 de angajatori la care te-ai prezentat? A. Te duci la al 26-lea interviu de angajare. B. Te duci la al 26-lea interviu … Continuare

Dacă Noica ar fi avut blog

C. Noica - Conferinte RadiofoniceAm recitit azi cîteva eseuri ale lui Constantin Noica din perioada interbelică şi dintr-un capriciu am început cu ultimul. Eseul cu pricina are venerabila vîrstă de 65 de ani iar fenomenul descris s-a amplificat între timp, ba mai mult, diagnosticul filozofic şi tratamentul preventiv prescris de Noica pentru inflaţia şi dependenţa de informaţie şi-au păstrat prospeţimea şi valabilitatea. Bine, ştiam aceste lucruri, nu eram la prima lectură. De data asta însă, tonul conversaţional, simplu şi direct al acestor bucăţi scurte de gîndire vie aplicată unor aspecte culturale sau de viaţă curentă familiare omului obişnuit, de pregătire medie, m-a intrigat mai mult ca alte dăţi. Am uitat să menţionez, cartea cuprinde textele unor conferinţe radiofonice pe care Noica le-a citit între 1936-1943 în cadrul emisiunii „Universitatea Radio”. Senzaţia unei prezenţe imediate a autorului şi de comunicare individuală, specifică emisiunilor radiofonice, răzbate clar din aceste lucrări şi dintr-o dată mi s-a părut firesc să-mi imaginez că dacă Noica ar fi trăit azi şi ar fi avut un blog, probabil că astfel ar fi arătat postarile lui.

Probabil ar fi scris rar la acel blog, să zicem 21 de postări. Acesta ar fi fost cu siguranţă ultimul, o încurajare pentru oricine de a se forma trăind, nu consumînd informaţii. Nu de alta, dar sutele de ziare şi buletine de ştiri TV spun cam acelaşi lucru.

Formă, formare, informare

25 noiembrie 1943

Nimeni nu ştie destul astăzi. Toţi vrem să fim informaţi. Cu privire la ce? Nu ştim exact. Dar am voi să ştim, să aflăm, să putem spune – într-o lume în care în fiecare clipă avem impresia că se întîm­plă ceva, fără ca noi să fim la curent. Există, în vre­muri de mare densitate, cum sînt cele de azi, o supremă valoare, din care omul îşi face hrana zilni­ca: informaţia. Să ştii ceva, chiar inexact, dar să ştii. E aproape ca un narcotic.
Despre „informaţia” aceasta, atît de uşuratică în ea însăşi, dar care exercită o tiranie atît de mare asupra omului contemporan, aş vrea să vă spun că are o ascendenţă nobilă, poartă un nume mare. Ca orice lucru cu vechime, a degenerat. Nici nu ne dăm seama cîte forme de viaţă, cîte noţiuni, cîte cuvinte sînt degenerate, decăzute, automatizate. Se spune că viaţa e îmbogăţire. Dar în unele privinţe ea e dim­potrivă: pierdere, împuţinare, sărăcie. Golim lucru­rile de sens, ca să ne mişcăm mai uşor printre ele. Călcăm peste morminte, ca în adevărate cimitire. Dar lucrurile acestea moarte învie din cînd în cînd, iar atunci ne îngrozeşte tot ce am lăsat să moară, pentru a fi noi liberi să trăim.
Continuare

Între Che şi DVD – Cuba

Oh, dacă ar şti, dacă ar şti Che Guevara…

Cum să înţeleagă comuniştii din generaţia eroică o schimbare către huzur, către pierderea de vreme? Îndelung antrenata reacţie de refuz pentru orice este comoditate, pentru orice obiect sau mijloc de petrecere a timpului în alt mod decât l-a dorit Revoluţia a fost doar un machiaj ideologic.

Când Fidel Castro s-a dat deoparte, conştient sau nu, a lăsat urmaşului său – nimeni altul decât Raul Castro, fratele – să încerce să readucă prosperitatea şi bucuria de a trăi pe marea insulă din Caraibe. Fidel Castro nu a putut face paşii necesari unei deschideri ideologice, nu ar fi putut explica poporului că a condus ţara către dezastru, că universul paradisului comunist a devenit defunct din lipsă de funcţionalitate. A avut totuşi curajul de a se lupta cu boala şi cu bătrâneţea fără să mai fie Conducătorul Suprem. O fi fost de vină întâlnirea din trecut cu Papa Wojtyla sau oboseala unei vieţi lungi trăite fără a avea satisfacţia unei posibile continuari triumfale, pentru această reconsiderare a atitudinii sale de pumn de fier, quien sabe? Cine ştie?
Continuare

Poveştile Dunării

Cu ani în urmă localitatea Partizani de pe braţul Sulina din deltă a reuşit să mă impresioneze prin două mărturii, una adusă de o poveste, iar a două desprinsă din nişte fotografii. Fotografiile erau făcute la înmormântarea unui băiat din familie. Recunosc sentimentul de groază ce m-a copleşit la gândul de a dormi în camera unde candela era veşnic aprinsă pe peretele cu instantaneele ultimului drum făcut de cineva iubit. Dar banii erau daţi, şi nu prea aveam de ales. Gazdelor mele le-a făcut plăcere să depene multe istorii, din familie sau din cele trăite în deltă, ştiau ce să spună chiriaşilor de o zi sau două, iar cuvintele aspre ale celor obişnuiţi în traiul comunităţilor mici au fost uitate, dar ştiu că mi s-a părut ciudată acea formă a unei vorbiri în româneşte pe altă structură gramaticală.

Mi-au povestit despre spectacolul plecării evreilor români. A fost o experienţă de neînţeles pentru acele minţi de pescari ce nu au exerciţiul dăruirii totale, dar care sunt impresionaţi de această calitate a altora. În acei ani mi-a fost imposibil să înţeleg ce se întâmplase de fapt, propaganda “fiului iubit” era străjerul întunericului minţii.
Continuare

O campanie sub asediu

Realistic, şansele senatorului Hillary Clinton de o obţine nominalizarea Democraţilor pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, sînt minime. Teoretic însă, ele există. Iar dacă teoria va deveni realitate — prin convingerea majorităţii superdelegatilor indecişi de a-i sprijini candidatura la nominalizare — senatorul de New York va reuşi să declanşeze război civil în rîndul susţinătorilor propriului partid. … Continuare

Conversaţie despre jihad în America

De la Costin.

Uite ce am gasit. Din 1994:

„A discussion on the controversy surrounding the PBS movie „Jihad in America” and its impact on America’s perception of Muslims. Panelists include Steve Emerson, the film’s executive producer, correspondent Anisa Abd El-Fattah, Chairwoman of the National Association of Muslim Women, Mohammad Mehdi, Secretary-General of the National Council of Islamic Affairs, and Abdurahmad Alamoudi, Executive Director of the American Muslim Council.”

Nu am vazut inca interviul si nici filmul dar o sa il caut. E foarte interesant de vazut cum evoluat jihadul, reactiile Vestului la jihad, ce se putea spune atunci si ce se poate spune acuma. „Jihad in America” a fost facut dupa bombardarea WTC din ’94.

Charlie Rose este un jurnalist TV american de notorietate. Din 1991 are propria emisiune de interviuri produsă de un post de televiziune din New York şi redistribuit naţional de PBS, reţeaua publică naţională de radio şi televiziune. De-a lungul carierei, Charlie Rose a realizat mii de interviuri acoperind o arie largă a interesului public politic, economic, social, artistic şi invitaţii săi sînt figuri reprezentative pentru subiectele abordate. Siteul charlierose.com arhivează majoritatea emisiunilor produse.

Documentarul Jihad in America a fost difuzat de PBS în 1994 şi a fost primul film american major de investigaţie jurnalistică asupra unui subiect obscur la vremea respectivă: activităţile jihadiste ale unei reţele de organizaţii musulmane acoperite sub masca respectabilităţii caritabile şi de activism social. Autorul este Steve Emerson, o altă figură obscură la vremea respectivă. Documentarul lui Steve Emerson, prin difuzarea la nivel naţional şi mai ales datorită filmărilor cu camera ascunsă la întîlnirile şi conferinţele organizate de lideri ai aceste reţele, a expus prin redarea discursurilor înregistrate agenda teroristă din spatele activităţii acestor organizaţii. Impactul a fost sever. FBI şi CIA s-au declarat surprinse de aceste dezvăluiri şi verificarea informaţiilor prezentate a confirmat faptul că, la timpul respectiv, Steve Emerson reuşise să contureze un profil al actitvităţilor teroriste musulmane pe teritoriul SUA care scăpase complet guvernului federal. În acelaşi timp, documentarul lui Emerson subliniază faptul că investigaţia asupra jihadismului pe sol american nu urmăreşte să culpabilizeze colectiv musulmanii din America. Autorul afirmă clar faptul că victimile retoricii şi acţiunilor extremiştilor musulmani sînt de fapt toţi cetăţenii americani.

Interviul descoperit de Costin a avut loc imediat după difuzarea documentarului pe reţeaua PBS şi reprezintă ocazia oferită de Charlie Rose cîtorva lideri de organizaţii civile musulmane din SUA de a răspunde datelor prezentate de Steve Emerson în documentarul său. Şi evident lui Steve Emerson în persoană, invitat de asemenea la discuţie. Privit retrospectiv, interviul este cu adevărat remarcabil. Dincolo de mantra autovictimizării, pe acea vreme proaspătă, şi celelalte elemente de recuzită retorică de acum binecunoscute (negare prin minimalizare, acuze de incitare la ură, invocarea sensibilităţilor ofensate) acest interviu rămîne un exemplu clasic de decepţie. Activităţile şi simpatiile teroriste a doi din cei trei invitaţi musulmani au devenit publice abia după septembrie 2001.
Continuare

O epocă şi o lume – Despre Monica Lovinescu

Să lăsăm să vorbească pe unul din cei care au cunoscut-o, pe Nicolae Manolescu printr-un text apărut în România Literară, numărul din 25 aprilie 2008.

Marea Doamnă ne-a părăsit

de Nicolae MANOLESCU

Am văzut-o ultima oară pe Monica Lovinescu duminică 13 aprilie în clinica de lângă Paris, unde se afla internată. Deşi starea ei continua să fie gravă, reaparuseră unele speranţe de viaţă. Ce e drept, nu şi de însănătoşire. După aproape şase ani, de când nu mai putuse părăsi patul, Monica Lovinescu rămăsese aceeaşi personalitate puternică, vie, decisă, la curent cu tot ce se petrecea în lumea literară românească.

Dispariţia lui Virgil Ierunca o marcase profund. Continua să vorbească despre el ca şi cum ar fi fost prezent. Dacă-i atrăgeai atenţia că Virgil nu mai este printre noi, te privea o clipă în ochi şi se mira că o poţi crede în confuzie. Nu, ştia bine că Virgil nu mai trăieşte, dar refuza să accepte ideea.
Continuare

1948, Israel şi palestinienii

Israel a împlinit 60 de ani de existenţă în această săptămînă. Efraim Karsh, istoric şi profesor la King’s College, Londra, a publicat în revista Commentary un articol despre formarea statului Israel. În introducere, profesorul Karsh reiterează atitudinea lumii arabe şi a unor segmente importante de opinie publică occidentală faţă de statul evreu si rezumă principalele … Continuare

Ne va salva frumuseţea?

Torino, oraşul al cărui nume este asociat cu uzinele FIAT, locul în care se ţine un prestigios târg internaţional de carte – Fiera Internazionale del Libro – anul acesta pe parcursul a cinci zile, între 8 si 12 mai. Tema ediţiei 21 din 2008 poartă titlul “Ci salvera la bellezza”, adică “Frumuseţea ne va salva”, un titlu ce ne poartă către o întrebare pe care o adresează un personaj prinţului Miskin din romanul Idiotul de Dostoievski. “Frumuseţea va salva lumea?”, această întrebare vrea să incite la dezbatere, la confruntarea unor păreri, la definirea frumuseţii şi la determinarea graniţelor ce o separă de urât, deoarece “estetica este strâns legată de etică”, după cum este scris în prezentarea online.
Continuare

A căzut o stea a învăţămîntului palestinian

…răpusă în floarea vieţii de maşina de război sionistă. Awad al-Qiq, profesor de fizică la o şcoală din Gaza finanţată de ONU, s-a stins tragic din vaţă la numai 33 de ani, în urma unui atac cu rachete israelian.

… Qiq, a physics graduate with eight years’ experience of teaching at UNRWA [Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, n.t] schools, was also described by colleagues as a rising star in education. Relatives said he was promoted to run the school last year, with the title of deputy headmaster.

Bunul profesor lasă în urmă o naţiune îndurerată şi o familie devastată.

Qiq’s sister said his wife and five children were worried by the lack of news on any pension payment: „Awad did a lot for UNRWA,” she said. „The family hoped UNRWA would support them.”

Continuare

Ken cel Roşu, Brown cel Verde şi Boris Bufonul

Iată că s-s produs o a gaură în norii laburişti de deasupra Londrei, oraşul poreclit Londoninstan de gurile-rele franţuze. Biografia lui Ken Livingstone sau Red Ken pentru amici, născut din părinţi proletari (dansatoare plus marinar, combinaţie net anti-aristocratică) în anul 1945 (când conservatorii lui W. Churchill pierdeau alegerile după câştigarea războiului), este un model al anti-modelului.

La 11 ani nu reuşeşte să treacă examenul 11-Plus (pentru elevii care terminau clasele elementare) dar se fofilează cu examenul O-levels şi ajunge cumva tehnician după ce a spălat (ca spălător calificat) importante suprafeţe din geamurile capitalei. Lucrează 8 ani ca tehnician într-un centru de studiere a cancerului între anii 1962 şi 1970, şi cea mai mare realizare a sa este că a descoperit în 1968 tumoarea numită Partid Laburist. Erau vremuri tulburi pentru partidul clasei muncitoare căruia i se răriseră îngrijorător rândurile, dar astea erau vremuri de aur pentru pescuitorii în zoaiele de la spălatul geamurilor. În 1971 Ken devine consilier în cartierul Lambeth, zonă unde s-a născut şi îşi descoperă în mod neaşteptat marile sale talente la promovare, luindu-şi o diplomă de învăţător în 1973. Din fericire nu a utilizat-o decât la scrierea CV-ului care i se îmbogăţeşte prin diversele însărcinări legate de activitatea de consilier ocupat timp de câţiva ani cu gestionarea locuinţelor sociale. În 1973 a fost ales pe lista zonei Norwood în Greater London Council (capitala plus suburbiile) – GLC. Latura sa progresistă se manifestă puternic la abolirea cenzurii filmelor când activa în comitetul de cenzură. Şi-a schimbat cartierul în 1977 când a fost ales în GLC pe lista Hackney North şi Stoke Newington, o zonă sigură pentru laburişti. În 1981 este reales în GLC, de data aceasta pe lista cartierului Paddington şi obţine conducerea grupului laburist, grup ce îl votează ca şef al consiliului.

Continuare

Prin olimpism spre tembelism

Simbolul Olimpiadei de la Beijing

Asa cum am promis, al doilea articol al lui Traian Ungureanu despre Olimpiadă (revista 22, numărul 946, 22 aprilie 2008 – 28 aprilie 2008). Primul poate fi găsit aici. Câteva cuvinte despre olimpismul antichităţii greceşti, rădăcinile pacifiste ale flăcării olimpice şi noua direcţie chinezo-rusească a Comitetului Olimpic Internaţional.

Imediat după 1910, America şi Europa s-au trezit dansând frenetic, la limita dintre somnambulism şi excitaţie diurnă, foxtrot şi, apoi, charleston. Noua vibraţie părea să aibă legătură cu formele hiperactive ale speranţei pe care le numim adesea optimism. În acest caz, optimism istoric. Într-adevăr, lumea occidentală consuma bulimic „anii nebuni”, epocă de trepidaţie, abandon şi nonşalanţă pe care F. Scott Fitzgerald a surprins-o fără identitate şi a arestat-o în formula „the jazz age”. Lumea occidentală simţea o nevoie irepresibilă de epuizare prin fericire şi transă entuziastă. Ştim, astăzi, retrospectiv, că mania dansantă a Occidentului era un presentiment colectiv, o premoniţie orgiastică înaintea măcelului generalizat care avea să distrugă spiritul european. O ştim retrospectiv, dar asta nu înseamnă decât că am raţionalizat post-factum acel sentiment electric pe care mulţimile din sălile de dans ale anilor 1910-1930 l-au trăit cu un amestec de nepăsare şi înverşunare veselă.

Indiferent de ce am descoperit noi, în milionul de cărţi de istorie despre războaiele europene ale secolului XX, „anii nebuni” au fost un caz autentic de expresie culturală a disperării. Anxietatea s-a infiltrat în dans şi a trecut în acel tremur fizic ritmat în care psihanaliştii vremii au văzut, de la început şi zadarnic, o formă de isterie în masă. Cultura populară, în acest caz noile dansuri ale unei epoci care deschidea, în sensul cel mai larg, artele pop, luă conturul principalei direcţii istorice şi politice a momentului. Dezmăţul iconoclast şi banditismul avântat al politicii europene se oglindeau în pasiunea populară pentru convulsie dansantă. Cultura populară, condusă de noua muzică şi de noile jocuri sportive, cucerea centrul scenei, devenea noul limbaj al modernităţii universale şi dovedea capacităţi plastice uluitoare sau, mai degrabă, o stranie sensibilitate seismică. Nimic nou. Cu un pic de deschidere şi cu ceva mai multă îndrăzneală în faţa pioaselor superstiţii olimpice ale prezentului, vom regăsi aceeaşi corespondenţă strictă şi tulburătoare între jocurile populare şi spiritul public ale Greciei arhaice.
Continuare

Identificarea şi înţelegerea tendinţelor globale

Generalul Michael V. Hayden este Directorul CIA, Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite, funcţie pe care o deţine din data de 26 mai 2006 când plenul Senatului i-a confirmat numirea făcută de preşedintele Bush. Cariera în diversele servicii de informaţii şi-a început-o la Air Intelligence Agency, unde a comandat 16000 de oameni. În 1999 a trecut pe post de director la National Security Agency iar până la numirea la CIA a fost timp de aproximativ 2 ani Director Adjunct la National Intelligence.

Un om cu experienţa generalului Hayden ştie să-şi aleagă cuvintele în faţa oricărui auditoriu iar cele spuse pe data de 30 aprilie la Kansas State University confirmă motivele pentru care şi-a cucerit respectul din partea mediilor academice, a majorităţii reprezentanţilor presei precum şi a politicienilor din ambele partide. Figura sa deschisă, tonul amabil, frazele deseori punctate de accente joviale au fost la înălţimea aşteptărilor. Ceea ce spus generalul Hayden cu această ocazie a depăşit cu mult cadrul unui discurs plat, pur formal. Directorul CIA a reamintit auditoriului că Statele Unite sunt angajate în război pe mai multe fronturi, cu trupe combatante în Afghanistan şi Irak, zonele unde se poartă o parte din lupta contra terorismului musulman.

Continuare

Eseu asupra catolicismului, liberalismului şi socialismului

Editura ANTET XX PRESS a avut lăudabila iniţiativă în anul 2007 de a aduce la cunoştinţa publicului românesc o lucrare cândva faimoasă apărută la mijlocul secolului XIX, este vorba despre Eseu asupra catolicismului, liberalismului şi socialismului de Juan Donoso Cortes în traducerea Ruxandrei Luca, ediţie îngrijită de Cristi Pantelimon. Acesta din urmă semnează şi cuvântul … Continuare

Olimpiadă cu o singură probă (în umbra şepticului)

China se pregateste de Olimpiada

În ultimele săptămâni, revista 22 a publicat sub semnătura lui Traian Ungureanu două articole având ca subiect Olimpiada de la Beijing. Le vom publica la rândul nostru, considerând că în România nu a avut loc o dezbatere privind Jocurile Olimpice din 2008. Din nefericire, atât atleţii, cât şi o bună parte din comentatorii sportivi au făcut dovada unei complete indiferenţe în ceea ce priveşte evenimentele din China. Intervievaţi de televiziunile româneşti, aceştia au ţinut discursuri sforăitoare despre spiritul olimpic şi simbolul flăcărei olimpice, desacralizat de protestatarii pro-tibetani, ignorând cu bună ştiinţă acţiunile guvernului comunist chinez. Pentru aceste voci ale sportului românesc, câteva medalii valorează mai mult decât suferinţa umană.

„Olimpiadă cu o singură probă” a apărut în numărul 944 (08 aprilie 2008 – 14 aprilie 2008) al revistei 22 şi este o dovadă că nu toate conştiinţele dorm, aşteptând aurul de la Beijing.
Continuare

Eseu asupra catolicismului, liberalismului şi socialismului

Editura ANTET XX PRESS a avut lăudabila iniţiativă în anul 2007 de a aduce la cunoştinţa publicului românesc o lucrare cândva faimoasă ce a apărut la mijlocul secolului XIX, este vorba despre Eseu asupra catolicismului, liberalismului şi socialismului de Juan Donoso Cortes în traducerea Ruxandrei Luca, ediţie îngrijită de Cristi Pantelimon. Acesta din urmă semnează şi cuvântul înainte al lucrării în care aduce câteva precizări semnificative privind biografia autorului, geneza lucrării şi elementele de bază ale gândirii filosofului.

Dacă pentru Cristi Pantelimon Donoso Cortes este un filozof reacţionar datorită faptului că a teoretizat necesitatea dictaturii într-o perioadă de mari frământări sociale şi politice – este vorba despre un discurs ţinut în anul 1849 – alţii, cum ar fi Francis G. Wilson, îl consideră un tradiţionalist (sau conservator) în sensul larg al şcolii istorice a gândirii contrareformei spaniole. Pasionat apărător al monarhiei şi un conservator catolic de marcă, Donoso Cortes s-s dovedit a fi un critic acerb a liberalismului al şi ideilor socialiste ce au stat la baza revoluţiilor de la 1848.

Continuare

Creştinii şi evreii, ei sunt teroriştii

Ofensiva mediatică jihadista nu se opreşte şi nu are limite. Iată că a apărut raspunsul oficial al al-Qaida la filmul lui Geert Wilders. Sunt curios cine, când şi cum va protesta din rândurile stăngii europene şi americane.

Va prezentăm un articol apărut în ziarul italian Il Giornale la data de 25 aprilie 2008.
Sul web al Qaida attacca il Papa: „E’ il vero nemico dell’islam”

Papa atacat de al-Qaida pe web: “Este adevăratul duşman al Islamului

Articol semnat de Redacţia ziarului Il Giornale, 25 aprilie 2008

Dubai – Al-Qaida a decis să răspundă în media cu un documentar anti-american cu titlul Masacre şi cu o caricatură contra papei Benedict al XVI-lea la scurt-metrajul anti-islam Fitna al parlamentarului olandez Geert Wilders. Totul este conţinut într-unul din forumurile islamice cele mai frecventate de adepţii al-Qaida, care a deschis astăzi (25-04-08, n.t.) o noua pagină cu titlul: “Răspuns la filmul numit Fitna realizat de cruciatul odios Wilders”.

Continuare

Teheranul protejează oamenii reţelei Al-Qaida

Se bănuia, s-au tot vehiculat informaţii în media despre qaidişti adăpostiţi de regimul islamist de la Teheran. Ahmadinejad şi ai săi au negat cu vehemenţă orice legătură cu elementele reţelei „lider” în terorism. Acum a venit timpul ca vecinul irakian să dea publicităţii informaţii certe în legătură cu prezenţa unor conducători din „Organizaţie”. Articolul următor … Continuare

Patriotismul unui oarecare

Războiul pe care SUA l-au declanşat în Irak în anul 2003 are atât de mulţi duşmani în tabăra democrată încât nu se poate vorbi decât de susţinători individuali din acea zonă, cel mai bun exemplu care îmi vine în minte fiind senatorul Lieberman care a şi plătit preţul unei opţiuni singulare. Tonul, mijloacele de exprimare, vehemenţa discursului anti-război amintesc – în mod voit după părerea mea – de felul în care a fost combătut războiul din Vietnam în anii 70 ai secolului trecut.

Au fost reluate demonstraţiile de masă, unde s-au încolonat starurile Hollywood-ului. Au fost reîncălzite ideologiile stângiste cu privire la un aşa-numit război imperialist – vezi Moore şi epigonii săi – menit să procure mijloacele de subzistenţă ale motoarelor cu ardere internă. Asta la preţul de 400 milioane de dolari pe zi. S-a refăcut internationalismul preletcultist-antirăzboinic cu ajutorul partidelor-partiduleţelor-grupărilor de stânga sau asociate stângii din Europa (anarhiştii antiglobalizare sunt incluşi). Musulmanii din toate ţările au făcut front comun cu noii proletari din toate ţările şi au fost încântaţi de larga împotrivire la războiul pe care l-au întreţinut cu greu prin mijloace ce rareori au fost aduse la cunoştinţa publicului. S-a combatut orice argument pro-război până la stadiul că a ajuns să fie demonizat preşedintele SUA iar spusele acestuia să fie categoric incluse în zona inepţiilor. Pentru democraţii americani şi pentru stânga internaţional-internaţionalistă a fi Bush înseamnă un singur lucru: a fi un idiot ahtiat după război.

Continuare

Democraţia voronistă şi duşmanii ei

Implozia lagărului comunist a fost neaşteptată şi zguduitoare, iar destrămarea Uniunii Sovietice în 1991 a apărut drept victoria finală a liberalismului occidental asupra comunismului. Începuse ceea ce s-a numit the third wave, al treilea val de democratizare, dar deşi consolidarea democraţiei părea inevitabilă, în multe din ţările fostei Uniuni Sovietice a avut loc, în timp, o regrupare şi o restauraţie a forţelor nedemocratice. Un asemenea caz este şi Republica Moldova.

Chiar dacă aparţine acestei categorii, Republica Moldova este un caz unic în Europa, fiind singura ţară europeană care a readus şi menţinut la putere prin alegeri libere Partidul Comunist. Cauzele sunt multiple, de la Homo Sovieticus şi dezamăgirea în forţele democratice şi până la exodul tinerilor moldoveni. Cert este că victoria Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în alegerile din 2001 a avut efecte dezastruoase asupra statului de drept şi a instituţiilor democratice. Fragila democraţie de peste Prut a intrat în criză, putând fi observată o slăbire continuă, de la an la an, a practicilor democratice în statul moldovean. Menţinerea la putere a comuniştilor moldoveni în urma noilor alegeri din 2004 a favorizat extinderea consolidarea dominaţiei PCRM asupra întregii societăţi şi o continuă epurare a adversarilor acestuia din instituţiile statului.
Continuare

Istoria ideilor recidivează în cerc (80 de ani de tentaţie autoritară)

Secolul al XX-lea a stat sub semnul tentaţiei totalitarismului, primul război mondial făcând loc confruntării titanice între fascism şi comunism. Pentru mulţi politicieni, intelectuali şi oameni de rând, cele două ideologii au fost alternative demne de luat în seamă la democraţie . Cât de mult s-au înşelat, s-a văzut în al doilea război mondial şi … Continuare

Drepturile universale ale omului islamului

Eleanor RooseveltÎn acest an aniversăm şase decenii de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ratificată de Adunarea Organizaţiei Naţiunilor Unite la Paris, pe 10 decembrie 1948. Declaraţia proclamă în 30 de articole un set de drepturi universal valabile pentru orice persoană, indiferent de naţionalitate, rasă, religie. Articolul 19 afirmă simplu şi clar:

Oricine are dreptul la libertate de opinie şi exprimare. Acest drept include libertatea de a avea opinii fără a fi supus la interferenţe şi de a căuta, primi şi disemina informaţii şi idei prin orice mijloace şi oriunde, indiferent de frontiere.

Începînd din 28 martie 2008, acest drept a fost în practică suspendat de ONU şi ideea unor drepturi universal valabile a fost serios discreditată. Corectare. A fost serios modificată. Drepturile omului aşa cum sînt înţelese şi aplicate în tradiţia occidentală sînt pe cale să fie înlocuite cu drepturile islamului. Iată de ce.

În cadrul ONU funcţionează Consiliul Drepturilor Omului. Înfiinţat în 2006, rolul său este să promoveze respectul faţă de drepturile adoptate în Declaraţia din 1948 şi să adreseze situaţiile în care acestea sînt violate. În cadrul acestui consiliu există un număr de Raportori Speciali, al căror mandat constă în implementarea misiunii consiliului pentru un singur drept sau un grup restrîns de drepturi înrudite.

În martie a avut loc a 7-a sesiune a Consiliului Drepturilor Omului şi în ultima zi a sesiunii a fost adoptat un amendament la regulamentul de activitate al Raportorului Special pentru Libertatea de Exprimare. Acest amendament, introdus de Pakistan din partea Organizaţiei Conferinţei Islamice — formată din 57 de state şi reprezentînd cel mai puternic bloc de vot din ONU — stipulează următoarea noutate:

“… to report on instances where the abuse of the right of freedom of expression constitutes an act of racial or religious discrimination, taking into account Articles 19(3) and 20 of the International Covenant on Civil and Political Rights and General Comment 15 of the Committee on Elimination of All Forms of Racial Discrimination which stipulates that the prohibition of the dissemination of all ideas based upon racial superiority or hatred is compatible with the freedom of opinion and expression.”

Petition — 40 civil society organizations call on the Human Rights Council to protect special mandate on Freedom of Expression

Continuare

Clasă românească

Am primit de la Costin un link către o suită de clipuri video care prezintă a doua apariţie la TVR a lui Horia Roman Patapievici. Gazda este regretatul Iosif Sava. Bănuiesc că discuţia a avut loc pe la mijlocul anilor ’90.
Cu totul deosebit. Un gînditor de calibru, posesor al unei conştiinţe clare, se desfăşoară pe îndelete spre desfătarea şi învăţătura privitorului. O conversaţie de înaltă clasă.
Continuare

Relatări de pe frontul Euro-Arabic

În articolul care urmeză se fac o serie de referinţe la Partidul Libertăţii din Austria, FPÖ. Şeful acestui partid a fost pînă nu demult Joerg Haider, un politician care într-o serie de ocazii a exprimat vederi filo-naziste. Prin traducerea acestui material nu urmărim să facem propagandă pentru Haider sau FPÖ. Detestăm orice fel de totalitarism, … Continuare

Progresiştii şi-au anulat logo-ul

Sâmbătă 5 aprilie şi duminică 6 aprilie a avut loc în Marea Britanie, la Watford, respectiv Londra, o conferinţă la care au participat aproximativ 20 de preşedinţi, prim-miniştrii şi alte persoane importante, uniţi sub flamura politicii de stânga, sau centru-stânga, după preferinţe. Reuniunea s-a numit Progressive Governance Summit şi a avut că idee centrală promovarea unei globalizari economice mult mai inclusive, cu sublinierea interacţiunilor la nivelul schimburilor comerciale, dinamica dezvoltare-sărăcie, reforma instituţiilor internaţionale şi schimbările climatice.

Iată cine a participat (lista restrânsă) la conferinţă: preşedintele Ghanei, John Agyekum Kufuor; prim-ministrul italian Romano Prodi; Gordon Brown, prim-ministrul Regatului Unit; Kevin Ruud, prim-ministrul Australiei; preşedintele Republicii Sud-Africane, Thabo Mbeki; prim-ministrul Noii-Zeelande, Helen Clark; preşedinta Liberiei, Ellen Johnson-Sirleaf; preşedinta Chile, Bachelet Michelle şi Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei.

Au mai participat reprezentanţi ai ONU, UE, ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi ai Băncii de Dezvoltare a Africii. Ultimul, dar nu şi cel din urmă, a fost Bill Clinton, fost preşedinte al Statelor Unite, cel care a pus bazele unei astfel de conferinţe în 1999.

S-a evitat în ultima clipă un mare scandal deoarece logo-ul conferinţei semăna foarte mult cu o zvastică nazistă. Ca să vezi! Tocmai conferinţa progresistilor să fie confundată cu o adunare naţional-socialistă! Iată logo-ul incriminat ce a fost retras la timp şi şters de pe bannere:

Vinovat

De ce se zice că extremele se atrag, oare pentru că uneori se confundă?

Continuare

Fahrenheit 451

Distopie: Dysdificil, topos – loc; distopia este opusul utopiei; un coşmar.

Cu mult înainte de Michael Moore, a existat un Ray Bradbury. Ce îi leagă pe cei doi? Un nume: Fahrenheit. Aşa se numeşte filmul cu care Michael Moore a cucerit lumea, profitând de ignoranţa unor oameni şi de tragedia altora: Fahrenheit 9/11. „The temperature where freedom burns!”, a spus „marele” regizor. Atât de mare, încât drepturile de autor îl lasă absolut indiferent. Nu şi pe Bradbury.
Continuare

Garçon, o cafea şi presa (7)

Colecţia săptămînală a Imperialistului e alcătuită din materiale selectate din revista Der Spiegel. Pentru început, despre reuniunea NATO de la Bucureşti, văzută prin prisma corespondenţilor germani.

Cîteva ţări candidate la statutul de membru în clubul NATO şi-au văzut speranţele amînate. Administraţia americană a sprijinit candidatura Georgiei şi Ucrainiei, însă Franţa şi Germania s-au opus. Cel puţin Canada e satisfăcută, dar din cu totul alt motiv: Franţa a promis un batalion pentru Afganistan, care, adăugat la suplimentul american de 3200 de militari, va întări contingentul canadian angajat de mai bine de un an în lupte intense împotriva Talibanului în zona Kandahar — France and Germany Thwart Bush’s Plans. Simpatiile Ucrainiei sînt împărţite. Guvernul de la Kiev şi vestul ţării vor în NATO, însă estul şi peninsula Crimea stau cu faţa spre Moscova — Nyet to NATO in Crimea. Cei mai dezamăgiţi au fost macedonenii. Candidatura lor a fost deraiată de Grecia, dintr-un motiv aparent bizar, dar cu implicaţii pentru viitor. Provincia din nordul Greciei se numeşte Macedonia, la fel ca fosta republică iugoslavă. Grecia doreşte ca vecinul din nord să-şi schimbe numele, citînd în sprijin argumente istorice care îi dau întîietate asupra dreptului de a folosi titulatura macedoneană — Jilted Macedonia Walks out of NATO Summit. Problemele NATO sînt mai adînci însă. În cancelariile diplomatice ale statelor cu greutate din această alianţă se simte nevoia redefinirii identităţii pactului militar, dar întîlnirea de la Bucureşti nu a semnalat adoptarea unei direcţii noi în această privinţă. Nu există încă un consens referitor la rolul nou al NATO în lumea de după războiul rece — NATO Summit Fails to Heal Deep Divisions. Misiunea din Afganistan este exemplul concret cel mai elocvent. Război pînă la victoria indiscutabilă, sau un termen limită de implicare militară urmat de retragere, care în limbaj diplomatic înseamnă schimbarea macazului pe linia asistenţei mai mult sau mai puţin de la distanţă — Does NATO Want Out of Afghanistan?.
Continuare

Progresiştii şi dictatura

În această după-amiază, ne-am putut delecta la televizor cu o adevărată lecţie de democraţie, ţinută de o presă moralistă şi cu fundul în sus. După câteva zile de non-ştiri marca presa din fosta Casă a Scânteii („summit-ul ne costă prea mult”, „Bucureştiul este sufocat de traficul de care se face vinovat NATO”), mare tărăboi în România summit-ului. Nemulţumită ba de una, ba de alta, presa repetă în mod obsesiv ştirea, în diversele sale variante. Politicienii second-hand – unii dintre ei purtători de tricouri cu chipul marelui Ernesto Che Guevara, alţii reprezentând partidele de 2 membri şi ramura filo-rusă a politici româneşti; chiar unii procurori nominalizaţi ca viitori miniştri de justiţie – invitaţi de televiziune, se declară la rândul lor revoltaţi. Aşa ceva nu s-a mai văzut! În această zi de tristă amintire, românii au aflat că trăiesc în plină dictatură a lui Traian Băsescu, a forţelor de ordine aflate în subordinea ministerului de interne, a serviciilor secrete, în mod sigur şi a armatei. Dar ce s-a întâmplat? O mare tragedie.
Continuare

300 de sârbi măcelăriţi pentru organe

Elveţia sau ţara cantoanelor. Văcuţe mulţumite ce pasc iarbă necontaminată, iar pentru păstrarea bunei reputaţii, boii şi taurii nu se arată publicului; bănci care prosperă şi pe banii bine ascunşi ai diverşilor deponenţi benevoli, de exemplu zeci de dictatori ca Marcos, Ceauşescu, Sadam, Kim Jong-Il, etc; aceleaşi bănci care au încasat-ascuns-folosit banii evreilor trimişi în lagărele de exterminare naziste, bani de care uitaseră aproape 50 de ani; industrie farmaceutică de excepţie, totul curat, impecabil şi la timp; ceasuri de lux; locul unde s-a născut Crucea Roşie; locul unde trăieşte Tarik Ramadan, cel mai cunoscut filozof musulman din Europa; sorry, la capitolul filozofie, de la Rousseau la Tarik Ramadan, cred că panta muntelui a fost cam abruptă. Şi cabane, chalet-uri, Davos-ul pentru copertele revistelor glossy.

Este o nedreptate ce se face Elveţiei când nu i se recunoaşte o mare calitate, aceea de a produce procurori locali, naţionali, europeni şi mondiali. Exemple: Carla del Ponte şi Dick Marty. Pe acesta din urmă îl neglijăm pe moment, nu pentru că ar fi minţit mai puţin, ci doar pentru că nu a produs atâta suferinţa şi nedreptate ca eminenta sa conaţională.

Carla del Ponte a scris o carte ce apare astăzi la Editura Feltrinelli din Italia, carte ce se cheamă La caccia, io e criminali di guerra (Vânătoarea, eu şi criminalii de război). Da, Vânătoarea, dar vânătoare doar pentru unii. Fostul Procuror General al Elveţiei, Carla del Ponte a fost numită în 1999 de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite în postul de Procuror Şef al Tribunalului Internaţional pentru crime de război din Iugoslavia şi Ruanda. Din 2003 până în 2007 a fost Procuror doar pentru fosta Iugoslavie. Acum ocupă postul de ambasador al ţării sale în Argentina, un respiro în aşteptarea unei noi conflagraţii.

Continuare

Al Andalus: mitul toleranţei musulmane

Nu am o părere prea bună despre YouTube: prea mulţi rebeli cu, dar mai ales fără cauză; prea multe teorii ale conspiraţiei; prea multă necunoaştere care se autoreproduce. Nu este cel mai bun mediu pentru a te informa, dar asta nu îl face mai puţin popular şi din acest punct de vedere foarte important pentru oricine are de transmis un mesaj. Într-un astfel de centru al progresismului mondial a fost lansat – şi promovat la Featured Videos, adică pe prima pagină – următorul film:

Continuare

Fitna – LiveLeak nu capitulează

Se pare că LiveLeak, site-ul britanic care a găzduit filmul lui Geert Wilders pentru o zi şi apoi l-a suspendat datorită ameninţărilor cu moartea primite la adresa angajaţilor, a reactivat filmul. Cu alte cuvinte, LiveLeak a decis să nu capituleze în faţa terorii jihadiste! Este un moment de referinţă. O organizaţie occidentală sfidează şantajul şi … Continuare

Cărticica lui ZOG

ZOG e un vizitator sporadic al blogului. ZOG şi gazdele au avut o primă conversaţie în februarie, sub formă de comentarii la articolul Veşnic ofensaţi. Azi, Copenhaga. Apoi ZOG a dispărut pentru un timp. S-a întors de cîteva zile şi aceleaşi teme ale conversaţiei iniţiale au fost reluate tot sub formă de comentarii, dar de … Continuare

Fitna

Costin: FITNA lui Geert Wilders a aparut si are peste 2.000.000 de vizualizari dupa cateva ore de la postare.

Fitna (Subtitrat în româneşte) from Patruped Bun on Vimeo.

Revin.

Sînt două vorbe româneşti care exprimă cel mai bine senzaţia mea după vizionarea acestui film: Wilders nu a trîntit cu mucii în fasole şi nici nu a rupt gura tirgului. Vorba lui Caragiale, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Temerile că Wilders va insista pe echivalarea Coranului cu Mein Kampf, a musulmanilor cu naziştii, sau că se va lansa în diatribe sau gesturi furioase şi degradante s-au dovedit a fi nefondate. Pasajul din film care face analogii explicite între retorica şi simbolistica nazistă şi practica islamofascistă suferă de banalitate. Nu e nimic extravagant, ceea ce în sine e un lucru bun. În acelaşi timp, nu spune nimic în plus faţă de ce s-a spus deja pe marginea acestei asemănări.

De fapt, întregul film este în acest registru. Nimic nou, fie în plan faptic sau al interpretării. Aceleaşi lucruri arhi-cunoscute, chiar şi pentru cineva care a petrecut ultimii ani într-o peşteră, fie ea şi în nordul Pakistanului. Ştim ce s-a întîmplat pe 11 septembrie, ştim de atentatele din Madrid şi Londra, ştim despre soarta lui Theo van Gogh şi despre reacţia la caricaturile daneze. Ştim într-o oarecare măsură despre pasaje din Coran justificînd orice mijloace pentru instaurarea supremaţiei lui Allah şi ştim că aceste pasaje sînt obiectul unor dispute aprinse de natură teologică şi istorică. Deci ştim că acest film nu este contribuţia unui învăţat aducînd la lumină date noi sau proiectînd cel puţin o viziune proaspătă asupra muntelui de teorie şi practică deja în existenţă. De asemenea, nu este nici un exerciţiu trivial de populist, demagog, sau extremist. E un deja vu lipsit de acel moment de revelaţie şi inerţie in cădere liberă ca un fel de entorsă existenţială.

Este o banală recapitulare. Cam ca un plop pe marginea drumului, cu rădăcinile bine prinse în istoria recentă a celor 7 ani care au trecut din 2001. Tot ce se spune în acest film a fost mai bine argumentat şi mai elocvent spus de către mulţi alţii. Totuşi, un plop pe marginea drumului are un rol anume. Doar în această circumstanţă devine filmul relevant. Ca reper orientativ. Acum, imaginează-ţi un drum fără plopi pe margine. Un astfel de drum e înghiţit de peisajul amorf şi destinaţia pare a fi nicăieri. Acesta e terenul politic european la ora de faţă. Wilders face un lucru banal, dar neobişnuit pentru cei care conduc sau pretind că reprezintă Europa. Preia cel mai evident numitor comun al realităţii şi îl plantează înalt pe marginea drumului aleator spre un viitor prestabilit. După 7 ani de la 2001 am ajuns aici. Faceţi un popas şi gîndiţi-vă bine unde vreţi să mergeţi mai departe.

update
Liveleak nu mai găzduieşte Fitna – vezi comentariile.
Filmul a fost încărcat pe un site canadian şi poate fi văzut aici.

update 2
Fitna cu subtitrare în română pe YouTube.
Continuare

Iluzia ateistă

“Opoziţia la religie ocupă zona superioară, din punct de vedere intelectual şi moral”, a scris recent Martin Amis. De-a lungul ultimilor câţiva ani, scriitori şi gânditori foarte importanţi au publicat lucrări de succes împotriva lui Dumnezeu. Docte, fascinante, surprinzător de moderne în conţinut şi prezentare, lucrările de propovăduire a ateismului care au apărut în ultimii … Continuare

Magdi Allam s-a convertit la creştinism

Magdi Allam

Directorul adjunct al cotidianului italian Corriere della Sera, ziaristul şi scriitorul Magdi Allam a primit botezul creştin din partea Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI în timpul veghei pascale.

Cinci bărbati şi două femei au fost botezaţi în catedrala San Pietro, să zicem că până aici nu este nimic deosebit. Un număr de oameni s-au hotărât să devină creştini după o matură introspecţie, iar pentru a deveni catolic trebuie sa studiezi catehismul catolic. Cei şapte catehumeni nu au fost trecuţi printr-o sită specială pentru a fi botezaţi de Sfântul Părinte. Ei doar au cerut acest lucru – botezul – şi au fost acceptaţi. Deci iaraşi nimic deosebit. O zi de Paşte ca oricare alta.

Deosebirea iese în evidenţă când îi spunem numele unuia din cei şapte, este vorba despre Magdi Allam, un ziarist cu faimă la nivel naţional. De origine egiptean, fost musulman nepracticant, s-a făcut cunoscut ca un critic acerb al fundamentalismului islamic. Se ştie că nu este uşor să trăieşti în Europa şi mai ales în Italia criticând lumea islamică. Într-un articol recent, Magdi Allam a făcut cunoscut opiniei publice că s-a început asupra sa ceea ce în Statele Unite se cheamă “Jihad by Court”, deci “războiul sfânt islamic prin intermediul tribunalelor”: Se il nemico dell’ islam viene zittito in tribunale
Continuare

Garçon, o cafea şi presa (6)

The quickest way of ending a war is to lose it, and if one finds the prospect of a long war intolerable, it is natural to disbelieve in the possibility of victory.

George Orwell

Cînd a scris aceste rînduri, în 1946, Orwell făcea o retrospectivă a atitudinii intelighentsiei pacifiste a vremii faţă de războiul care abia se încheiase, constantă în raţionamente defetiste meticulos şlefuite atît în perioada premergătoare cît şi, culmea, imediat după victorie. Cu singura diferenţă că defetismul triumfător al perioadei ante-1939 fusese înlocuit în 1946 de masca scepticismului faţă de modul în care fusese obţinută victoria şi prognoza un viitor garantat decăzut. La aniversarea a cinci ani deNess Cafe război interminabil în Irak, Michael Weiss constată că aforismul lui Orwell a rămas la fel de valabil — In Focus: Iraq, Five Years Later. În aceşti 5 ani au fost recuperate din Irak sute de mii de documente ale regimului lui Saddam Husein. O mică parte a fost tradusă şi analizată, iar Pentagonul a publicat un prim raport. Intelighentsia din prezent ignoră sau prezintă deformat conţinutul raportului. Are şi de ce. Un mit al defetiştilor de azi proclamă că „regimul socialist secular al lui Saddam nu a avut nici o legătură cu Al Qaeda sau alte organizaţii islamiste”. Acesta e cîrligul de care atîrnă o piesă grea a înţelepciunii progresiste: intervenţia americană din Irak a înlăturat un regim opus islamiştilor şi a deschis prosteşte un front de luptă într-o zonă stabilă politic. O privire atentă asupra raportului Pentagonului dezvăluie altceva — What the Pentagon Report Missed. De cînd e bătut măr în Irak, Bin Laden adoptă tactica golanului umilit şi forţat să salveze aparenţele: se leagă de cel mai nevolnic din clasă — Bin Laden’s threat uncovers Jihadist message for Europe.
Continuare

Ce facem noi aici? Ce nu-ţi vezi bre de treabă?

Noi vorbim, analizăm, disecăm si reasamblăm aici concepte/valori distruse şi denaturate de progresiştii lu’ peşte. Acelaşi lucru ca noi fac şi alte mii de oameni, aceştia fie bloggeri, politicieni, intelectuali sau diletanţi ca subsemnatul. O minoritate care vrea să oprească torentul vijelios al ideilor prezentului. Fiecare prezent are curentul dominant al epocii, idei mai bune sau mai proaste şi unele mai stricate ca altele. Ce deosebeşte curentul dominant de acum de toate celelalte este că prezentul cunoaşte trecutul, dar refuză să înveţe ceva de la el. Se crede mai inteligent, mai complex, mai curat şi mai plăcut uscat decît tot ce a existat înainte.

Curentul prezentului îl văd alimentat de elita intelectuală şi politică socialistă care încearcă să distrugă tot ce a precedat-o şi de idioţii utili purtători de fulare pro-Palestina, anti-Israel, marihonari anti-capitalişti şi anti-americani din cauza modei şi de toţi cei care urmează turma ca să nu rămînă singurei.
Continuare

Dr. Williams – Profesor de Stingere şi Sharia

Rowan Williams este departe de ceea ce ne-am aştepta de la un cap al unei biserici creştine. Având la activ nenumărate declaraţii incendiare, arhiepiscopul anglican şi-a construit imaginea unui lider religios aflat în pas cu noile idei din mediul academic occidental. Fie că este vorba despre poziţia Bisericii faţă de homosexualitate, creaţionism, Israelul şi „Palestina” … Continuare

Noua Romă

Statisticile vorbesc despre cele mai mult de 200.000 de cărţi noi ce apar anual în SUA, mărturie a unei vitalităţi intelectuale şi antreprenoriale ce au făcut mereu parte din spiritul acestei ţări. Aceste cărţi sunt de toate genurile şi orientările, diversitatea fiind aproape nelimitată, ca şi ideile vehiculate, indiferent de domeniu. O să exemplific această … Continuare

Am văzut lucruri mai ciudate, dar acesta ni s-a întîmplat nouă

S-a încheiat un concurs al blogurilor româneşti la care ne-a înscris altcineva şi… se pare că un juriu foarte departe ne-a considerat cel mai bun blog la categoria politică. Nu fac decît să reproduc în română o expresie tipică pentru ţările de limba engleză. It seems that it started to snow. Dar ninge bine deja. … Continuare

Control de la distanţă

Uniunea Europeană s-a transformat în timp dintr-o asociaţie economică formată din state suverane în scopul creării unei pieţe comune, într-un supra-stat care administrează discreţionar şi paternalist o colecţie de satrapii îmbrăcate în aceeaşi cămaşă de forţă politică şi, de dragul aparenţelor, numite la fel ca fostele state suverane cărora li se substituie. Vechea supă constituţională … Continuare

Ceea ce ne divide

În 1989 aveam credinţa că existau patru naţiuni pe care destinul le făcuse să construiască ziduri de despărţire şi puncte de frontieră pe unde treceau rar numai delegaţiile oficiale. If any. Gardurile de sârmă ghimpată făceau parte din peisaj, erau emblema, reprezentau Europa Cortinei de Fier. Oamenii aflati de o parte si de alta îşi cultivau cu asiduitate diferenţele. Atunci când totul părea încremenit, cei mai ordonaţi – redegistii – s-au încolonat şi-au pornit către Vest prin Sud-Est, un ocol făcut cu mâncare în sacoşe mergând cuminte în imense coloane de Trabanturi şi Wartburguri. Cei din Vest – refegistii – au sărbătorit cu bere şi focuri de artificii demolarea marelui zid, apoi s-au pus sârguincios la treabă pentru a readuce Landurile din Est în Europa. Au muncit, au plătit, au dat fiecăruia o şansa să arate că este neamţ indiferent de cât de mult crezuse sau nu în utopia comunistă. Dreptul la a avea un Mercedes şi de a da la topit Trabanturi şi Wartburguri.

Mai târziu avea să se vadă că Ossies aveau ceva schimbat, că erau lenţi, cârcotaşi, invidioşi pe bogăţia fraţilor lor din Vest. Voiau să aibe totul dintr-o dată dar mai ales să li se dea totul de-a gata. Că doar de aceea veniseră către Vest cu toată inerţia Estului, cu boala lui a lua cu japca sau a primi de pomană.

Momentul decembrie 1989 avea să proclame dreptul la trezire al locuitorilor RSR-ului şi al RSSM-ului. Mulţi mai ştim că RSR se numea România de-dincoace şi că aşa se numea Romania de-dincolo de Prut, RSSM(oldovenească).

Românii împărţiţi în două state au hotărât că este în firea lor să treacă peste zidul de apă numit Prut pe poduri de flori sărbătorind atunci libertatea şi regăsirea; acum, odată ce-a trecut momentul de emoţie, nu se mai ştie bine ce şi de ce a fost ce-a fost, că ne este în fire năpasta uitatului rapid. Germanii au dărâmat ditamai zidul şi au topit mii de tone de sârmă ghimpată rezultată din unire, noi, românii de-dincoace ne-am mulţumit să tăiem doar RS-ul iar cei de-dincolo SS-ul. Aşa suntem noi, artişti, esteţi, avem imaginaţie bogată şi o proclamăm astăzi că să o schimbăm mâine, că totul ni se trage din acea parte de sânge latin. Un blestem ne-a făcut să ne simţim mai apropiaţi, chiar ne ziceam fraţi când ne conduceau comuniştii sau urmaşii lor de după 90. Iar când am pus steguleţele NATO şi UE pe parii apăraţi de aceeaşi sârmă ghimpată ce ne străjuieşte din 1944, părem că ne-am trezit dintr-o beţie clasică a neamului nostru. Acea beţie cruntă, abrutizantă, ce izvorăşte din mizerie şi plictis, din conştiinţa unui adevăr ce nu poate fi schimbat. Că fraţii pe care-i chemăm de-dincolo, sunt de fapt locuitorii unei gubernii imuabile şi fără leac a colosului rus. Că fraţii de-dincoace sunt aceiaşi nepoţi şi strănepoţi ai jăndarilor ce controlau satele şi-i băteau pe mujicii bolşevici sau nu.
Continuare

Hamas şi PKK: duplicitatea judecăţilor

Magdi Allam este un jurnalist la cotidianul Corriere della Sera care este mai patriot decât mulţi alţi italieni prin criticarea consecventă a atitudinii preponderent anti-occidentale a grupărilor de stânga sau marxiste din Bel Paese, dar şi mult mai critic în privinţa încercărilor insidioase ale diverselor elemente radicale islamiste care doresc – uneori cu sprijinul guvenamental egiptean – să se instaleze în ţara sa, Italia. Toate acestea în ciuda faptului ca este emigrat din Egipt. Din pacate este un exemplu urmat de foarte puţini…

Recentele confruntări armate dintre armata israeliană şi Hamas din Gaza, precum şi cele dintre armata Turciei şi PKK de pe teritoriul Irakului, au pus în evidenţă modalitatea duplicitară în care sunt tratate acelaşi tip de acţiuni în funcţie de atitudinea politică a Uniunii Europene (chiar şi a SUA) şi de orientarea preponderent de stânga pro-palestiniana a mediei internaţionale. Articolul următor scris de Magdi Allam pune în evidenţă tocmai această atitudine duplicitară făţă de fapte care ar trebui să fie considerate de aceeaşi natură.
Continuare

William F. Buckley Jr – Sfârşitul unei ere

William F. BuckleyOmagiul pe care considerăm necesar să îl aducem la moartea lui William F. Buckley nu poate începe decât aşa. Sfârşitul unei ere. Iniţiatorul conservatorismului modern american a plecat dintre noi luându-şi adio cu eleganţa unui spirit care nu a vrut să se odihnească pe laurii pe care i-a câştigat cu greu. A murit chiar la masa sa de lucru, în vârstă de 82 de ani.

Unul dintre admiratorii săi, Dick Moran, spune pe blog sub titlul An Era Ends:

“The passing of a great man is sometimes accompanied by the end of an historical epoch. This is usually due to the titanic effect the man had on his times as well as a recognition that with his death, the world will change and that what transpired during the time he walked the earth can never be recaptured.”

Şi la sfârşit:

„A great light in the firmament of American letters has been dimmed today. Buckley leaves a conservative movement in turmoil, a victim largely of its own success – a success for which he was largely responsible. We must make our own way now, climbing on the shoulders of greats like William Buckley to reach ever higher, bettering ourselves and the human condition while being inspired by the irrepressible and indomitable spirit who passed into legend today.”

În cele ce urmează se prezintă traducerea necrologului apărut în ediţia online a publicaţiei engleze London Times, la data de 28 februarie 2008.

William F. Buckley Jr: Necrolog

William F. Buckley a fost un precursor şi cel mai cunoscut susţinător public al conservatorismului american modern. A fondat şi a editat National Review, cea mai cunoscută revistă conservatoare americană; editorialul său de fond, On the Right, apărea în sute de ziare; programul său săptămânal de televiziune, Firing Line, se prezenta de la o coastă a Americii la cealaltă. Bărbat atrăgător şi plin de umor de calitate, a fost un artist al discuţiei şi un conferenţiar neobosit.

A scris cel puţin o carte pe an – eseuri politice strălucitoare, fragmente de autobiografie, memorii ale călătoriilor nautice sau terestre, şi chiar o serie de romane de acţiune. Vocea sa a fost vocea urbană ce a acompaniat progresul conservatorismului complet, de la sălbăticia politică la alegerea lui Ronald Reagan la Casă Albă; ideile lăsate moştenire continuă să exercite o influenţă puternică asupra Administraţiei lui George W. Bush.
Continuare

Garçon, o cafea şi presa (5)

Espresso e tare, amărui şi se bea dintr-o ceaşcă mică în cel mult două înghiţituri. Pentru azi recomand a doua modalitate. Între ele poţi citi propunerile de lectură ale Imperialistului, strînse compact în revista germană Der Spiegel.

Povestea lui Jeffrey Jamaleldine. S-a născut dintr-o mamă germană get-beget şi un tată originar din Gambia, a crescut într-o suburbuie a Berlinului visînd să devină fotbalist profesionist şi ca toţi puştii de seama lui a urît America.

Jamaleldine doesn’t even crack a smile when he talks about how, in 1991, he joined in anti-American protests on Berlin’s Kurfürstendamm boulevard during Operation Desert Storm. „That was the way it was back then,” he says. He was 15 and „America was simply the enemy.”

Anul 2005 l-a găsit în Little Rock, Arkansas, în faţa unui oficiu de recrutare al armatei americane. S-a înrolat, a fost rănit şi printr-un miracol a supravieţuit. Acum e înapoi în Bavaria şi nu regretă faptul că a participat la războiul din Irak.

They spend hours talking about the same questions over and over again, about why wars are necessary in the first place and why they never seem to end. The father ends up saying: „I am in favor of peace.” To which Jeff responds: „But someone has to achieve that peace.” The father repeats: „I am in favor of peace.”
This only upsets Jeff. Normally he tends to be quiet and calm. But now he raises his voice, his body tenses up and his words become deliberately hurtful: „And what are you doing so that we can have peace? How much longer do you think you’d be sitting around drinking coffee in fancy Berlin cafés if people like me didn’t exist? If there was nobody to make sure you could live in peace? If there was nobody to fight terrorism?”

The American GI from Berlin
Continuare

Stare de alertă în Olanda

Primari din numeroase oraşe au primit instrucţiuni să pregătească administraţiile locale pentru a face faţă răzmeriţelor şi protestelor de stradă. Ambasade din Orientul Mijlociu au definitivat planuri de evacuare rapidă a cetăţenilor olandezi. Prim-ministrul Jan Peter Balkenende recunoaşte într-un interviu televizat că guvernul său trece printr-o situaţie dificilă — „Am trecut şi prin alte crize, … Continuare

FC Blogging

Îmi pare rău să dezumflu aşteptările ridicate de un titlu aşa promiţător, dar F înseamnă Femei şi C-ul e de natură să anuleze optimismul F-ului renegociat — măcar femei, dacă nu fotbal — pentru că acestea sînt femei Conservatoare care şi-au făcut un renume în blogosfera mai aglomerată ca autobuzul 368 pe ruta Piaţa Romană – Drumul Taberei, parcursă non-stop şi volens nolens de călători nominal pe scări dar practic levitînd cu mult în afara scărilor, ca nişte fakiri timizi capabili să arate de ce sînt în stare numai într-un pachet uman atîrnat în două degete de o bară unsuroasă şi în curs de deşurubare.
Continuare

Discursul urii

André Glucksmann este un cunoscut scriitor si filosof francez. Membru al Cercle de l’Oratoire (think tank francez antitotalitar şi cu simpatii americano-israeliene, editor al Le Meilleur des Mondes) s-a declarat atât în favoarea intervenţiei din Afghanistan, cât şi a războiului din Irak, declanşat împotriva dictaturii lui Saddam Hussein. Maoist în tinereţe, a devenit un critic necruţător al marxismului şi comunismului. După atentatele de la 11 septembrie, a publicat câteva cărţi având ca subiect terorismul, islamismul şi războiul din Irak (Dostoïevski à Manhattan, Ouest contre Ouest, Le Discours de la haine). … Continuare

Target Eliminated-Raul Reyes, numărul 2 al FARC

Războiul de o Sută de Ani şi Războiul de Treizeci de Ani au fost creaţii medievale europene, ce au însângerat vechiul continent cu mult înainte de a se inventa teoria comunistă. Există însă un război ce are rabojul încă deschis după patruzeci şi patru de ani de confruntări prin jungle şi munţi. Este vorba de războiul dintre armata statului sud-american Columbia şi gherilele FARC, un război întrerupt doar de un armistiţiu de formă, folosit de ambele părţi pentru a-şi reorganiza forţele.
Continuare

Acum ori niciodată pentru Hillary

Marţi au loc două alegeri primare cheie pentru Democraţi. Rezultatele din Ohio şi Texas vor decide dacă Hillary Clinton mai are vreo relevanţă în cursa pentru nominalizarea la preşedinţie din partea Partidului Democrat. Lumea politică americană s-a întors pe dos în ultimele şase luni. Rudy Giuliani era favoritul Republicanilor în mai toate sondajele de opinie … Continuare

Francezii, italienii şi germanii – apţi necombatanţi în Afghanistan

Prin gazduirea în aprilie a Summitului NATO de la Bucureşti, România vrea să îşi reafirme atitudinea proactivă în privinţa organizaţiei. Cu o dotare materială care lasă încă de dorit, 700 de soldaţi români din Afghanistan se află în provincia Zabul ce are o graniţă destul de lungă cu Pakistanul, de unde pătrund elementele teroriste, talibani şi qaidişti. În prima linie a luptei se află trupele SUA, ale Canadei, Olandei şi Regatului Unit. Aceste ţări duc tot greul războiului în provinciile de sud-est ale ţării, în special în zona fierbinte Kandahar-Helmand. În sprijinul lor îi regăsim pe români, danezi, australieni şi estonieni care îşi fac datoria conform sarcinilor pe care şi le-au asumat.
Continuare

Garçon, o cafea şi presa (4)

Saudiţii au eliberat certificatul de halal approved pentru zicala orice marinar are cîte o nevastă în fiecare port. Fiind vorba despre o ţară de basm, certificarea înseamnă o adaptare în canonul miraculos al celor o mie şi una de nopţi. Hassan Alomair, responsabil cu dezvoltarea turismului din Arabia Saudita, a propus o soluţie ingenioasă pentru revitalizarea vieţii de familie şi încasărilor liniei aeriene naţionale pe cursele interne. Proprietarii unui set de neveste între 2 şi 4 sînt chemaţi să îşi disperseze haremul în oaze separate şi să le viziteze prin rotaţie. Rotaţia cumpătată a hormonilor învîrte moara economiei sharia — Saudis Continue Steaming Toward the 7th Century. În urmă cu o jumătate de an, crema învăţaţilor şi clericilor musulmani a dat publicităţii un remarcabil apel de toleranţă şi reconciliere, intitulat O lume comună între noi şi voi. Apelul a fost larg circulat în presa scrisă sau online şi a fost primit cu entuziasm de numeroase instituţii religioase şi figuri grele din ierarhia a diverse denominaţii creştine. Singura excepţie o constituie un teolog australian care, afectat de galinacea orbensis — acea condiţie oftalmologică manifestată prin deprivarea de nuanţe şi receptivitate doar la negru pe alb — a publicat o analiză a edictelor religioase emise de Institutul Regal de Gîndire Islamică Aal al-Bayt din Aman, Iordania. Respectivele fatwa sintetizează cît se poate de clar gîndirea islamică în ce priveşte apostazia.

  • His marriage is annulled by virtue of his apostasy.
  • He cannot inherit the wealth of any of his relatives — whether they are Muslims or not — because the apostate is legally regarded as dead.
  • None of his actions after apostasy has any legal validity (as the apostate is a legal non-person).
  • An apostate cannot be remarried, whether to a Muslim or a non-Muslim.
  • He cannot be a guardian for anyone else, so he loses custody of his children, and an apostate father has no say over his daughters’ marriages.
  • An apostate must not be prayed for by Muslims after his death and must not be buried in a Muslim cemetery.
  • If a male apostate comes back to Islam and wishes to resume his marriage, he must remarry his wife with a new ceremony and provide a new dowry for her.
  • The apostate’s wealth and possessions are to be entailed upon an heir. If the apostate repents and returns to Islam, he receives his wealth back. If he dies while still an apostate, his wealth is inherited by his Muslim heir, but only the amount which he had at the time of his apostasy. Any wealth which accrued after he had left Islam is considered fay (and thus the collective property of the Muslim community).

Surpriza nu vine de aici. Institutul gînditor în frunte cu muftiul care a formulat aceste edicte sînt iniţiatorii emoţionantului apel proclamînd iubirea frăţească dintre lupi şi miei — What the Islamic Scholars Forgot to Tell the Pope.
Continuare

Moscopole, înainte de Kosovo

Occidentul priveşte cu ochelari de cal către Balcani. Acrobaţia este la mare preţ când vrei să calci în picioare popoarele mici în numele unor principii create special. Aşa este şi cu noua creaţie Kosovo, o mare minciună propagandistică ce trage o cortină de iatagane în locul cortinei de fier. Albanezii sunt un popor vechi în zonă, popor ce are o mare predispoziţie către punerea în slujba celui mai puternic. Mai ales de când au trecut masiv şi foarte interesat la mahomedanism, gasindu-şi astfel argumente religioase pentru o înclinare lăuntrică pentru jaf şi distrugere.

Continuare